Votul nostru
Votul cititorilor
[Total: 13 Media: 3.8]

Dacă opusul unei afirmații este absurd, atunci afirmația originală este o insultă la adresa inteligenței și nu ar trebui pronunțată sau uneori chiar edictată.

Folosirea acestui principiu, prin simplitatea lui, ar face ca volumul actelor normative după care o societate se guvernează să fie sensibil mai mic, iar relațiile dintre cetățenii acelei societăți să fie mai ușor de guvernat.

Dacă aceiași teorie ar fi fost avută în vedere la edictarea celor doua legi de organizare și exercitare a profesiei de consilier juridic și de avocat, subiectul exercițiului ilegal al profesiei de avocat de către consilieri juridici și al celei de consilier juridic de către avocați pur și simplu nu ar mai exista.

Desigur, nici acest articol nu ar exista, regulile statutare ale consilierilor juridici și ale avocaților ar fi banale și judecătorii ar fi plictisiți de o bună rânduială a apărătorilor judiciari legali.

Având așadar posibilitatea să critic felul în care ambele profesii și-au valorizat nepermis capacitățile de exercițiu profesionale o să încerc punctual a determina zonele de suprapunere funcțională și pe cât posibil consecințele legale ale acestei suprapuneri.

Întâi de toate, România este singura țară din spațiul european care a edictat un act normativ cu putere de lege în ceea ce privește organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic în condiții similare profesiei de avocat. O abordare interesantă și practică din perspectiva unei politici publice unde doi profesioniști reglementați, cu capacități de exercițiu identice, sunt despărțiți doar de beneficiari ai serviciilor diferiți clar determinați prin lege.

Pare simplu, dar cum indiferent ce rezultat este așteptat, există cineva nerăbdător să-l interpreteze greșit, consilierii juridici au început să abordeze liberal persoana fizică prin societăți de consultanță și avocații în mod salarial persoana juridică prin contracte de asistență juridică cu sume lunare fixe.

Peste această expresie profesională mai mult decât neconformă, contractele de asistență juridică ale societăților de avocatură cu instituții statale ridică contrarietăți aflate în zona Codului penal mai degrabă decât a unei simple neînțelegeri a capacităților de exercițiu profesionale a fiecărui profesionist în parte.

Pentru a fi oarecum mai explicit, prefer să punctez separat elementele deduse cititorului din paragraful precedent.

Societatea profesională a consilierilor juridici

Ce poate fi mai simplu pentru o societate cu vederi largi decât să admită că un profesionist reglementat, odată ce și-a dobândit o capacitate de exercițiu profesională, ar trebui să aibă la îndemână și instrumentul regular de a deveni subiect fiscal și ce poate fi mai simplu pentru un profesionist reglementat decât să înțeleagă că dacă norma a definit și i-a destinat anume categorii de subiecți de exercițiu, doar aceia sunt destinatarii capacității sale?

Nu-i așa că ce e simplu este banal?

Cineva, nu se știe cine, a spus la un moment dat, că activitatea de consultanță juridică este o activitate civilă ce nu poate face obiectul unei societăți comerciale.

Că activitatea de consultanță juridică este o activitate civilă este incontestabil, la fel și activitatea de consultanță medicală, contabilă, în domeniul arhitecturii, expertizei tehnice, auditului financiar, într-un cuvânt în toate celelalte domenii de consultanță, dar iată că suprema, inegalabila și excepționala consultanță juridică, numai ea nu poate face obiectul unei societăți comerciale.

Ce rețetă să fi stat la baza recepționării acestui principiu ca fiind unul întemeiat corect și cum de a devenit viral intelectual chiar în rândul instanțelor judecătorești este o chestiune de cercetat. Am câteva idei, dar cred că și dumneavoastră, cititorilor, știți de ce.

Tot cineva, cred că știu cine – colegi de-ai mei, au spus la un moment dat că din moment ce am terminat toți aceiași facultate, putem să acordăm consultanță juridică și persoanei fizice, că doar nu or fi avocații mai deștepți. Unii da, alții nu și invers, dar nu despre asta este vorba, ci de faptul că o profesie nu se alege în funcție de cât de schizoid este un examen de admitere sau de deciziile de izolare a unui corp profesional, ci de aptitudinile profesionale unde, în cazul profesiei de consilier juridic, vorbim mai degrabă de prevenție decât de rezolvarea unor chestiuni juridice ajunse cronice. E simplu de înțeles că un consilier juridic bun este unul care nu are procese, spre deosebire de avocat, unde un număr important de procese îl face unul de succes.

Ar fi extrem de multe de spus pe acest subiect, dar o să închei prin a spune că decizia consilierilor juridici de a se auto-reglementa prin societăți profesionale de consultanță ar fi fost incorectă și inadmisibilă, doar în ipoteza în care aceștia și avocații ar fi avut subiecți de exercitare comuni. Acest lucru neexistând defel, dublat de ipocrizia excepției neverosimile a activității civile singulare în cazul consultanței juridice, mă fac să apreciez o culpă comună a societății, dar și a consilierilor juridici, în abordarea corectă a acestui subiect.

Avocații slujbași

Nu este un secret că un număr important de avocați lucrează normat, pontează zilnic și încasează lunar sume fixe, în condiții identice unui salariat.

În pofida principiului că un avocat nu se poate obliga și nici nu poate fi obligat la prestații viitoare, aceste servicii devin contractuale prin ceea ce avocații denumesc „contracțier”, înlocuiesc contractul de muncă, iar în criză de idei, dar și de suport normativ, acestea se denumesc inginerește abonamente. Societățile mari de consultanță chiar obligă avocații astfel angajați să acorde consultanță pentru terți, iar negocierea o face chiar angajatorul, adică abonatul în acest caz.

O tipologie aparte o reprezintă și avocații care, odată ce și-au găsit un loc de muncă pe post de consilier juridic, apelează doar la simpla suspendare a exercițiului din barou, considerând profesia reglementată de consilier juridic o subspecie a avocaturii și unde, după principiul subiectiv că cine poate mai mult poate și mai puțin, ignoră obligația legală de a fi prezenți în evidențele consilierilor juridici transmise destinatarilor legali.

Contractele de asistență juridică dintre societățile de avocatură și instituții statale

În mod miraculos, sau poate chiar de aceea, statul român pare că nu are o politică de resurse umane foarte bine pusă la punct. Consilierii juridici sunt plafonați financiar la nivel maximal cu salarii mici, iar societățile de avocatură contractate sunt plafonate minimal și obligate contractual la onorarii mari și onorarii de succes procentuale.

De unde și-a găsit statul român resursa să angajeze aparent numai persoane fără consistență profesională, dar are o politică de achiziții publice excelentă sub acest aspect, nu se știe, dar ce știe sigur, este că aceste contracte nu sunt doar imorale așa cum se vehiculează în rarele comunicări ale oamenilor politici când vine vorba de mult prea oneroasele contracte de asistență juridică, ci profund ilegale.

Cetățenii pot deplânge totodată faptul că marile privatizări eșuate sub aspect economic ale României din ultimii 25 ani nu au fost făcute prin direcțiile juridice ale statului, ci au fost externalizate sub pretextul permanent că jurisconsulții sunt slab pregătiți. Chiar așa o fi?

Print Friendly
Consilier juridic versus Avocat. Societăți profesionale ale consilierilor juridici versus contracte de asistență ale societăților de avocatură cu instituții statale written by Lucian Florescu average rating 3.8/5 - 13 user ratings

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ