Votul nostru
Votul cititorilor
[Total: 14 Media: 3.9]

Apărarea judiciară a statului pare a fi un subiect extrem de îndrăgit de toți participanții profesioniști la actul de justiție.

Statul român a fost sufocat de atâta afecțiune în ultimii 25 de ani, astfel încât, în bătălia de a‑l apăra, s‑au pierdut pe rând noțiunea subiectului de apărat și regulile ce privesc acest tip de apărare.

Cine sau ce sunt apărătorii judiciari rânduiți prin normă pentru a da satisfacție acestui principiu? Este posibil să rănești sau chiar să ucizi pe cineva din dragoste? Este statul român victima unei crime pasionale?

Vom încerca în rândurile ce urmează în a circumscrie blocajul juridic și judiciar evident în care se află statul român, în mare măsură, cauzat de abandonul organizării și regularizării oficiilor juridice și profesiei de consilier juridic drept parte componentă esențială a sistemului judiciar.

Între anii 1990 și 2004, profesiei de consilier juridic îi erau incidente prevederile Decretului nr. 143/1955, care regulariza în fapt forma de organizare departamentală de „oficiu juridic” și doar câteva atribute funcționale ale jurisconsulților.

Elementul central al acestui act normativ era acela că obligația de a compara în fața judecătorului era a „conducătorului de unitate” și numai dacă acesta era în imposibilitatea de a se prezenta în fața instanțelor judecătorești delega această capacitate șefului oficiului juridic, care, la rândul lui, o putea delega unui alt membru al acelui oficiu.

Este de domeniul evidenței că această situație funcțională determina o răspundere solidară profesională între un mandant neprofesionist cu capacitate de exercițiu profesională dată superficial prin lege, doar pentru a‑i atrage acestuia răspunderea (în acea epocă) și un mandatar profesionist fără capacitate de exercițiu profesională directă, semi‑reglementat și căruia temporar și excepțional îi era „delegată” sau retrasă această capacitate.

O normă vetustă, au spus majoritatea specialiștilor. Jurisconsulții trebuie să aibă o normă corespunzătoare noii arhitecturi statale de după 1989, precum și considerentelor firești în ceea ce privește mixajul între actul de dispoziție administrativă, propriu conducătorilor de instituții sau corporații și actul de dispoziție profesională, specific profesionistului reglementat, în cazul nostru consilierul juridic.

Limpede este că vreme de 14 ani (dec. 1989 – dec. 2003) noțiunile de stagiu profesional, examene de definitivat profesional, tablourile de evidență profesională ale jurisconsulților stagiari și definitivi, capacitatea diferită de a compărea în fața instanțelor judecătorești de diferite grade jurisdicționale în funcție de vechime sau experiență profesională prevăzute în Decretul nr. 143/1955 au fost tratate ca inexistente, astfel încât s‑a simțit nevoia unui momentzero de reorganizare a serviciilor juridice.

Acest moment a fost marcat de promulgarea Legii nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic. O lege insalubră intelectual, dar un instrument ce redimensiona fundamental valențele noii profesii reglementate de consilier juridic în zona drepturilor, dar și a obligațiilor profesionale reglementate, în condiții identice profesiei de avocat, firești de altfel pentru o calificare de al cărui exercițiu depinde existența sau patrimoniul beneficiarului acestui prestator.

Incidentă promulgării Legii nr. 514 din decembrie 2003 a fost modificarea Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, în februarie 2004.

Din conținutul ambelor legi de organizare reiese că avocatura în România se exercită de avocați, excepție făcând profesia reglementată de consilier juridic (art. 113 din Legea nr. 51/1995 republicată), iar profesia de consilier juridic se exercită numai de consilieri juridici, exercitarea acesteia fiind incompatibilă cu calitatea de avocat [art. 10 lit. a) din Legea nr. 514/2003].

Acestui raționament deductiv simplu ce conține premisa majoră, premisa minoră și concluzia legală în legătură cu care avocatura în România se exercită sub două titluri profesionale, avocat/consilier juridic, iar exercițiul activității de consilier juridic de către persoane care dețin calitatea de avocat nu numai că este incompatibil, ci constituie chiar infracțiune, i‑a fost opusă de către barouri o argumentație fără sprijin normativ, din care reiese că, în pofida promulgării Legii nr. 514/2003, profesia de consilier juridic nu este profesie liberală.

Astfel, avocații și orice persoană cu studii juridice pot exercita liber profesia de consilier juridic, consilierii juridici nu sunt avocați, iar eșecul organizării și actualizării evidențelor consilierilor juridici stagiari și definitivi la nivel național îi este culpabil organizației profesionale a consilierilor juridici.

Barourile, beneficiind de premisa bunei‑credințe și a gestionării aparent singulare a titlului profesional de avocat, au reușit să creeze, ca un iluzionist abil, magia profesiei unice, a supra‑profesiei juridice universale, asimilându‑se până la identitate principiului potrivit căruia cine poate mai mult poate și mai puțin.

Decriptarea juridică a iluziei normative, potrivit căreia Profesia de consilier juridic nu este profesie liberală.

Potrivit definiției unanim acceptate, „Profesia liberală desemnează toate profesiile exercitate pe baza unor calificări profesionale dobândite cu titlu personal, exercitată sub propria sa responsabilitate și de o manieră independentă profesional, în oferirea de servicii intelectuale și conceptuale în interesul clientului și al publicului”.

  1. Trucul iluzionistului:
  2. Ascunderea realității că în România profesia de consilier juridic este parte componentă a profesiei de avocat, iar relația contractuală de muncă, după cum se poate observa, nu are nimic de a face cu conceptul de profesie liberală. Oricum, dacă s‑ar admite acest lucru, ar fi singura profesie din rândul profesiilor reglementate care ar avea acest regim.
  3. Ascunderea faptului că, între 1948 și 1989, deținătorii titlului profesional de avocat erau eminamente salariați, iar acest fapt nu a condus la ideea că avocatura nu ar fi fost o profesie liberală, cum nici faptul că avocații stagiari, care sunt cu deosebire salariați, nu sunt lipsiți de acest atribut.

Avocații și orice persoană cu studii juridice pot exercita liber profesia de consilier juridic sub condiția identificării unui angajator dispus să‑i acorde această calificare.

Odată cu promulgarea Legii nr. 514/2003 și includerea profesiei de consilier juridic în rândul profesiilor reglementate definite de Legea nr. 200/2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, noțiunea de consilier juridic este asimilată celei de titlu profesional.

În cazul profesiilor reglementate, titlul profesional reprezintă o licență de exploatare profesională pe proprie răspundere.

Acest tip de licență nu se acordă de angajatori, fie ei și instituții statale prin contracte de muncă sau acte de numire, ci sunt acordate, suspendate sau retrase de colectivele asociative profesionale din care aceștia fac parte.

Putem sesiza că titlurile profesionale, inclusiv cel de consilier juridic, sunt parte integrantă a unui complex patrimonial intelectual colectiv și că acestea nu se află la dispoziția cetățenilor, întreprinderilor sau instituțiilor statului spre a fi date în consum general sau particular persoanelor ce pe fond sunt perfect eligibile pentru una sau alta dintre calificările reglementate, dar care sunt ținute totodată de anumite constrângeri definite de legi speciale, respectiv a dobândirii titlului profesional, precum și a capacității de exercițiu profesionale, anterior contractării serviciului prestat.

  1. Trucul iluzionistului.
  2. Crearea iluziei că avocații se pot angaja cu contract de muncă sau pot fi numiți în funcție publică sub singura condiție de a‑și suspenda exercițiul din cadrul baroului.

Consecința acestui număr de iluzionism juridic este aceea că persoana respectivă rămâne membru al baroului, exercită o profesie definită de lege ca fiind incompatibilă cu cea deținută în fapt, iese de sub incidența capacității sancțiunilor disciplinare ale barourilor, știut fiind faptul că barourile nu au competență asupra consilierilor juridici, fie ei și avocați suspendați, și printr‑un hocus‑pocus administrativ iese totodată din sfera de evidențiere a colegiilor consilierilor juridici, barourile procedând la suspendare doar în baza contractelor de muncă sau a deciziilor de numire.

Este corect să‑ți protejezi membrii, dar acest lucru nu este protecție, ci creează o serie de nulități vizibile chiar și pentru neprofesioniști și prestigiul iluzionistului are de suferit.

  1. Crearea iluziei că profesia de consilier juridic se naște din acordul de voință dintre un angajator și un absolvent de drept.

Având în vedere cele descrise mai sus, este corect să se admită că nu aceasta este procedura legală, dar nu pare a fi vina barourilor și pentru acest lucru. Este clar că absolvenții de drept nu sunt membri ai barourilor și pare mai degrabă o culpă a direcțiilor de resurse umane, care au tratat superficial acest aspect.

Eșecul culpabil al organizațiilor profesionale ale consilierilor juridici cu privire la întocmirea, organizarea și actualizarea evidențelor consilierilor juridici stagiari și definitivi la nivel național.

Pentru a gestiona concomitent iluzionismul juridic potrivit căruia absolvenți de drept obțin neregulat calificarea de consilier juridic și faptul cert că evidențierea consilierilor juridici cu drept de practică a eșuat exclusiv din culpa colegiilor consilierilor juridici, avem nevoie de un singur articol din Legea nr. 51/1995 republicată, reprodus mai jos:

Art. 113:

„(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi persoanele fizice sau juridice care au fost autorizate în baza altor acte normative ori au fost încuviințate prin hotărâri judecătorești să desfășoare activități de consultanță, reprezentare sau asistență juridică, în orice domenii, își încetează de drept activitatea. Continuarea unor asemenea activități constituie infracțiune și se pedepsește potrivit legii penale.

(2) De asemenea, la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează de drept efectele oricărui act normativ, administrativ sau jurisdicțional prin care au fost recunoscute ori încuviințate activități de consultanță, reprezentare și asistență juridică contrare dispozițiilor prezentei legi.

(3) Prevederile alin. (1) și (2) nu se aplică profesiei de consilier juridic, care va fi exercitată potrivit dispozițiilor Legii nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic.

(4) Consiliile și decanii barourilor au obligația și autorizarea să urmărească ducerea la îndeplinire a prevederilor alin. (1) și (2) și să ia măsurile legale în acest sensˮ.

După cum se poate observa, legiuitorul s‑a simțit obligat, prin alin. (3), să introducă excepția exercițiului avocaturii în România, de către persoanele ce compun profesia reglementată de consilier juridic, iar prin alin. (4) să dea răspunderea legală de a urmări și de a acționa la măsuri legale pentru persoanele care purced neregulat și ilegal la exercițiul fie al profesiei de avocat, fie al profesiei de consilier juridic, decanilor și consiliilor barourilor.

Totodată, art. 26 din Legea nr. 514/2003 stabilește obligații pentru consilierii juridici, astfel încât„Evidențele consilierilor juridici și actualizarea permanentă a acestora se vor realiza de către asociațiile profesionale la sfârșitul fiecărui an și se vor comunica prefecturii, consiliului județean, instanțelor judecătorești, organelor de urmărire penală și baroului din județul respectiv”.

Renunțând la teoria iluzionismului juridic, avem relevanța că evidențele actualizate ale consilierilor juridici sunt transmise inclusiv baroului, astfel încât decanii și consiliile barourilor să‑și pună în operă obligația legală ce le revine de a lua măsuri împotriva celor ce se află în afara acestor evidențe.

Nu știm nici de ce consiliile barourilor și‑au luat sau mai degrabă au consimțit prin propria lege de organizare la această obligație, cert este că cele trei măsuri administrative:

1. suspendarea exercițiului efectiv al membrilor barourilor ce îndeplinesc funcția publică sau cea de angajat în cadrul profesiei de consilier juridic cu păstrarea pe tabloul profesional propriu;

2. lipsa unor măsuri, fie ele și firave, împotriva persoanelor ce exercită atribute ale profesiei de avocat sub aparența deținerii calificării reglementate de consilier juridic;

3. primirea în profesie și acordarea titlului profesional de avocat definitiv unor absolvenți de drept ce fac dovada a 5 ani de muncă juridică, fără cercetarea dobândirii calificării profesionale și a susținerii examenelor de definitivat în cadrul profesiei din care provin, fără cercetarea nu numai firească, dar și obligatorie legal a evidențelor profesionale au condus direct și esențial la eșecul organizării și actualizării înregistrărilor consilierilor juridici dispuse de lege.

Toate acestea și, în plus, neregularitatea contractelor de asistență juridică a caselor de avocatură încheiate cu instituții statale în condițiile în care avocații nu au capacitate de exercițiu relativ la autorități publice, iar instituțiile publice nu au dreptul la avocat ales ne pun să răspundem la următoarea întrebare:

Este statul român iubit prea mult sau este subiectul unei crime pasionale?

Print Friendly
Consilierul juridic ‑ profesie juridică liberală? written by Lucian Florescu average rating 3.9/5 - 14 user ratings

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ