ACORDUL DE RECUNOAȘTERE A VINOVĂȚIEI – consilier juridic OLTEANU Isabela

0
222

ACORDUL DE RECUNOAȘTERE A VINOVĂȚIEI

INTRODUCERE

După anul 1989 s-a observat că procedurile judiciare au devenit excesiv de formaliste, greoaie, costisitoare și lipsite de celeritate. De asemenea aplicarea strictă a principiilor aflării adevărului și nemijlocirii administrării probelor de către instanța de judecată duceau de multe ori la o prelungire nejustificată a duratei de soluționare a procesului penal, precum și la o risipire inutilă a resurselor statului, în unele cauze în care vinovăția inculpatului era evidentă. Legislația procesual penală din țara noastră nu era adaptată fenomenului infracțional în plină expansiune, iar resursele financiare și materiale alocate de stat nu erau proporționale cu gradul de creștere a criminalitățiiși cu perfecționarea modalităților de comitere a faptelor ilicite. Astfel se impunea o relocare a resurselor organelor judiciare dinspre cauzele în care situația de fapt era clară, către cauzele cu adevărat complexe.

Pornind de la realitățile evidente ale vieții juridice actuale, care au relevat atât lipsa de celeritate a desfășurării proceselor penale în general, neîncrederea justițiabililor în actul de justiție, cât și costurile sociale și umane uneori semnificative, a apărut necesitatea gândirii unui sistem procedural penal modern. Codul de procedură penală își păstrează caracterul predominant continental european, dar el va presupune multe elemente care își au originea în procedura anglo-saxonă, respectiv de tip adversial, într-o manieră care să le adapteze corespunzător la propriul nostru concept legislativ. Combinarea elementelor din cele două mari sisteme de procedură penală existente în lume este o formă de convergență a celor mai bune soluții comparate, păstrând însă premisele fundamentale ale procedurii penale europene clasice.

În cadrul sistemului procesual adversial, fiecare dintre părțile care se confruntă într-un proces penal este deținătoarea propriului adevăr, pe care încearcă să îl impună în urma unei proceduri corecte și echitabile[1].

Elementele specifice sistemului anglo-american au fost preluate în vederea reducerii duratelor proceselor încă dinainte ca noul cod de procedură penală să fie adoptat.

Astfel, prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor[2] a fost introdus în Codul de procedură penală anterior art. 3201, vizând posibilitatea desfășurării fazei de judecată într-o procedură simplificată, doar pe baza declarației de recunoaștere a inculpatului, în cazul în care acesta recunoștea faptele așa cum fuseseră ele reținute în actul de sesizare a instanței și solicita ca desfășurarea procesului să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Pentru introducerea acestei proceduri speciale în C.proc.pen., legiuitorul s-a inspirat, după cum se menţionează în Expunerea de motive a Legii nr. 135/2010 privind C.proc.pen., din sistemul francez şi german, adaptând procedura la sistemul nostru de drept, scopul acestei proceduri constând, în principal, în celeritatea procedurii, diminuarea costurilor, cât şi în simplificarea activităţii din cursul urmăririi penale.

Noul Cod de procedură penală a preluat, cu unele mici modificări, procedura simplificată a recunoașterii vinovăției (denumită procedura în cazul recunoașterii învinuirii) și a introdus o nouă instituție specfică sistemului adversial, respectiv acordul de recunoaștere a vinovăției. Procedura acordului de recunoaștere a vinovăției nu numai că reduce durata judecării cauzei, dar simplifică și activitatea din cadrul urmăririi penale. Cel mai des întâlnit argument în favoarea acestei proceduri este avantajul economic, care favorizează aproape toate părțile unui proces, dar mai ales statul, care are posibilitatea de a economisi resurse bănești și umane esențiale[3].

CAPITOLUL I – Încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției.

  • Cadrul legislativ

Prin Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală a fost introdusă în legislaţia românească o instituţie procesual penală cu caracter de noutate, respectiv instituţia acordului de recunoaştere a vinovăţiei. Această instituţie de drept procesual penal este reglementată la Capitolul I – Titlul IV din partea specială a Codului de procedură penală, sediul materiei regăsindu-se în cuprinsul articolelor 478-488.

Art. 478. Titularii acordului de recunoaștere a vinovăției și limitele acestuia

(1)În cursul urmăririi penale, după punerea în mișcare a acțiunii penale, inculpatul și procurorul pot încheia un acord, ca urmare a recunoașterii vinovției de către inculpat.

(2)Efectele acordului de recunoaștere a vinovăției sunt supuse avizului procurorului ierarhic superior.

(3)Acordul de recunoaștere a vinovăției poate fi inițiat atât de către procuror, cât și de către inculpat.

(4)Limitele încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției se stabilesc prin avizul prealabil și scris al procurorului ierarhic superior.

(5)Daca acțiunea penală s-a pus în mișcare față de mai mulți inculpați, se poate încheia un acord de recunoaștere a vinovației distinct cu fiecare dintre aceștia, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție a inculpaților pentru care nu s-a încheiat acord .

(6)Inculpații minori nu pot încheia acorduri de recunoaștere a vinovăției.

Art. 479. Obiectul acordului de recunoaștere a vinovăției

Acordul de recunoaștere a vinovăției are ca obiect recunoașterea comiterii faptei și acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și privește felul și cuantumul pedepsei, precum și forma de executare a acesteia.

Art. 480. Condițiile încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției

(1)Acordul de recunoaștere a vinovăției se poate încheia numai cu privire la infracțiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 7 ani.

(2)Acordul de recunoaștere a vinovăției se încheie atunci când, din probele administrate, rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului. La încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției, asistența juridică este obligatorie.

(3) Abrogat.

Art. 481. Forma acordului de recunoaștere a vinovăției

(1)Acordul de recunoaștere a vinovăției se încheie în forma scrisă.

(2)În situația în care se încheie acord de recunoaștere a vinovăției, procurorul nu mai întocmește rechizitoriu cu privire la inculpații cu care a încheiat acord .


Art. 482. Conținutul acordului de recunoaștere a vinovăției

Acordul de recunoaștere a vinovăției cuprinde:


a)data și locul încheierii;

b)numele, prenumele și calitatea celor între care se încheie;

c)date privitoare la persoana inculpatului, prevăzute la art. 107 alin. (1);
d)descrierea faptei ce formează obiectul acordului;

e)încadrarea juridică a faptei și pedeapsa prevăzută de lege;

f)probele și mijloacele de probă;

g)declarația expresă a inculpatului prin care recunoaște comiterea faptei și acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală;

h)cererile procurorului;

i)semnăturile procurorului, ale inculpatului și ale avocatului.

Încă de la intrarea în vigoare a Codului de procedură penală, instituţia Acordului de recunoaştere a vinovăţiei a fost supusă controlului de constituţionalitate, astfel încât prin Decizia nr. 235/2015 Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 488 din Codul de procedură penală precum şi soluţia legislativă cuprinsă în art. 484 alin. (2) din Codul de procedură penală care exclud persoana vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente de la audierea în faţa instanţei de fond, sunt neconstituţionale[4].

Având în vedere considerentele deciziei menţionate anterior, Curtea a reţinut că respectarea principiilor constituţionale şi a drepturilor fundamentale prevăzute la art. 1 alin. (5), art. 21 şi art. 24 din Constituţie impune reglementarea de către legiuitor, la art. 488 alin. (1) şi (2) C. pr. pen., a dreptului persoanei vătămate, al părţii civile şi al părţii responsabile civilmente, alături de procuror şi de inculpat, de a formula apel împotriva soluţiei pronunţate de instanţa de judecată atunci când au interesul procesual de a invoca motive de nulitate relativă sau absolută, iar la art. 488 alin. (3) C. pr. pen. a dreptului persoanei vătămate, al părţii civile sau părţii responsabile civilmente de a fi citate în procedura de soluţionare a acestei căi de atac.

De asemenea, cu referire la art. 488 alin. (4) C. pr. pen., instanţa de contencios constituţional a statuat că se impune reglementarea de către legiuitor în cuprinsul acestui text de lege a posibilităţii instanţei de apel de a pronunţa şi alte soluţii decât cele de la lit. a)-c) ale alin. (4), precum şi posibilitatea instanţei de a admite apelul şi de a respinge acordul de recunoaştere a vinovăţiei dacă se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 485 alin. (1) lit. b) din Cod.

Cu ocazia soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea a mai stabilit că, în ceea ce priveşte reglementarea art. 484 alin. (2) C. pr. pen., se impune ca la soluţionarea cauzei instanţa de fond să procedeze la citarea şi ascultarea, în ipoteza prezentării, a persoanei vătămate, părţii civile şi părţii responsabile civilmente.

Având în vedere numeroasele decizii ale Curţii Constituţionale prin care au fost declarate ca neconstituţionale o parte însemnată a dispoziţiilor procesual penale cuprinse în Noul cod de procedură penală şi observând numărul relativ mare de texte declarate neconstituţionale care nu au fost puse în acord cu Legea fundamentală în termenul prevăzut de art. 147 alin. (1) din Constituţie, a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Printre numeroasele modificări aduse de acest act normativ se numără şi instituţia acordului de recunoaştere a vinovăţiei.

1.2. Titularii acordului de recunoaștere a vinovăției.

După cum este prevăzut în cuprinsul art. 478 alin. (1) C. pr. pen., titularii acordului de recunoaștere a vinovăției sunt procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală și inculpatul. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei poate fi iniţiat atât de procuror, cât și de inculpat, oricare dintre aceștia putând solicita celuilalt demararea ”negocierilor” privind încheierea acordului. În situația în care cauza privește mai mulți inculpați, oricare dintre aceștia poate beneficia de această procedură, independent de poziția procesuală a celorlalți.

Deoarece textul de lege nu distinge, se poate aprecia că acordul de recunoaștere a vinovăției poate fi încheiat atât de inculpatul persoană fizică, cât și de inculpatul persoană juridică. Cu privire la inculpatul persoană fizică, modificarea semnificativă a textului de lege o constituie introducerea prin O.U.G. nr. 18/2016 ca titular al acestei instituţii procesuale pe inculpatul minor, care potrivit alin. (6) al art. 478 poate încheia acordul de recunoaştere a vinovăţiei sub condiţia încuviinţării de către reprezentantul său legal.

Din categoria titularilor acordului de recunoaştere a vinovăţiei sunt în continuare excluse persoana vătămată şi partea civilă care nu au niciun rol la încheierea acordului, dar care vor fi citate în faţa instanţei de judecată sesizată cu soluţionarea respectivei cauze unde vor putea formula excepţii şi pune concluzii, atât personal cât şi prin avocat. Constatăm astfel că legiuitorul a pus în acord textul art. 484 alin. (2) cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 235/2015.

Deși are un rol important în cadrul desfășurării procedurii acordului de recunoaștere a vinovăției, procurorul ierarhic superior al procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală nu poate fi considerat titular al acestei proceduri. Acesta nu poate iniția și nici nu-i poate impune procurorului de caz să încheie cu inculpatul un acord de recunoaștere a vinovăției. Procurorul de caz își păstrează independența în ceea ce privește desfășurarea urmăririi penale, fiind singurul în măsură să aprecieze dacă îi propune inculpatului încheierea unui cord de recunoaștere a vinovăției, dacă dorește să negocieze cu acesta, un astfel de acord sau dacă urmează să și semneze acordul de recunoaștere cu inculpatul. Procurorul ierarhic superior poate bloca desfășurarea întregii proceduri (de exemplu, prin fixarea unor limite de negociere apropiate de maximul special al pedepsei, pe care, inculpatul nu le va accepta), dar acest lucru nu îi conferă calitatea de titular al procedurii acordului de recunoaștere a vinovăției.

Suspectul nu poate fi considerat titular al procedurii acordului de recunoaștere a vinovăției, deoarece punerea în mișcare a acțiunii penale este o condiție prealabilă pentru demararea procedurii.

Cu toate acestea, în doctrină s-a opinat și că procedura specială poate fi inițiată și de către suspect, urmând ca desfășurarea ulterioară a acesteia să presupună inculparea suspectului. În acest sens, s-a cosiderat că a condiționa cererea de încheiere a unui acord de recunoaștere a vinovăției de existența obligatorie a calității de inculpat ar avea semnificația unui formalism exagerat, care nu se încadrează în intenția asumată a legiuitorului de a simplifica procesul penal prin reglementarea acestei proceduri[5].

1.3. Condițiile încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției.

Coroborând prevederile art. 478 alin. (1) cu art. 480 C. pr. pen. rezultă că pentru a putea fi încheiat acordul de recunoaştere a vinovăţiei este necesar a fi îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii[6]:

  1. Legea să prevadă pentru infracţiunea/infracţiunile ce fac obiectul acordului pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 15 ani

Această condiţie este prevăzută de legiuitor în cuprinsul alin. (1) al art. 480 C. pr. pen. observându-se totodată că odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 18/2016 s-a modificat limita de pedeapsă pentru infracţiunea care face obiectul acordului de la 7 la 15 ani, extinzându-se cu această ocazie numărul infracţiunilor pentru care se poate recurge la această procedură specială.

Legiuitorul a cosiderat că acordul de recunoaștere a vinovăției nu poate fi încheiat în cazul oricărei infracțiuni, ci doar în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de până la 15 ani, iar în cazul celorlalte infracțiuni fiind obligatorie sesizarea instanței de judecată cu rechizitoriu și parcurgerea procedurii obișnuite.

Sintagma „pedeapsa prevăzută de lege” folosită de legiuitor are semnificaţia de pedeapsă cu care este incriminată fapta săvârşită în forma consumată, fără a fi luate în considerare cauzele de reducere (ex. Tentativa sau reţinerea unei circumstanţe atenuante) sau de majorare (ex. recidiva) a pedepsei, aceasta fiind definită în cuprinsul art. 187 C. pen.

  1. În cauză să fi fost pusă în mişcare acţiunea penală.

Cu privire la această condiţie, în doctrină s-a susţinut că şi autorul faţă de care a fost începută urmărirea penală şi a dobândit calitatea de suspect poate să iniţieze această procedură, considerându-se că a condiţiona cererea de încheiere a unui acord de recunoaştere a vinovăţiei de calitatea de inculpat ar avea semnificaţia unui formalism exagerat[7]. Un alt autor, cu privire la acest aspect, a apreciat că o astfel de cerere a suspectului este lipsită de orice finalitate practică până în momentul în care procurorul dispune prin ordonanţă punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, urmând ca în acel moment să demareze procedura încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei[8].

Pentru aceasta este necesar să existe probe din care să rezulte suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului.

Punerea în mișcare a acțiunii penale este comunicată inculpatului de către organul de urmărire penală, care îl cheamă pentru a-l audia. Organul judiciar comunică inculpatului calitatea în care este audiat, fapta prevăzută de legea penală pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și încadrarea juridică a acesteia, precum și drepturile și obligațiile prevăzute de lege. Totodată organul judiciar trebuie să aducă la cunoștință inculpatului posibilitatea încheierii în cursul urmăririi penale, a unui acord ca urmare a recunoașterii vinovăției.

  1. Din probele administrate în cauză să rezulte suficiente date cu privire la existenţa faptei pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi cu privire la vinovăţia inculpatului.

O discuţie cu privire la această condiţie este aceea ce priveşte standardul de probă. Sub acest aspect, se apreciază că pentru a se încheia acordul de recunoaştere a vinovăţiei este necesar ca în cauză să existe probe care să conducă dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, că aceasta constituie infracţiune şi că a fost săvârşită de inculpat. Prin reglementarea procedurii speciale, legiuitorul nu a avut în vedere reducerea standardului de probaţiune ce incumbă organelor de urmărire penală, situaţia nefiind cu nimic diferită de aceea în care s-ar fi procedat la trimiterea în judecată a inculpatului prin rechizitoriu, având în vedere că soluţiile pe care le poate da instanţa sesizată cu judecarea acordului de recunoaştere a vinovăţiei sunt aceleaşi cu cele pe care le-ar da şi daca ar fi sesizată prin rechizitoriu(condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei).

În acest sens, este criticabilă susţinerea din doctrină[9] referitoare la faptul că din coroborarea dispoziţiilor art. 103 alin. (2) C. pr. pen. cu dispoziţiile art. 396 alin. (2)-(4) C. pr. pen. ar reieşi că, în procedura comună, condamnarea inculpatului, renunţarea la aplicarea pedepsei şi amânarea aplicării pedepsei nu pot fi dispuse decât atunci când acuzaţia a fost probată dincolo de orice îndoială rezonabilă, în vreme ce în procedura acordului de recunoaştere a vinovăţiei standardul de probă pentru a se dispune aceleaşi soluţii este mai scăzut, judecătorul fiind ţinut să constate că din probe rezultă suficiente date cu privire la săvârşirea faptei şi vinovăţia inculpatului. Deşi inculpatul recunoaşte comiterea faptei, nu se poate susţine că în lipsa altor probe cu care să se coroboreze declaraţia sa, instanţa ar putea pronunţa vreuna dintre soluţiile prevăzute la art. 396 alin. (2)-(4) C. pr. pen.[10]

Așa cum s-a arătat în doctrină această condiție urmărește punerea în acord a instituției acordului de recunoștere a vinovăției cu principiul aflării adevărului real, întrucât nu este permisă încheierea lui decât în cazul în care există suficiente date cu privire la infracțiunea săvârșită și la vinovăția inculpatului. Având în vedere importanța principiilor prezumției de nevinovăție și al aflării adevărului, aplicarea lor nu poate fi pusă în discuție nici în cazul încheierii unui acord de recunoștere a vinovăției, astfel încât instanța va fi obligată să respingă acordul dacă probele administrate nu sunt suficiente pentru a înlătura, dincolo de orice bănuială rezonabilă, dubiul cu privire la săvârșirea faptei de către inculpat[11].

Astfel în cazul în care instanța apreciză că probatoriul administrat nu dovedește, dincolo de orice bănuială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost comisă de inculpat, va respinge acordul de recunoștere a vinovăției, chiar dacă inculpatul a recunoscut comiterea acesteia.

  1. Inculpatul să beneficieze de asistenţă juridică

Includerea acestei condiţii are drept scop protejarea dreptului la apărare a inculpatului care poate nu posedă cunoştinţe de specialitate ori poate nu percepe consecinţele juridice ce se răsfrâng asupra situaţiei sale în cursul procesului penal, asigurându-se în acest mod o egalitate în negocierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei.

Rolul apărătorului este de a-i explica ce presupune această procedură, la ce drepturi renunță el, avantajele și dezavantajele procedurii. De asemenea este necesar ca inculpatul, de cele mai multe ori persoană fără cunoștințe juridice, să fie asistată de o persoană cu studii în domeniul dreptului pe tot parcursul negocierilor. Asistența juridică a inculpatului se impune pentru a-l feri pe acesta de eventualele manopere dolosive ale organelor de urmărire penală, care profitând eventual de lipsa de pregătire, lipsa de educație a acestuia, l-ar putea determina să recunoască fapte pe care nu le-a comis sau care să accepte o pedeapsă disproporționată față de fapta comisă[12].

Având în vedere faptul că prin O.U.G. nr. 18/2016 a fost introdus ca titular al acordului de recunoaştere a vinovăţiei inculpatul minor, atunci când minorul este parte a acestei proceduri speciale, pe lângă asigurarea asistenţei juridice obligatorii, la încheierea acordului va trebui să participe şi reprezentantul său legal, un astfel de act de dispoziţie neputând fi iniţiat sau acceptat numai de către minor în prezenţa avocatului său.

În ceea ce  priveşte asistenţa juridică în faţa instanţei de judecată ce este sesizată cu soluţionarea cauzei, consider că aceasta nu este obligatorie. Din cuprinsul art. 480 C. pr. pen. se observă că legiuitorul a înţeles să impună această condiţie pe parcursul negocierilor purtate de inculpat şi procuror, precum şi la încheierea acordului. Odată sesizată instanţa, asistenţa juridică a inculpatului va deveni obligatorie numai în cazurile prevăzute de art. 90 C. pr. Pen.[13]

  1. e) Inculpatul să recunoască expres comiterea faptei şi să accepte încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală.

Această condiţie reiese din cuprinsul art. 482 lit. h) C. pr. pen. Pentru încheierea acordului este necesar ca inculpatul să recunoască fapta săvârşită în materialitatea sa, inclusiv participarea la comiterea acesteia a altor persoane (coautori, complici, instigatori) şi să accepte încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală.

Obiectul acordului îl reprezintă recunoașterea vinovăției, respectiv a tuturor elementelor de tipicitate, obiectivă sau subiectivă, inculpatul fiind obligat să recunoască comiterea faptei astfel cum aceasta a fost reținută de organele de urmărire penală și totodată să accepte și încadrarea juridică stabilită de aceleași organe judiciare.

În situaţia în care după încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei şi până la sesizarea instanţei de judecată procurorul, apreciind că este necesară schimbarea încadrării juridice a faptei/faptelor, dispune acest lucru ori dispune extinderea acţiunii penale cu privire la alte fapte sau alţi participanţi la comiterea infracţiunii ce face obiectul acordului, va trebui încheiat un nou acord, întrucât, pe de o parte, pedeapsa ce urmează a fi fixată putând fi influenţată de aceste aspecte, iar pe de altă parte noua încadrare juridică nu a fost acceptată în mod expres de către inculpat[14].

  1. f) Să existe avizul prealabil al procurorului ierarhic superior, stabilindu-se limitele între care va putea fi încheiat acordul.

Avizul procurorului ierarhic superior se materializează printr-o menţiune datată şi semnată, înscrisă pe referatul procurorului de caz[15]. Totodată, în situaţia în care după obţinerea avizului procurorului ierarhic superior, procurorul de caz dispune schimbarea încadrării juridice a faptei/faptelor săvârşite de inculpat ori extinderea acţiunii penale cu privire la alte infracţiuni, va trebui obţinut un nou aviz, deoarece vechiul aviz avea în vedere o altă încadrare juridică și nu aceea pentru care urmează a se încheia acordul.

  1. g) Inculpatul să fie o persoană fizică sau o persoană juridică.

Atât inculpatului persoană fizică, cât şi inculpatului persoană juridică îi este conferită posibilitatea de a încheia un acord de recunoaştere a vinovăţiei.

În ceea ce priveşte inculpatul persoană fizică, menţionez că atât persoana fizică minoră, cu încuviinţarea reprezentantului legal, cât şi persoana fizică majoră, pot încheia un acord de recunoaştere a vinovăţiei.

De asemenea și în ipoteza participaţiei penale se poate încheia un acord de recunoaştere a vinovăţiei. Cu privire la această chestiune, în situaţia în care, la acelaşi moment, mai mulţi inculpaţi doresc să uzeze de această procedură abreviată, se poate încheia un acord distinct cu fiecare dintre aceştia sau va un singur acord cu privire la toţi inculpaţii, în doctrină fiind acceptate ambele variante[16].

  1. h) Acordul de recunoaştere a vinovăţiei să fie avizat de către procurorul ierarhic superior.

Această condiţie este prevăzută în cuprinsul art. 478 alin. (2) C. pr. pen., fiind o procedură similară cu aceea în care instanţa este sesizată cu judecarea unei cauze prin rechizitoriu. Astfel, în cadrul acestei proceduri speciale există două momente: primul, în care procurorul de caz solicită procurorului ierarhic avizul prin care se stabilesc limitele între care se va purta negocierea între cele două părţi cu privire la felul pedepsei şi forma de executare a acesteia şi cel deal doilea moment, în care, după ce se ajunge la un acord între procurorul de caz şi inculpat, se întocmeşte actul procedural ce va fi supus avizării de către procurorul ierarhic superior. Cel din urmă aviz are rolul de a garanta respectarea legalităţii şi temeiniciei actului prin care va fi sesizată instanţa, precum şi verificarea respectării de către procurorul de caz a limitelor stabilite anterior.

1.4.  Avizarea acordului de recunoaştere a vinovăţiei de către procurorul ierarhic superior.

Momentul sau momentele la care este necesar ca procurorul ierarhic superior să avizeze acordul, a dat naștere la interpretări diferite. Astfel, pe de o parte art. 478 alin. (2) C. pr. pen., prevede că efectele acordului de recunoaştere a vinovăţiei sunt supuse avizului procurorului ierarhic superior, iar pe de altă parte art. 478 alin. (4) C. pr. pen. statuează că limitele încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției se stabilesc prin avizul prealabil și scris al procurorului ierarhic superior.

Cu privire la acest aspect, în doctrină[17] s-a apreciat că acest text de lege ar trebui modificat în sensul de a se stabili un singur aviz al procurorului ierarhic superior, aviz care să fie dat anterior încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei, considerându-se că existenţa acestui aviz ulterior ar fi excesiv de formalistă şi ar putea conduce la întârzierea soluţionării cauzei. Referitor la cele precizate de autor, opinez că în cadrul acestei proceduri este nevoie de cele două avize, deoarece fiecare dintre ele au rol diferit şi sunt date în faze diferite ale procedurii.

În sensul acestei opinii arăt că există posibilitatea ca după ce procurorul ierarhic superior stabileşte limitele în care urmează să fie încheiat acordul, procurorul de caz să nu le respecte şi să obţină în urma negocierii o situaţie mai grea sau mai uşoară pentru inculpat, mai ales că acesta din urmă, la momentul negocierii, nu cunoaşte aceste limite. În această situaţie, în lipsa celui de-al doilea aviz, urmează a fi sesizată instanţa de judecată care nu va avea posibilitatea să respingă acordul de recunoaştere a vinovăţiei doar pentru acest motiv şi, deci, va fi dispusă soluţia cu privire la care s-a ajuns în acord, prin încălcarea principiului controlului ierarhic, ajungându-se astfel la o politică penală neunitară la nivelul unităţilor de parchet.

În practică[18], după ce procurorul de caz și inculpatul cad de acord aspra demarării acestei proceduri, procurorul de caz va trebui să înapoieze procurorului ierarhic superior un referat în care sunt propuse limitele de încheiere ale acordului. Pe baza avizului scris al procurorului ierarhic superior, care conține limitele de pedeapsă între care procurorul de caz și inculpatul negociază pedeapsa, precum și modalitatea de executare a acesteia, procurorul urmează a proceda la încheierea acordului.

După încheierea acordului este din nou necesară avizarea de către procurorul ierarhic superior, acest aviz putând îmbrăca forma unei mențiuni pe înscrisul în care este menționat acordul.

Respectarea condițiilor de legalitate privind posibilitatea încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției este verificată inițial de procurorul ierarhic superior, iar garanțiile care decurg din avizarea ulterioară ar putea fi asigurate de către instanța de judecată.

1.5. Procedura încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei

Conform dispoziţiilor legale, procurorul este organul judiciar care „negociază” încheierea actului de recunoaştere a vinovăţiei, întocmeşte actul procedural ce conţine manifestarea de voinţă a părţilor implicate şi urmăreşte, prin înaintarea către instanţa de judecată competentă şi participarea la procedura necontradictorie în faţa acesteia, rezolvarea acţiunii penale.

Conform dispoziţiilor art. 478 alin. 1 din C. proc. pen., în cursul urmăririi penale, după punerea în mişcare a acţiunii penale, inculpatul şi procurorul pot încheia un acord, ca urmare a recunoaşterii vinovăţiei. Din această prevedere legală pot fi trase două concluzii, şi anume: pe de o parte, la această procedură specială se poate apela doar în cursul urmăririi penale, în cursul judecăţii, în caz de recunoaştere a vinovăţiei fiind aplicabile dispoziţiile art. 375 C. proc. pen., (respectiv judecata cauzei într-o procedură simplificată, inculpatul beneficiind la aplicarea pedepsei de o reducere cu o treime a limitelor prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii sau de o reducere de o pătrime în cazul în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa amenzii), iar, pe de altă parte, iniţierea acordului poate avea loc numai după punerea în mişcare a acţiunii penale.

Astfel, în primă instanţă, procurorul, atunci când intenţionează să încheie cu persoana cercetată un acord de recunoaştere a vinovăţiei, trebuie să evalueze materialul probator administrat în cauză. În acest sens, cu toate că din dispoziţiile art. 480 alin. 2 din C. proc. pen. reiese că acordul de recunoaştere a vinovăţiei se încheie atunci când din probele administrate rezultă suficiente date cu privire la existenţa faptei pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi cu privire la vinovăţia inculpatului, ceea ce duce la concluzia că standardul probaţiunii poate fi mai redus decât cel necesar la pronunţarea unei hotărâri de condamnare, în mod temeinic şi legal procurorul trebuie să constate că există probe certe şi neechivoce. Iar procurorul trebuie să evalueze materialul probator în mod imperativ anterior iniţierii acestei proceduri şi anume încă din momentul punerii în mişcare a acţiunii penale. Aceasta deoarece din interpretarea dispoziţiilor ce reglementează condiţiile punerii în mişcare a acţiunii penale rezultă că, în speţă, trebuie să existe probe care să stabilească în mod clar existenţa faptei, a identităţii autorului acesteia şi a formei de vinovăţie. Astfel, conform art. 309 alin. 1 din C. proc. pen., acţiunea penală se pune în mişcare de procuror, prin ordonanţă, în cursul urmăririi penale, când acesta constată că există probe din care rezultă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi nu există vreunul din cazurile de împiedicare, prevăzute la art. 16 alin. 1 din acelaşi Cod. Această cerinţă este întărită şi de principiul obligativităţii punerii în mişcare a acţiunii penale, reglementat de art. 7 din C. proc. pen., precum şi de principiul prezumţiei de nevinovăţie, respectiv art. 4 din acelaşi act normativ conform căruia, după administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului[19].

Mai mult decât atât, nu poate fi trecută cu vederea nici împrejurarea că instanţa se va pronunţa asupra acordului de recunoaştere a vinovăţiei printr-o sentinţă, aşa cum reiese din dispoziţiile art. 487, şi care are conţinutul unei veritabile hotărâri judecătoreşti de condamnare. Instanţa de judecată sesizată cu verificarea acordului încheiat va dispune una din soluţiile prevăzute la art. 396 alin. 2-4 din C. proc. pen. fără a mai administra probe suplimentare, ceea ce duce la concluzia că materialul probator pe care se întemeiază acest acord trebuie să formeze convingerea instanţei, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.

Momentul în care inculpatul află despre posibilitatea încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei în cursul urmăririi penale este acela al aducerii la cunoştinţă a actului de inculpare şi a drepturilor corespunzătoare oferite de lege acestui subiect procesual. Astfel, potrivit art. 108 alin. 4 din C. proc. pen., organul judiciar trebuie să aducă la cunoştinţa inculpatului posibilitatea încheierii, în cursul urmăririi penale, a unui acord, ca urmare a recunoaşterii vinovăţiei. Doar după acest moment, inculpatul poate apela la prerogativa sa de titular al acestei proceduri speciale.

Astfel, după exprimarea intenţiei de către unul dintre cei doi subiecţi arătaţi în art. 478 alin. 3 din C. proc. pen., în sensul desfăşurării procedurii încheierii unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, procurorul de caz întocmeşte un referat în care propune procurorului ierarhic superior încheierea „convenţiei penale” şi în care arată felul pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, limitele între care intenţionează să poarte „negocierea”, precum şi forma de executare a acesteia ori soluţia de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei. Procurorul ierarhic superior emite în acest sens, în prealabil şi în scris, un aviz în care arată în mod expres limitele între care se vor purta discuţii cu inculpatul în vederea încheierii acordului, şi anume limitele de pedeapsă, forma de executare a pedepsei asupra căreia se va ajunge la un consens ori, după caz, posibilitatea renunţării la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei. În doctrina de specialitate este vehiculată şi opinia conform căreia procurorul ierarhic superior arată în mod expres felul, cuantumul şi forma de executare a pedepsei prin acest aviz prealabil şi care va fi propusă inculpatului, fapt ce restrânge orice idee de negociere ce poate fi purtată de către procurorul de caz şi acesta din urmă. Cu toate acestea, opinia arătată mai sus nu poate fi primită atât timp cât, în art. 478 alin. 4 din C. proc. pen., legiuitorul foloseşte sintagma „limitele încheierii acordului” pentru a reglementa conţinutul acordului prealabil, iar art. 482 lit. h teza finală, care reglementează conţinutul acordului, conţine formularea „cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpat”, ceea ce duce la concluzia purtării unei „negocieri” între aceste două părţi implicate, anterior parafării înţelegerii. Ulterior emiterii avizului prealabil de către procurorul ierarhic superior, se poartă o discuţie între procurorul de caz şi inculpat, care va fi asistat obligatoriu de către un apărător, ales sau desemnat din oficiu, în cadrul căreia se urmăreşte întrunirea unui consens având ca obiect recunoaşterea comiterii faptei şi acceptării încadrării juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală, precum şi asupra unei pedepse într-un cuantum precis, în limitele avizului, asupra formei de executare sau asupra oricărei alte soluţii cu privire la pedeapsă. Dacă în urma acestei „negocieri” se ajunge la un consens între cele două părţi implicate, procurorul de caz va întocmi acordul de recunoaştere a vinovăţiei în formă scrisă, în conţinutul căruia se vor regăsi elementele prevăzute expres de dispoziţiile art. 482 din C. proc. pen. În caz contrar, procurorul de caz întocmeşte un proces-verbal în care menţionează rezultatul negocierilor.

Ulterior încheierii acordului de recunoaştere şi semnării acestuia de către procurorul de caz, inculpat şi de către apărătorul acestuia, actul va fi înaintat procurorului ierarhic superior care va aviza efectele sale şi care îl va înainta instanţei de judecată pentru a fi verificat. În faţa instanţei de judecată sesizate cu verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, rolul procurorului este unul pur formal.

Concluzia se desprinde din prevederile art. 484 alin. 2 din C. proc. pen. conform cărora instanţa se va pronunţa asupra acordului de recunoaştere a vinovăţiei în urma unei proceduri necontradictorii, în şedinţă publică, după ascultarea procurorului, a inculpatului şi avocatului acestuia, precum şi a părţii civile, dacă este prezentă. Prin urmare, în această procedură specială, desfăşurată în faţa instanţei, nu se vor dezbate aspecte legate de faptă, vinovăţie şi încadrarea juridică, nefiind o procedură contradictorie, dar este obligatorie prezenţa şi ascultarea procurorului, inculpatului şi avocatului acestuia, ascultare care nu constituie o audiere propriu-zisă şi care va purta, în principal, asupra condiţiilor de admisibilitate a acordului şi, în secundar, supra pedepsei şi a modalităţii de executare[20].

1.6. Forma și conținutul acordului de recunoaștere a vinovăției

Acordul de recunoaştere a vinovăţiei se va materializa într-o formă scrisă, în acest fel putând fi sesizată instanţa de judecată.

În situaţia în care se încheie acord de recunoaştere a vinovăţiei, procurorul nu mai întocmeşte rechizitoriu cu privire la inculpaţii cu care a încheiat acord.

În ceea ce priveşte conţinutul, acordul de recunoaştere a vinovăţiei va trebui să cuprindă menţiunile prevăzute de art. 482 C.proc.pen.[21]:

  1. a) data şi locul încheierii;
  2. b) numele, prenumele şi calitatea celor între care se încheie;
  3. c) date privitoare la persoana inculpatului, prevăzute la art. 107 alin. (1);
  4. d) descrierea faptei ce formează obiectul acordului;
  5. e) încadrarea juridică a faptei şi pedeapsa prevăzută de lege;

f ) probele şi mijloacele de probă;

  1. g) declaraţia expresă a inculpatului prin care recunoaşte comiterea faptei şi acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală;
  2. h) felul şi cuantumul, precum şi forma de executare a pedepsei ori soluţia de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpat;
  3. i) semnăturile procurorului, ale inculpatului şi ale avocatului.

            Se observă că una dintre menţiunile acordului de recunoaştere a vinovăţiei este reprezentată de declaraţia expresă a inculpatului prin care recunoaşte comiterea faptei şi acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală.

Cu privire la această menţiune înscrisă în cuprinsul acordului, se apreciază că în ipoteza respingerii de către instanţa de fond a acordului de recunoaştere a vinovăţiei, procurorul nu o poate folosi ca probă pentru dovedirea vinovăţiei inculpatului, „declaraţia expresă” dată de inculpat având numai caracterul unei condiţii de formă a acordului de recunoaştere a vinovăţiei[22].

Cu toate acestea, consider că declaraţia dată de inculpat în faţa organului de urmărire penală poate fi folosită ca probă în procesul penal în ipoteza lansată anterior. Astfel, după punerea în mişcare a acţiunii penale, potrivit art. 309 C. pr. pen., organul de urmărire penală are obligaţia de a-l chema pe inculpat în vederea aducerii la cunoştinţă a inculpării şi audierii acestuia. Deși în conformitate cu dispoziţiile art. 108 rap. la art. 83 lit. a) C. pr. pen., inculpatul are dreptul de a nu da nicio declaraţie pe parcursul procesului penal, consider că odată iniţiată procedura specială a acordului de recunoaştere a vinovăţiei se renunţă la acest drept. În acest sens, rezultă că numai prin audierea detaliată a inculpatului organul de urmărire penală poate aprecia asupra recunoaşterii săvârşirii faptei în materialitatea sa şi acceptării încadrării juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală.

CAPITOLUL II – Soluționarea acordului de recunoaștere a vinovăției de către instanța de judecată

2.1. Cadrul normativ

Art. 483. Sesizarea instanței cu acordul de recunoaștere a vinovăției

(1)După încheierea acordului de recunoaștere a vinovăției, procurorul sesizează instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond și trimite acesteia acordul de recunoaștere a vinovătiei, însoțit de dosarul de urmărire penala.

(2)În situația în care se încheie acordul numai cu privire la unele dintre fapte sau numai cu privire la unii dintre inculpați, iar pentru celelalte fapte sau inculpați se dispune trimiterea în judecata, sesizarea instanței se face separat. Procurorul înaintează instanței numai actele de urmărire penală care se referă la faptele și persoanele care au făcut obiectul acordului de recunoaștere a vinovăției.

(3)În cazul în care sunt incidente dispozițiile art. 23 alin. (1), procurorul înaintează instanței acordul de recunoaștere a vinovăției însoțit de tranzacție sau de acordul de mediere.

 Art. 484. Procedura în fața instanței

(1)Dacă acordului de recunoaștere a vinovăției îi lipsește vreuna dintre mențiunile obligatorii sau dacă nu au fost respectate conditiile prevăzute la art. 482 sau dacă nu au fost respectate condițiile prevăzute de art. 483, instanța dispune acoperirea omisiunilor în cel mult 5 zile și sesizează în acest sens conducătorul parchetului care a emis acordul .

(2)La termenul fixat se citează inculpatul, celelalte părți și persoana vătămată. Instanța se pronunță asupra acordului de recunoaștere a vinovăției prin sentința, în ședință publică, după ascultarea procurorului, a inculpatului și avocatului acestuia, precum și dacă sunt prezente, a celorlalte părți și a persoanei vătămate.

Art. 485. Soluțiile instanței

(1)Instanța, analizând acordul, pronunță una dintre următoarele soluții:

a)admite acordul de recunoaștere a vinovăției și pronunță soluția cu privire la care s/a ajuns la un acord, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480-482 cu privire la toate faptele reținute în sarcina inculpatului, care au făcut obiectul acordului;

b)respinge acordul de recunoaștere a vinovătiei și trimite dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale, daca nu sunt îndeplinite conditiile prevazute la art. 480-482 cu privire la toate faptele reținute în sarcina inculpatului, sau dacă apreciază că soluția cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat este nelegală sau nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului.

(2)Instanța poate admite acordul de recunoaștere a vinovăției numai cu privire la unii dintre inculpați.

(3)În situația prevăzută la alin. (1) lit. b), instanța se pronunță din oficiu cu privire la starea de arest a inculpaților.

(4)Dispozitiile art. 396 alin. (9), art. 398 si art. 399 se aplica in mod corespunzator.


Art. 486. Soluționarea acțiunii civile

(1)În cazul în care instanța admite acordul de recunoaștere a vinovăției și între părti s-a incheiat tranzacție sau acord de mediere cu privire la acțiunea civilă, instanța ia act de aceasta prin sentință.

(2) În cazul în care instanța admite acordul de recunoaștere a vinovăției și între părti nu s-a incheiat tranzacție sau acord de mediere cu privire la acțiunea civilă, instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă. În această situație, hotărârea prin care s-a admis acordul de recunoaștere a vinovăției nu are autoritate de lucru judecata asupra întinderii prejuciciului în fața instanței civile.


Art. 487. Cuprinsul sențintei

Sentința cuprinde în mod obligatoriu:

a)mențiunile prevăzute la art. 370 alin. (4), art. 403 si 404;

b)fapta pentru care s-a încheiat acordul de recunoaștere a vinovăției și încadrarea juridică a acesteia. 

2.2. Instanța competentă

            În ceea ce priveşte instanţa de judecată competentă a fi sesizată cu soluţionarea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, dispoziţiile consacrate acestei proceduri speciale se completează cu dispoziţiile din partea generală a C.proc.pen. în materie de competenţă. Astfel, conform art. 483 C.proc.pen., va fi sesizată „instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond”. În acest context, suntem de părere că trebuie avute în vedere două situaţii particulare.

Art. 483 alin. (2) teza întâi din C.proc.pen. face distincţie după cum, în cazul săvârşirii mai multor infracţiuni, inculpatul recunoaşte toate faptele săvârşite sau doar o parte dintre faptele pe care acesta le-a săvârşit[23]. Astfel, conform aceluiaşi articol, „În situaţia în care se încheie acordul numai cu privire la unele dintre fapte[…]iar pentru celelalte fapte[…]se dispune trimiterea în judecată, sesizarea instanţei se face separat”. În măsura în care inculpatul recunoaşte toate faptele care au fost reţinute în sarcina sa prin ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale şi sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de lege pentru încheierea valabilă a acordului, se va încheia un singur acord pentru toate infracţiunile. Dacă inculpatul recunoaşte doar o parte din faptele săvârşite, sesizarea instanţei de judecată se va face separat. Astfel, pentru infracţiunea/infracţiunile recunoscută/recunoscute instanţa de judecată va fi sesizată cu un acord, repartizat aleatoriu instanţei competente să judece cauza în fond, iar pentru fapta/faptele pe care inculpatul nu o recunoaşte/le recunoaşte, procurorul va întocmi un rechizitoriu, prin care va fi sesizat judecătorul de cameră preliminară.

            Se poate remarca faptul că legiuitorul român îi oferă inculpatului posibilitatea de a apela la această procedură specială chiar dacă nu recunoaşte toate infracţiunile săvârşite.

            În doctrină se susţine că această opţiune a legiuitorului este una pe deplin justificată întrucât pe această cale se poate înlătura posibilitatea constrângerii inculpatului de a recunoaşte toate faptele reţinute în sarcina sa de către procuror, cu toate că nu este vinovat de săvârşirea tuturor faptelor.[24]

Pe de altă parte, opţiunea legiuitorului este criticată pe motiv că persoana vătămată ar putea fi defavorizată[25]. Astfel, se porneşte de la premisa că inculpatul a săvârşit un concurs de infracţiuni, dintre care unele se urmăresc la plângere prealabilă. Într-o atare situaţie, „într-un proces iniţiat la plângerea sa, persoana vătămată se va lovi de un acord încheiat între procuror şi inculpat”. Pe aceeaşi linie de idei, persoana vătămată ar fi dezavantajată cu atât mai mult cu cât am putea fi în ipoteza în care procurorul şi inculpatul consideră că şi persoana vătămată are o culpă în producerea infracţiunii, aspect la care persoana vătămată nu achiesează.

O altă situaţie particulară care trebuie avută în vedere în momentul stabilirii competenţei şi a modului de sesizare a instanţei de judecată se referă la participaţia penală. În ceea ce priveşte competenţa, şi în cazul participaţiei penale aceasta se va stabili doar în raport de inculpatul care a încheiat un acord. Considerăm, alături de alţi autori, că un argument care poate fi adus în acest sens sunt şi dispoziţiile art. 483 alin. (2) din C.proc.pen., care prevăd că „procurorul înaintează instanţei numai actele de urmărire penală care se referă la faptele şi persoanele care au făcut obiectul acordului de recunoaştere a vinovăţiei.

Conform art. 483 alin. (3) C.proc.pen., în măsura în care inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente au încheiat o tranzacţie sau un acord de mediere, procurorul va înainta instanţei de judecată şi tranzacţia sau, după caz, acordul de mediere.

2.3. Sesizarea instanței cu acordul de recunoaștere a vinovăției

În ceea ce priveşte procedura în faţa instanţei de judecată, reglementată de art. 484 C.proc.pen., aceasta se completează cu dispoziţiile de drept comun în sensul că dosarul va fi repartizat aleatoriu unui complet de judecată, stabilindu-se un termen pentru soluţionarea cauzei. Instanţa de judecată trebuie să îşi verifice competenţa, legalitatea sesizării, legalitatea administrării probelor şi a celorlalte acte de urmărire penală[26].

În literatura juridică de specialitate se susţine faptul că inculpatului trebuie să i se comunice o copie a acordului la momentul semnării[27] sau că, prin raportare la art. 329 alin. (2) C.proc.pen., procurorul ar putea comunica el însuşi acordul inculpatului, după încheierea acordului şi înainte de sesizarea instanţei de judecată sau va trimite instanţei de judecată un număr de copii certificate, necesare pentru a fi comunicate inculpatului/inculpaţilor[28]. Din punctul nostru de vedere, în lipsa unor dispoziţii speciale, cât şi pentru o mai bună celeritate, ar trebui ca procurorul să trimită instanţei de judecată un număr de copii certificate pentru comunicare.

Cu privire la persoana vătămată, în doctrină a fost exprimată opinia conform căreia şi acesteia îi va fi comunicat acordul încheiat între procuror şi inculpat, acordul împreună cu un număr de copii necesare pentru comunicare fiind trimise instanţei de judecată.[29]

            Prima etapă procesuală, art. 484 alin. (1) C.proc.pen. statuează următoarele: „Dacă acordului de recunoaştere a vinovăţiei îi lipseşte una dintre menţiunile prevăzute la art. 482 sau dacă nu au fost respectate condiţiile prevăzute la art. 483 C.proc.pen., instanţa dispune acoperirea omisiunilor în cel mult 5 zile şi sesizează în acest sens conducătorul parchetului care a emis acordul.”

Având în vedere ipoteza în care, nefiind respectate anumite cerinţe expres prevăzute de lege, cauza va fi restituită procurorului, în vederea complinirii acestora. În acest sens va fi sesizat conducătorul parchetului care a emis acordul[30]. C.proc.pen. prevede două astfel de situaţii.

Prima situație în care se restituie cauza procurorului este atunci când acordului de recunoaştere a vinovăţiei îi lipseşte vreuna dintre menţiunile prevăzute de art. 482 C.proc.pen., menţiuni care vizează cuprinsul acordului încheiat. Textul legal menţionat nu face însă nicio distincţie între menţiunile care se regăsesc în cuprinsul acordului încheiat între procuror şi inculpat, de unde s-ar putea ajunge la concluzia că procurorul, în termenul de 5 zile acordat de instanţa de judecată, ar avea posibilitatea de a acoperi oricare dintre menţiunile care trebuie să se regăsească în cuprinsul acordului. Cu toate acestea, noi achiesăm la opinia conform căreia nu pot fi acoperite acele omisiuni care se referă la negocierea propriu-zisă a acordului[31].

            În literatura de specialitate se apreciază că pot fi acoperite omisiunile în situaţia în care nu se prevăd toate datele privind persoana inculpatului, prevăzute de art. 107 C.proc.pen., dacă nu sunt prevăzute data şi locul încheierii acordului, nu este descrisă fapta ce formează obiectul acordului (atât timp cât situaţia ce rezultă din probele administrate este la fel cu situaţia pe care a reţinut-o procurorul), când s-a omis menţionarea încadrării juridice a faptei (atât timp cât aceasta este evidentă, pe baza actelor care există la dosar) sau pedeapsa prevăzută de lege, lipseşte declaraţia inculpatului cu privire la recunoaşterea comiterii faptei şi acceptarea încadrării juridice (acesta semnând însă acordul încheiat), nu au fost indicate probele şi mijloacele de probă, însă acestea există la dosar. De asemenea, şi lipsa semnăturii procurorului, inculpatului sau avocatului va putea fi suplinită[32].

Cu referire la omisiunile ce nu pot fi acoperite, există diverse opinii exprimate în literatura juridică, opinii conform cărora nu pot fi acoperite omisiunile care privesc cuantumul pedepsei[33] (avându-se la bază argumentul că în această ipoteză nu există nicio probă care să susţină faptul că în urma negocierii s-a ajuns la un acord efectiv), felul pedepsei[34], stabilirea obligaţiilor facultative sau a numărului de zile de muncă în folosul comunităţii[35].

            O altă situație în care se restituie dosarul procurorului o reprezintă nerespectarea condiţiilor prevăzute de art. 483 C.proc.pen. Astfel, din cuprinsul art. 483 rezultă că dosarul va fi restituit procurorului, conform alin. (1) al aceluiaşi articol, dacă instanţa de judecată sesizată nu este cea competentă să judece cauza în fond sau acordul de recunoaştere a vinovăţiei nu a fost însoţit de dosarul de urmărire penală.

În această ipoteză, acoperirea omisiunilor presupune ca instanţa de judecată să sesizeze conducătorul parchetului care a emis acordul, urmând a fi sesizată instanţa competentă, sau, după caz, instanţei de judecată sesizate să i se trimită şi dosarul de urmărire penală.

Conform alin. (2) al aceluiaşi articol, cauza se va restitui procurorului şi dacă, în ipoteza existenţei unei pluralităţi de infracţiuni sau a unei participaţii penale, se încheie acord de recunoaştere a vinovăţiei doar cu privire la o parte dintre faptele săvârşite sau doar o parte dintre participanţii la infracţiune încheie un asemenea acord şi s-a trimis instanţei de judecată întreg dosarul de urmărire penală şi nu doar actele de urmărire penală care se referă la faptele şi persoanele care fac obiectul acordului.[36]

Acoperirea omisiunilor presupune trimiterea, alături de acordul de recunoaştere a vinovăţiei, doar a actelor de urmărire penală care privesc faptele şi persoanele care formează obiectul acordului.

În conformitate cu prevederile alin. (3) al art. 483 C.proc.pen., cauza va fi restituită procurorului şi dacă, fiind incidente dispoziţiile art. 23 alin. (1) C.proc.pen., acordul de recunoaştere a vinovăţiei nu este însoţit de tranzacţia încheiată sau de acordul de mediere.

Omisiunile vor fi acoperite prin înaintarea instanţei de judecată, alături de acord, a tranzacţiei sau, după caz, a acordului de mediere. Indiferent de omisiunea care trebuie remediată, este suficientă o adresă, nefiind necesară pronunţarea unei hotărâri[37].

În literatura de specialitate se prevede că termenul de 5 zile acordat de instanţa de judecată procurorului pentru acoperirea omisiunilor începe să curgă de la momentul la care se comunică procurorului încheierea de restituire a cauzei[38].

2.4. Procedura în fața instanței de judecată           

În conformitate cu prevederile art. 484 alin. (2) C.proc.pen., „La termenul fixat se citează inculpatul, celelalte părţi şi persoana vătămată. Instanţa se pronunţă asupra acordului de recunoaştere a vinovăţiei prin sentinţă, în şedinţă publică, după ascultarea procurorului, a inculpatului şi avocatului acestuia, precum şi, dacă sunt prezente, a celorlalte părţi şi a persoanei vătămate”. Aceste dispoziţii trebuie privite prin prisma Dec. C.C. nr. 235/2015 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 484 alin. (2) şi ale art. 488 din C.proc.pen., cât şi a O.U.G. nr. 18/2016.

Primul aspect de care trebuie ținut cont se referă la publicitatea şedinţei de judecată. Astfel, în conformitate cu articolul menţionat anterior, instanţa de judecată se va pronunţa în şedinţă publică[39]. Un argument care poate fi adus în sensul că doar soluţionarea acordului se va desfăşura în şedinţă publică, este inclusiv modul de redactare al art. 484 C.proc.pen. Astfel, menţiunea referitoare la publicitatea şedinţei de judecată este făcută în cuprinsul celui de-al doilea alineat. În măsura în care legiuitorul ar fi dorit ca publicitatea şedinţei de judecată să se refere atât la verificările prealabile, cât şi la soluţionarea acordului, ar fi putut să introducă un al treilea alineat şi să menţioneze acest aspect. În cazul în care nu se respectă publicitatea şedinţei de judecată, vor fi incidente dispoziţiile prevăzute de art. 281 alin. (1) lit. c) din C.proc.pen.

            Cu privire la participarea procurorului în faza de judecată, se apreciază că aceasta este obligatorie, această procedură specială completându-se cu dispoziţiile prevăzute la art. 363 C.proc.pen. Mai mult, instanţa de judecată se va pronunţa cu privire la acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi după ascultarea procurorului, iar lipsa acestuia, atunci când participarea sa este obligatorie, duce la incidenţa art. 281 alin. (1) lit. d) C.proc.pen.

            Cu privire la prezenţa inculpatului în faza de judecată, acesta va fi citat deoarece inculpatul trebuie să fie prezent la soluţionarea acordului de recunoaştere a vinovăţiei pentru ca instanţa de judecată să îşi formeze convingerea că inculpatul şi-a exprimat consimţământul în cunoştinţă de cauză. Astfel, art. 484 alin. (2) C.proc. pen. prevede în mod expres faptul că instanţa de judecată se va pronunţa asupra acordului de recunoaştere a vinovăţiei şi după ascultarea inculpatului.

Referitor la asistenţa juridică a inculpatului în faza de judecată, în art. 484 alin. (2) C.proc.pen., printre participanţii la procesul penal enumeraţi, care vor fi ascultaţi de instanţa de judecată înainte ca aceasta să se pronunţe cu privire la acordul de recunoaştere a vinovăţiei, se numără şi avocatul inculpatului. De aici rezultă opinia exprimată în literatura de specialitate potrivit căreia asistenţa juridică a inculpatului este obligatorie şi în faza de judecată, nu doar în faza de urmărire penală.

Participarea părţii civile[40], a părţii responsabile civilmente şi a persoanei vătămate în faza de judecată, în lumina prevederilor art. 484 alin. (2) C.proc.pen., prin prisma Dec. C.C. nr. 235/2015118, cât şi a O.U.G. nr. 18/2016, instanţa de judecată, înainte de a se pronunţa cu privire la acordul de recunoaştere a vinovăţiei, va trebui să asculte şi celelalte părţi şi persoana vătămată, dacă, citate fiind, acestea sunt prezente la şedinţa de judecată. Astfel, la termenul de judecată, celelalte părţi şi persoana vătămată vor fi citate. Prezenţa acestora nu este obligatorie, instanţa de judecată având obligaţia să le asculte în măsura în care, fiind citate, acestea au luat parte la judecată[41].

În ceea ce priveşte contradictorialitatea procedurii legiuitorul a prevăzut, în cadrul art. 484 alin. (2), faptul că instanţa de judecată se va pronunţa în urma unei proceduri necontradictorii. În literatura de specialitate s-a apreciat că[42] în urma Dec. C.C. nr. 235/2015, nu se mai poate vorbi despre o procedură necontradictorie, atât timp cât sunt citate şi persoana vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente. Mai mult, s-a considerat[43] că se poate vorbi despre o „contradictorialitate” între procuror şi inculpat, pe de o parte, şi celelalte părţi şi persoana vătămată, pe de altă parte, iar nu între acuzare şi apărare.

O altă chestiune se referă la posibilitatea de a se administra probe. Pe de o parte, se apreciază că[44] nu este posibilă solicitarea de a se administra probe. Există însă şi o altă opinie, conform căreia se poate solicita proba cu înscrisuri în circumstanţiere[45].

Hotărârea prin care se va pronunţa instanţa de judecată, conform art. 484 alin. (2) C.proc.pen., va fi o sentinţă. În absenţa unei dispoziţii derogatorii, pronunţarea se va face în şedinţă publică.

2.5. Soluţiile instanţei

Instanţa de judecată va putea admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei sau îl va putea respinge.

  1. Admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei

Conform art. 485 alin. (1) lit. a) C.proc.pen., instanţa de judecată „admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi pronunţă soluţia cu privire la care s-a ajuns la un acord, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 480-482 cu privire la toate faptele reţinute în sarcina inculpatului, care au făcut obiectul acordului.”

Raportat la art. 480 C.proc.pen., instanţa de judecată verifică dacă pentru infracţiunea ce face obiectul acordului se prevede pedeapsa amenzii sau închisoare de cel mult 15 ani, dacă din probele care au fost administrate în cursul urmăririi penale rezultă suficiente date cu privire la existenţa faptei pentru care procurorul a pus în mişcare acţiunea penală şi cu privire la vinovăţia inculpatului şi dacă acesta din urmă a fost asistat, la încheierea acordului, de un avocat.

Referitor la art. 481 şi 482 C.proc.pen., instanţa de judecată va verifica dacă procurorul şi inculpatul au încheiat acordul în formă scrisă[46] şi, totodată, dacă acesta are cuprinsul prevăzut de art. 482 C.proc.pen.

În ipoteza în care obiectul acordului de recunoaştere a vinovăţiei îl formează un concurs de infracţiuni, pentru ca acordul încheiat între procuror şi inculpat să poată fi admis, condiţiile menţionate anterior trebuie îndeplinite pentru toate infracţiunile care intră în structura concursului de infracţiuni[47].

Situaţia se prezintă diferit în cazul participaţiei penale. Cu privire la această chestiune, C.proc.pen. prevede în mod expres, în cuprinsul art. 485 alin. (2) faptul că instanţa de judecată poate să admită acordul de recunoaştere a vinovăţiei doar cu privire la unii dintre inculpaţii care au încheiat un asemenea acord[48].

În literatura de specialitate se apreciază că instanţa de judecată trebuie să verifice dacă există şi avizele procurorului ierarhic superior şi, totodată, dacă inculpatul şi-a exprimat consimţământul benevol şi cu bună ştiinţă[49].

După verificarea condiţiilor prevăzute de art. 480-482 C.proc.pen. şi plecând de la premisa că acestea sunt îndeplinite pentru toate infracţiunile care au format obiectul acordului, instanţa de judecată va admite acordul şi va pronunţa soluţia cu privire la care procurorul şi inculpatul au ajuns la un acord. Cu alte cuvinte, instanţa de judecată nu poate pronunţa o altă soluţie decât cea negociată de procuror şi inculpat.

În măsura în care inculpatul a fost condamant la plata unei amenzi, conform art. 485 alin. (4) raportat la art. 396 alin. (9) C.proc.pen., instanţa de judecată va dispune plata amenzii din cauţiune, dacă faţă de inculpat a fost luată măsura preventivă a controlului judiciar pe cauţiune sau o altă măsură preventivă a fost înlocuită cu aceasta. De asemenea instanţa de judecată se va pronunţa cu privire la cheltuielile judiciare, la măsurile preventive și la măsurile asigurătorii.

Soluţia ce urmează a fi pronunţată cu privire la aspectele ce ţin de latura civilă diferă după cum între părţi s-a încheiat sau nu tranzacţie sau acord de mediere. Astfel, conform art. 486 alin. (1) C.proc.pen., dacă între părţi s-a încheiat o tranzacţie sau un acord de mediere în ceea ce priveşte acţiunea civilă, instanţa de judecată, prin sentinţa pronunţată, va lua act de aceasta. În conformitate cu alin. (2) al aceluiaşi articol, dacă între părţi nu s-a încheiat o tranzacţie sau un acord de mediere, instanţa de judecată va lăsa nesoluţionată acţiunea civilă. În această din urmă ipoteză hotărârea prin care instanţa de judecată a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei nu va avea autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile în ceea ce priveşte întinderea prejudiciului. Însă, din coroborarea art. 486 alin. (2) teza a 2-a cu art. 28 alin. (1) prima teză din C.proc.pen., hotărârea definitivă prin care instanţa a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei va avea autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile în ceea ce priveşte fapta şi persoana care a săvârşit-o.

Hotătârea definitivă de admitere a acordului de recunoaştere a vinovăţiei are autoritate de lucru judecat[50].

  1. Respinge acordul de recunoaştere a vinovăţiei

O primă situaţie în care instanţa de judecată respinge acordul de recunoaştere a vinovăţiei este reprezentată de ipoteza în care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480-482 C.proc.pen.[51] pentru toate faptele care au format obiectul acordului. Astfel, conform art. 485 alin. (1) lit. b) teza întâi C.proc. pen, instanţa de judecată „respinge acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi trimite dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale, dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 480-482 cu privire la toate faptele reţinute în sarcina inculpatului, care au făcut obiectul acordului.”

Instanţa de judecată va respinge acordul de recunoaştere a vinovăţiei în următoarele ipoteze: când pentru infracţiunea ce face obiectul acordului se prevede o pedeapsă mai mare de 15 ani sau detenţiune pe viaţă, când nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală, în măsura în care din probele administrate nu rezultă suficiente date cu privire la existenţa faptei şi vinovăţia inculpatului[52]137, cât şi în situaţia în care inculpatul nu a fost asistat de un avocat, ales sau desemnat din oficiu, la încheierea acordului.

Raportat la art. 481 C.proc.pen., instanţa de judecată va respinge acordul în măsura în care acesta nu este încheiat în formă scrisă.

De altfel acordul de recunoaştere a vinovăţiei va fi respins în măsura în care în cuprinsul acestuia nu se regăsesc menţiunile cu privire la data şi locul încheierii, numele, prenumele şi calitatea celor între care se încheie, datele privitoare la persoana inculpatului, prevăzute de art. 107 alin. (1), descrierea faptei, încadrarea juridică şi pedeapsa prevăzută de lege, probele şi mijloacele de probă, declaraţia expresă a inculpatului prin care recunoaşte fapta comisă şi acceptă încadrarea juridică, felul, cuantumul şi forma de executare a pedepsei sau soluţia de renunţare la aplicarea pedepsei ori de amânare a aplicării pedepsei, în măsura în care s-a ajuns la o asemenea soluţie, cât şi situaţia în care acordul nu cuprinde semnătura procurorului, a inculpatului şi a avocatului acestuia[53].

O a doua ipoteză în care instanţa de judecată poate pronunţa o soluţie de respingere a acordului de recunoaştere a vinovăţiei este atunci când aceasta apreciază că, în raport cu gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului, s-a stabilit o pedeapsă nejustificat de blândă[54].

Legiuitorul conferă posibilitatea instanţei de a stabili existenţa unui caracter nejustificat de blând al pedepsei și astfel se atenuează caracterul convenţional al acordului de recunoaştere a vinovăţiei[55].

Indiferent de motivul care a stat la baza respingerii acordului, neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 480-482 C.proc.pen. sau pedeapsa nejustificat de blândă, instanţa de judecată va restitui dosarul procurorului pentru a continua urmărirea penală.

A treia ipoteză este aceea că instanţa de judecată va respinge acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi în măsura în care soluţia cu privire la care procurorul şi inculpatul au ajuns la un acord este una nelegală. În această ipoteză s-ar încadra, spre exemplu, situaţia în care pedeapsa cu privire la care procurorul şi inculpatul au ajuns la un acord nu a fost corect individualizată.

Se apreciază că instanţa nu poate dispune o soluţie de achitare, având în vedere faptul că situaţia premisă în cazul unui acord de recunoaştere a vinovăţiei este reprezentată de recunoaşterea comiterii faptei şi acceptarea încadrării juridice. Chiar dacă instanţa de judecată nu poate dispune o soluţie de achitare, apreciem că acest fapt nu exclude existenţa oricărui caz dintre cele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. a)-d) C.proc.pen. Spre exemplu, este posibil ca înainte de pronunţarea instanţei de judecată fapta să nu mai fie prevăzută de legea penală sau să se descopere existenţa unei cauze justificative[56]. Atunci, acesta va restitui cauza procurorului, urmând ca acesta să dispună o soluţie de clasare.

Instanţa de judecată se va pronunţa prin sentinţă, care va cuprinde aspectele prevăzute de art. 370 alin. (4), art. 403, art. 404 C.proc.pen., cât şi fapta şi încadrarea juridică dată faptei ce formează obiectul acordului de recunoaştere a vinovăţiei.

CAPITOLUL III – Calea de atac împotriva sentinței prin care instanța de judecată se pronunță asupra acordului de recunoaștere a vinovăției

3.1. Cadrul normativ

Art. 488. Calea de atac

(1) Împotriva sentinţei pronunţate potrivit art. 485, procurorul şi inculpatul pot declara apel, în termen de 10 zile de la comunicare.

(2) Apelul poate fi declarat în condițiile art. 409, care se aplică în mod corespunzător.

(3) La soluţionarea apelului se citează părțile și persoana vătămată.

(4) Instanţa de apel pronunţă una dintre următoarele soluţii:

  1. a) respinge apelul, menţinând hotărârea atacată, dacă apelul este tardiv sau inadmisibil ori nefondat;
  2. b) admite apelul, desfiinţează sentinţa prin care acordul de recunoaştere a fost admis și pronunță o nouă hotărâre, procedând potrivit art. 485 și 486, care se aplică în mod corespunzător;
  3. c) admite apelul, desfiinţează sentinţa prin care acordul de recunoaştere a fost respins, admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei, dispoziţiile art. 485 alin. (1) lit. a) şi art. 486 aplicându-se în mod corespunzător.

            3.2. Titularii căii de atac

            Conform art. 488 alin. (1) din C.proc.pen. şi în acord cu O.U.G. nr. 18/2016, „Împotriva sentinţei pronunţate potrivit art. 485 şi 486, procurorul, inculpatul, celelalte părţi şi persoana vătămată pot declara apel, în termen de 10 zile de la comunicare.”, de aici rezultă faptul că procurorul, inculpatul, celelalte părţi şi persoana vătămată pot formula apel.

În urma Dec. C.C. nr. 235/2015, Curtea a constatat că şi persoana vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente trebuie să aibă dreptul de a exercita această cale de atac, în măsura în care au un interes procesual[57]. În concepţia Curţii, prin raportare la rolul Ministerului Public, care are posibilitatea de a ataca această sentinţă, oferirea oportunităţii părţii civile şi a părţii responsabile civilmente de a ataca la instanţa ierarhic superioară sentinţa primei instanţe, „nu diminuează cu nimic rolul şi atribuţiile Ministerului Public, ci, dimpotrivă, se completează, în interesul aplicării corecte a legii”[58]

Totodată Curtea reţine că[59], în condiţiile în care doar procurorul şi inculpatul pot declara apel împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă, „se creează o inegalitate de tratament între persoana vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente, pe de o parte, şi inculpat, pe de altă parte”, inegalitate de tratament care „nu este justificată în mod obiectiv şi rezonabil”, având în vedere faptul că „accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil nu presupune garantarea acestor drepturi doar la nivelul instanţei de fond, ci şi în privinţa sesizării instanţelor competente să soluţioneze următoarele faze ale procesului penal.”

În concluzie, în concepţia Curţii, lipsa posibilităţii părţii civile, a părţii responsabile civilmente şi a persoanei vătămate de a declara apel echivalează cu o încălcare a dreptului la apărare, fapt pentru care situaţia, prin modificarea art. 488 alin. (1) C.proc.pen., care prevede în mod expres că şi partea civilă, partea responsabilă civilmente şi persoana vătămată pot formula apel împotriva sentinţei prin care instanţa de fond s-a pronunţat cu privire la acordul de recunoaştere a vinovăţiei.

            3.3. Motivele de apel

Apelul poate fi exercitat atât în ceea ce priveşte latura civilă, cât şi în ceea ce priveşte latura penală.

Cu privire la latura penală se poate formula apel atât împotriva sentinţei prin care instanţa de judecată a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei, cât şi împotriva sentinţei prin care acordul de recunoaştere a vinovăţiei a fost respins.

Prin O.U.G. nr. 18/2016, s-a modificat cuprinsul art. 488 alin. (2) C.proc.pen., care nu mai limitează motivele care pot fi invocare în apel împotriva sentinţei de admitere a acordului de recunoaştere a vinovăţiei, la felul şi cuantumul pedepsei sau la forma de executare a acesteia, apelul va putea fi declarat în conformitate cu art. 409 C.proc.pen.

În ceea ce priveşte soluţionarea apelului, conform art. 488 alin. (3) C.proc.pen., vor fi citate părţile şi persoana vătămată. 

            3.4. Termenul de apel 

            În conformitate cu dispoziţiile art. 488 alin. (1) din C.proc.pen., termenul de apel este de 10 zile de la comunicare.

De aici rezultă faptul că, indiferent care este titularul care formulează apel şi fără a face distincţie între motivele care stau la baza formulării acestei căi de atac, termenul este acelaşi, de 10 zile. Acesta este, astfel cum s-a apreciat în literatura de specialitate, „un termen procedural, peremptoriu, stabilit pe unităţi de timp (zile), maxim, de succesiune”[60].

Termenul de 10 zile începe să curgă de la momentul la care se comunică o copie de pe minută[61].

            3.5. Soluţii pronunţate de instanţa de apel

Instanţa de judecată poate pronunţa următoarele soluţii:

  1. a) respinge apelul, menţinând hotărârea atacată, dacă apelul este tardiv sau inadmisibil[62] ori nefondat;
  2. b) admite apelul, desfiinţează sentinţa prin care acordul de recunoaştere a vinovăţiei a fost admis şi pronunţă o nouă hotărâre, procedând potrivit art. 485 şi 486, care se aplică în mod corespunzător;
  3. c) admite apelul, desfiinţează sentinţa prin care acordul de recunoaştere a vinovăţiei a fost respins, admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei, dispoziţiile art. 485 alin. (1) lit. a) şi art. 486 aplicându-se în mod corespunzător.

Instanţa de control judiciar poate să desfiinţeze în integralitate sentinţa instanţei de fond prin care a fost admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi să procedeze la o nouă judecată, conform art. 485 şi 486 C. pr. pen.

Prin Dec. nr. 235/2015, Curtea Constituțională a reţinut faptul că printre soluţiile pe care instanţa de apel le poate pronunţa nu se numără nici „soluţia admiterii apelului privind modul de soluţionare a laturii civile şi nici soluţia admiterii apelului şi a desfiinţării sentinţei prin care acordul de recunoaştere a vinovăţiei a fost admis pentru aspecte precum nelegalitatea încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei, nelegalitatea sentinţei de admitere a acordului de recunoaştere a vinovăţiei[63], lipsa competenţei materiale a instanţei de fond care a admis acordul sau vicierea consimţământului persoanei care a încheiat acordul de recunoaştere a vinovăţiei”[64].

În ceea ce priveşte exercitarea căilor extraordinare de atac, în literatura juridică de specialitate se apreciază că poate fi formulată revizuire sau contestaţie în anulare[65].

3.6. ASPECTE PRACTICE

            În seara zilei de 17.07.2015, numitul D. D., care este posesor de permis de conducere, inclusiv categoria B, din anul 1993, s-a deplasat cu autoturismul proprietate personală, marca Audi, cu nr. de înmatriculare AG01MWT, de la domiciliul său, din Toploveni, jud. Argeș, la restaurantul „Valmar”.

Aici, D.D. a consumat băuturi alcoolice (mai precis vin), în cantitate de aproximativ 500 ml.

Deși consumase băuturi alcoolice, în jurul orei 21,00 D.D. s-a urcat la volanul autoturismului marca AUDI, cu nr. de înmatriculare AG01MWT, pe care l-a condus pe DN 7, din direcția Călinești către centrul orașului Toploveni, jud. Argeș.

La P., a efectuat o curbă către dreapta, în dreptul stației de maxi-taxi și, din cauza consumului de alcool, a pierdut controlul volanului, pătrunzând pe contrasens și intrând în coliziune frontală cu autospeciala Poliției, marca VW, model Polo, cu nr. de înmatriculare MAI_, condusă de martorul A. M..

În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală a numitului D.D., care a fost transportat cu ambulanța, la Spitalul Județean Argeș, precum și a martorului C. G. M., pasager în autospeciala Poliției, care a fost transportat și el cu ambulanța, la Spitalul Județean Argeș.

Conducătorul auto, a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest.

La spitalul Spitalul Județean Argeș, numitului D.D. i-a fost recoltată o probă de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Cea de-a doua probă de sânge a fost refuzată de suspect.

Conducătorul auto al autospecialei Poliției de Frontieră, martorul A. M., a fost testat și el cu aparatul etilotest, rezultând 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art.336 alin.1 Cod penal, obiect al cauzei penale nr.1056/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni.

Cauza a fost instrumentată de către Formațiunea de Poliție Rutieră din cadrul Poliției Orașului Topoloveni, jud. Argeș, la data de 17.07.2015, fiind începută urmărirea penalaă in rem pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art.336 alin.1 Cod penal.

La data de 22.09.2015, în cauză s-a dispus efectuarea în continuarea a urmăririi penale față de suspectul D.D. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art.336 alin.1 Cod penal.

Din adresa nr.1.198/L/2015 din 31.07.2015 a Serviciului de Medicină Legală Argeș, conform buletinului de analiză a sângelui nr.522/v/16.07.2015, a rezultat că proba de sânge recoltat de la inculpatul D. D. conținea o îmbibație alcoolică de 1,30g% alcool pur în sânge, proba 1.

La data de 15.12.2015, în cauză a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de inculăpatul D.D. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art.336 alin.1 Cod penal.

În cursul urmăririi penale procurorul a propus încheierea unui acord de recunoștere a vinovăției, fapt pentru care la data de 10.01.2016 a fost încheiat un acord ca urmare a recunoașterii vinovăției, urmând a fi înaintat Judecătoriei Topoloveni spre judecare.

CONCLUZII

 Acordul de recunoaştere a vinovăţiei este o instituţie de drept procesual penal nouă în legislaţia românească, prin intermediul căreia, legiuitorul a urmărit soluţionarea cu celeritate a proceselor penale, într-un termen optim şi previzibil. Din acest punct de vedere, conform expunerii de motive care însoţeşte Legea nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, judecata infracţiunilor pe baza acordului de recunoaştere a vinovăţiei, la fel ca şi judecata pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, reprezintă o formă abreviată a judecăţii privind anumite infracţiuni, de natură a responsabiliza părţile din proces.

Prin intermediul modificărilor aduse Codului de procedură penală prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, au fost acoperite numeroasele carenţe ale textului iniţial, prin care se încălcau mai multe principii constituţionale, printre care se numărau principiul legalităţii, dreptul la apărare ori liberul acces la justiţie.

Prin introducerea alin. (4) al art. 480 C. pr. Pen. care prevede reducerea limitelor de pedeapsă în cazul inculpaţilor care uzează de această procedură specială, se urmărește să crească numărul de dosare soluţionate în acest mod, aspect ce va conduce la reducerea costurilor ce sunt suportate de stat, la concentrarea resurselor umane în vederea creşterii operativităţii în instrumentarea dosarelor complexe şi, nu în ultimul rând, la soluţionarea cu celeritate a proceselor penale[66].

BIBLIOGRAFIE:

  1. Amza, T., Acordul de recunoaştere a vinovăţiei – metodă specială de judecată prevăzută de Noul Cod de procedură penală, în „Revista română de criminalistică”, nr. 4, august, 2014.
  2. Bârsan, M.M., Cardiş, M.M., Acordul de recunoştere a vinovăţiei, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2015.
  3. Bodoroncea, G., Acordul de recunoaştere a vinovăţiei, în „Analele Universităţii Bucureşti”, Seria Drept, Supliment, 2014
  4. Buneci, P.(coord.), Şerban, Gh., Ciolcă, I., Dragnea, I., Vasilache, A., Creţu, S., Pichler, A., Vasilache, I., Stoica, V., Tiţian, D., Jigadie-Şerban, M., Noul Cod de procedură penală. Note, Corelaţii, Explicaţii, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2014
  5. Ciobanu, A., Ciobanu, P., Manea, T., Noul cod de procedură penală adnotat, Ed. Rosetti International, Bucureşti, 2015
  6. Cotoi, F., Brutaru, V., Efectele recunoaşterii vinovăţiei în dreptul penal, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2013
  7. Daniel, Ş.G., Rolul instanţei de judecată în realizarea acordului de recunoaştere a vinovăţiei. Probleme practice şi teoretice în desfăşurarea procedurii speciale prevăzute de NCPP, articol disponibil online pe www.juridice. ro
  8. Daniel, Ş.G., Rolul procurorului în realizarea acordului de recunoaştere a vinovăţiei. Probleme practice şi teoretice în desfăşurarea procedurii speciale prevăzute de NCPP, articol disponibil online pe www.juridice.ro
  9. Ghigheci, C., Principiile procesului penal în noul Cod de procedură penală, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2014
  10. Iugan, A.V., Acordul de recunoaştere a vinovăţiei, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2015
  11. Iugan, A.V., Discuţii cu privire la acordul de recunoaştere a vinovăţiei, în „Dreptul”, nr. 5/2015
  12. Lascu, L.A., Aspecte referitoare la aplicarea procedurii „Plea agreement” în jurisprudenţa instanţelor penale internaţionale, în „Dreptul”, nr. 4/2014
  13. Lăncrănjan, A., Slăvoiu, R., Acordul de recunoaştere a vinovăţiei – unele controverse, articol disponibil online pe www.juridice.ro
  14. Micu, B., Păun, A.G., Slăvoiu, R., Procedură penală. Curs pentru admiterea în magistratură şi avocatură. Teste – grilă, ed. a 2-a, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2015
  15. Neagu, I., Damaschin, M., Tratat de procedură penală. Partea specială, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2015
  16. Neagu, I., Tratat de procedură penală, Ed. Pro, Bucureşti, 1997 Neagu, I., Drept procesual penal, Ed. Academiei , Bucureşti, 1988
  17. Pascu, M., Manea, T., Acordul de recunoaştere a vinovăţiei, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2015
  18. Roman, A., Acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi implicaţiile sale în procesul penal român, în „Dreptul”, nr. 9/2014
  19. Puşcaşu, V., Negocierea vinovăţiei în procesul penal modern, în „Caiete de drept penal”, nr. 1/2010
  20. Siserman. S., Consideraţii privind acordul de recunoaştere a vinovăţiei, articol disponibil online pe pe www.juridice.ro
  21. Ştefan, C.V., Cartea de termene în procedura penală, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2014
  22. Theodoru, G., Drept procesual penal român. Partea generală, vol. I, Universitatea „A.I. Cuza”, Iaşi, 1971
  23. Voicu, C., Uzlău, A.S., Tudor, G., Văduva, V., Noul Cod de procedură penală. Ghid de aplicare pentru practicieni, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2014
  24. Volonciu, N., Uzlău, A.S., Atasiei, D., Chiriţă, C.M., Gheorghe, T.V., Ghigheci, C., Moroşanu, R., Tudor, G., Văduva, V., Voicu, C., Noul cod de procedură penală, ed. a II-a, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2015
  25. Volonciu, N., Uzlău, A.S., Atasiei, D., Chiriţă, C.M., Gheorghe, T.V., Ghigheci, C., Moroşanu, R., Tudor, G., Văduva, V., Voicu, C., Noul cod de procedură penală, ed. a II-a, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2014
  26. Zarafiu, A., Procedură penală. Partea generală. Partea specială., ed. a 2-a, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2015
  27. Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Procedura de încheiere a acordului de recunoaştere a vinovăţiei. Studiu, 7 aprilie 2014, material disponibil online pe http://www.mpublic. ro/presa/2014/studiu_acord_recunostere.pdf
  28. Minuta întâlnirii procurorilor şefi de secţie de la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi parchetelor de pe lângă tribunale, 14 – 15 mai 2015, minută disponibilă pe http://www.inm-lex.ro /fisiere/ Minuta intalnire practica neunitara procurori sefi sectie 2014-15 mai 2015.pdf

[1] C Ghighenci, Principiile procesului penal în Noul Cod de procedură penală, editura Universul Juridic, București, 2014, p. 21-22

[2] Publicată în ”Monitorul Oficial al României”, nr. 714 din 26 octombrie 2010

[3] www.just.ro, Noul cod de procedura penala.

[4] Decizia CCR nr. 235/2015 publicată în M. Of. nr. 364 din 26 mai 2015.

[5] I. Neagu, M. Damaschin, Tratat de procedură penală, Partea specială, în lumina Noului cod de procedură penală, Ed. Universul Juridic, București, 2015, p. 470.

[6] I. Neagu, M. Damaschin, Tratat de procedură penală, partea specială, în lumina Noului Cod de procedură penală, Ed. Universul Juridic, București, 2015, p. 472-476.

[7] I. Neagu, M. Damaschin, Tratat de procedură penală, partea specială, în lumina Noului Cod de procedură penală, Ed. Universul Juridic, București, 2015, p. 470.

[8] Andrei Viorel Iugan, Acordul de recunoaștere a vinovăţiei, Ed. Universul Juridic, București, 2015, p. 31

[9] Alexandra LĂNCRĂNJAN, Radu SLĂVOIU, Acordul de recunoaștere a vinovăţiei – unele controverse, 24 martie 2015 (http://www.juridice.ro/366853/acordul-de-recunoastere-a-vinovatieiunele-controverse.html).

[10] Alexandru-Nicolae Volintiru, Acordul de recunoaștere a vinovăției în lumina modificărilor aduse C.pr.pen. prin O.U.G. NR. 18 din 18 mai 2016, Revista Universul Juridic nr. 8, august 2016, p. 48-57

[11] C Ghighenci, Principiile procesului penal în Noul Cod de procedură penală, editura Universul Juridic, București, 2014, p. 1198-1199.

[12] Andrei Viorel Iugan, Acordul de recunoaștere a vinovăţiei, Ed. Universul Juridic, București, 2015, p. 54

[13] Alexandru-Nicolae Volintiru, Acordul de recunoaștere a vinovăției în lumina modificărilor aduse C.pr.pen. prin O.U.G. NR. 18 din 18 mai 2016, Revista Universul Juridic nr. 8, august 2016, p. 52

[14] Alexandru-Nicolae Volintiru, Acordul de recunoaștere a vinovăției în lumina modificărilor aduse C.pr.pen. prin O.U.G. NR. 18 din 18 mai 2016, Revista Universul Juridic nr. 8, august 2016, p. 52.

[15] Mihail Udroiu, Sinteze și grile. Procedură penală partea specială, Ed. C.H. Beck, București, 2014, p. 409.

[16] F. Cotoi, V. Brutaru, Efectele recunoaşterii vinovăţiei în dreptul penal, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2013, p. 64, S. Siserman, Consideraţii privind acordul de recunoaştere a vinovăţiei, articol disponibil online pe www.juridice.ro, Andrei Viorel Iugan, Acordul de recunoaștere a vinovăţiei, Ed. Universul Juridic, București, 2015, p. 84.

[17] Alexandru-Nicolae Volintiru, Acordul de recunoaștere a vinovăției în lumina modificărilor aduse C.pr.pen. prin O.U.G. NR. 18 din 18 mai 2016, Revista Universul Juridic nr. 8, august 2016, p. 53.

[18] Andrei Viorel Iugan, Acordul de recunoaștere a vinovăţiei, Ed. Universul Juridic, București, 2015, p. 64-65

[19] Codul penal; Codul de procedură penală; Legile de executare, Ed. Hamangiu, București 2017

[20] Procuror Ștefan Gheorghe DANIELRolul procurorului în realizarea acordului de recunoaștere a vinovăției –  Probleme practice și teoretice în desfășurarea procedurii speciale prevăzute de Ncpp articol disponibil online pe www.juridice.ro

[21] Codul penal; Codul de procedură penală; Legile de executare, Ed. Hamangiu, București 2017

[22] Alexandru-Nicolae Volintiru, Acordul de recunoaștere a vinovăției în lumina modificărilor aduse C.pr.pen. prin O.U.G. NR. 18 din 18 mai 2016, Revista Universul Juridic nr. 8, august 2016, p. 53

[23] Minuta întâlnirii procurorilor şefi de secţie de la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi parchetelor de pe lângă tribunale, din data de 14-15 mai 2015, pp. 24-25. Minuta este disponibilă online pe adresa: http://www.inm-lex.ro.

[24] P. Buneci (coord.), G. Şerban, I. Ciolcă, I. Dragnea, A. Vasilache, S. Creţu, A. Pichler, I. Vasilache, V. Stoica, D. Tiţian, M. Jiganie-Şerban, Noul Cod de procedură penală. Note, Corelaţii, Explicaţii, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2014, p. 579-580.

[25] S. Siserman, Consideraţii privind acordul de recunoaştere a vinovăţiei, articol disponibil online pe www.juridice.ro

[26] B. Micu ş.a., op. cit., p. 377

[27] A. V. Iugan, op. cit., p. 114.

[28] I. Neagu, M. Damaschin, op. cit., p. 478

[29] A.V. Iugan, op. cit., p. 114.

[30] I. Neagu, M. Damaschin, op. cit., p. 480.

[31] A. V. Iugan, op. cit., p.120

[32] Conferinţele Noul Cod de procedură penală, p. 190, material disponibil online pe adresa http:// www.inm-lex.ro/NCPP/doc/Brosura NCPP.pdf

[33] A. V. Iugan, op. cit., pp. 120-121

[34] A.V. Iugan, op. cit., p. 119.

[35] M. Udroiu, op. cit., p. 413

[36] Daliana-Lupou-Acordul-de-recunoastere-a-vinovatiei material disponibil online pe adresa www.revista.penalmente.ro

[37] A.V. Iugan, op. cit., p. 121; G. Bodoroncea în M. Udroiu (coord.), op. cit., p. 1238.

[38] I. Neagu, M. Damaschin, op. cit. p 480.

[39] I. Neagu, M. Damaschin, op. cit., p. 481.

[40] I. Neagu, M. Damaschin, op. cit., p. 483.

[41] Daliana-Lupou-Acordul-de-recunoastere-a-vinovatiei material disponibil online pe adresa www.revista.penalmente.ro

[42] A. V. Iugan, op. cit., p. 126

[43] G. Bodoroncea, Comentariu în M. Udroiu (coord.), op. cit., p. 1240.

[44] A. S. Uzlău ş.a., op. cit., p. 574; B. Micu ş.a., op. cit., p. 378; M. Pascu, T. Manea, op. cit., p. 55; G. Bodoroncea, Comentariu în M. Udroiu (coord.), op. cit., p. 1241; C. Ghigheci în N. Volonciu, ş.a., op. cit., p. 1274; A. Lăncrănjan, R. Slăvoiu, Acordul de recunoaştere a vinovăţiei – unele controverse, articol disponibil online pe www.juridice.ro.

[45] A. V. Iugan, op. cit., p. 134.

[46] I. Neagu, M. Damaschin, op. cit., p. 485.

[47] C.A. Iaşi, dec. nr. 513 din 16.09.2014, disponibilă pe www.portaljust.ro

[48] C. Ghigheci în N. Volonciu ş.a., op. cit., p. 1278; M. Udroiu, op. cit., p. 416.

[49] M. Pascu ,T. Manea, op. cit., p 56

[50] C. Ghigheci în N. Volonciu ş.a., op. cit., p. 1279.

[51] M.M. Bârsan, M. M. Cardiş, op. cit., p. 96

[52] M. Udroiu, op. cit., p. 415.

[53] Daliana-Lupou-Acordul-de-recunoastere-a-vinovatiei material disponibil online pe adresa www.revista.penalmente.ro

[54] B. Micu ş.a., op. cit., p. 380

[55] C. Voicu ş.a., op. cit., p. 575.

[56] M. Pascu, T. Manea, op. cit., p. 57; Ş. G. Daniel, Rolul instanţei de judecată în realizarea acordului de recunoaştere a vinovăţiei. Probleme practice şi teoretice în desfăşurarea procedurii speciale prevăzute de Noul Cod de procedură penală, articol disponibil online pe www.juridice.ro

[57] A. V. Iugan, op. cit., p.182; M. Pascu, T. Manea, op. cit., p. 59.; G. Bodoroncea în M. Udroiu (coord.), op. cit., p. 1248.

[58] Dec. C.C. nr. 235/2015, parag. (31), disponibilă pe http://lege5.ro/Gratuit/gy3toobugu/decizia-nr-235-2015-referitoarela-admiterea-exceptiei-de-neconstitutionalitate-a-dispozitiilor-art-484-alin-2-si-ale-art-488-din-codul-de-procedura-penala.

[59] Idem, parag. 45-46.

[60] G. V. Ştefan, op. cit., p. 218

[61] S. Siserman, Consideraţii privind acordul de recunoaştere a vinovăţiei, articol disponibil online pe www.juridice.ro.

[62] C.A. Iaşi, dec. pen. nr. 136 din 15.02.2016, disponibilă pe www.rolii.ro.

[63] C.A. Suceava, dec. nr. 133 din 16.02.2015, disponibilă pe www.rolii.ro.

[64] Dec. C.C. nr. 235/2015, parag. 60, disponibilă pe http://lege5.ro/Gratuit/gy3toobugu/decizia-nr-235-2015-referitoare-laadmiterea-exceptiei-de-neconstitutionalitate-a-dispozitiilor-art-484-alin-2-si-ale-art-488-din-codul-de-procedura-penala.

[65] M. Udroiu, op. cit., p. 417.

[66] Alexandru-Nicolae Volintiru, Acordul de recunoaștere a vinovăției în lumina modificărilor aduse C.pr.pen. prin O.U.G. NR. 18 din 18 mai 2016, Revista Universul Juridic nr. 8, august 2016, p. 53

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să comentați
Introduceți numele dumneavoastră aici