Consilier juridic – Iregularitatea delegației juridice nereglementate. Substituirea între profesioniști.

0
1255

Consilier juridic – Iregularitatea delegației juridice nereglementate. Substituirea între profesioniști.

Dacă am face o împărțire simplistă a categoriilor de mandat judiciar am reuși să evidențiem două mari categorii:

  • Mandatul dat unui neprofesionist;
  • Mandatul dat unui profesionist.

În ceea ce privește profesioniștii judiciari, legea distinge doar două categorii profesionale, respectiv consilierii juridici și avocații ca apărători judiciari (cu subiecți distincți de exercițiu profesional. Important). Trebuie menționat că absolvenții de drept nu fac parte din categoria mandatarilor profesioniști dacă nu au obținut una dintre cele două calificări.

În aceiași categorie a mandatarilor judiciari neprofesioniști intră și membrii altor profesii juridice cum ar fi cele de judecător, procuror, notar public etc., a căror reprezentare judiciară este dedusă capacităților definite de codul de procedură pentru absolvenții de drept și nu au în vedere profesia, calificarea sau funcția deținută.

 

Distincția esențială între cele două categorii de mandatari judiciari este răspunderea.

Dacă la prima categorie mandatul nu poate fi decât unul special, iar în caz de eșec al reprezentării putem vorbi chiar de o veritabilă răspundere civilă în solidar mandant/mandatar, când este vorba de mandatul dat unui profesionist filosofia răspunderii se schimbă radical și cade exclusiv în sarcina acestuia din urmă. În acest caz mandatul nu poate și nu trebuie să fie unul special, mandatarul avocat/consilier juridic asumându-și in personam atitudinea și strategia judiciară.

Consilierii juridici au făcut parte istoric din ambele categorii de mandatari sau mai precis spus, până în 2003 au fost mai degrabă profesioniști semireglementați.

Decretul 143/1955 privitor la organizarea şi funcţionarea oficiilor juridice avea la art. 6 următorul conţinut:

„Ori de câte ori unitatea nu se înfăţişează în justiţie prin conducerea ei, reprezentarea unităţii se face prin oficiul său juridic.

În asemenea cazuri, delegaţia va fi semnată de şeful oficiului juridic, iar dacă unitatea nu are decât un singur jurisconsult, de conducerea acesteia.”

Art.1 din Legea 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic.

Consilierul juridic asigură apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale statului, ale autorităţilor centrale şi locale, ale instituţiilor publice şi de interes public, ale celorlalte persoane de drept public, precum şi ale persoanelor juridice de drept privat, în slujba cărora se află şi în conformitate cu Constituţia şi legile ţării”.

Diferenţa fundamentală dintre cele două articole de lege constă în aceea că Decretul 143/1955 nu reglementa organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic ci organizarea şi funcţionarea oficiilor juridice ca forme de organizare distinctă în cadrul intreprinderilor şi instituţiilor, iar tratamentul ocupațional al consilierului juridic era definit ca funcție.

Titularitatea dreptului sau mai degrabă a obligaţiei de a compare în faţa unui judecător aparţinea conducerii unităţii, conform legii.

Şeful oficiului juridic sau jurisconsultul constituiau doar un substitut al acestui tip de act de dispoziţie, adică persoană care limitat şi temporar putea înlocui titularul de drepturi şi obligaţii.

Actul administrativ ce acorda această misiune, cu limite de puteri şi temporar ca întindere în timp, purta numele de delegaţie.

Acest tip de act era reglementat prin lege şi era scos ca şi caracter din rândul delegaţiilor ordinare de reprezentare.

Legea 514/2003 prin art.1 scoate “conducerea unităţii” din zona titularilor actelor de dispoziţie profesională şi îl acordă exclusiv şi in personam, consilierului juridic angajat sau numit.

Concomitent acesta este împovărat nu numai cu apărarea judiciară ci şi cu apărarea “drepturilor legitime” ale instituţiei, autorităţii sau întreprinderii angajatoare.

În acest fel, “delegaţia” nu mai este dată de conducătorul de unitate ci de lege, limita puterilor este dată de fişa de post, iar întinderea în timp este dată de durata actului de numire sau a contractului de muncă.

Această schimbare fundamentală a felului în care este astfel privit serviciul consilierului juridic este desprins din practica constatată în timp cu privire la răspunderea civilă solidară delegant-delegatar sau mandant-mandatar.

Cu alte cuvinte legiuitorul a dorit să nu mai existe o răspundere a conducătorilor de instituţii sau intreprinderi, în solidar cu profesioniştii jurisconsulți, chemaţi să apere judiciar interesul legitim al acestora.

Acest fapt este întărit şi de art. 24 alin.2 al legii 514/2003 care reclamă imperativ următoarele:

  • – În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, autorităţile publice, instituţiile si toate celelalte persoane juridice de drept public sau privat vor opera modificările prevăzute de prezenta lege în încadrarea şi stabilirea statutului, a drepturilor şi obligaţiilor consilierilor juridici pe care îi au numiţi sau încadraţi în slujba lor.”

Iar mai departe de art.27 „– Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Decretul nr. 143/1955, cu modificările ulterioare privitor la organizarea şi funcţionarea oficiilor juridice, publicat în Buletinul Oficial, Partea I nr. 8 din 30 aprilie 1955, cu modificările ulterioare precum şi orice alte dispoziţii contrare.”

Înţelesul alin. 2 al art.24 este acela că pe de-o parte jurisconsulţii încadraţi pe post erau obligaţi să opteze, în termenul legal, pentru profesia reglementată de consilier juridic, care venea cu noutăţi în ceea ce priveşte regimul incompatibilităţilor şi al exerciţiului, iar persoanele juridice de drept public sau privat aveau obligaţia să reorganizeze servicile juridice prin consilieri juridici conform noilor reguli legale ce privesc „încadrarea şi stabilirea statutului, a drepturilor şi obligaţiilor consilierilor juridici.”

Avem aşadar o obligaţie legală bilaterală de a face, nu oricând, ci în 60 de zile şi care obligă în egală măsură părţile la a proceda conform legii pentru apărarea interesului public.

Înţelesul art.27 din lege cu toate că pare foarte clar, adică abrogarea decretului 143/1955, nu a fost de înţeles pe deplin astfel încât majoritatea instituțiilor și companiilor funcţionează cutumiar în baza aceloraşi înțelesuri procedurale.

Această prevedere legală vine faptic și normativ în sprijinul fiecăreia dintre părți, atât pentru disjungerea situațiilor de răspundere civilă, cât și pentru diminuarea acestui adevărat flagel social pe care îl reprezintă azi „loturile” de anchetaţi „în solidar” pentru semnarea sau contrasemnarea unor documente.

Avem așadar relevanța că reglementarea „împuternicirilor de reprezentare juridică” așa cum a fost ea gândită de organizațiile profesionale ale consilierilor juridici, are raționament corect administrativ-profesional, iar păstrarea vechilor metodologii de „delegare”, chiar cu denumirea schimbată la suprafață în „împuterniciri”, viciază fundamental procedurile.

Trebuie admis totodată că „împuternicirile de reprezentare juridică” sunt în fapt mandate de gestiune a unor situaţii juridice  și a unor strategii judiciare și nu pot comporta răspunderi „în solidar”.

Totodată în cadrul acestui tip de mandat, substituirea se face numai între persoane care au acelaşi tip de capacitate de exercițiu, iar dacă aceasta este parţială sau excepțională se procedează reglementat.

Simularea prin delegaţie a transferului unei capacităţi de la un mandant sau delegant nereglementat, către un mandatar sau delegatar nereglementat de multe ori simulat prin ocuparea unei funcţii cu denumirea unei profesii reglementate, este nu numai iregulară dar și nocivă procedural-administrativ.

Iregulară dar şi imposibil de pus în practică este şi delegarea directă sau indirectă (prin aviz de prevenție juridică), a prerogativelor profesionale de apărare judiciară între consilier juridic şi avocat, în cadrul aceluiaşi angajator.

Dacă admitem că titularul apărării judiciare și „interesului legitim” juridico-judiciar este prin lege al consilierului juridic (în particular ca unică consecință, prin contractul de muncă sau actul de numire), „împuternicirea avocațială” nu poate intra în funcțiune prin actul de dispoziție administrativă al conducerii administrative ci strict prin decizia titularul actului de dispoziție profesională pe componenta de apărare judiciară, care este consilierul juridic.

Dacă mergem mai departe cu imaginația procedurală, observăm că viza de control juridic preventiv, respectiv viza de legalitate aplicată contractelor de asistență juridică cu avocați, acolo unde există deja consilier juridic, prezumă nu numai o răspundere în solidar a doi profesioniști reglementați asemănător, dar care sunt declarați de lege incompatibili ca exercitare.

Nu vrem să insistăm prea mult pe lipsa de justă cauză a externalizărilor serviciilor juridice după criteriul „ ce nu poate face unul cu bani puțini poate face altul asemănător cu bani mai mulți”, ci doar să insistăm asupra noțiunii de împuternicire de reprezentare juridică.

În opinia noastră este lovit de nulitate absolută documentul prin care se acordă această capacitate avocaților de către conducerea instituțiilor și nu de titularul acestei obligații (a nu se înțelege „acestui drept”) respectiv consilierul juridic.

Secretar General CCJ București – consilier juridic Florescu Lucian

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să comentați
Introduceți numele dumneavoastră aici