FALSUL INTELECTUAL – consilier juridic Toma SOARE

0
1736

I.INTRODUCERE

Infracțiunile de fals sunt reglementate în toate legislațiile cu nuanțările determinate de evoluția sociala si economica, precum si cu moduri de sancționare diferita in funcție de politica economica a fiecărui stat in parte.

Falsul în înscrisuri, mai ales când înscrisul emana de la șeful statului, era sancționat foarte sever. Pravila lui Caragea din Muntenia în anul 1871, prevedea ,,tăierea mâinii” în cazul falsificării, iscăliturii sau pecetei domnești” sau ,,osânda la ocna”  pentru falsificarea înscrisurilor domnești. Condica criminală a lui Sandu Sturza din Moldova, în anul 1826, pentru aceleași fapte, prevedea pedepse privative de libertate.

Codul Penal a lui Cuza redactat in anul 1864 având influente romanești cat si influente ale legislațiilor moderne ale timpului, dedica o întreagă secțiune falsificării de înscrisuri publice sau autentice, începând cu falsul săvârșit de un funcționar(art.123), falsificarea de atestate (art.139), falsificarea de certificate (art.235), precum si infracțiunea de servire de înscrisuri publice false (art.126) sau abuzul de semnătura in alb (art.128).

Codul penal a lui Carol al II- lea, intrat în vigoare la 01 Ianuarie 1937, incrimina infracțiunile de fals în capitolul ,, Crime si delicte contra intereselor publice”, preluate în mare parte așa cum au fost reglementate în codul anterior.

Actualul Cod penal intrat în vigoare la 01.02.2014, dedica titlul VI intitulat

,,infracțiuni de fals”, prin care incriminează infracțiunile săvârșite cu vinovăție și care sunt de natura să aducă atingere încrederii publice acordate anumitor lucruri, însemne sau înscrisuri cărora li se atribuie din punct de vedere juridic însușirea de a exprima adevărul.

Din punct de vedere al modificarilor aduse de noul Cod Penal, în cazul infracțiunii de fals intelectual, s-a introdus sintagma,, funcționar public” în loc de funcționar, celelalte aspecte au ramas neschimbate.

II. CONSIDERATII       GENERALE      REFERITOARE      LA      FALSUL INTELECTUAL

Prin ,,fals” în sensul larg al acestei noțiuni se înțelege orice alterare a adevărului care aducând atingere unor valori sociale ocrotite de lege, prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Ca termen potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Romane, ,,falsul reprezintă infracțiunea săvârșita prin alterarea adevărului intr-un act scris, prin adausuri sau ștersături făcute cu rea credința, prin imitarea semnăturii, denaturarea conținutului, substituire de persoane, ,,stricto senso” înseamnă ceva ce nu este adevărat.

Ceea ce este specific pentru infracțiunile de fals și le diferențiază de alte fapte de deformare a adevărului, este faptul că înșelarea încrederii publice se realizează prin produsul activității infracționale (înscrisuri, monede, sigilii, documente de autentificat, timbre, lozuri, etc.) Aceste lucruri care constituie prin ele înseși proba veridicității se bucură efectiv de încrederea generală, independent de persoana care a efectuat acea activitate.

Astfel spus în cazul infracțiunilor de fals, alterarea adevărului deși se efectuează printr-o activitate ilicită a persoanei, rezultatul acestei activități și anume înșelarea încrederii publice, se obține prin produsul activității făptuitorului și nu prin activitatea propriu-zisă a persoanei care a realizat produsul menționat.

Ca exemplu: falsificarea de monede sau alte valori, deși este consecința unei operațiuni de contrafacere sau alterare de către făptuitor, înșelarea încrederii publice se produce prin pătrunderea în circuitul monetar a unor instrumente de plată false, fără putere circulatorie și nu prin efortul de obținere a unor monede sau a valorii respective de către făptuitor.

În concluzie în cazul infracțiunilor de fals, ceea ce se incriminează este alterarea adevărului în cuprinsul unor entități, care au menirea potrivit legii să facă dovada adevărului pe care îl exprimă sau îl atestă. Ca moduri de operare folosite în săvârșirea infracțiunilor de fals întâlnim contrafacerea scrierii care presupune confecționarea prin imitare a unui scris identic cu cel oficial si care se poate realiza prin diferite procedee, cum ar fi: copierea, reproducerea, decuparea, trucarea, fotografierea sau alte mijloace sofisticate de copiere( foto copierea color si utilizarea sistemelor de copiere si imprimare pe calculator), contrafacerea subscrierii care este întâlnita atunci când este plăsmuita semnătura pe un înscris oficial, fiind imitata semnătura celui care trebuie sa semneze înscrisuri sau aplicându-se o semnătura care da aparentă că este a celui îndrituit sa semneze actul.

Modalitățile de falsificare a semnăturilor sunt multiple, mai frecvente fiind însă imitația si copierea. Imitarea semnăturii unei alte persoane se poate realiza pe doua cai: prin urmărirea vizuala lenta a traseului semnăturii autentice si prin executarea semnăturii intru-un ritm mai mult sau mai puțin normal, după ce in prealabil falsificatorul a studiat modelul original al semnăturii sau a făcut exerciții de imitare. Operația de copiere consta in reproducerea grafismului altei persoane prin folosirea unor mijloace ajutătoare, fapt pentru care specialiștii o denumesc fals tehnic al semnăturii.

Alterarea înscrisului presupune a modifica, a denatura, a transforma sau a schimba conținutul unui înscris oficial existent, prin adăugiri sau ștersături aplicate pe acesta. Formele sub care se pot prezenta adăugirile sunt variate, mergând de la adăugirea unei simple trăsături sau a unui semn de punctuație care modifica semnificația cuvântului sau a propoziției, pana la adăugarea unei cifre, a unui cuvânt, a unei fraze, sau a unui fragment de text, completările deasupra semnăturilor si adăugirile în textele dactilografiate reprezintă o forma aparte a aceluiași mod de alterare a actelor.

Noțiunea de ștersătura cuprinde atât intervențiile de natura mecanica asupra actului cat si cele de natura chimica, îndreptate spre înlăturarea sau decolorarea scrisului. Ștergerea mecanica consta in radiere si răzuire, iar cea chimica în corodare si spălare.

III.  CONTINUTUL LEGAL AL INFRACTIUNII DE FALS INTELECTUAL

Infracțiunea de ,,fals intelectual” potrivit art.321 din Codul Penal, consta în falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia de către un funcționar public aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurari necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știința de a insera unele date sau împrejurări. Astfel exista infracțiunea de fals intelectual atunci când funcționarul întocmește un proces-verbal de contravenție nereal ori consemnează un fapt neadevărat si anume ca la constatarea contravenției a asistat si o alta persoana, sau atunci când în ambele situații, semnează în fals pe martorul asistent, ori daca trece în  listele  de inventar cantități mai mari decât cele din realitate. Conţinutul unui înscris oficial poate fi denaturat chiar în momentul întocmirii acestuia de către un funcţionar care se află în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu şi care este competent potrivit legii de a emite acel înscris1.

Omisiunea este acea inacțiune a făptuitorului care omite cu buna știința, sa consemneze, sa înregistreze unele date sau împrejurări veridice de care el a luat cunoștința si pe care avea obligația să le menționeze în cuprinsul înscrisului oficial.

Exemplu: fapta oficiantului C.E.C care nu înregistrează suma primita de la deponent si pe care si-o însușește. De regula sunt falsificate următoarele înscrisuri: cărți de identitate, pașapoarte, diplome de studii, pentru a ocupa posturi sau funcții superioare calificării reale, cărți de munca, pentru a beneficia ilegal de acordarea pensiilor, permise de conducere, pentru conducerea pe drumurile publice a autovehiculelor, de către persoane care nu au acest drept, procuri pentru vânzarea unor bunuri mobile sau imobile în numele proprietarilor de drept, file C.E.C., pentru procurarea de mărfuri, acte de proprietate, inclusiv hotărâri judecătorești, folosite pentru înstrăinarea fără drept si dobândirea de bunuri mobile si imobile; contracte de asigurare pentru încasarea primelor de asigurare

1 Dan Eugen Ioan – Drept penal, parte specială, editura Dimitrie Cantemir, 2009

 

Înscrisul oficial falsificat este valabil din punct de vedere al condițiilor prevăzute de lege pentru valabilitatea unui act juridic si din punct de vedere al celui care l-a emis, însă adevărul este denaturat din punct de vedere al conținutului sau, constând în fapte date sau împrejurări pe care acest înscris trebuie sa le probeze.

IV.OBIECTUL INFRACTIUNII DE FALS INTELECTUAL

 Obiectul juridic al infracțiunii de fals intelectual este comun cu al celorlalte infracțiuni de fals, legiuitorul urmărind sa ocrotească valoarea social reprezentata de încrederea publica si ansamblul relațiilor sociale care se dezvolta în legătura cu aceasta valoare sociala. Fiecare infracțiune de fals lezează valoarea social însă în același timp si numai un anumit aspect al acestei valori, în acest fel fiecare infracțiune de fals are un obiect juridic special.

In cazul infracțiunii de fals intelectual obiectul juridic special consta în relațiile sociale a căror naștere, desfășurare si dezvoltare depind în mod direct de încrederea publica ce este acordata autenticității si veridicității înscrisurilor oficiale, în adevărul pe care aceste înscrisuri trebuie sa le exprime si de activitățile realizate de funcționarii publici pentru întocmirea acestora.

Obiectul material al infractiunii de fals intelectual

In cazul infracțiunii de fals intelectual, alterarea adevărului în înscrisul oficial realizându-se cu prilejul întocmirii înscrisului, obiectul material al infracțiunii consta în însuși înscrisul oficial al cărui conținut este alterat în momentul când acesta este întocmit.  Înscrisul oficial emana de la un organ competent si care din punct de vedere  al condițiilor de forma si al materialității scrierii este un înscris valabil.

In consecința conform legii penale, constituie înscrisuri oficiale doua  categorii de înscrisuri: cele care emana de la autoritățile publice, instituții publice sau alte persoane juridice care exploatează bunurile proprietate publica, conform art.176 cod penal si cele care aparțin unor astfel de unități.

V.SUBIECTII INFRACTIUNII DE FALS INTELECTUAL

  1. Subiectul activ al infracțiunii de fals intelectual

Subiect activ al infracțiunii în general2 poate fi numai persoana fizica care a împlinit vârsta de 14 ani si care a săvârșit sau a participat cu vinovăție la comiterea unei fapte prevăzute de legea penala. Legea cere ca în cazul anumitor infracțiuni ca subiectul sa îndeplinească condiții speciale prevăzute expres in norma de incriminare.

Aceste condiții pot fi legate de profesie (militar, funcționar, medic, organ judiciar), de cetățenie (cetățean roman sau străin), de calitate si loc(apatrid care domiciliază în Romania). Deoarece se pretinde ca persoana făptuitorului sa aibă o anumita calitate pentru a putea săvârși infracțiunile respective ca autor sau coautor, el este considerat subiect activ special în raport cu subiectul activ general si care atrage uneori realizarea conținutului agravat al infracțiunii de baza.

Subiectul activ special al infracțiunii de fals intelectual este calificat,  în  sensul ca acesta nu poate fi decât o persoana care are calitatea de funcționar si săvârșește fapta in exercițiul atribuțiilor sale de serviciu.

Noțiunea de funcționar public în sensul legii penale din art.175 cod penal, reprezintă persoana care cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără remunerație: exercita atribuții si responsabilități stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii executive; exercita o funcție de demnitate publica sau o funcție

2 Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a putea fi subiect activ al unei infracţiuni sunt:

  1. – să fie persoană fizică;
  2. persoana să fi împlinit vârsta de 14 ani – până la această vârstă operează prezumţia absolută a inexistenţei discernământului, între 14-16 ani, răspunderea penală este condiţionată de existenţa discernământului care se prezumă cu nu există (prezumţie relativă). Ca atare pentru a avea loc răspunderea penală, aceasta trebuie dovedită pentru fiecare caz în parte;
  3. discernământul – nefiind definit de lege, constă în capacitatea biopsihică a persoanei, din punct de vedere penal, de a acţiona în cunoştinţă de cauză, în sensul că îşi dă seama de acţiunea (inacţiunea) sa şi de urmările ei periculoase şi poate fi stăpână pe voinţa sa în raport cu acţiunea (inacţiunea ) concretă în Matei Basarab –op. pag. 152 şi următoarele.

 

publica de orice natura, exercita singura sau împreuna cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al cărui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuții legate de realizare obiectului de activitate al acesteia; de asemenea este considerat funcționar public, în sensul legii penale, persoana care exercita un serviciu de interes public pentru care a fost investita de autoritățile publice sau care este supusa controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea serviciului public.

  1. Subiectul pasiv al infracțiunii de fals intelectual

 In cazul infracțiunii de fals intelectual putem vorbi de existenta a doua subiecte pasive împotriva cărora se îndreaptă acțiunea periculoasa si care sunt prejudiciate prin săvârșirea unei infracțiuni de fals intelectual. Subiect pasiv principal al infracțiunii este statul prejudiciat prin slăbirea încrederii in înscrisurile oficiale, precum si autoritatea publica, instituția publica, instituția sau persoana juridica de la care emana înscrisul.

Subiect pasiv secundar al infracțiunii este persoana fizica sau juridica ale cărei interese au fost prejudiciate in urma săvârșirii de către subiectul activ al infracțiunii.

In analiza condițiilor preexistente trebuie sa avem în vedere si împrejurări ca timpul si locul săvârșirii infracțiunii. Acestea sunt prezente cu ocazia comiterii unei infracțiuni concrete, deoarece existenta ei nu poate fi conceputa în afara locului si timpului. Legea nu cere condiții speciale de loc în ceea ce privește infracțiunea de fals intelectual. Referitor însă la timpul săvârșirii infracțiunii exista o condiție de timp intrinseca acțiunii incriminate, în sensul ca falsul intelectual se comite cu prilejul întocmirii unui act oficial.

Orice operațiuni de alterare care s-ar efectua ulterior finalizării înscrisului vor constitui acte componente ale unei alte infracțiuni, respectiv fals material în înscrisuri oficiale.

VI.CONTINUTUL CONSTITUTIV

LATURA OBIECTIVA cuprinde pe lângă acțiune si inacțiune si urmarea periculoasa precum si legătura cauzala dintre acestea

a.    Elementul material

Acțiunea consta în săvârșirea a ceea ce legea interzice, încălcând-se o norma prohibitiva iar inacțiunea(omisiunea) consta în abținerea de a efectua o acțiune pe care legea prevede sa fie îndeplinita, încălcându-se astfel o norma onerativa. Ori de cate ori se încalcă o norma penala în condițiile art.15 Cod penal se săvârșește sau se comite o infracțiune. Când prin lege se interzice o anumita acțiune periculoasa(printr-o norma prohibitiva) se săvârșește o infracțiune comisiva. Când printr-o norma onerativa se pretinde membrilor societății sa facă ceva si aceștia nu îndeplinesc obligația, se săvârșește o infracțiune omisivă3.

Trebuie făcută distincția pe de o parte între infracțiunea comisiva si cea omisiva ca întreg si modalități de incriminare a unor fapte si acțiunea sau inacțiunea ca subelemente ale laturii obiective a infracțiunii, ca modalități de fapt ale laturii obiective prin care se realizează infracțiunea pe de o parte. Aceasta deoarece si unele infracțiuni comisive si omisive se pot săvârși sub aspectul laturii obiective atât prin acțiune cat si prin inacțiune(omisiune).

Infracțiunea de fals intelectual este din punct de vedere obiectiv o infracțiune comisiva mixta care poate fi săvârșita atât prin acțiune cat si prin inacțiune.

Elementul material al infracțiunii de fals intelectual consta în falsificarea unui înscris oficial care poate fi realizata prin doua modalități alternative. Una dintre modalități consta in atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului.

A doua modalitate de săvârșire a infracțiunii de fals intelectual consta în omisiunea cu buna știința de a insera unele date sau împrejurări.

Făptuitorul omite în acest caz sa înregistreze, sa consemneze unele date sau împrejurări reale, de care el a luat cunoștința si pe care avea obligația legala sa le menționeze în cuprinsul înscrisului oficial, care era destinat sa facă proba.

Prin urmare, în cazul omisiunii făptuitorul nu alterează absolut cu forma înscrisului (scrierea sau subscrierea), aspectul său fizic (ca la infracţiunea de fals material când există o alterare materială, fizică, a înscrisului însuşi) ci numai conţinutul înscrisului care în final nu mai corespunde total sau parţial realităţii4. In cazul falsificării înscrisului oficial prin acțiune, este suficienta o singura atestare nereala, iar în cazul săvârșirii faptei prin inacțiune este suficient ca făptuitorul sa fi omis inserarea unei singure fapte sau împrejurări.

b. Cerințe esențiale

Pentru existenta infracțiunii de fals intelectual fie ca este săvârșita prin acțiune, fie prin omisiune, este necesar ca activitatea ilegala desfășurata de făptuitor sa îndeplinească anumite cerințe esențiale. In primul rând falsul intelectual trebuie sa se realizeze cu prilejul întocmirii înscrisului oficial. In al doilea rând falsificarea trebuie comisa de un funcționar aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Nu exista aceasta infracțiune daca funcționarul, deși consemnează în cuprinsul actului date neveridice, nu se afla in in exercitarea atribuțiilor de serviciu, situație in care el trebuie sa răspundă pentru comiterea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

c. Urmarea imediata

Urmarea socialmente periculoasa a unei infracțiuni consta în schimbarea produsa în realitatea cotidiana asupra valorilor ocrotite de legea penala sau în pericolul producerii unei asemenea schimbări datorita acțiunii(inacțiunii) prevăzute de legea penala.

Prin comiterea infracțiunii de fals intelectual se aduce atingere încrederii publice acordate înscrisurilor oficiale5. Așadar urmarea imediata consta în crearea unei stări de pericol pentru valoarea social ocrotita de lege, prin redactarea efectiva a unui înscris oficial fals.

Urmarea socialmente periculoasa este realizata când înscrisul aparent real este perfectat, respectiv semnat si parafat cu sigiliul sau stampila întocmai ca un înscris autentic.

d.  Raportul de cauzalitate

 Legătura de cauzalitate în infracțiunea de fals intelectual presupune existenta legăturii dintre starea de pericol si una dintre activitățile prevăzute în textul incriminator

– atestarea sau omisiunea.

Între raportul cauzal şi vinovăţie există o legătură strânsă, deoarece numai acţiunile sau inacţiunile umane, precedate şi însoţite de anumite stări de conştiinţă specifice şi care au cauzat urmări prevăzute de legea penală, vor fi luate în considerare. Însă vinovăţia nu se poate identifica cu raportul cauzal. Aşadar, atât legătura cauzală, cât şi vinovăţia sunt necesare pentru existenţa infracţiunii, care este singurul temei al răspunderii penale, însă numai împreună pot atrage această răspundere.6

Şi în cazul special al infracţiunii de fals intelectual trebuie să se constate existenţa legăturii de cauzalitate între starea de pericol şi comiterea unei dintre activităţile (acţiune-inacţiune) prevăzute în textul incriminator – atestarea sau omisiunea. Legătura de cauzalitate apare de cele mai multe ori din însăţi materialitatea şi ca atare din constatarea existenţei faptei comise Dacă un înscris oficial este falsificat grosolan, uşor de observat, nu există urmarea cerută de lege. În consecinţă, fapta va constitui în concepţia unor autori7 o încercare de falsificare.

5 Ibidem.

6 Prof. Dr. Matei Basrab – op. cit. – pag. 165-173

Legătura de cauzalitate apare cel mai des chiar din constatarea existentei faptei comise.

LATURA SUBIECTIVA – latura subiectiva trebuie analizata in strânsă legătură cu latura obiectiva, întrucât pentru existenta infracțiunii in general si a infracțiunii de fals intelectual in special, nu se poate concepe o latura fără cealaltă, fiindcă ele formează o unitate.

Putem afirma ca latura subiectiva consta dintr-un complex de stări de conștiință specifice care preced si însoțesc actele exterioare(acțiunea sau inacțiunea) si care sunt dirijate în vederea producerii anumitor stări periculoase, sau chiar daca nu sunt dirijate într-o asemenea direcție produc totuși astfel de urmări, datorita ușurinței sau neglijentei infractorului. Ea are ca element principal vinovăția si ca elemente secundare mobilul si scopul.

Cat privește mobilul si scopul, în cele mai multe cazuri constatarea lor nu este necesara pentru realizarea conținutului legal al infracțiunii, deși sunt prezente în cadrul laturii subiective a fiecărei infracțiuni concrete.

Pentru a exista vinovăţie trebuie să se constate responsabilitatea (discernământul) făptuitorului. Aşadar, numai o persoană responsabilă8 (cu discernământ) poate fi şi vinovată. Formele vinovăţiei sunt cuprinse în art. 16 alin.1 Cod penal şi sunt intenţia şi culpa. Vinovăţia întotdeauna, indiferent de forma şi gradul ei, precede şi însoţeşte acţiunea (inacţiunea) incriminată de legea penală.

Fapta este săvârşită cu intenţie când infractorul prevede urmarea acţiunii (inacţiunii) sale şi urmăreşte (doreşte) sau acceptă posibilitatea producerii lui prin săvârşirea acţiunii sau inacţiunii. Din definiţia legală a intenţiei reiese că aceasta poate fi directă şi indirectă în funcţie de prevederea unor posibilităţi diferite în privinţa producerii urmării şi a factorului volitiv.

Intenţia este directă când infractorul prevede urmarea acţiunii (inacţiunii) sale şi urmăreşte producerea ei.

Intenţia este indirectă când infractorul prevede pe lângă urmarea certă a acţiunii (inacţiunii) sale pe care o urmăreşte, posibilitatea producerii şi a unei urmări eventuale, pe care deşi nu o doreşte, acceptă producerea ei. Are deci o atitudine de indiferenţă, de nepăsare fată de producerea urmării eventuale. Această urmare nu trebuie să fie neapărat mai gravă decât aceea pe care a urmărit-o dar nu este nici exclusă. Modalitatea intenţie indirectă se întâlneşte la acele acţiuni (inacţiuni), care datorită modului lor de executare sunt apte să producă în concret mai multe urmări. Urmarea certă şi dorită poate să fie sau nu prevăzută de legea penală, însă urmarea eventuală prevăzută şi acceptată de infractor trebuie să fie întotdeauna cuprinsă într-o lege. 9

Intenţia ca formă a vinovăţiei, care exprimă în acelaşi timp şi un grad mai accentuat de vinovăţie faţă de culpă – se poate manifesta în anumite grade, însă numai intenţia directă. Astfel, în funcţie de timpul care se scurge de la naşterea ideii infracţionale şi până la luarea hotărârii (deciziei) de a săvârşi acţiunea (inacţiunea), de starea sufletească şi condiţiile în care a fost luată respectiva hotărâre, precum şi de timpul care trece până la începerea executării acţiunii (inacţiunii), în legea penală şi în doctrină se vorbeşte de intenţia premeditată şi intenţia repentină (spontană) în raport cu cea obişnuită, prezentă în cazul majorităţii infracţiunilor.

Intenţia premeditată sau premeditarea reprezintă o circumstanţă de agravare şi constă într-o chibzuire relativ mai îndelungată decât cea obişnuită şi într-o stare de relativ calm, cu privire la acţiune (inacţiune), timp, loc şi mod de comitere precum şi trecerea unui timp de la luarea hotărârii şi până la punerea ei în executare pentru a exista cât mai multe şanse să se producă urmarea dorită.

b). Culpa constituie a doua formă a vinovăţiei, mai uşoară ca şi grad decât intenţia. Infracţiunea este săvârşită din culpă când infractorul prevede posibilitatea

producerii urmărilor acţiunii (inacţiunii) sale, pe care nu le acceptă, ori deşi nu le prevede, trebuia şi putea să le prevadă. Modalităţile culpei sunt – culpa cu prevedere (uşurinţa, temeritatea) care constă în prevederea de către infractor a posibilităţii producerii urmărilor periculoase ale acţiunii (inacţiunii) sale pe care nu le acceptă socotind fără temei că nu se vor produce şi – culpa fără prevedere (neglijenţa) care există când infractorul nu prevede urmarea periculoasă a acţiunii (inacţiunii) sale, deşi trebuia şi putea să o prevadă.

Sub aspect subiectiv, infracţiunea de fals intelectual se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă, fiind o infracţiune intenţionată. Aşadar intenţia există atât în cazul comiterii faptei prin acţiune cât şi prin inacţiune. Cerinţa intenţiei, atunci când fapta se realizează prin inacţiune, rezultă din precizarea făcută în textul de lege că omisiunea de a insera unele date sau împrejurări trebuie săvârşită cu “ştiinţă”, deci numai cu intenţie. Atât în cazul săvârşirii faptei prin inacţiune, intenţia făptuitorului poate fi directă sau indirectă. 10

De subliniat este faptul că falsul intelectual nu se poate comite şi din culpă.

 Orice acţiune sau inacţiune conştientă are ca temei subiectiv un anumit mobil(motiv) iar prin producerea consecinţelor acţiunii sau inacţiunii, urmarea, se urmăreşte un anumit scop. Mobilul şi scopul, ca subelemente ale laturii subiective, preced şi însoţesc atât luarea hotărârii cât şi acţiunea sau inacţiunea.

Mobilul este factorul psihic care determină pe infractor să comită acţiunea sau inacţiunea. Acesta poate consta într–un sentiment de ură, gelozie, lăcomie, răzbunare, fanatism, milă. Aşadar, dacă intenţia e mereu aceeaşi, directă sau indirectă, mobilul este variabil, în funcţie de infractor şi de împrejurări.

Scopul constă din ceea ce vrea să realizeze pe plan subiectiv infractorul prin producerea urmării acţiunii sau inacţiunii sale periculoase.

10 V. Dongoroz s.a – op. cit. – pag.437

Uneori scopul, ca element al laturii subiective, este confundat cu urmarea infracţiunii, element al laturii obiective. Astfel se susţine “ Consumarea infracţiunii nu este condiţionată de realizarea scopului, fiind suficientă executarea acţiunii cu intenţia calificată de a induce în eroare “.11

Mobilul sau scopul urmărit de făptuitor nu prezintă importanţă pentru existenţa infracţiunii, odată ce subiectul activ şi-a dat seama că săvârşeşte fapta, denaturează adevărul pe care actul trebuia să-l exprime şi a voit sau a acceptat acest rezultat.12

Scopul este imediat când este cerut de conţinutul legal al infracţiunii, dar poate exista şi un scop îndepărtat ( satisfacerea unor plăceri, cumpărarea unor obiecte ). Asemenea infracţiuni se comit întotdeauna cu intenţie directă.

Cu toate că atât mobilul, cât şi scopul sunt prezente cu ocazia comiterii oricărei infracţiuni, acestea nu fac parte, de regulă, din conţinutul legal al acesteia, în sensul că vinovăţia penală a unei persoane se poate realiza independent de luarea în considerare a mobilului şi a scopului. Însă, pentru stabilirea gradului de vinovăţie în concret, se vor avea în vedere şi unul şi altul cu ocazia individualizării judiciare a răspunderii penale şi  a sancţiunii.

Mobilul şi scopul, când fac parte din conţinutul legal al infracţiunii, trebuie constatate pentru existenţa acesteia fie în forma simplă, fie în forma agravată.

Mobilul sau scopul urmărit de făptuitor, în cazul special al infracţiunii de fals intelectual, nu prezintă importanţă pentru existenţa infracţiunii, o dată ce subiectul activ şi-a dat seama că săvârşeşte fapta, denaturează adevărul pe care actul trebuia să-l exprime şi a voit sau a acceptat acest rezultat.

11 I. Griga – Unele consideraţii în legătură cu infracţiunile de concurenţă, Pro Lege nr. 1/1993, pag. 148

12 Gh. Nistoreanu, I. Pascu s.a. – op. cit., pag. 517

VI.FORME.MODALITATI.SANCTIUNI.

 

a.  Formele infracțiunii de fals intelectual

 Infracțiunea de fals intelectual, realizata prin acțiunea de atestare a unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, poate îmbrăca toate formele obișnuite ale actelor de pregătire, tentativă si consumare.

Orice activitate infracționala presupune o atitudine psihica a persoanei subiectului activ(latura subiectiva), care precede si însoțește acțiunea sau inacțiunea prevăzută de legea penala. La infracțiunile intenționate, aceasta atitudine psihica consta din mai multe momente: nașterea ideii infracționale, deliberarea si luarea hotărârii de a săvârși acțiunea sau inacțiunea infracționala. Doar luarea hotărârii de a săvârși infracțiunea de fals intelectual nu atrage răspunderea penala. Manifestarea exterioara a hotărârii infracționale se poate prezenta în forma actelor de pregătire, de executare si în forma consumata. Actul pregătitor are loc de regula înainte de începerea executării acțiunii la un anumit interval de timp, după ce s-a luat hotărârea infracționala sau în timpul executării acțiunii si constituie sub aspectul raportului de cauzalitate, o condiție care favorizează manifestarea cauzei.

In cazul infracțiunii de fals intelectual actele de pregătire deși posibile cum ar fi situația creării unor aranjamente anterioare în vederea comiterii falsului, nu sunt incriminate în Codul penal.

Tentativa ca forma de incriminare este posibila în cazul special al infracțiunii de fals intelectual atunci când falsul se comite prin acțiune.

Tentativa nu este posibila in cazul săvârșirii falsului prin omisiune. In cazul infracțiunii de fals intelectual consumarea are loc în momentul în care înscrisul este perfectat prin semnare si aplicarea stampilei sau a sigiliului.

Falsul intelectual fiind o infracțiune de pericol, pentru existenta sa în forma consumata, este suficient sa se producă starea de pericol pentru încrederea publica.

b.   Modalitățile infracțiunii de fals intelectual

Potrivit textului incriminator, infracțiunea analizata cunoaște doua modalități normative, respectiv atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului si modalitatea omisiunii de a insera unele fapte sau împrejurări așa cum sau petrecut in realitate. Comiterea infracțiunii de fals intelectual mai poate prezenta si o varietate de modalități faptice, in raport cu felul înscrisului, (de exemplu: act de atare civila, act notarial, diploma de studii, acte medicale)

C.Sancțiuni.

 

In cazul infracțiunii de fals intelectual, se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani. Tentativa se pedepsește.

VIII.  CONCLUZII

Faptele incriminate sub denumirea de „infracțiuni de fals” constituie o categorie bine particularizată și extrem de variată în sfera vastă a acțiunilor socotite ca fiind social periculoase. Faptele de fals aduc o gravă atingere adevărului și încrederii care trebuie să determine formarea și desfășurarea relațiilor dintre oameni.

Ceea ce este specific pentru grupul infracțiunilor de fals în înscrisuri și le diferențiază de alte fapte de denaturare a adevărului este împrejurarea că înșelarea încrederii publice se realizează prin produsul activității infracționale (înscrisuri). Pe de altă parte, în cadrul acestui grup de infracțiuni, ceea ce se incriminează este alterarea adevărului în cuprinsul unor entități (documente) privite în ele însele ca acte care trebuie să se bucure de o încredere deplină, neștirbită, având, juridic, însușirea de a servi ca probă a adevărului pe care îl exprimă.

Pentru ca un înscris, oficial sau sub semnătură privată, falsificat să poată justifica răspunderea penală pentru săvârșirea unei infracțiuni de fals, este necesar ca acel înscris să prezinte anumite caracteristici. Mai întâi, este necesar ca înscrisul să aibă valoare probatorie. Ceea ce legea ocrotește împotriva unei alterări sau unei falsificări nu este scrierea, semn fără valoare prin el însuși, și nici forma unui act, ci încrederea datorată scrierii și actului. În acest fel, în orice legislație penală există nu numai o afinitate strânsă, dar și o corelație între sistemul probator și sistemul falsului.

Orice fals în înscrisuri presupune alterarea sau falsificarea unui înscris, care poate da naștere, la persoanele cărora le va fi prezentat, unei convingeri contrare realității sau care, cu alte cuvinte, poate servi ca probă. În literatura de specialitate se admite, că obiectul material al infracțiunii de fals în înscrisuri poate consta și într-un înscris care, fără să fi fost întocmit într-un scop probator, este apt să servească drept probă.

Pentru existenta infracțiunii de fals în înscrisuri nu interesează nici natura scrierii asupra căreia poartă acțiunea interzisă de lege (manuscrisă, tipărită, dactilografiată, litografiată, sau imprimată în orice alt mod), nici materia pe care sunt imprimate literele (hârtie, pergament, pânză), nici procedeele tehnice de falsificare, în al doilea rând este necesar ca înscrisul falsificat să aibă semnificație juridică, sau cu alte cuvinte, în raport cu conținutul său, să poată genera consecințe juridice.

Au semnificație juridică numai acele înscrisuri, instrumente care au fost întocmite pentru a crea, modifica sau a stinge un drept sau un raport juridic.

Infracțiunile de fals se săvârșesc cu vinovăție sub forma intenției directe sau indirecte, adică făptuitorul trebuie să își fi dat seama de natura și urmările faptei sale și să fi dorit producerea acestora (intenție directă) sau să le fi acceptat (intenție indirectă).

Infracțiunile de fals se consumă în momentul realizării acțiunii de denaturare a adevărului, de falsificare, folosire a înscrisului falsificat, în măsura în care această acțiune este de natură să producă consecințe juridice.

In contextul actual infracțiunea de fals intelectual este des întâlnita ca o fapta asimilata infracțiunilor de corupție (abuz in serviciu, luarea si darea de mita sau evaziunea fiscala).

IX. JURISPRUDENTA

Referitor la infracțiunea de fals intelectual prev. de art. 289 Cod penal,(cod penal vechi art.321 noul Cod penal) , Curtea de Apel Cluj, Secția penală și de minori, Sentința nr. 128 din 15 noiembrie 2013, extras:

Curtea reține că aceasta se poate comite și fără vinovăție, în forma participației improprii.

Astfel, în prezenta cauză, inculpatul L.M.S. în baza unei rezoluții infracționale unice, la cererile nr. 57307/20.07.2006 și nr. 23815/21.03.2007 a anexat acte false prin care se identifica amplasarea imobilului în teritoriu, Cluj-Napoca str. P. nr.10, ceea ce a avut ca și consecință emiterea certificatelor de urbanism nr. 3435/31.07.2007 și nr. 1494/10.04.2007, conținând mențiuni și anexe cu date nereale, de către funcționarii ce au acționat fără vinovăție, din cadrul Primăriei Cluj-Napoca și, respectiv, la solicitările adresate Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, determinând în acest mod efectuarea de mențiuni nereale în evidenta Registrului Comerțului, în baza hotărârii judecătorului delegat, conform încheierii nr. 2376/10.06.2008, fundamentată pe actele false folosite de inculpat (cu privire la denumirea, sediul, structura organizatorică a S.C. R.E.P. SRL Caransebeș devenită S.C.

  • Timișoara).

Curtea reține că potrivit practicii judiciare constante a instanței supreme „existenta infracțiunii de fals intelectual” nu este condiționată de un anumit mobil determinat sau de un anumit scop urmărit de infractor, odată ce inculpatul și-a dat seama că săvârșind fapta, alterează adevărul pe care actul trebuia să îl exprime și a voit sau a acceptat acest rezultat, indiferent de considerentele ce l-au determinat să acționeze”.

Tot instanța supremă a precizat că „fapta inculpatului de a determina, cu intenție, pe funcționarii dintr-o primărie, care nu cunoșteau realitatea, de a atesta, în acte oficiale, date necorespunzătoare adevărului, cu scopul de a-i fi eliberate documente favorabile acestuia, care să ateste posibilitatea lui de a edifica un imobil, pe un teren ce nu îi aparținea în totalitate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual, comisă în condițiile participației improprii prevăzute în art. 289 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art.31,alin.2,C.p.”

Decizie a Înaltei Curți de Casație si Justiție: Omisiunile sau inexactitățile in contabilitate constituie evaziune fiscala complexa si se pedepsesc cu închisoare de la doi la opt ani de Diana Zaharia HotNews.ro

Miercuri, 12 martie 2008, 19:04 Economie | Finanțe & Bănci

Înalta Curte de Casație si Justiție a decis ca înregistrările inexacte sau omiterea unor înregistrări in contabilitate constituie infracțiune complexa de evaziune fiscala pedepsita cu închisoare de la doi la opt ani, informează avocat.net. ICCJ a soluționat, astfel, recursul in interesul legii înaintat de Procurorul General. Recursul viza practica neunitara a instanțelor de judecata cauzata de existenta a doua reglementari pentru aceste infracțiuni.

Recursul înaintat de Procurorul general, Laura Codruța Kovesi, a vizat „încadrarea juridica a faptei de a efectua înregistrări inexacte sau de a omite înregistrările in contabilitate, respectiv raportul dintre infracțiunea de evaziune fiscala prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b si c din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale si cea de fals intelectual prevăzută de art. 43 din Legea nr. 82/1991         –                             Legea contabilității”.

Legea numărul 241 din 2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale stabilește o pedeapsa cu închisoarea de la doi la opt ani si interzicerea unor drepturi pentru faptele prevăzute la art. 9 alin 1 lit. b si c, săvârșite in scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Faptele prevăzute la acest articol sunt omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate si respectiv evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la baza operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni                                                                                                                fictive.

In schimb, Legea contabilității numărul 82 din 1991 vizează faptele făcute cu intenție. Textul de lege arata ca „efectuarea cu știință de înregistrări inexacte, precum si omisiunea cu știință a înregistrărilor in contabilitate, având drept consecință denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum si a elementelor  de activ si de pasiv ce se reflecta in bilanț, constituie infracțiunea de fals intelectual si se pedepsește conform legii”.

Falsul intelectual se pedepsește, conform Codului penal, cu închisoare la unu la cinci ani.

Procurorul general a susținut opinia anumitor instanțe conform căreia faptele menționate constituie infracțiuni de evaziune fiscala (art. 9 alin. 1 lit. b si c din Legea nr. 241/ 2005) si de fals intelectual (art. 43 din Legea nr. 82/1991), aflate în concurs real.

Aceste instanțe de judecata au argumentat ca atunci când „înregistrările eronate sau inexacte în documentele contabile afectează bilanțul contabil, având ca urmare si o diminuare a obligațiilor fiscale, nu exista doar un concurs de texte, ci un concurs real de infracțiuni deoarece fapta ce caracterizează latura obiectiva a celor doua infracțiuni se conjuga cu urmări materiale imediate diferite, si nu este vorba de una si aceeași fapta”.

,,Decizie binevenita „- Decizia ICCJ care introduce o practica unitara este binevenita pentru ca elimina foarte multe discuții si eludări care apar in dosare de evaziune fiscala. Fiind doua reglementari legale, instanțele hotărau fie conform uneia fie celeilalte, iar infracțiunile erau pedepsite diferit.

Decizia pune acum sub aceeași aripa cazurile de evaziune fiscala si le încadrează la o infracțiune mai grava”, a declarat pentru HotNews.ro avocatul Cătălin Solomon.

,,Ca sa se ajungă la un dosar penal de evaziune fiscala, organele de control fiscal trebuie sa facă o sesizare organelor de cercetare penala sau procurorului. Inspectorii fiscali analizează daca este eroare de buna credință sau o fapta grava. Daca un contabil nu înregistrează un bon sau o factura poate fi considerata o neglijenta, dar daca nu înregistrează venituri mari, care implica impozite mari, fapta este mult mai grava”, a mai precizat,sursa.

Concluzia: Înregistrarea inexacta in contabilitate, pedepsita ca evaziune fiscala numai       daca       determina       sustragerea        de       la       obligațiile       fiscale

 

„Prin urmare, in cazul in care persoanele in discuție vor înregistra inexact informații in contabilitate, având drept consecință denaturarea veniturilor, cheltuielilor, elementelor      de       activ/pasiv,       rezultate       financiare       in       scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, vor fi condamnate numai pentru evaziune fiscala (nu concurs de infracțiuni), pedeapsa fiind cea  prevăzută  pentru aceasta      infracțiune      (nu      cea      prevăzută       in       cazul       unui       concurs de infracțiuni).

In situația in care persoanele in discuție vor înregistra inexact informații in contabilitate, având drept consecință denaturarea veniturilor, cheltuielilor, elementelor de activ/pasiv, fără consecințe in plan fiscal, atunci acestea vor fi condamnate numai pentru fals intelectual”, a concluzionat sursa citata.

Aspecte legale privind săvârșirea infracțiunii de fals intelectual în contabilitate

Aug 10, 2011 Postat de Maria Bădoi In Fiscal Etichete Document Fals, Fals Intelectual In Contabilitate , Infracțiune, Omisiune, Operațiune Fictiva, Sustragere

În   general,   oamenilor  nu  le  place   ceea   ce   nu   înțeleg.  În  contabilitate, totul  se

transformă, nimic nu piere. În ce mod poate reacționa un administrator al unei societăți comerciale în situația în care este condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual în contabilitate, privitor la îndeplinirea atribuțiilor aflate în răspunderea sa în cadrul societății? În ce mod apară legea pe contabil?

Prevederile stipulate în art. 43 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare tratează infracțiunea de fals intelectual în contabilitate săvârșită prin efectuarea cu știință de înregistrări inexacte, prin omisiunea cu știință a înregistrărilor în contabilitate, prin emiterea de documente justificative false pentru evenimente care nu au avut loc în realitate, care au drept consecință denaturarea elementelor patrimoniale ce se reflectă în bilanț.

Prin urmare, conținutul normei de incriminare relevă faptul că “efectuarea cu știință de înregistrări inexacte, precum și omisiunea cu știință a înregistrărilor în contabilitate, având drept consecință denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum și a elementelor de activ și de pasiv ce se reflectă în bilanț” este încadrată drept infracțiune de fals intelectual la legea contabilității, și face parte din categoria infracțiunilor care au legătură cu activitățile economice ale unei societăți.

Obiectul juridic al infracțiunii este constituit din relațiile sociale privitoare la autenticitatea, corectitudinea, realitatea și exactitatea înregistrărilor contabile. Înscrisul sau documentul justificativ În interpretarea legii „a proba lipsa lor de temeinicie”, este un drept, și totodată o obligație procesuală, care nu se rezumă la simpla negare a vinovăției, la simpla negare a conținutului informativ al unei probe ori la simpla negare a evaluării corecte a probelor de către instanță. În măsura în care inculpatul nu reușește să probeze lipsa de temeinicie a probelor în acuzare, prezumția de nevinovăție a acuzatului este răsturnată, această prezumție având caracter relativ, iar nu absolut. Negarea săvârșirii unor fapte și negarea vinovăției, fără a proba lipsa de temeinicie a probelor în acuzare și fără a arăta, chiar la minimă suficientă, care probă este în contradicție cu situația de fapt expusă, nu vor servii decât drept temei a reținerii vinovăției.

În jurisprudență, se arată că înregistrarea inexactă în contabilitate este considerată evaziune fiscală și pedepsită ca atare numai daca va avea drept consecință sustragerea de la obligațiile fiscale impuse prin lege. În cazul în care nu sunt afectate obligațiile fiscale, această faptă se va încadra drept fals intelectual la legea contabilității.

Facem precizarea că infracțiunea de evaziune fiscală și infracțiunea de fals intelectual sunt două infracțiuni distincte, cu urmări imediate diferite. Astfel, nu orice înregistrare inexactă în contabilitate, având drept consecință denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum și a elementelor de activ și de pasiv ce se reflectă în bilanț, are drept rezultat neîndeplinirea obligațiilor fiscale.

Infracțiunea de fals intelectual în contabilitate săvârșită prin omisiunea cu știință a înregistrărilor în contabilitate, având drept urmare denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum și a elementelor de activ și de pasiv ce se reflectă în bilanț.

Prin fapta de a nu evidenția, în întregime sau în parte, în documentele contabile a veniturilor realizate se înțelege omisiunea de a evidenția aceste venituri în documentele contabile oficiale, fie că nu se întocmesc acte justificative pentru veniturile realizate, fie că documentele întocmite relevă un venit mai redus decât cel realizat, fie că actele referitoare la venituri nu sunt operate în registre și în bilanțul contabil, toate cu consecința neplății sau a diminuării obligațiilor fiscale.

Infracțiunea de fals intelectual în contabilitate săvârșită prin emiterea de documente justificative fictive, false, care nu reflectă un eveniment întâmplat în realitate. Conform art. 6 din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, “orice operațiune economica-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.

Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat și aprobat, precum și a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz.” Emiterea de documente justificative fictive constă în întocmirea de înscrisuri cu date nereale (ex: situațiile de lucrări, devizele ofertă, devizele generale, chitanțele de încasare, dispozițiile de încasare și facturile), urmată de folosirea lor la compartimentele de specialitate, în scopul evidențierii și decontării lucrărilor către beneficiar.

În   jurisprudență,   se   arată   că   prin   înregistrarea   unor   cheltuieli   și venituri   care nu au la bază operațiuni reale se înțelege întocmirea unor acte justificative false pentru cheltuieli care nu au fost făcute ori au fost mai mici decât cele consemnate în documentele justificative, iar pe baza acestor acte justificative false se operează și în    celelalte documente contabile cheltuieli nereale.

Pe de altă partea, fapta săvârșită prin emiterea de documente justificative fictive poate fi încadrată, în funcție de anumite circumstanțe, și la categoria “fals în înscrisuri sub semnătură privată”.

În cazul falsului intelectual, incriminat prin legea contabilității, fapta ilicită menționată, indiferent de modalitatea săvârșirii, are ca urmare materială imediată denaturarea alternativă a veniturilor realizate, cheltuielilor efectuate, a rezultatelor financiare obținute și/sau a elementelor patrimoniale ale societății comerciale, dublată de reflectarea datelor denaturate în bilanțul contabil.

Așa fiind, consumarea pierderii credibilității publice în autenticitatea evidențelor financiar-contabile, ocrotită prin art. 43 din Legea contabilității nr. 82/1991, se realizează în momentul producerii celor două urmări cumulative, concretizate în falsificarea înscrisurilor oficiale. În schimb, în cazul evaziunii fiscale incriminată prin legea evaziunii fiscale, consecințele materiale imediate, în directă legătură de cauzalitate cu activitatea materială desfășurată de făptuitor sunt alternative și au un caracter patrimonial, respectiv neplata obligațiilor fiscale datorate statului, prevăzute de lege, ori plata diminuată a acestora. De aceea, indiferent când a fost denaturat bilanțul contabil, până la împlinirea termenului legal de plata a acestor obligații, actele materiale specifice falsului nu au vreo semnificație penală în sensul textului de lege mai sus menționat.

Indiferent de modalitatea în care este prezentat elementul material al laturii obiective, pentru existenta infracțiunii este necesar ca făptuitorul să comită fapta cu intenție.

Intenția poate să fie directă sau indirectă. Mobilul sau scopul nu fac parte din conținutul infracțiunii.

Subiect activ al infracțiunii de fals în contabilitate poate fi de regulă, orice persoană care îndeplinește condițiile generale ale calității de subiect activ al unei infracțiuni. În opinia noastră, subiectul activ al infracțiunii poate fi în principiu directorul economic, contabilul-șef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcție, împreună cu personalul din subordine. În cazul în care contabilitatea este condusă pe bază de contract de prestări de servicii, încheiat cu persoane fizice sau juridice,  autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, răspunderea pentru conducerea contabilității revine acestora, potrivit legii și prevederilor contractuale. De asemenea, în cazul acestui tip de infracțiune, subiectul activ poate fi și administratorul, ordonatorul de credite sau altă persoană care are obligația gestionării societății respective.

Subiectul pasiv al infracțiunii de fals în contabilitate este în primul rând statul ale cărui reguli stabilite pentru exercitarea anumitor activități de tip economic sunt nesocotite de către cei care săvârșesc asemenea fapte. Totodată, prin săvârșirea acestui tip de infracțiune sunt prejudiciate și unele persoane fizice sau juridice. Ex: demonstrarea existenței unei înțelegeri infracționale între doi inculpați, care urmăreau în comun un scop comun și anume obținerea folosului injust prin înșelarea furnizorilor a căror marfă o vindeau apoi fără acte, însușindu-și sumele astfel rezultate.

Sub aspectul laturii obiective a infracțiunii de fals în contabilitate, textul de incriminare sancționează evidențierea în documentele contabile oficiale sau în alte documente cu regim similar a unei operațiuni fictive. Deci, urmările care pot fi identificate în structurile laturii obiective vizează pe de o parte stabilirea inexactă a stării contabile de fapt și sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor contabile, iar pe de altă parte, denaturarea veniturilor, cheltuielilor, activelor, datoriilor și capitalurilor proprii ale societății comerciale.

Tentativa nu este incriminată. Fapta consumată este incriminată prin prevederile art. 43 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare și se pedepsește în conformitate cu prevederile art. 289 din Codul penal, respectiv închisoare de la 6 luni la 5 ani. La individualizarea pedepsei, instanța are în vedere pericolul social concret al infracțiunilor săvârșite, modalitatea de desfășurare a activității infracționale, urmările produse, persoana inculpatului și circumstanțele în care au fost produse faptele incriminate.

Având în vedere că, la pronunțarea unei condamnări, instanța trebuie să-și întemeieze convingerea asupra vinovăției inculpatului de probe sigure, certe și, întrucât în cauză probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpaților, se impune a se da eficientă regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea  inculpatului”  (in  dubio  pro  reo).  Regula ,,in dubio pro reo” constituie un complement al prezumției de nevinovăție, un principiu instituțional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului. Ea se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susținerea vinovăției celui acuzat conțin o informație îndoielnică tocmai cu privire la vinovăția făptuitorului în legătură cu fapta imputată, autoritățile judecătorești penale nu-și pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine și, de aceea, ele trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăției acuzatului și să-l achite

BIBLIOGRFIE:

  1. Basarab Matei – Drept penal, partea generală, editura Lumina-Lex, 1997
  2. Dan Eugen Ioan – Drept penal, parte specială, editura Dimitrie Cantemir, 2009.
  3. Oancea I. – Regimul juridic al infracțiunilor mijloc și al infracțiunilor scop în dreptul penal al RPR, cu privire specială la infracțiunile contra avutului obștesc. Studii juridice, editura Academiei, București, 1960
  4. Stoica O. A. – Drept penal, partea specială, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1967
  5. Nistoreanu Gheorghe, Boroi A., Molnar I., Dobrinoiu V., Pascu I., Lazăr V. – Drept penal, partea specială, ediţie revăzută şi adăugită cu dispoziţiilre Legii 140/1996 pentru modificarea şi completarea Codului penal, editura Europa Nova, 1999
  6. Nistoreanu Gheorghe, Pascu , Dobrinoiu V., Molnar I., Boroi A., Lazăr V. –

Drept penal, curs selectiv, editura Europa Nova, Bucureşti, 2001

  1. Dongoroz Vintilă, Kahane S., Oancea Ioan, Bulai C., Iliescu N., Stănoiu R. – Explicaţii teoretice şi practice ale Codului penal român, partea specială, editura Academiei Române, Insitutul de cercetări juridice, Bucureşti, 1969
  2. Codul penal actual
  3. Practică judiciară penală sub redacția G. Antoniu, C. Bulai, vol.V editura Academiei, București 1998
  • Culegeri de practica judiciara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să comentați
Introduceți numele dumneavoastră aici