INFRACȚIUNI CU PRIVIRE LA DROGURI – consilier juridic Bogdan DAMIAN

0
6755

SECŢIUNEA I

CADRUL GENERAL AL INFRACŢIUNII REFERITOARE LA DROGURI

§1. PREZENTAREA GENERALĂ A PRINCIPALELOR INFRACŢIUNI  DIN LEGEA NR.143/2000.

Fenomenul drogurilor în România a început să dobândeasca în perioada actuala proporţii deosebit de îngrijoratoare, care ar trebui să pună pe gânduri toti factorii din ţara noastra implicaţi în prevenirea și contracararea flagelului morţii albe. Se remarcă o severă accentuare a problematicii drogurilor traficate în mod ilicit pe teritoriul statului român, cu precizarea necesară – și deloc liniștitoare – că numărul constatărilor efectuate, separat ori în comun, de către vameși și poliţie nu se identifică, niciodată și în nici o ţară de pe mapamond, situaţiilor reale de trafic ilicit de droguri ce se desfașoară în mod efectiv de către organizaţiile infracţionale ori de persoane în interes propriu. Masiva și surprinzătoarea implicare a cetăţenilor români în comiterea infracţiunii de trafic de stupefiante, în continuă creștere, a făcut necesară o actualizare și o reglementare juridică mai amănunţită în aceasta materie. Astfel a fost adoptată de către Parlamentul României Legea nr.143 din 26 iulie 2000 privind combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, care abroga dispoziţiile art.312 din Codul Penal în ceea ce privește produsele sau substanţele stupefiante, precum și alte dispoziţii contrare. Cu toate că fiecare infracţiune de trafic de droguri, prevăzuta în Legea nr.143/2000 cu modificările şi completările ulterioare[1] îşi are individualitatea sa, ele au însă şi unele aspecte comune, pe care le enumar în continuare:

– Aspecte comune privind obiectul juridic;

– Aspecte comune privind obiectul material al  infracţiunilor de trafic ilicit de droguri;

– Aspecte comune privind situaţia premisă;

– Aspecte comune privind pedeapsa;

– Aspecte comune privind locul săvârşirii unor infracţiuni din cele prevăzute în Legea nr.143/2000;

– Aspecte comune privind subiectul activ al infracţiunii de trafic ilicit de droguri (infractorul);

Sub umbrela unui număr de 11 infracţiuni pe care le prevede Legea nr. 143/2000 sunt incriminate practic toate faptele posibile, prin care s-ar putea încălca regimul legal al substanţelor şi produselor stupefiante, psihotrope cât şi al plantelor ce conţin asemenea substanţe cu alte cuvinte regimul drogurilor[2]. Într-adevăr, cele 11 infracţiuni care cuprind 55 de modalităţi normative prin care se poate încălca regimul drogurilor, plus unele forme agravate, vin să susţină ideea, că practic este acoperită toată plaja de fapte prin care s-ar putea încălca regimul drogurilor[3]. Potrivit Legii nr.143/2000[4] constituie infracţiuni:

  1. – cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea,oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc ori a drogurilor de mare risc, fără drept;

Articolul  2
(1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
(2) Daca faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.

  1. – fapta de introducere sau scoatere din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc ori de mare risc, fără drept;

Articolul  3
(1) Introducerea sau scoaterea din ţară, precum și importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi

  1. – cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea,cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc sau a drogurilor de mare risc pentru consum propriu, fără drept;

Articolul  4
Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri pentru consum propriu, fără drept, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 5 ani.

  1. – punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unui local, a unei locuinţe sau a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri;

Articolul  5
Punerea la dispozţie, cu știinţă, cu orice titlu, a unui local, a unei locuinţe sau a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri se pedepsește cu închisoare de la 3 la 5 ani și interzicerea unor drepturi

  1. – prescrierea de droguri de mare risc, cu intenţie, de către medic, fără ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical ori fapta de eliberare sau obţinere, cu intenţie, de droguri de mare risc, pe baza unei reţete medicale fără ca acest lucru să fie necesar ori reţeta medicală să fie falsă;

Articolul 6
(1) Prescrierea drogurilor de mare risc, cu intenţie, de către medic, fără ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical, se pedepsește cu închisoare de la 1 an la 5 ani.
(2) Cu aceeași pedeapsă se sancţionează și eliberarea sau obţinerea, cu intenţie, de droguri de mare risc, pe baza unei reţete medicale prescrise în condiţiile prevăzute la alin. (1) sau a unei reţete medicale falsificate.
6. – administrarea de droguri de mare risc unei persoane, în afara condiţiilor legale;

Articolul 7
Administrarea de droguri de mare risc unei persoane, în afara condiţiilor legale, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 4 ani.
7. – furnizarea, în vederea consumului, de inhalanţi chimici toxici unui minor;

Articolul 8
Furnizarea, în vederea consumului, de inhalanţi chimici toxici unui minor se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

  1. – producerea, fabricarea, importul, exportul, oferirea, vânzarea, transportul, livrarea cu orice titlu, trimiterea, procurarea, cumpărarea sau deţinerea de precursori, echipamente ori materiale, în scopul utilizării lor la cultivarea, producerea sau fabricarea ilicită de droguri de mare risc;

Articolul 9
Producerea, fabricarea, importul, exportul, oferirea, vânzarea, transportul, livrarea cu orice titlu, trimiterea, procurarea, cumpărarea sau deţinerea de precursori, echipamente ori materiale, în scopul utilizării lor la cultivarea, producerea sau fabricarea ilicită de droguri de mare risc, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.
9. – organizarea, conducerea sau finanţarea unor fapte mai sus – menţionate;

Articolul  10
Organizarea, conducerea sau finanţarea faptelor prevăzute la art. 2-9 se pedepsește cu pedepsele prevăzute de lege pentru aceste fapte, limitele maxime ale acestora sporindu-se cu 3 ani.

Pentru conturarea tuturor elementelor care alcătuiesc latura obiectivă a infracţiunii se vor lua în calcul drogurile şi alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunilor; acestea se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani. De asemenea, acelaşi regim vor avea şi banii, valorile sau orice alte bunuri dobândite prin valorificarea drogurilor şi altor bunuri[5].

Dispozitiile Legii nr.143/2000 incrimineaza traficul de stupefiante prin trei categorii de modalităţi normative[6]:

–  traficul propriu-zis : producerea, deţinerea și circulaţia produselor sau subsţantelor toxice ori stupefiante;

–   înlesnirea traficului : cultivarea de plante ce conţin astfel de substanţe și experimentarea acestora;

– favorizarea traficului : prescripţii medicale fără acoperire, organizarea sau îngăduirea consumului de droguri, importul sau exportul lor[7].

§2. CONCEPTE-CHEIE

Pentru a înlatura orice echivocitate cu privire la întelesul unor termeni sau expresii, prin art. 1 din Legea nr. 143/2000 au fost edictate urmatoarele norme explicative[8]:

2.1.Substanţe aflate sub control national – drogurile si precursorii înscrisi în tabelele anexa nr. I – IV care fac parte integranta din prezenta lege; tabelele pot fi modificate prin ordonanta de urgenta a Guvernului, prin înscrierea unei noi plante sau substante, prin radierea unei plante sau substante ori prin transferarea acestora dintr-un tabel în altul, la propunerea ministrului sănătăţii;

2.2 Droguri – plantele si substantele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care contin asemenea plante si substante, înscrise în tabelele nr. I – III[9];

2.3. Droguri de mare risc – drogurile înscrise în tabelele nr. I si II[10];

2.4 Droguri de risc – drogurile înscrise în tabelul nr. III[11];

2.5 Precursori – substantele utilizate frecvent în fabricarea drogurilor, înscrise în tabelul nr. IV[12];

2.6 Inhalanţi chimici toxici – substanţele stabilite ca atare prin ordin al ministrului sanătăţii;

2.7 Consum ilicit de droguri – consumul de droguri aflate sub control naţional, fără prescripţie medicală;

2.8 Consumator – persoana care îsi administreaza sau permite să i se administreze droguri, în mod ilicit, prin înghiţire, fumat, injectare, prizare, inhalare sau alte căi prin care drogul poate ajunge în organism;

2.9. Consumator dependent – consumatorul care, ca urmare a administrarii drogului în mod repetat și sub necesitate ori nevoie, prezintă consecinte fizice și psihice conform criteriilor medicale și sociale.

2.10. Deţinere de droguri. Conceptul, în sensul unanim acceptat, are întelesul de păstrare a drogurilor, autorul putând deci a primi și deţine bunul interzis de lege în oricare etapa de la producerea și până la consumarea (distrugerea) acestuia.

2.11. Experimenţe/ări  ale drogurilor. Conceptul, în lumina legii, are dublu înteles. Într-un prin sens, prin acest concept trebuie întelese experienţele – operaţiunile de dozare, combinare, încercare – efectuate cu produsele și substanţele stupefiante ori psihotrope în scopul înzestrării acestora cu calităţile dezirabile persoanei ce le-a comandat. Astfel de experienţe sunt realizabile, în regulă generală, în mediul și cu instrumentul de laborator. Într-un al doilea sens, conceptul are întelesul de încercare, prin experienţa, de a vindeca o afecţiune prin tratarea acesteia cu substanţe ori produse stupefiante ori psihotrope. Constituie, deasemenea, infracţiune și experimentarea substanţelor ori produselor stupefiante asupra propriului corp, legea nefacând nici o distincţie în aceasta privinţă[13].

2.12 Cultivare în scop de prelucrare a plantelor care conţin stupefiante. Cultivarea presupune însamântarea, răsădirea și îngrijirea de plante – din cele menţionate la lit.m) – în vederea prelucrarii si a obtinerii , din procesul prelucrarii, a unor substante stupefiante. Este necesar – pretinde imperativ legea – ca activitatea de cultivare a plantelor să fie întreprinsă exclusiv în scopul arătat. Nu va constitui deci infracţiune fapta de a cultiva asemenea plante pentru a îndeplini funcţii ornamental-decorative sau în oricare alt scop decât al prelucrarii în vederea producerii de droguri.

2.13 Prescriere de către medic, fără a fi necesar, a drogurilor de mare risc.

– Conceptul prescriere de medicamente ce încorporeaza droguri are, în sensul voit de legiuitor, un continut complex și mai larg decât acela utilizat în administratia sanitară.

Distingem în actul de prescriere, în primul rând, scrierea propriu-zisă a recomandării de a se administra un astfel de medicament, scriere care se operează într-o modalitate aparte – pe formulare speciale, cu timbru sec, sau în condici de prescripţii medicale ori condici de aparat destinate exclusiv prescrierilor de aceasta natură din unitaţile sanitare umane sau veterinare. În sfârsit – și acesta este elementul esenţial ce particularizează prescrierea unui medicament ce conţine droguri – prescrierea, adică reţeta trebuie să intre efectiv în posesia celui căruia i s-a prescris medicamentul, numai astfel existând posibilitatea folosirii ei de către titular[14].

Fără a fi necesar. Prin prescrierea unui medicament ce conţine droguri „fără a fi necesar” trebuie înteleasă acea activitate necondiţionat frauduloasă a medicului de a face să ajungă, în mâinile unei persoane, o reţetă care îi dă acesteia posibilitatea să obţină ilicit produsul stupefiant. Nu va satisface aceasta cerinţă și deci nu va constitui infracţiune fapta medicului de a diagnostica greșit afecţiunea pacientului și de a-i prescrie, în prelungirea erorii, un medicament de aceasta natură, sau fapta medicului de a prescrie un asemenea medicament, deși potrivit unei școli medicale de concepţie diferită era indicată punerea în operă a altor medicaţii sau mijloace terapeutice.

Administrare de droguri de mare risc unei alte persoane, fără indicaţie medicală.

Conceptul „administrare”, în contextul legii, are întelesul de acţiune prin care se introduce în corpul unei alte persoane o substanţă sau un produs ce conţine droguri. Acţiunea se poate exprima în diverse modalităţi și realiza în varii mijloace: injectare – intravenos ori intramuscular -, aplicare de plasturi ori supozitoare, ingestie alimentară ori oferirea spre inspirare; în ultimele două modalităţi apare o cooperare activă între autorul infracţiunii și individul-victimă, primul aducând sau punând drogul – sub forma de aliment, băutura ori produs care emană vapori – în condiţii în care secundul le poate mesteca, dupa caz îngurgita ori inhala. Pentru a constitui infracţiunea prevăzută în articolul 7 din lege, acţiunea de administrare a drogurilor trebuie a fi efectuată „în afara condiţiilor legale”, căci numai în acest caz fapta prezintă pericol social.

2.14. Punerea la dispoziţie a unui local, a unei locuinţe sau a oricărui loc amenajat pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri    Activitatea incriminată presupune, în primul rând, existenta unui „anumit loc” –locuintă, gradină, local, garaj, șalupa, etc – aflat în folosinta organizatorului, pe care acesta îl pune la dispoziţia consumatorilor de droguri. În al doilea rând, informarea – directă ori indirectă – a unui cerc – mai larg ori mai restrâns – de persoane, despre existenta unui asemenea loc și facilitatea oferită de a consuma acolo droguri. În sfârsit, în al treilea rând, asigurarea ambientului propice scopului și, de buna seama, a discreţiei. Va fi irelevant pentru realizarea infracţiunii în aceasta modalitate dacă drogurile ori instrumentarul trebuincios (seringi, pipe, plasturi, etc) sunt puse la dispoziţie de organizator, de furnizori „calificati” ori ocazionali, sau aduse de înșiși consumatori, după cum este irelevant dacă organizatorul pretinde ori primește sume de bani sau alte foloase pentru serviciul prestat ori oficiază gratuit astfel de întruniri, în sfârșit, nu va prezenta importanţa nici împrejurarea că drogurile sunt consumate de toxicomani în colectiv (simultan) ori individual (separat).  Conceptul „tolerare” a consumului de droguri presupune și el, la rândul sau, existenta unui loc – de tipul celui exemplificat mai sus – aflat în folosinţa sau la dispoziţia autorului infracţiunii, în care acesta îngaduie administrarea ori autoadministrarea de droguri[15]. Așadar, în aceasta modalitate normativă gradul de implicare a autorului infractiunii este mai redus, activitatea lui limitându-se la simpla permisiune de a i se folosi „locul” de către toxicomani pentru a consuma droguri. Nu prezintă importanţă pentru realizarea infracţiunii dacă autorul îngaduie consumul de droguri mai multor persoane concomitent ori succesiv și nici dacă – în deosebire de varianta anterioară – s-a permis drogarea doar a unei singure persoane[16].

S-a anticipat, la începutul analizei noastre, că toate activităţile prevăzute în articolele 2 la 12 din legea 143/2000, mai sus explicate, sunt, de principiu, interzise pe teritoriul României și, prin consecinţă, sancţionate penal. Cu toate acestea, legea permite întreprinderea unora dintre aceste activităţi – producerea, deţinerea și efectuarea de operaţii privind circulaţia drogurilor, precum și experimentarea acestora, cultivarea, recoltarea și detinerea plantelor care conţin stupefiante – dar numai în scop medical, uman sau veterinar, stiintific și industrial și cu respectarea riguroasă a anumitor proceduri. Rezultă, prin urmare, ca în cazurile în care activităţile sus mentionate sunt întreprinse – prin derogare de la principiu – în conformitate cu dispoziţiile permisive ale acesteia , de fond și de formă, ele nu constituie infracţiuni, deoarece sunt practicate în conditiile legii[17].

§3. OBIECTUL OCROTIRII PENALE.

3.1 Obiectul juridic special. Obiectul juridic special al tuturor infracţiunilor reglementate de Legea nr.143/2000 este constituit din anumite relaţii sociale privind sănătatea publică, respectiv din acele relaţii care sunt afectate prin producerea, deţinerea, circulaţia drogurilor.

3.2 Obiectul material. Obiectul material este diferit, în raport cu feluritele infracţiuni prevăzute de lege. Constituie, astfel, obiect material al infracţiunii[18]:

–  drogurile de risc sau de mare risc – în cazul infracţiunilor prevăzute de articolul 2-5;

– reţeta medicului prin care se prescrie, fără a fi necesară din punct de vedere medical, administrarea de droguri – la infracţiunea prevăzută de articolul 6;

– corpul persoanei asupra căreia s-a experimentat ilicit un drog, sau al persoanei careia i s-au administrat, în afara condiţiilor legale, droguri de mare risc – în unele variante ale infracţiunilor prevăzute de articolul 1 și articolul 4, respectiv articolul 7;

– produsele furnizate minorului care conţin inhalanţi chimici toxici – la articolul 8;

– precursori, echipamente ori alte materiale utilizate la cultivarea, producerea sau fabricarea ilicită a drogurilor de mare risc – la articolul 9;

– va fi, dupa caz, obiectul material al infracţiunii la care a participat organizatorul, conducatorul sau finanţatorul (droguri, precursori, etc) – la art.10.

Infracţiunea prevăzută de articolul 11 este lipsită de obiect material[19].

§4. SUBIECTII  INFRACŢIUNILOR.

În regulă generală, subiectul activ nemijlocit (autor) al infracţiunilor reglementate de Legea nr.143/2000 este necircumstanţiat de text, cu excepţia infracţiunii prevăzute de articolul 6, la care subiectul activ are calitatea de medic – în alin. (1) și de farmacist – în alin. (2).

Participţia la săvârsirea infracţiunilor este posibilă în toate formele acesteia – coautorat, instigare, complicitate.

Subiectul pasiv principal este statul, ca reprezentant al societăţii interesată în păstrarea sănătăţii tuturor membrilor săi. Subiectul pasiv poate fi, în subsidiar, persoana asupra căreia se răsfrânge acţiunea ilicită, adică persoana a cărei sănătate a fost periclitată. Pentru a avea această calitate, textele nu cer ca prin acţiunea făptuitorului să se producă, efectiv, vătămarea sănătăţii unei persoane[20].

§5. LATURA OBIECTIVĂ.

Elementul material al infracţiunilor se exprimă printr-o pluralitate de acţiuni , specifice variatelor modalităţi normative, și doar prin exceptie în inacţiuni, astfel:

-„cultivare”, „producere”, „fabricare”, „experimentare”, „extragere”, „preparare”, „transformare”, „oferire”, „punere în vânzare”, „vânzare”, „distribuire”, „livrare”, „trimitere”, „transport”, „procurare”, „cumpărare”, „deţinere”, „alte operaţiuni” privind circulaţia drogurilor de risc – articolul 2, alin.1- , respectiv droguri de mare risc – articolul  2 alin. (2).

-„introducere” sau „scoaterea din ţară”, „import” ori „export” de droguri de risc – articolul  3 alin.(1) -, respectiv droguri de mare risc – art. 3 alin. (2);

-„punere la dispoziţie” a unui loc amenajat pentru consumul ilicit de droguri – articolul 5 teza I;

-„prescriere”, de către medic, a drogurilor de mare risc – articolul 6 alin.(1);

-„eliberarea” de droguri de mare risc pe baza unei reţete medicale prescrise în condiţiile alineatului precedent – art. 6 alin. (2);

-„administrare” de droguri de mare risc unei persoane – articolul 7;

-„furnizare” de inhalanti chimici toxici unui minor – articolul 8;

-„producere”, „fabricare”, „import”, „export”, „oferire”, „vânzare”, „transport”,

– „livrare”, „trimitere”, „procurare”, „cumparare”, „detinere” de precursori, echipamente ori materiale în scopul utilizării lor la cultivarea, producerea sau fabricarea ilicită de droguri de mare risc – articolul 9;

-„îndemnare” la consumul ilicit de droguri – articolul 11 alin.(1) si (2).

La infracţiunea prevăzută de articolul 5 teza II, elementul material constă într-o inactiune, și anume „tolerarea” consumului ilicit de droguri într-un loc amenajat.

Urmarea imediată a oricăreia dintre acţiunile menţionate constă în crearea unei stări primejdioase pentru sănătatea publică. Producerea stării de pericol este inerentă în oricare din ipostazele normative, astfel că legatura de cauzalitate dintre acţiune și consecinţă rezulta ex re[21]. Infracţiunile prevăzute de articolul 2 și 3 au reglementate modalităţile normative tip (simplă) în alineatele (1), iar modalitătile agravate în alineatele (2), agravarea fiind motivată de natura obiectului material al acelor infracţiuni – „droguri de mare risc”[22]. De asemenea, legea instituie o modalitate agravată comună infracţiunilor prevăzute de articolele 2, 6-8 si 11 în cazul când faptele acolo incriminate au avut ca urmare moartea victimei – articolul 12.

§6. LATURA SUBIECTIVĂ.

Infracţiunile reglementate de legea analizată se savârșesc, fără excepţie, cu intenţie – directă sau indirectă[23]. Așadar, participanţii la săvârșirea infracţiunilor trebuie să realizeze că faptele lor sunt contrare regimului legal al drogurilor și să urmarească, după caz să accepte, producerea acestui rezultat.

– La infracţiunea prevăzută de articolul 5 teza I, intenţia este întotdeauna directă.

– Săvârșirea din culpă a infracţiunilor prevăzute de articolul 2 alin.(1) și art. 4 – ambele în modalitatea „deţinere” de droguri – este exclusă[24].

– În cazul agravantei prevăzute în articolul 12 pentru infracţiunile reglementate în articolele 2, 6-8 și 11, forma de vinovătie este praeterintenţia, deoarece rezultatul mai grav – decesul victimei – este datorat culpei făptuitorului. Pentru realizarea infracţiunilor legea nu pretinde existenţa unui anumit scop ori a unui anumit mobil.

§7. MODALITĂŢI. SANCŢIUNI.

7.1.Formele.

Actele preparatorii. Unele acte de pregătire a infraţtiunilor – „producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum și luarea de măsuri în vederea comiterii infracţiunilor prevăzute la articolele 2-7, la articolul 9 și articolul 10” – au fost ridicate la rangul și regimul juridic al tentativei și incriminate potrivit articolul 13 alin. (2).

Tentativa infracţiunilor prevăzute la articolele 2-7, la articolul 9 și articolul 10 se pedepsește în conformitate cu dispoziţiile art. 13 alin. (1).

Consumarea infracţiunilor survine la momentul executării complete a acţiunilor incriminate (fabricarea, importul, vânzarea de droguri, înmânarea prescriptiei medicale, etc).

7.2 Modalităţi

Traficul ilicit de droguri prezintă mai multe modalităţi normative descrise de norma de incriminare atât în varianta tip (cultivare, producere, fabricare, experimentare, extragere, preparare, transformare, oferire, punere în vânzare, vânzare, distribuţie, livrare cu orice titlu, trimitere, transport, procurare, cumpărare, deţinere), cât și în variantele calificate sau asimilate prevăzute de lege[25]. Acestor modalităţi normative pot să le corespundă multiple și variate modalităţi de fapt determinate de împrejurările în care fapta a fost comisă, de mijloacele de savârsire folosite, de calitatea faptuitorului, locul savârsirii faptei, timpul comiterii acesteia etc..[26]

7.3.Sancţiuni.

Infracţiunile prevăzute de Legea nr. 143/2000 sunt sancţionate cu pedeapsa închisorii, unele sancţiuni, pentru formele agravate, având maximul de 20 sau 25 de ani. În exceptie, infracţiunile prevăzute de articolele 8 și 11 alin. (2) sunt sancţionate cu închisoarea alternativ cu amenda. La unele infracţiuni, dintre cele cu gradul cel mai ridicat de pericol social – articolele 2, 3, 5, 9 și 12 – alături de pedeapsa principală este prevăzută și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.

SECŢIUNEA A II-A

ANALIZA INFRACŢIUNII PREVĂZUTE DE ARTICOLUL 4 DIN LEGEA 143/2000

Articolul 4 (1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpararea sau detinerea de droguri pentru consum propriu, fara drept, se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 5 ani.

(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 5 ani.

§1. PREZENTAREA CONŢINUTULUI CONSTITUTIV AL INFRACŢIUNII.

1.1 Obiectul juridic special

Obiectul juridic generic al acestei infracţiuni este comun tuturor infracţiunilor prevăzute de legea 143/2000[27] și este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la sănătatea publică. Ocrotirea sănătăţii publice fiind una din valorile fundamentale ale unui stat de drept și un deziderat pentru orice societate umană. Tocmai de aceea, dat fiind consecinţele uneori ireversibile pe care consumul de droguri le poate avea asupra celor afectaţi, au fost stabilite sancţiuni din cele mai drastice pentru faptele care încalcă regimul juridic al stupefiantelor.

Obiectul juridic special  al tuturor infracţiunilor privitoare la regimul juridic al drogurilor pe care le prevede Legea 143/2000 îl constituie relaţiile sociale privitoare la sănătatea publică, care sunt condiţionate de respectarea normelor legale privitoare la circulaţia acestora precum şi la respectarea activităţilor de comerţ ce au ca obiect drogurile.

Obiectul juridic special al infracţiunii de deţinere de droguri în vederea consumului propriu îl constituie relaţiile sociale referitoare la sănătatea publică, relaţii a căror existenţă este condiţionată de respectarea normelor legale privitoare la cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea etc. şi consumul de substanţe stupefiante.

1.2  Obiectul material

Obiectul material la infracţiunea de deţinere de droguri pentru consum personal este reprezentat de substanţele şi plantele care intră în categoria drogurilor. În ipoteza acestui articol, sunt incluse aici atât drogurile de risc cât şi drogurile de mare risc, enumerate în tabelele – anexă I-III ale Legii 143/2000. Lista cu substanţele şi produsele stupefiante se găseşte ca anexă la Legea nr. 143/2000, făcând parte integrantă din aceasta, iar prin includerea ei ca anexă, au rezolvat unele dificultăţi întâlnite în practică în legătură cu aplicarea fostului art. 312 din Codul penal (infracţiunea de trafic de stupefiante). În acest sens, au existat cazuri de persoane care, deţinând ilegal stupefiante, au încercat să le comercializeze, iar în faţa instanţei de judecată au invocat că nu cunoşteau că respectivele substanţe sau produse erau stupefiante, instanţele de judecată fiind nevoite să constate aplicarea dispoziţiilor art. 51 din Codul penal, privind eroarea de fapt.

Lista cuprinde un număr de patru tabele în care sunt înscrise toate drogurile şi precursorii care se află sub control naţional.mAstfel, în tabelele numărul I şi II au fost înscrise drogurile de mare risc (de exemplu: heroina, L.S.D., metadona, mescalina, morfina etc. în Tabelul I şi cocaina, codeina, fentanilul, hidromorfonul, opiul etc. în Tabelul II). Tabelul I conţine un număr de 47 de droguri, Tabelul II un număr de 111 droguri.  Tabelul numărul III cuprinde un număr de 70 de droguri de risc (de exemplu: cannabisul frunze, haşişul sau răşina de cannabis şi haşişul lichid, diazepamul, meprobamatul, nitrazepamul, oxazepamul, fenobarbitalul etc.). Tabelul IV cuprinde precursorii. Precursorii sunt substanţe chimice care se folosesc în laboratoarele clandestine pentru fabricarea ilicită a unor droguri. De exemplu, substanţa chimică denumită anhidridă acetică (precursor din punct de vedere al Legii nr. 143/2000) se foloseşte în procesul chimic al transformării morfinei în heroină. Datorită acestor proprietăţi pe care le au precursorii, aceste substanţe fiind strâns legate de producerea/transformarea unor droguri în alte droguri cu o altă formulă chimică, legiuitorul lea pus sub control naţional, fiind prevăzute în Tabelul numărul IV, anexă la Legea nr. 143/2000. Printre alţi precursori prevăzuţi în tabelul numărul IV, mai menţionăm: efedrina, ergomatrina, ergotamina, acidul lisergic, acetona, permanganatul de potasiu, toluenul etc.

Una dintre cele mai importante noţiuni în ceea ce priveşte drogul, este însăşi definirea conceptului. Termenul de drog se referă la substanţe psihoactive, adică substanţele chimice care influenţează funcţionarea sistemului nervos uman[28]. Legea 522/2004 ce modifică Legea nr.143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, defineşte drogurile ca fiind „plantele şi substanţele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care conţin asemenea plante şi substanţe, înscrise în tabelele nr. I-III”.

1.2.1 Prezentarea generală a drogurilor

Am urmărit o prezentare generală a substanţelor stupefiante, indicând toleranţa și efectele pe termen lung ale acestora, dat fiind specificitatea infracţiunii de deţinere de droguri în vederea consumului propriu. Iată enumerarea acestora și câteva trăsături caracteristice[29]:

1.2.1.1 Opiacee sunt substanţe naturale, semisintetice sau sintetice caracterizate în principal, prin acţiune analgezică, narcotica, antitusivă, antispastica, euforizanta şi toxicomanogenă.

Opiul se extrage din capsula macului opiaceu – Papaver somniferum. Macul opiaceu (Papaver somniferum album) este o plantă erbacee, a cărui tijă verzuie poate atinge înălţimea de 1,5 m. După 3 sau 4 luni de la însămânţare, macul ajunge la maturitate, floarea sa având petale de culoare alb strălucitoare sau albe şi roşii. După ce petalele cad, se formează capsula de mac ce conţine seminţe oleaginoase, folosite drept un aliment valoros.

Morfina a fost izolată din opiu la începutul secolului al XlX-lea şi a fost denumită după zeul grec al somnului-Morpheus, ea este alcaloidul principal care se extrage direct din macul alb sau din produsul intermediar. Se prezintă sub forma unei pulberi pufoase, având culoarea variind între alb murdar sau galben şi maroniu[30]. Opiaceele şi în mod special morfina s-au dovedit a fi foarte folositoare pentru efectele lor analgezice şi anestezice.

Heroina cel mai periculos şi care duce la dependenţa cea mai puternică dintre narcotice este heroina. Ea este produsă printr-o alterare chimică a morfinei şi este de 2-3 ori mai puternică decât morfina. Constituie în multe ţări o problemă majoră, nu numai pentru faptul că duce extrem de rapid la dependenţă şi este foarte periculos, dar împreună cu cocaina şi metamfetaminele deseori stau la baza unor acte criminale precum spargeri, jafuri, furturi, prostituţie, pentru a-şi întreţine obiceiul.

Fortralul analgezic opioid; injectat, 30-60 mg au acţiune analgezică similară cu 10 mg morfină, iar oral, 50 mg sunt echianalgezice cu 60 mg codeină; efectul se menţine 3-5 ore. Are acţiune sedativă marcată, deprimă respiraţia (dar mai puţin decât morfina).

Codeina este utilizată în medicină ca antitusiv, analgezic şi antidiareic. în jargon este denumită T-threes, şcolarul, sirop. în doze mici, pe termen scurt, dă o uşoară senzaţie de euforie, ameţeală, plutire, gură uscată, constipaţie, retenţie urinară, greaţă.

1.2.1.2. Stimulente.

Cocaina este o substanţă naturală ce este extrasă din frunzele unei plante originare din America de Sud, numită Erythroxylon Coca sau arborele de coca, este un alcaloid cu proprietăţi psihostimulante, a cărei utilizare poate genera o toxicomanie[31]. Daţi fiind diferiţii factori de mediu, conţinutul în cocaină al frunzelor de coca diferă de la 0.1-0.8 La nivel mondial, conform Raportului mondial privind drogurile 2009, pentru anul 2008, suprafaţa cultivată cu coca a suferit o scădere cu circa 8%, totalizând 167.600 hectare

Crack-ul este o cocaină bază, derivată din pudra de cocaină. Spre deosebire de procesul de obţinere al cocainei, cel de obţinere al crack-ului din cocaina pudră nu implică folosirea unor solvenţi inflamabili. Utilizarea îndelungată a crack-ului poate cauza iritabilitate extremă, paranoia, convulsii sau moarte[32].

1.2.1.3. Cannabis şi derivaţi.[33]

Cannabis Sativa (cânepa indiană) face parte din familia Cannabinaceae. Este o plantă care atinge o înălţime între 1 – 5 m, creşte în condiţii de climat cald şi umed. În mod obişnuit, vârfurile florale ale plantei femele şi frunzele alăturate sunt acoperite de o răşină,planta se adaptează foarte bine la diverse condiţii de cultivare.

Haşişul şi marijuana se fumează în formă pură sau în amestec cu tutun (fumatul de drog este mai periculos pentru organism având o acţiune de 2 – 3 ori mai toxică decât produsul ingerat). Inhalate profund cu fumul, substanţele active sunt absorbite de organism prin capilarele pulmonare.

1.3 Subiectele infracţiunii.

1.3.1  Subiectul activ nemijlocit (autorul).

Subiectul activ al tuturor infracţiunilor relative la regimul juridic al drogurilor poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile cerute de lege, iar subiectul pasiv al infracţiunii este în principal statul, iar în secundar poate fi orice persoană care ajunge în posesia şi consumă astfel de substanţe, sănătatea acesteia fiind pusă în pericol. Subiectul activ al infracţiunii de deţinere de droguri pentru consum personal nu poate fi orice persoan fizică cu capacitate penală care săvârșește una sau mai multe din acţiunile ce constituie elementul material al laturii obiective. Subiectul activ al acestei infracţiuni este circumstanţiat[34]. Astfel, subiectul activ nu poate decât o persoană cu capacitate penală care consumă droguri obţinute de ea, deci un consumator sau un consumator dependent[35].

Deși legea nu prevede explicit calitatea pe care trebuie să o aibă subiectil activ, aceasta se deduce din implicit din dispoziţiile legii, și anume, că el trebuie să fie o persoană consumatoare de droguri. În practica judiciară unele persoane depistate că deţineau droguri supuse controlului neţional pentur trafic, susţineau că sunt consumatoare de droguri pentru ca fapta săvârșită să fie încadraăa în prevederile articolului 4 din lege și nu în prevederile articolului 2. Expertiza medicală efectuată în cauză dovedea însă ca subiectul nu era consumator de droguri[36]. Prin urmare, dacă o persoană ce cultiva plante ce conţin stupefiante sau substanţe psihotrope, nu este consumatoare de droguri și nu realizează această activitate în vederrea obţinerii drogului pentru consumul propriu, nefiind consumatoare, fapta sa se va încadra în dispoziţiile articolului 2 din Legea 143/2000, care prevede cultivarea de plante, numai că de data acesta activitatea nu se desfășoară în vederea obţinerii grogului pentru consumul propriu, ci în alt scop, de exemplu, acela al traficului ilicit cu drogurile obţinute din plantele cultivate.[37]

Se impune însă o discuţie în cazul modalităţii experimentării, unde subiectul activ trebuie să posede cunoştinţe de specialitate (de exemplu, medic, farmacist, chimist etc.), activitatea realizându-se de regulă în cadrul unui laborator.

Participaţia penală este posibilă în toate formele sale: coautorat, instigare, complicitate.

1.3.2. Subiectul  pasiv principal.

Când s-a analizat în literatura juridică subiectul pasiv al infractiunii de trafic de stupefiante s-a arătat ca acesta este “persoana asupra căreia s-au răsfrânt efectele nocive ale substanţei traficate”[38], mai exact asupra persoanei a cărei sănătate este periclitată. În cazul infracţiunii de deţinere de droguri pentru consum propriu, subiectul pasiv principal este în același timp și subiect activ principal[39]. Cu alte cuvinte, în cazul săvârșirii acestei infracţiuni autorul însuși suferă consecinţele faptei sale punându-și in perico sanătatea fizică și mentală,el reprezentând și subiectul pasiv principal.

1.4.  Latura obiectivă (element material ,urmarea imediată, raport  de cauzalitate);

Analiza infractiunii, respectiv “Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpararea sau detinerea de droguri pentru consum propriu, fara drept,…” duce la identificarea unor particulăritaţi ale laturii obiective a acesteia.

1.4.1. Elementul material al laturii obiective.

Elementul material se realizează printr-o acţiune care se poate înfăţişa sub forma cultivării, producerii, fabricării, experimentării, extragerii, preparării, transformării, a cumpărării sau deţinerii de droguri pentru consum propriu. Acţiunile enumerate reprezintă modalităţi alternative de realizare a elementului material al infracţiunii, astfel că pentru reţinerea acestei infracţiuni este suficientă săvârşirea oricăreia dintre modalităţile enumerate de lege.

Cultivarea fără drept de canabis – drog de risc – întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de “deţinere de droguri pentru consum propriu”, dacă scopul cultivării este folosirea plantei pentru consum propriu de către cei care au cultivat-o. După intrarea în vigoare a Legii nr. 522/2004, care a modificat Legea nr. 143/2000, în cazul în care s-a săvârşit infracţiunea prevăzută la acest articol studiat de noi  nu mai este suficient ca încadrarea juridică să se facă doar în temeiul art. 4 din lege, fiind necesară precizarea acestei încadrări, pe alineate[40].

Prin cultivare se înţelege acţiunea de a însămânţa, răsădi, îngriji plante care conţin substanţe stupefiante, a lucra pământul, precum şi recoltarea acestor plante. Din ele trebuie să se obţinpă substanţe ce fac parte din categoria drogurilor, pentru ca acţiunea să fie ilicită.

Prin producere de droguri se înţelege realizarea printr-o activitate oarecare (amestecare,topire, fierbere etc.) a unuia din compuşii chimici care sunt cuprinşi în această categorie.

Fabricarea presupune producerea acestor substanţe în serie şi în cantităţi mari, prelucrând materiile prime şi obţinând astfel substanţe ilicite.

Experimentarea constă în efectuarea de experienţe cu produse sau substanţe stupefiante, în afara cadrului legal, adică în afara laboratoarelor de analize şi cercetări ştiinţifice din instituţiile de învăţământ sau institutele de cercetări ştiinţifice. Constituie infracţiune şi experimentarea substanţelor sau produselor stupefiante asupra propriului corp, legea nefăcând nici o distincţie în această privinţă, pericolul social fiind acelaşi ca şi atunci când s-ar experimenta asupra altei persoane. Spre exemplu[41], meritul de a fi descoperit morfina şi de a fi izolat-o din opiu revine farmacistului german Serturner. În anul 1803, el a izolat şi a descris primul morfina. Un lucru mai puţin cunoscut îl constituie faptul că acest farmacist şi-a compromis grav sănătatea făcând experienţe cu morfină asupra propriului său corp[42].

Prin extragere se înţelege scoaterea unei substanţe interzise dintr-un compus, separarea acesteia, folosind diverse procedee practice (topire, fierbere, ardere, etc.)[43].

Prepararea se referă la combinarea a două sau mai multe substanţe, în final obţinându-se una din substanţele prevăzute ca drog în tabelele – anexă I-III.

Transformarea constă în modificarea, schimbarea unor elemente caracteristice unei substanţe considerate drog, obţinându-se în final o altă substanţă, de aceeaşi natură, având însă efecte diferite.

Prin cumpărare se înţelege acţiunea de a intra în posesia unei substanţe stupefiante considerate ca făcând parte din categoria drogurilor, plătind contravaloarea acesteia cerută de vânzător.

Deţinerea constă în fapta persoanei fizice de a ţine, a păstra, la domiciliul său ori în orice alt loc ştiut de ea, substanţe stupefiante, indiferent dacă este sau nu consumatoare de droguri şi dacă acestea aparţin ei sau altei persoane.

Din practica Curţii de Apel Constanţa am reţinut cauza în care fapta lui A.M., care a fost prins în flagrant deţinând cantitatea de 37,759 kg de rezină de cannabis întruneşte toate elementele constitutive ale infracţiunii incriminate în prezentul articol.

1.4.1.1.Cerinţe esenţiale.

Existenţa elementului material al infracţiunii presupune ca cerinţă esenţială ca activităţile mai sus arătate să fie comise „fără drept”, adică de persoane care nu sunt autorizate să le efectueze. Nu este satisfăcută această cerinţă în cazul persoanelor juridice sau fizice autorizate să întreprindă astfel de acţiuni cum ar fi: cultivarea de către o persoană juridică publică sau privată a unor plante în scopul extragerii de stupefiante, cu autorizarea organelor competente, farmacistul care deţine legal în farmacie substanţe considerate droguri etc[44]. Deasemenea, existenţa elementului material al infracţiunii este condiţionat de existenţa cumulativă a două condiţii. Prima condiţie constă în comiterea uneia din acţiunile mai sus arătate, „fără drept”, adică persoane care nu au autorizarea să le efectueze. A doua condiţie se referă la scopul săvârşirii uneia dintre acţiunile enumerate, respectiv orice substanţă sau plantă obţinută considerată drog trebuie să fie destinată consumului propriu. Autorul consideră că dacă drogurile nu sunt destinate consumului propriu, nu vom fi în prezenţa acestei infracţiuni, ci a celei prevăzute la art. 2 alin. 1 sau 2, după caz[45].

1.4.2. Urmarea imediată.

În ceea ce priveşte urmarea imediată legea nu condiţionează existenţa infracţiunii de producerea unui anumit rezultat, distinct de acţiunea incriminată, prin simpla desfăşurare a acesteia creându-se o stare de pericol pentru sănătatea publică. Prin simpla realizare a uneia din acţiunile incriminate se creează o stare de pericol la adresa sănătăţii publice, nefiind necesară producerea unui anumit rezultat. Întrucât infracţiunea se consumă prin simpla realizare a acţiunii care aduce atingere valorilor sociale apărate de lege, nu se pune problema legăturii de cauzalitate dintre faptă şi rezultat.

1.5. Latura subiectivă (scopul, vinovăţia, forme și sancţiuni).

Săvârşirea infracţiunii implică din partea subiectului activ, intenţia care poate fi directă sau indirectă[46]. Pentru existenţa infracţiunii se cere ca persoana care comite una din infracţiunile incriminate să cunoască faptul că substanţele care formează obiectul acţiunii fac parte din categoria drogurilor[47].

1.5.1. Scopul special.

Ceea ce constituie infracţiune şi se sancţionează ca atare este efectuarea unuia sau mai multora dintre actele prevăzute expres de lege pentru propriul consum, fără drept. În aceeaşi ordine de idei, pentru realizarea laturii subiective a infracţiunii în discuţie, trebuie constatată legătura cauzală între deţinerea drogurilor şi finalitatea acestei operaţiuni -consumul propriu, prin urmare, trebuie să fie îndeplinit scopul special al consumului propriu. Ţinând de latura subiectivă a infracţiunii, scopul special este dificil de dovedit, însă nu imposibil, el putând fi demonstrat prin apelare la împrejurări obiective, însemnând fie că persoana vizată este consumator frecvent sau ocazional de droguri, fie că acea persoană prezintă stările unui consumator de droguri ori a executat cel puţin un act material, cum ar fi procurarea, confecţionarea ori deţinerea unor instrumente sau obiecte destinate ori adaptate consumului de droguri, care să deconspire scopul enunţat.

1.5.2. Vinovăţia.

Forma de vinovăţie specifică acestei infracţiuni este, în opinia unor autori[48], intenţia directă întrucât făptuitorul urmăreşte ca prin săvârşirea oricărei acţiuni să obţină droguri pentru consum propriu, în mod conştient, urmărind realizarea activităţii infracţionale, şi implicit, a creări stării de pericol. În opinia altor autori[49], forma de vinovăţie este intenţia directă sau indirectă, cu excepţia cazului în care infracţiunea se realizează prin cultivarea unor plante care conţin substanţe stupefiante sau psihotrope, când datorită scopului special urmărit de făptuitor – prelucrarea respectivelor plante – intenţia nu poate fi decât directă. În toate cazurile, intenţia presupune cunoaşterea de către făptuitor a naturii produselor sau substanţelor la care se referă acţiunea sa. În situaţia în care făptuitorul invocă necunoaşterea tabelelor I – III anexă la Legea nr. 143/ 2000 ce conţin droguri nu se poate invoca „eroarea de fapt”, de natură a înlătura vinovăţia şi pe cele de consecinţă, caracterul penal al faptei[50]. Dar recunoaşterea de către făptuitor a naturii produselor sau substanţelor poate rezulta şi din alte împrejurări decât din cunoaşterea tabelelor menţionate mai sus. De aceea, pentru a se reţine eroarea de fapt, este necesar ca instanţa de judecată să-şi formeze convingerea pe baza tuturor probelor administrate în cauză (constatări tehnico – ştiinţifice, expertize[51] etc.), că făptuitorul nu a ştiut că produsele sau substanţele la care se referă acţiunea sa sunt produse sau substanţe stupefiante. Dacă făptuitorul nu a ştiut că produsele sau substanţele sunt droguri, dar ar fi putut cunoaşte această natură a lor, fiind vorba numai de culpa acestuia, fapta nu constituie infracţiunea de trafic de stupefiante[52].

1.5.3. Forme.

Actele pregătitoare sunt posibile şi se pedepsesc, fiind asimilate ca regim sancţionator tentativei. Tentativa se pedepseşte[53]. Consumarea infracţiunii are loc atunci când oricare dintre acţiunile incriminate este dusă până la capăt, fiind produsă urmarea imediată, starea de pericol la adresa sănătăţii publice. În anumite modalităţi de comitere a faptei cum ar fi cultivarea şi deţinerea, considerăm că activitatea ilicită are caracterul unei infracţiuni continue, existând deci şi un moment al epuizării, la încetarea acţiunii delictuoase.

1.5.4. Modalităţi.

Infracţiunea se comite în mai multe modalităţi normative descrise de lege (cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea etc.). Fiecare modalitate normativă poate cunoaşte la rândul său nenumărate modalităţi faptice de realizare determinate de împrejurările în care fapta a fost comisă, în raport cu mijloacele de săvârşire etc. O primă modalitate agravată a acestei infracţiuni este prevăzută la alin. 2 al articolului 4 , atunci când faptele prevăzute în alin. 1 au avut ca obiect droguri de mare risc.  Astfel cum s-a reţinut şi în Decizia nr.8/07.01.2003[54], a Curţii Supreme de Justiţie Secţia Penală, la individualizarea pedepsei pentru infracţiunea săvârşită în varianta agravantă, este necesar a se ţine cont de circumstanţele faptei şi ale făptuitorului.

Altă modalitate agravantă este dată de prevederile articolului 14 din legea 143/2000 care prevede la alin (1) faptul că, pe lângă situaţiile prevăzute în codul penal, constituie circumstanţe agravante următoarele situaţii:

  1. a) persoana care a comis infracţiunea îndeplinea o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii publice, iar fapta a fost comisă în exercitarea acestei funcţii;
  2. b) fapta a fost comisă de un cadru medical sau de o persoană care are, potrivit legii, atribuţii în lupta împotriva drogurilor;
  3. c) drogurile au fost trimise sau livrate, distribuite sau oferite unui minor, unui bolnav psihic, unei persoane aflate într-un program terapeutic ori s-au efectuat alte asemenea activităţi interzise de lege cu privire la una dintre aceste persoane ori dacă fapta a fost comisă într-o instituţie sau unitate medicală, de învăţământ, militară, loc de detenţie, centre de asistentă socială, de reeducare sau instituţie medical-educativă, locuri în care elevii, studenţii şi tinerii desfăşoară activităţi educative, sportive, sociale ori în apropierea acestora;
  4. d) folosirea minorilor în săvârşirea faptelor prevăzute la art. 2-11;
  5. e) drogurile au fost amestecate cu alte substanţe care le-au mărit pericolul pentru viaţa şi integritatea persoanelor. Din practica judiciară a Curţii de Apel Braşov s-a reţinut fapta inculpatului P.M.P. de a deţine 2,8 g haşiş pentru consum propriu a întrunit elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de stupefiante, prevăzută de art. 4 (Decizia penală nr. 96/Ap din 27 aprilie 2002- S.F.)[55]

În alineatul (2) al articolul 14 din legea 143/2000 se poate identifica o altă modalitate agravantă în cazul în care pentru circumstanţa agravante prevăzute la alin. (1) lit. c), referitoare la săvârşirea faptelor într-o instituţie de învăţământ ori în locuri în care elevii, studenţii şi tinerii desfăşoară activităţi educative, sportive, sociale sau în apropierea acestora, la maximul special prevăzut de lege se poate adăuga un spor care nu poate depăşi 5 ani, în cazul închisorii, sau maximul general, în cazul amenzii.

1.5.4.1. Practică judiciară. Modalităţi alternative de savârșire a infracţiunii prevăzute la articolul 4 din legea nr.143/2000. culegerea plantei de canabis și deţinerea acesteia în vederea consumului propriu ,fără drept. Apreciere diferită a gradului de pericol social al faptei.

Acţiunile enumerate la articolul 4 din Legea nr. 143/2000 reprezintă modalităţi alternative de realizare a elementului material al infracţiunii, astfel că pentru reţinerea acestei infracţiuni este suficientă săvârşirea oricăreia dintre modalităţile enumerate de lege.

Cultivarea fără drept de canabis – drog de risc – întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de articolul 4 din Legea nr. 143/2000, dacă scopul cultivării este folosirea plantei pentru consum propriu de către cei care au cultivat-o.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 522/2004, care a modificat articolul 4 din Legea nr. 143/2000, în cazul în care s-a săvârşit infracţiunea prevăzută la acest articol, nu mai este suficient ca încadrarea juridică să se facă doar în temeiul articolului 4 din lege, fiind necesară precizarea acestei încadrări, pe alineate. Mai mult, dacă este vorba despre elemente materiale legate de consumul drogurilor de risc, încadrarea juridică pe alineate se impune, mai ales pentru că în cauză devine incident şi principiul aplicării legii mai favorabile. Prin modificarea articolului 4 din legea sus-menţionată, se prevăd pedepse mai blânde pentru categoria drogurilor de risc, faţă de drogurile de mare risc.

  • În cauza judiciară nr.1439/100/2005 de pe rolul tribunalului Covasna[56] s-au reţinut:

În cursul anului 2004, inculpaţii S.I. şi A.W., ambii consumatori de droguri tip canabis, au cultivat seminţe de cânepă sălbatică, pentru consum propriu, iar, ulterior, inculpatul S.I. a oferit spre consum ţigări cu canabis şi inculpatului B.I.Z.

La 1 octombrie 2004, inculpaţii S.I. şi B.I.Z. au plecat cu un autoturism condus de acesta din urmă, să transporte un sac cu 10 plante de cânepă în localitatea Măgheruş, unde au fost prinşi de organele de poliţie. Prin sentinţa penală nr. 10 din 10 februarie 2005, Tribunalul Covasna a condamnat pe inculpaţii:

– A.W., la 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de articolul 4, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000;

– S.I., la 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de articolul 4 din Legea nr. 143/2000 şi la 3 ani închisoare şi un an şi 6 luni interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din aceeaşi lege, pentru ambele cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, urmând ca, după contopire, inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri[57] incriminează, la articolul 4, fapte precum: „cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri pentru consum propriu, fără drept”; sunt prevăzute, aşadar, mai multe modalităţi alternative ale elementului material. Aşa cum s-a arătat şi în doctrină, art. 4 din lege incriminează mai multe activităţi subsecvente consumului de droguri, prin acestea fiind sancţionat în mod indirect consumul de droguri, dar atâta timp cât însuşi „consumul” de droguri nu a fost enumerat ca modalitate alternativă, el nu este incriminat în mod direct[58].

1.5.5. Sancţiuni.

Pedeapsa pentru faptele incriminate în alin. 1 este închisoarea de la 6 luni  la 2 ani sau amenda, iar pentru faptele prevăzute la alin. 2 de la 2 la 5 ani[59]. În toate cazurile se aplică obligatoriu pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prevăzute de art. 64 Cod penal. Dispoziţiile referitoare la măsura de siguranţă a confiscării speciale (art. 17), cauzele de nepedepsire sau de atenuare a pedepsei (art. 15, 16) se aplică în mod corespunzător. Conform articolului 15, nu se pedepseşte persoana care, mai înainte de a fi începută urmărirea penală, denunţă autorităţilor competente participarea sa la o asociaţie sau înţelegere în vederea comiterii infracţiunii, permiţând astfel identificarea şi tragerea la răspundere a celorlalţi participanţi. Persoana care în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de droguri, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege (art. 16).

§2. DISTINCTIA  DINTRE INFRACŢIUNEA PREVĂZUTĂ DE ARTICOLUL 2 ȘI CEA PREVĂZUTĂ DE ARTICOLUL 4  DIN LEGEA 143/2000.

În practica judiciară şi în doctrina de specialitate au exprimat mai multe opinii privind infracţiunea de trafic intern de droguri, atât din punct de vedere al dreptului material, cât şi din punct de vedere al dreptului procesual penal. Un interesant punct de vedere privind aceste opinii divergente întâlnite în practica judiciară, este analizat de Ioan Gârbuleţ[60] cu privire la încadrarea juridică corectă atunci când se comite infracţiunea de trafic intern de droguri de mare risc. Astfel, există soluţii jurisprudenţiale potrivit cărora dispoziţiile articolului 2 din Legea nr. 143/2000 reglementează o singură infracţiune ce conţine şi o circumstanţă agravantă sau reglementează două infracţiuni distincte, de sine stătătoare într-o opinie, se apreciază că faptele enunţate în articolul 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, dacă au ca obiect droguri de mare risc, determină existenţa modalităţii agravate a infracţiunii prevăzute în alin. 2 din aceeaşi lege[61] .  Dar, potrivit articolului 2 din Legea nr. 143/2000 privind traficul intern de droguri, legiuitorul face distincţie între două infracţiuni de sine stătătoare, şi anume:

  • traficul intern de droguri de risc, prevăzut de articolul 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000;
  • traficul intern de droguri de mare risc, stipulat de artticolul 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000.

Cu privire la încadrarea juridică a infracţiunilor de trafic intern de droguri de mare risc, nu există o practică unitară în acest domeniu. Astfel, unele instanţe[62]  au reţinut că articolul 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 constituie textul incriminatoriu cadru al infracţiunii respective, iar alin. 2 o agravantă, pentru situaţia în care drogul este de mare risc, în timp ce alte instanţe[63] au apreciat că, în cazul comiterii infracţiunii de trafic intern de droguri de mare risc, încadrarea corectă este cea prevăzută de articolul 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000. Aşadar, în cazuri similare, instanţele de judecată au stabilit încadrări juridice diferite,, tocmai datorită faptului că încă nu sa ajuns la o concluzie, nici în doctrină şi nici în practica judiciară, dacă articolul 2 din Legea nr. 143/2000 reglementează o singură infracţiune de trafic intern de droguri, care conţine şi o formă agravată sau două infracţiuni distincte. Prin urmare, susţinem părerea exprimată în doctrină[64] , potrivit căreia art. 2 din Legea nr. 143/2000 reglementează două infracţiuni diferite şi nicidecum o agravantă a infracţiunii prevăzute la alin. 1 al articolului 2 din lege, întrucât există o diferenţă semnificativă între aceste infracţiuni, în special, în privinţa obiectului material, dar şi în privinţa tratamentului sancţionator, mult mai sever în cazul celei dea doua.

Prin incriminarea faptei de deţinere de droguri pentru consum propriu, stipulată de articolul 4 din Legea nr. 143/2000, legiuitorul a avut în vedere, pe de o parte, descurajarea consumatorilor de droguri să mai consume astfel de substanţe, iar, pe de altă parte, descurajarea persoanelor care au sau aveau intenţia de a consuma droguri[65].

Textul iniţial al articolului 4 nu avea o construcţie similară textelor art. 2 sau art. 3 (care incriminau traficul ilegal de droguri), în sensul că nu se distingea în funcţie de categoria drogului de risc sau de mare risc. Astfel, aveam o infracţiune tip – cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, cumpărarea, deţinerea etc. de droguri în vederea consumului propriu, iar pedeapsa era între 2 şi 5 ani, indiferent de categoria drogului consumat. Legea nr. 522/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 143/2000[66] modifică articolul 4, în sensul că prevede pedepse mai blânde, de la 6 luni la 2 ani sau amendă, în cazul consumului drogurilor de risc şi pedepse mai aspre, de la 2 la 5 ani, în cazul drogurilor de mare risc. Aceste modificări de sancţionare a faptei imprimă şi o nouă configuraţie a textului, acesta fiind împărţit pe două alineate[67].

În România, la ora actuală, consumul de droguri nu constituie infracţiune distinctă, însă este sancţionată deţinerea de droguri indiferent de cantitatea şi scopul deţinerii, chiar şi pentru consum propriu. Articolul 4 din Legea nr. 143/2000 face referire la două infracţiuni distincte, şi nu la o singură infracţiune ce conţine şi o agravantă :

  • deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu (art.4 alin (1)); :
  • deţinerea de droguri de mare risc pentru consum propriu (art.4 alin (2));

În mod logic, încadrarea juridică în cazul săvârşirii infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu de droguri este cea prevăzută de art.4 alin (2) din Legea nr. 143/2000, nefiind vorba de o agravantă a infracţiunii prevăzute de art.4 alin (1) din acelaşi act normativ.

§3. INDIVIDUALIZAREA  JUDICIARĂ A PEDEPSEI ȘI ALTE ASPECTE PROCESUALE.

3. 1. Cauze generale de individualizare a pedepsei

La individualizarea judiciară a pedepselor  pentru cei găsiţi vinovaţi de săvârsirea faptei prevazute de artticolul 4 din Legea 143/2000 se vor avea în vedere criteriile înscrise în articolul 72 Cod penal, respectiv, respectiv criteriile referitoare circumstanţele reale și cele personale:

  • gradul ridicat de pericol social al infracţiunilor,;
  • modalitatea şi împrejurările în care au fost comise;
  • scopul urmărit;
  • consecinţele produse şi care s-ar fi putut produce;
  • persoana inculpatului.

Deasemenea, se va putea face aplicarea generală a articolul 73 “Circumstanţe atenuante” și articolul 75 “circumstanţe agravante” din Codul Penal. Deosebit dispoziţiilor curprinse în arrticolul 75 din Codul penal, s-a instituit, pentru infracţiunile cuprinse în legea nr.143/2000, un regim propriu de agravare a răspunderii penale, fiind considerate circumstanţe agravante, potrivit articolului 14, următoarele împrejurări:

  1. a) persoana care a comis infracţiunea îndeplinea o funcţie ce implică exercitiul autorităţii publice, iar fapta a fost comisă în exercitarea acestei funcţii;
  2. b) fapta a fost comisă de un cadru medical sau de o persoană care are, potrivit legii,atribuţii în lupta împotriva drogurilor;
  3. c) drogurile au fost trimise și livrate, distribuite sau oferite unui minor, unui bolnav psihic, unei persoane aflate în cură de dezintoxicare sau sub supraveghere medicală ori s-au efectuat alte asemenea activităţi interzise de lege cu privire la una dintre aceste persoane ori dacă fapta a fost comisă într-o instituţie sau unitate medicală, de învatamânt, militară, loc de detenţie, centre de asistenţă socială, de reeducare sau instituţie medical-educativă, locuri în care elevii, studentii și tinerii desfașoară activităţi educative, sportive, sociale ori în apropierea acestora;
  4. d) folosirea minorilor în savârșirea faptelor prevăzute la articolele 2-11;
  5. e) drogurile au fost amestecate cu alte substanţe care le-au mărit pericolul pentru viaţa și integritatea persoanelor.

În cazul circumstanţei agravante prevăzute la lit. c), referitoare la savârșirea faptelor într-o instituţie de învatamânt ori în locuri în care elevii, studentii și tinerii desfașoară activităţi educative, sportive, sociale sau în apropierea acestora, la maximul special prevazut de lege se poate adauga un spor care nu poate depăși 5 ani, în cazul închisorii sau maximul general, în cazul amenzii. S-a prevăzut și măsura de siguranţă a confiscării speciale a drogurilor și a altor bunuri care au făcut obiectul infracţiunilor prevăzute la articolele 2-10, sau obligarea condamnatului la plata echivalentului în lei în ipoteza ca acestea nu se mai găsesc. De asemenea, sunt supuse confiscării banii, valorile sau oricare alte bunuri dobândite prin valorificarea drogurilor[68].

3.2.  Cauza de nepedepsire și cauza de reducere a pedepsei pentru infracţiunile prevăzute de legea 143/2000

Legea 143/2000 introduce o cauză de nepedepsire și o cauză de reducere a pedepsei. Prima cauză[69] – stabilită prin articolul 15 – operează atunci când persoana care, mai înainte de a fi începută urmarirea penală, denunţă autorităţilor competente participarea sa la o asociaţie sau întelegere în vederea comiterii uneia dintre infracţiunile prevăzute la articolele 2-10, permitând astfel identificarea și tragerea la răspundere penală a celorlalti participanţi. Prin urmare, dacă denunţul a fost formulat după prezentarea materialului de urmărire penala, dar înainte de întocmirea rechizitoriului prin care inculpatul a fost trimis în judecată, acesta poate beneficia de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea de trafic de droguri savârșită, întrucat trimiterea în judecată constituie momentul final al urmăririi penale. Beneficiază de reducerea la jumătăte a limitelor pedepsei prevăzute de lege[70] – în conformitate cu dispoziţiile articolul 16 – persoana care a comis una dintre infracţiunile prevăzute la articolele 2-10, iar în timpul urmăririi penale denunţă și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracţiuni legate de droguri.

În practica judiciară s-a decis că persoana care, după săvârşirea uneia dintre infracţiunile prevăzute de articolele 2 – 10 din Legea nr. 143/2000 şi după începerea urmăririi penale pentru această infracţiune, denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de droguri nu beneficiază de cauza de nepedepsire prevăzută în articolul 15 din Legea nr. 143/2000, ci de cauza de reducere a pedepsei prevăzută în articolul 16 din aceeaşi lege.

În speţă, Tribunalul Timiş a condamnat, între alţii, pe inculpatul B.G. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută în art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, precum şi pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu prevăzută în articolul 4 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea articolului 41 alin. (2) C. pen. Instanţa a reţinut că inculpatul B.G. a consumat şi a distribuit droguri de mare risc la diferiţi consumatori din Timişoara. Inculpatul a fost prins în flagrant de lucrători ai Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog Timişoara, în timp ce cumpăra de la inculpatul T.F. cantitatea de 2 g de cocaină. Ulterior,

inculpatul B.G. a contribuit la anihilarea reţelei de traficanţi de droguri din care făcea parte inculpatul T.F. Curtea de Apel Timişoara a admis apelul inculpatului, aplicând dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi pentru infracţiunea de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu prevăzută de art. 4 din aceeaşi lege. Recursul declarat de inculpat, prin care a solicitat reţinerea cauzei de nepedepsire prevăzută în art. 15 din Legea nr. 143/2000, a fost respins ca nefondat[71]. Dispoziţile art. 15 din Legea nr. 143/2000, cu consecinţa încetării procesului penal, nu sunt aplicabile în speţă, întrucât privesc denunţarea către autorităţile competente a participării la o asociaţie sau înţelegere în vederea comiterii uneia dintre faptele prevăzute în art. 2 – 10 din această lege, permiţând identificarea şi tragerea la răspundere penală a celorlalţi participanţi. Rezultă, aşadar, că denunţul trebuie făcut înainte de săvârşirea faptei sau descoperirea acesteia de către organele abilitate, ceea ce nu este cazul în speţă, inculpaţii fiind prinşi în flagrant.

3.3. Individualizarea pedepsei pentru infracţiunea de “deţinere ilegală de droguri în vederea consumului propriu” – articolul 4 din legea 143/2000

“Deţinerea de droguri pentru consum propriu” incriminează diverse modalităţi prin care o persoană fizică poate dobândi droguri pentru consum propriu, fără drept, începând cu cultivarea și terminqnd cu cumpărarea sau deţinerea. Problema care s-a ridicat în practică a fost dacă se poate reţine acestă infracţiune în sarcina persoanei cu privire la care s-a stabilit doar că a consumat droguri. Altfel spus, dacă incriminarea deţinerii pentru consum propriu, fără drept reprezintă o incriminare indirectă a consumului. Spre deosebire de cultivare, producere, fabricare, experimentare, extragere, preparare, transformare sau cumpărare, deţinerea nu constituie un mod de dobândire, ci scopul in vederea căruia sunt întreprinse celelalte activităţi. Deţinerea prevăzută în textul sus-menţionat nu are sensul detenţiei ca dezmembrământ al dreptului de proprietate, care este definită ca fiind stăpânirea în fapt a unui bun al altuia, exercitată temporar în baza unui raport juridic cu proprietarul bunului[72]. Termenul de deţinere are aici un sens comun, acela de a avea în stăpânire sau păstrare un bun. Deţinerea implică, așadar, o anumită durată in timp a posesiei, care delimitează un moment al consumării infracţiunii și un moment al epuizarii, aceasta fiind deci susceptibilă de săvârșire în formă continuă. Legiuitorul a incriminat aşadar mai multe activităţi efectuate învederea consumului propriu fără drept, dar şi deţinerea, în intenţia de a preveni şi combate consumul de droguri fără drept.Consumul însă, deşi este interzis, nu este incriminat. Dacă legiuitorular fi dorit aceasta, ar fi înserat consumul printre modalităţile de săvârşire ainfracţiunii prevăzute la articolul 2 din Legea nr.143/2000[73].

În ceea ce priveşte alte susţineri în aceeaşi problemă de drept, s-a apreciat că legiuitorul a înţeles să reprime penal consumul ilicit de droguri deoarece nu se poate concepe consumul unor substanţe stupefiante saupsihotrope fără ca în prealabil acestea să nu fi fost deţinute, iar infracţiunea de deţinere a drogurilor pentru consum propriu, se consumă instantaneu,deoarece norma incriminatoare, nu prevede cerinţa ca deţinerea să dureze unanumit interval de timp.

Apreciem că raţionamentul de mai sus este eronat întrucât deţinerea şi consumul sunt acţiuni distincte. Deţinerea este independentă de consum, în sensul că fapta va constitui infracţiune în mod necondiţionat, chiar dacă nu se soldează cu consumul, indiferent din ce motiv. Prin urmare, deţinerea este posibilă întotdeauna fără consum.  Chiar dacă subiectul nu a ajuns să consume nici ocantitate din drogurile deţinute, fapta de a de ţine droguri pentru consum propriu constituie infracţiune. Or, legiuitorul incriminează numai deţinerea, fără distincţie dacă este propriu-zisă sau dacă este o condiţie de existenţă a consumului. A deduce din incriminarea deţinerii că legiuitorul a incriminat şi consumul înseamnă aconsidera că legiuitorul a prezumat consumul în cazul deţinerii, ceea cecontravine însăşi formulării textului – „deţinerea (…) pentru consumpropriu”. Prin urmare, infracţiunea de deţinere de droguri pentru consumpropriu este o infracţiune de sine-stătătoare, care nu este condiţionată de consumare, de către subiectul activ, a drogurilor deţinute. Astfel, un consumator de droguri, care se prezintă de bunăvoie la o unitate sanitară pentru dezintoxicare, nu poate fi sancţionat din punct de vedere penal pentruconsum de droguri, neexistând nici o dispoziţie în acest sens. Dacă însă, celce consumă droguri este prins de poliţie în momentul în care le cumpără sau cu ocazia percheziţiei corporale se găsesc asupra lui droguri, ori la domiciliu,el va răspunde penal, fapta sa încadrându-se în dispoziţiile articolului 4 din Legea nr.143/2000 (deci pentru deţinere ilicită de droguri şi nu pentru consum). De asemenea, teza potrivit căreia deţinerea se consumă instantaneu este susţinută de un argument eronat – norma nu prevede cerinţa ca deţinerea să dureze un anumit interval de timp. Dimpotrivă, lipsa acestei cerinţe ar putea însemna chiar contrariul – dacă deţinerea este privită de legiuitor ca o acţiune cu o anumită durată, era inutil, să se precizeze expres aceasta. Dispoziţiile articolului 13, alin. 1 din Legea nr.143/2000 prevăd că „ tentativa la infracţiunile prevăzute de articolele 2-7, la articolele 9 şi 10 se pedepseşte”. Având în vedere că tentativa nu este posibilă la infracţiunile cu consumare instantanee, ar rezulta că legiuitorul, sancţionând tentativa la infracţiunea de deţinere de droguri pentru consum propriu în toate modalităţile, între care şi cea a deţinerii, a avut învedere că deţinerea nu se consumă instantaneu[74], ci după un interval de timp de la momentul intrării în posesie pentru a contura atât posesia ca stare de fapt,cât şi intenţia de a deţine. Prin urmare, dovedirea consumului de droguri săvârşit de către opersoană nu conduce, implicit, la reţinerea infracţiunii de deţinere în vedereaconsumului, având în vedere ca deţinerea de droguri este o infracţiune de pericol şi nu rezultat. Nu înseamnă însă că producerea rezultatului – în speţă consumul de droguri fără drept – nu poate determina o investigaţie care să ducă la probarea unei infracţiuni de pericol – cum ar deţinerea de droguri învederea consumului propriu fără drept. Obligaţiile asumate de România prin conven ţiile internaţionale în materie ratificate nu impun incriminarea consumului, ci dimpotrivă, măsuri pentru prevenirea şi combaterea acestuia. Pot fi amintite „Convenţia unică asupra stupefiantelor”, adoptată de O.N.U. în anul 1961 şi intrată în vigoare în 1964[75] precum şi „Convenţia O.N.U. privind lupta împotriva traficului ilicit de produse stupefiante şi substanţe psihotrope” din 1988, ratificată deRomânia prin Legea nr. 118/1992. Art.36 – „Dispoziţii penale” – alConvenţiei din 1961 recomandă părţilor incriminarea a numeroase operaţii şi alte fapte legate de traficul ilicit de stupefiante, consumul neregăsindu-se. De asemenea, normele prohibitive din Convenţia din 1988, cuprinse în articolul 3 – „Infracţiuni şi sancţiuni” – conţin recomandări similare,fără a menţiona consumul[76].

3.1.Jurisprudenţă.Concurs de infracţiuni.

Cu caracter de exemplu din practica judecătorească, faptele inculpatului de a deţine pentru consum propriu, fără prescripţie medicală, un medicament care conţine Midazolam, drog de risc prevăzut în Anexa nr. III la Legea nr. 143/2000 şi de a conduce pe drumurile publice, sub influenţa acestui medicament, un autovehicul întrunesc atât elementele constitutive ale infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, prevăzută în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cât şi elementele constitutive ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care se află sub influenţa unor substanţe ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora, prevăzută în articolul  87 alin. (2) din O. U. G. nr. 195/2002, aflate în concurs real[77].

SECŢIUNEA A III-A

INVESTIGAREA CRIMINALISTICĂ A INFRACŢIUNILOR PRIVIND DROGURILE

§1. ELEMENTE GENERALE CE TREBUIE STABILITE ÎN INVESTIGAREA TRAFICULUI DE STUPEFIANTE.

 

Din analiza metodele utilizate cel mai des de traficanţi pentru a intra în posesia produselor chimice, fie licit prin achiziţionarea lor de pe piaţa obişnuită, fie în mod ilegal, prin deturnarea acestora de la destinaţia lor legitimă rezultă faptul că ei apelează la falsificarea etichetelor aplicate pe ambalaje ori la crearea de societăţi sub nume de împrumut.

Dintre metodele de deturnare ale substanţelor chimice esenţiale şi ale precursorilor enumerăm: furtul, contrabanda, reetichetarea şi etichetarea frauduloasă, înlocuirea unui produs chimic cu altul, falsificarea documentelor ori utilizarea de documente false, schimbarea proprietarului mărfii, imediat după expedierea acesteia[78].

      1.1. Cercetarea/investigarea. În urma desfăşurării cercetării trebuie să se stabilească[79]:

– Activitatea ilicită desfăşurată şi dacă prin metodele şi mijloacele de comitere face parte din cele prevăzute de Legea 143/2000;

– Identitatea făptuitorilor, calitatea şi contribuţia fiecăruia la săvârşirea infracţiunilor.

1.2. Rezultatul investigaţiei. Din cercetare trebuie să reiasă[80]:

– dacă persoana care le-a săvârşit face parte dintr-o organizaţie sau asociaţie ori dintr-un grup de cel puţin trei persoane, cu structuri determinate şi care sunt constituite în scopul comiterii acelor fapte şi urmăresc beneficii materiale sau alte foloase ilicite[81];

– dacă persoana care a comis o infracţiune îndeplinea o funcţie ce implică exerciţiul autorităţilor publice şi s-a folosit de aceasta;

– dacă fapta a fost comisă de un cadru medical sau de o altă persoană care a potrivit legii, are atribuţii în lupta împotriva drogurilor;

– dacă sunt persoane ce au pus la dispoziţie localuri, locuinţe sau alte locuri amenajate unde

publicul are acces sau tolerează consumul ilicit de droguri.

1.3.Individualizarea pedepsei.

Pentru individualizarea pedepsei se va avea în vedere şi consecinţele faptelor (dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pagube materiale, dacă a pus în primejdie viaţa, bineînţeles şi consecinţele imediate, de ordin medical), precum şi cauzele, condiţiile şi împrejurările care au determinat, favorizat sau înlesnit comiterea acestora.

1.4. Locul producerii faptei, intenţia, mobilul şi scopul infracţiunii.

Se va stabili dacă faptele au fost comise într-o instituţie medicală, de învăţământ, loc de detenţie, centru de reeducare, instituţie medical-educativă ori locuri în care se desfăşoară activităţi de agrement elevii, studenţii, tinerii.

1.5. Existenţa vreunei cauze de exonerare sau diminuare a răspunderii penale raportându-se la momentul denunţului[82].

În acest sens, sunt două situaţii[83]:

  1. a) când denunţul s-a făcut înainte de începerea urmăririi penale. Articolul 12 din Legea 143/2000 prevede că: ”nu se pedepseşte persoana care, mai înainte de a fi început urmărirea penală, denunţă autorităţilor competente participarea sa la o asociaţie sau înţelegere în vederea comiterii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art.2-10, permiţând astfel identificarea şi tragerea la răspundere penală a celorlalţi participanţi”;
  2. b) când denunţul s-a făcut după începerea urmăririi penale. Articolul 16 din Legea 143/2000

prevede că: „persoana care a comis una dintre infracţiunile prevăzute la articolul 2-10, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de droguri beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege”[84].

1.6. Mijloacele materiale de probă necesare documentării cauzei, precum şi ce categorii de urme sunt la faţa locului.

Cercetarea la faţa locului se va desfăşura după ce au fost luate măsurile de pregătire, atât la sediul organului judiciar cât şi la faţa locului, urmând ca pe parcursul acesteia să fie respectate regulile tactice aplicabile în criminalistică[85].

Pe lângă trusa de criminalistică şi alte mijloace tehnico-ştiinţifice ce intră în dotarea oricărei echipe de cercetare se menţionează[86]: trusele speciale cu reactivi pentru testarea stupefiantelor, sondele de control şi aparatură de radiografiere a obiectelor necesare în descoperirea drogurilor ascunse. De asemenea, este necesar ca din echipa de cercetare să facă parte şi specialişti din domeniile: chimiei, farmaciei, toxicologiei pentru a se putea pronunţa pe loc asupra unor împrejurări legate de modul în care sunt comise asemenea fapte. Fixarea cercetării la faţa locului se face cu ajutorul: procesului-verbal încheiat odată cu desfăşurarea acesteia, prin executarea fotografiilor operative judiciare, întocmirea schiţelor, înregistrarea pe bandă magnetică sau video şi prin ridicarea urmelor[87].

§2. CATEGORII DE PERSOANE ASCULTATE IN CAZUL INFRACTIUNILOR PREVAZUTE ÎN LEGEA NR.143/2000[88]

Ascultarea persoanelor implicate în săvârşirea unor fapte prevăzute de Legea nr.143/2000 poate clarifica o serie de împrejurări concrete în care s-a desfăşurat fapta infracţională, de la provenienţa drogurilor, modul de procurare şi manipulare, persoane implicate, câştigurile obţinute, cum s-au împărţit acestea până la date cu privire la reţeaua de distribuire, împărţirea sarcinilor în reţea, modul de racolare a noilor consumatori, locurile în care se săvârşesc asemenea fapte.

În funcţie de specificul infracţiunii se vor asculta persoane în diferite calităţii: învinuit sau inculpat, victimă, martor. De asemenea, se vor asculta alte categorii de persoane, cum sunt: vecini, familie, rudenii, colegii de la locul de muncă sau din unităţile de învăţământ, conducerea unităţilor în care persoanele implicate îşi desfăşoară activitatea şi orice persoană care ar putea deţine date despre desfăşurarea unor asemenea fapte. Ascultarea învinuiţilor sau inculpaţilor este o permanentă luptă dusă pe plan psihologic între reprezentantul şi apărătorul legii, pe de o parte, şi traficantul – cel care a încălcat legea – pe de altă parte; cele două părţi se confruntă de pe poziţii opuse. De aceea, organul de urmărire penală trebuie să aibă o pregătire temeinică a ascultării, să supravegheze atent reacţiile învinuiţilor sau inculpaţilor, să extragă din comportamentul acestora informaţiile utile pentru direcţionarea ascultării şi să folosească procedee tactice eficiente. Astfel, în perioada de tatonare, organul de urmărire penală are posibilitatea de a verifica pe viu dacă datele ori informaţiile obţinute în etapa de pregătire a ascultării sunt corecte şi complete. Mimica învinuitului sau inculpatului poate trăda stări, sentimente şi dispoziţii sufleteşti din cele mai diverse, arta celui care anchetează fiind de a le sesiza şi de a le interpreta corect.

Traficantul de droguri ajuns învinuit sau inculpat simulează stăpânirea de sine, calm şi nedumerire faţă de poziţia în care se află, sau simulează suferinţa sau atitudinea de protest. Teatrul jucat de învinuit sau inculpat nu are decât darul de a impresiona ori de a intimida pe cel care conduce ascultarea, mai ales când protestele sunt asociate cu ameninţări şi aluzii la protectori bine situaţi în ierarhia socială. Nu trebuie scăpate din vedere reacţiile involuntare ale învinuitului sau inculpatului, care nu pot fi nici provocate şi nici mascate : paloarea sau înroşirea feţei, spasmul glotic, tremurul vocii, frământatul mâinilor. Interpretarea acestor reacţii involuntare trebuie făcută în mod corect, prin raportarea lor la problematica critică a cauzei în care învinuitul sau inculpatul este acuzat.

Din declaraţiile învinuitului trebuie să rezulte următoarele[89] :

–  de unde venea şi unde se deplasa în momentul depistării;

– provenienţa stupefiantelor, numele şi prenumele persoanei de la care le-a procurat, locul şi împrejurarile în care a avut loc tranzacţia şi preţul de cumpărare;

– persoanele cărora urma să le predea produsele stupefiante.

Din declaraţiile învinuitului provenind din rândurile cetăţenilor străini trebuie să rezulte următoarele[90] :

– legăturile infracţionale, modul cum este organizat şi funcţionează traficul ilicit;

– sursa de provenienţă a drogurilor şi destinaţia lor;

– locurile unde sunt depozitate stupefiantele;

– modul în care au reuşit să treacă prin punctele vamale;

– alte transporturi de droguri efectuate anterior.

Ascultarea învinuitului trebuie să lămurească activităţile concrete desfăşurate de acesta pentru pregătirea, derularea şi finalizarea activităţii infracţionale[91].

2.1. Identificarea şi ascultarea martorilor. Ascultarea toxicomanilor.

În cazul traficului de stupefiante martorii joacă un rol deosebit, mai ales dacă faptele ori împrejurările cu privire la care aceştia fac depoziţii au fost percepute în mod direct. Acest lucru nu exclude în nici un caz declaraţiile obţinute din surse mediate. Mai mult, ţinând cont de clandestinitatea acţiunilor desfăşurate de către făptuitori, de măsurile de precauţie pe care le iau pentru camuflarea activităţilor ilicite şi de profilul lor moral, în foarte multe situaţii, singurele persoane care pot furniza relaţii utile cauzei sunt acelea care au aflat despre săvârşirea infracţiunii şi împrejurările comiterii acesteia din surse indirecte[92].

În raport cu modalităţile normative de săvârşire şi marea diversitate de modalităţi faptice, martorii pot fi identificaţi din rândul diferitelor categorii de persoane (spre exemplu : cele care supraveghează activitatea în locurile unde se produc, prelucrează sau condiţionează produsele sau substanţele stupefiante ori toxice; din rândul persoanelor care lucrează în locurile unde se cultivă plante ce conţin substanţe stupefiante sau toxice; persoanele trecute fictiv în reţetele cu timbru sec ori în evidenţele camerelor de gardă ale spitalelor sau staţiilor de salvare; rude ale persoanelor decedate, care anterior decesului au fost supuse tratamentului medical cu stupefiante; personalul medical, personalul de bord al navelor, aeronavelor, trenurilor; personalul hotelurilor, etc.).

Aceasta este o activitate complexă, desfăşurată în strictă conformitate cu dispoziţiile legii procesuale penale şi regulile tacticii criminalistice. Modul de operare, locul şi timpul derulării activităţilor infracţionale constituie indicii preţioase pentru identificarea operativă a martorilor respectivi şi ascultarea acestora la un moment cât mai apropiat de cel al perceperii împrejurărilor în care s-a comis fapta. În sensul legii penale, toxicomanii nu sunt consideraţi infractori, dar trebuie ascultaţi pentru a se obţine date cu privire la filierele de traficanţi, sursele de aprovizionare cu stupefiante, existenţa altor consumatori cunoscuţi de ei, locurile de comercializare sau de consumare, preţul de vânzare al dozelor precum şi orice alte date ce pot fi exploatate în activitatea de urmărire penală. În interogarea traficanţilor sau consumatorilor de stupefiante trebuie să se stabilească legăturile dintre sursele şi destinaţia stupefiantelor, urmărindu-se evaluarea volumului traficului ilicit de pe raza unei regiuni sau zone geografice. Mişcarea stupefiantelor presupune deplasarea lor de la locul de origine sau de producere spre consumator. Consumatorii fiind răspândiţi în toată lumea, rezultă că aria de mişcare a stupefiantelor este imensă.

§3. TIPURI DE CONSTATĂRI ŞI EXPERTIZE ÎN CAZUL INFRACŢIUNILOR PREVĂZUTE ÎN LEGEA NR.143/2000

3.1. Expertize.

În materia traficului şi consumului ilicit de droguri cele mai frecvente constatări şi expertize tehnico-ştiinţifice sunt[93]:

  1. a) Expertiza toxicologică a drogului prin care se stabileşte:

– despre ce substanţă este vorba şi dacă face parte din categoria celor supuse controlului naţional;

– concentraţia în substanţă activă şi puritatea probelor supuse examinării;

– gradul de umiditate al plantelor din care s-au extras stupefiantele;

– greutatea substanţelor;

– dacă se poate preciza sursa de provenienţă în raport cu natura compuşilor substanţei;

– dacă sunt falsificate, alterate, degradate ori în amestec cu alte substanţe ori lichide.

  1. b) Constatarea tehnico-ştiinţifică sau expertiza fizico-chimică prin care se urmăreşte să fie stabilite următoarele probleme:

– compoziţia fizico-chimică a substanţelor, precum şi concentraţia în diferite amestecuri;

– caracteristicile fizico-chimice pe baza examinării comparative cu probele în litigiu;

– existenţa unor substanţe stupefiante pe seringi, ţigări, sticle, pahare , ambalaje, cutii, alte obiecte descoperite la faţa locului.

  1. c) Constatarea tehnico-ştiinţifică sau expertiza criminalistică: dactiloscopică, traseologică, biocriminalistică (urme de sânge, fire de păr, spermă, salivă, ţesut uman), grafologică (examinarea diferitelor reţete, semnături, scris de mână, parafe, timbru sec, registre de evidenţă, liste cu droguri din farmacii, unităţi spitaliceşti, foaie de observaţie clinică, acte de gestiune, acte de producţie, desfacere şi însoţire a mărfurilor).
  2. d) Constatarea şi expertiza medico-legală dacă persoana examinată este sub influenţa

drogurilor, natura drogurilor consumate, starea psihică a acesteia, urme de înţepături, dacă decesul s-a datorat consumului de droguri[94].

3.2. Alte activităţi de natură operativă.

Legea nr.143/2000 mai prevede şi alte activităţi de natură operativă: livrarea supravegheată şi folosirea investigatorilor acoperiţi.

  1. Livrarea supravegheată este definită ca fiind metoda folosită de instituţiile sau organele legal abilitate, cu autorizarea procurorului şi sub controlul procurorului, care constă în permiterea trecerii sau circulaţiei pe teritoriul ţării de droguri ori precursori, suspecţi de a fi expediaţi ilegal, sau de substanţe care au înlocuit drogurile ori precursori, în scopul prevenirii activităţii infracţionale şi al identificării persoanelor implicate în aceste activităţi.
  2. Investigatorii acoperiţi sunt poliţişti desemnaţi să efectueze cu autorizaţia procurorului, investigaţii în vederea strângerii datelor privind existenţa infracţiunii şi identificarea făptuitorilor şi acte premergătoare, sub o altă identitate decât cea reală, atribuită pe o perioadă determinată.

„Poliţiştii din formaţiunile de specialitate care lucrează ca investigatori acoperiţi, precum şi colaboratorii acestora pot procura droguri, substanţe chimice esenţiale şi precursori, cu autorizaţia prealabilă a procurorului, în vederea descoperirii activităţi infracţionale şi a identificării persoanelor implicate în astfel de activităţi”[95]. Astfel, din definiţie rezultă condiţiile în care se poate autoriza procurarea de droguri, substanţe chimice esenţiale şi precursori. Acestea trebuie îndeplinite cumulativ şi sunt următoarele[96]:

  1. a) să existe date şi indicii temeinice că s-au comis sau se pregăteşte comiterea unor

infracţiunii;

  1. b) indiciile temeinice să privească săvârşirea sau pregătirea unei infracţiuni prevăzute de Legea nr.143/2000;
  2. c) activităţile infracţionale şi persoanele implicate să nu poată fi identificate în alt mod;
  3. d) scopul procurării drogurilor, substanţelor chimice esenţiale şi precursorilor să fie

descoperirea activităţilor infracţionale şi identificarea persoanelor implicate în astfel de activităţi.

Prin cererea de autorizare a investigatorului acoperit se va solicita şi autorizarea ca acesta să procure droguri, substanţe chimice esenţiale şi precursori, precum şi cantitatea în care acestea urmează să fie procurate.

§4. EFECTUAREA DE PERCHEZIŢII.[97]

Percheziţia se constituie într-o activitate cu pondere deosebită în instrumentarea cauzelor penale ce au ca obiect traficul de stupefiante. Aproape că nu există cauză penală în care să nu se impună efectuarea acestei activităţi de urmărire penală şi de tactică criminalistică pentru descoperirea produselor sau substanţelor toxice ori stupefiante.

Percheziţia trebuie făcută numai cu autorizaţia procurorului, excepţie făcând cazurile când ea este urmarea constatării în flagrant a infracţiunii. În al doilea rând, dacă se ajunge la concluzia că efectuarea percheziţiei este necesară şi oportună, aceasta trebuie făcută cu maximă operativitate, orice întârziere având drept consecinţă pierderea momentului prielnic, ratarea elementului surpriză[98].

Instituţia percheziţiei este prevăzută în articolele 100-111 din Codul de procedură penală putându-se efectua când persoana căreia i s-a cerut să predea vreun obiect sau vreun înscris din cele arătate în articolul 98 Cod Penal tăgăduieşte existenţa sau deţinerea acestora, precum şi ori de câte ori pentru descoperirea şi strângerea de probe este necesar ca organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate dispune efectuarea unei percheziţii.

La aceste condiţii Legea nr.143/2000 adaugă şi faptul că percheziţiile se efectuează „în locurile în care sunt indicii că s-a comis sau se pregăteşte comiterea unor infracţiuni prevăzute în legea specială”. Astfel, percheziţia se efectuează când există date şi informaţii privind existenţa drogurilor ascunse în anumite locuri, după regulile tactice criminalistice, cu respectarea prevederilor legale, urmând a se căuta amănunţit în împrejurimi în funcţie de specificul locului perchiziţionat şi de indiciile existente în cauză.

Cunoaşterea persoanei ce urmează a fi percheziţionată are o semnificaţie cu totul aparte. Obţinerea unor date privitoare la modul de viaţă, locurile pe care le frecventează persoanele în compania cărora este semnalată, pasiuni, vicii, devin obligatorii. În cazul în care cel care va fi percheziţionat este cetăţean străin, este necesară verificarea faptului dacă acesta este dat în urmărire, dacă a mai săvârşit fapte de acest gen pe teritoriul altor state, data intrării în ţară şi punctul de frontieră pe unde a intrat pe teritoriul naţional, mijlocul de transport folosit, itinerariul urmat şi persoanele pe care le-a contactat de la intrarea în Romania[99]. Practica judicară recomandă ca momentul ales pentru declanşarea acţiunii să fie situat în acea fază a cercetărilor când există certitudinea că se vor obţine maximum de probe[100]. Scopul perchezitiei vizează următoarele :

–    descoperirea de produse sau substanţe stupefiante;

– descoperirea de instalaţii, aparatură, folosite pentru producerea, condiţionarea, experimentarea drogurilor;

–  descoperirea de materii prime ori produşi intermediari, inclusiv de substanţe folosite la producerea şi rafinarea stupefiantelor;

–   prinderea unor traficanţi care se ascund;

–  identificarea unor înscrisuri privitoare la modul de procurare a drogurilor, provenienţa acestora;

– descoperirea unor bunuri obţinute în urma valorificării produselor sau substanţelor stupefiante;

– descoperirea altor bunuri deţinute contrar dispoziţiilor legale în vigoare : arme, materii explozive, monede falsificate.

Cu ocazia desfăşurării percheziţiei[101] şi ridicării de obiecte se întocmeşte un proces-verbal care trebuie să cuprindă menţiuni cu privire la: locul, timpul şi condiţiile în care înscrisurile şi obiectele au fost găsite şi ridicate, starea lor, cantitatea, enumerarea şi descrierea lor amănunţită pentru a putea fi recunoscute. Astfel, un proces verbal întocmit în urma efectuării unei percheziţii va cuprinde următoarele[102] :

– data şi locul întocmirii;

– calitatea, numele, prenumele şi unitatea din care fac parte membrii echipei de cercetare;

–  baza legală a percheziţiei, numărul şi data emiterii autorizaţiei şi parchetul care a eliberat-o;

– datele de identificare ale martorilor asistenţi;

  • constatările făcute la faţa locului, amplasarea locului unde s-a săvârşit infracţiunea, identificarea făptuitorilor, activitatea desfăşurată de aceştia, măsurile luate pentru întreruperea activităţii ilicite:

– urmele descoperite, fixate, ridicate şi ambalate;

– persoanele găsite la locul percheziţiei şi calitatea lor faţă de proprietarul imobilului sau cel care foloseşte locuinţa respectivă;

  • menţiunea despre faptul că toate produsele, substanţele şi obiectele descoperite au fost prezentate percheziţionatului şi persoanelor prezente, primul semnându-le spre neschimbare după ce au fost etichetate şi sigilate;

– explicaţiile făptuitorului cu privire la natura produselor şi la provenienţa acestora;

– menţiunea despre efectuarea fotografiilor judiciare;

– ora începerii şi a terminării cercetării;

– observaţiile martorilor şi obiecţiile făptuitorilor;

– numărul de exemplare în care s-a întocmit procesul verbal şi destinaţia acestora.

Percheziţia se mai fixează prin realizarea fotografiilor şi înregistrarea acesteia pe bandă magnetică şi video.

În cazul în care există indicii că o persoană transportă droguri ascunse în corpul său, pe baza consimţământului scris, organul de urmărire penală dispune efectuarea unor examene medicale, în vederea depistării acestora.

Actele prin care se consemnează rezultatul investigaţiilor medicale, precum şi cele privind modul în care acestea s-au efectuat se transmit de îndată procurorului sau organului de urmărire penală care le-a solicitat. În acest sens, condiţiile trebuie îndeplinite cumulativ şi sunt următoarele[103]:

  1. a) să existe indicii temeinice că o persoană transportă droguri ascunse;
  2. b) drogurile transportate să fie ascunse în corpul persoanei;
  3. c) persoana care ascunde drogurile în corpul său nu îşi dă consimţământul pentru a se

efectua examenele medicale;

  1. d) scopul examinării medicale să fie depistarea drogurilor ascunse în corpul unei

persoane[104].

§5. CONSTATAREA ÎN FLAGRANT A INFRACŢIUNILOR DE TRAFIC ŞI CONSUMULUI ILICIT DE DROGURI.

Constatatarea în flagrant a infracţiunilor de trafic și consum illicit de droguri este o activitate de maximă importantă, complexitate și responsabilitate ce trebuie minuţios organizată și desfășurată, vizând în principal descoperirea întregii reţele şi nu doar a unui “dealer mărunt”. De aceea nici nu este recomandată intervenţia,nepregătită, neprofesională, în măsură să „pună în gardă” banda. De maximă importanţă sunt informaţiile pe care le obţin organele judiciare (Poliţia Antidrog) inclusiv cele dobândite în cadrul cooperării internaţionale.

Pentru a se putea realiza flagrantul în prealabil trebuie obţinute cât mai multe date despre persoanele implicate, locurile, tranzacţiile şi împrejurările în care se desfăşoară asemenea fapte. În pregătirea, organizarea şi desfăşurarea constatării infracţiunilor flagrante, organele de cercetare pot să ia măsuri pentru a se folosi investigatori acoperiţi ori livrări supravegheate, interceptări ori supravegheri telefonice[105]. De asemenea, momentul intervenţiei este deosebit de important întrucât făptuitorii trebuie prinşi în momentul desfăşurării uneia din acţiunile ilicite ce constituie infracţiune prevăzută de Legea nr.143/2000. În asemenea situaţii percheziţia corporală este obligatorie şi se va desfăşura cu deosebită atenţie ţinându-se seama de caracteristicile drogurilor, a substanţelor chimice esenţiale şi a precursorilor, de varietatea locurilor în care pot fi ascunse ori aruncate atunci când echipa de intervenţie soseşte la locul acţiuni. În urma desfăşurării acţiunilor de constatare a infracţiunilor în flagrant se pot extinde verificările, pot apărea situaţii noi, persoane implicate în reţea despre care nu se deţineau date utile în continuarea cercetărilor în cauza respectivă[106].

5.1 Particularităţile constatării infracţiunii flagrante.

Importanţa constatării infracţiunii flagrante constă în primul rând în aceea că duce la implicarea consumării activităţii infracţionale sau la limitarea consecinţelor faptelor comise. Totodată, prinderea în flagrant are menirea de a asigura tragerea la răspundere penală a traficanţilor la un moment mult mai apropiat de cel al săvârşirii acţiunilor ce constituie elementul material al traficului de stupefiante, constituindu-se, în acelaşi timp, şi într-un important factor de natură preventivă, cu efect direct în sporirea rolului educativ al pedepselor aplicate. În marea majoritate a cazurilor, cei prinşi în flagrant sunt „dealerii” – vânzătorii de droguri –, „los apuntatos” – noii iniţiaţi în consumul sau traficul de stupefiante –, „catârii” – cărăuşii de heroină – şi „shotgunii” – persoanele care însoţesc catârii pentru a supraveghea predarea drogurilor[107]. În cazul traficului de stupefiante importanţa constatării infracţiunii flagrante îşi găseşte expresia în însele dispoziţiile derogatorii de la dreptul comun, respectiv[108] :

– Posibilitatea efectuării percheziţiei fără autorizarea procurorului;

– Luarea măsurii reţinerii ori, după caz, a arestării preventive fără îndeplinirea altor formalităţi;

– Dreptul oricărei persoane de a prinde pe făptuitor şi a-l conduce în faţa autorităţilor[109];

În ceea ce priveşte folosirea procedurii speciale de urmărire şi judecată, aceasta este exclusă. Surprinderea făptuitorului în executarea cel puţin uneia din acţiunile incriminate ca trafic de stupefiante echivalează cu stabilirea conţinutului constitutiv al infracţiunii şi consumarea acesteia. Tot atât de adevărat este că unele din aceste fapte se comit în municipii, oraşe, bâlciuri, târguri, porturi, aeroporturi, gări. Dar condiţia pentru aplicarea acestor proceduri este ca infracţiunile descoperite în flagrant să fie pedepsite cu închisoarea mai mare de 3 luni şi de cel mult 5 ani[110]. Cum forma simplă – tipică – a infracţiunii de trafic de stupefiante este pedepsită cu închisoarea de la 3 la 5 ani şi interzicerea unor drepturi – pentru săvârşirea faptei organizate pedeapsa fiind detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi –, rezultă implicit că procedura specială de urmărire şi judecată nu poate fi aplicată pentru nici una din modalităţile normative de comitere. Dar, chiar în ipoteza în care ar fi îndeplinită şi condiţia privitoare la minimul şi maximul pedepsei, din punct de vedere practic o asemenea procedură ar fi imposibil de aplicat şi aceasta deoarece natura şi volumul activităţilor desfăşurate pentru administrarea probelor – dispunerea unor constatări tehnico-ştiinţifice sau expertize, stabilirea tuturor participanţilor şi a gradului de participaţie, identificarea şi ascultarea martorilor, stabilirea cuantumului prejudiciului cauzat – oricum nu permit executarea în termenul stabilit de lege[111].

CONCLUZII

Consumul de droguri este în mod evident o atitudine autolezantă, dar raportat la cantitate, tip de droguri şi circumstanţe poate fi considerat un comportament social normal ( vezi tradiţia din America latină, exemplu Olandei etc). Pentru România consumul de droguri este în mod evident un comportament social anormal şi de aceea discuţia este mutată în planul mecanismelor de intervenţie deoarece dreptul penal trebuie să protejeze o anumită valoare socială ori în cazul consumul de droguri suntem în ipoteza unei autolezări a individului. Din acest motiv legiuitorul român a preferat să nu incrimineze strict consumul de droguri, dar prin incriminarea comportamentelor prin care se poate obţine un drog pentru consumul propriu ( cumpărare, producere, deţinere) practic taie punţile licite prin care autorul ar putea să ajungă să consume droguri. Din acest motiv încă mai există autori care susţin că în Romania consumul este incriminat. Publicul larg sau chiar unii specialişti[112] nu fac această diferenţă extrem de fină dintre consum şi deţinere sau obţinere în vederea consumului propriu. Acest mecanism juridic satisface atât un interes pur politic şi de imagine al politicienilor, deoarece se dă impresia că astfel este foarte preocupat de rezolvarea problemei din moment ce chiar „incriminează” consumul, iar, pe de altă parte, pentru jurişti se oferă un răspuns problemei dacă se poate sau nu incrimina autolezarea prin consum de droguri. Răspunsul este că nu se incriminează autolezarea şi aceasta indiferent de tipul drogului consumat. Se poate afirma că nu se poate consuma un drog, fără ca el în prealabil să fie obţinut sau deţinut, împrejurare ceea atrage răspunderea penală. Din acest motiv sistemul românesc este mai represiv penal decât unul clasic în care consumul nu interesează sistemul punitiv penal dar mai puţin represiv decât sisteme penale care incriminează expres consumul de droguri. Prin incriminarea faptei de deţinere de droguri pentru consum propriu, stipulată de art.4 din Legea nr. 143/2000, legiuitorul a avut în vedere, pe de o parte, descurajarea consumatorilor de droguri să mai consume astfel de substanţe, iar, pe de altă parte, descurajarea persoanelor care au sau aveau intenţia de a consuma droguri.

În România, la ora actuală, consumul de droguri nu constituie infracţiune distinctă, însă este sancţionată deţinerea de droguri indiferent de cantitatea şi scopul deţinerii, chiar şi pentru consum propriu. Art. 4 din Legea nr. 143/2000 face referire la două infracţiuni distincte, şi nu la o singură infracţiune ce conţine şi o agravantă:

  • deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu (art.4 alin (1)); :
  • deţinerea de droguri de mare risc pentru consum propriu (art.4 alin (2));

În mod logic, încadrarea juridică în cazul săvârşirii infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu de droguri este cea prevăzută de art.4 alin (2) din Legea nr. 143/2000, nefiind vorba de o agravantă a infracţiunii prevăzute de art.4 alin (1) din acelaşi act normativ. În condiţiile în care, în practica juridică există soluţii divergente, apreciem ca oportună promovarea unui recurs în interesul legii de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul interpretării şi aplicării unitare a textului de lege mai sus menţionat, de către toate instanţele de judecată din ţară.

BIBLIOGRAFIE

Legislaţie:

– Constituţia României;

– Codul de procedură penală al României;

– Codul penal al României;

– Legea nr. 143/26.07.2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri;

– H.G. nr. 1359/20.12.2000 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri;

– Legea nr. 169/2002, Legea nr. 39/2003

– Legea nr. 522/2004

– Hotărârea Nr.860 din 28 iulie 2005 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a

dispoziţiilor Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului ilicit de

droguri,

– Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească;

Literatură de specialitate

Abraham Pavel, “Introducere în Probaţiune”, Editura Naţional, București, 2001

–  Abraham Pavel, Roncov ,Adela Lucia, l Cărăuşu Corne, Drogurile, aspecte juridice

– Boroi, A.; Norel, N.; Radu-Sultănescu, V. – „Infracţiuni prevăzute de Legea nr.143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri” –, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2001;

– Chopra,  Deepak, Comportamente dependente, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2003, p. 104-107 şi Emil Rădulescu, Adio, ţigări!, Editura Viaţă şi Sănătate, Bucureşti, 2004

– Diaconescu, Gheorghe, Drept penal. Partea speciala. Infractiuni în legi speciale si în legi extrapenale, Edit. Fundatiei România de Mâine, Bucuresti, 2004;

– Diaconescu, Gheorghe, Constantin Duvac, Drept penal. Partea specială. Noul Cod penal, Curs universitar, vol. II, Editura Fundatiei „România de Mâine”, Bucuresti, 2006;

– Dima, Traian, Infractiuni contra sanatatii publice prevazute în legi extrapenale (cu referire la droguri), Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2002

– Dima, Traian, Alina Gabriela Păun, “Droguri ilicite” (Legea 143/2000, jurisprudenţă și comentarii), Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2010;

–   Dima T., “Dacă subiectul active al unei infracţiuni poate fi și subiectul pasiv al acestia”, cu referire specială la infracţiunile de producere, consum și trafic de droguri, în Revista Dreptul, nr.1/2002

– Dragan,Jenică,  Alecu Gh., Tipisca, M., “Dreptul Drogurilor”, Editura Dobrogea, Constanta, 2001

– Drăgan, Jenică  Aproape totul despre droguri, Editura Militară, Bucureşti, 1997,

– Drăgan, Jenică – „Edificarea unui sistem al controlului internaţional al drogurilor”, IGP,  Buletinul informativ al Poliţiei antidrog, Bucureşti, 1992

– Dobrinoiu, Vasile, „Drept penal. Partea speciala”,vol. II , Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2004;

–  Richard, Denis Jean Loius Senon, Dicţionar de droguri, toxicomanii şi dependenţe, editura Larousse, 1999;

–  Gârbuleţ Ioan, „Consideraţii în legătura cu traficul intern de droguri reglementat de art. 2 din Legea nr. 143/2000”, Dreptul nr.12/2008

– Emilian Stancu, Criminalistică, Volumul II, Editura Actami, Bucureşti, 1999;

– J. Perriot, Tabacologie, Abreje Mason, Paris, 1995.

– F. D. Mihaltan, M. Ciobanu, Tabagismul, consecinţe şi tratament, Editura Medicală, Bucureşti, 2001.

– Loghin Octavian, “Drept penal special”, editura “Șansa”S.R.L., București, 1999 ;

– Mitrache, Constantin, Drept penal român. Partea generală, Ediţia a IV-a revizuită şi adăugită, Casa de Editură şi Presă „Şansa”, București,  2001

– Theodoru Grigore, “Tratat de drept procesual penal”, Editura Hamangiu, București, 2007 ;

– V. Cioclei, “Consumul ilicit de droguri – probleme de ordin penal şi criminologic”, în A.U.B. nr. I/2003

– Horia Diaconescu, “Infracţiuni de corupţie şi cele asimilate sau în legătură cu acestea”, Editura AII Beck, Bucureşti, 2004, p.472

– Vrancean, Nicolae Ion  , Dima, Traian  “Droguri. Detinere. Consum, , în Revista de Drept Penal nr.4/2006;

– Gr. Geamănu, Drept internaţional penal şi infracţiuni internaţionale,  Editura Academiei, Bucureşti, 1977;

– E. H. Hasanov, “Lupta împotriva infracţionalităţii legate de droguri”, Editura Paideea, București, 2002

– Ioan Gărbuleţ, “Traficul si consumul ilicit de droguri. Studiu de legislaţie, doctrină și jurisprudenţă”, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2010

– T.Dima, M.A. Hotca, T.B. McCann, „Aspecte de practică judiciară şi de drept penal comparat referitoare la deţinerea de droguri pentru consum propriu”,  Revista Dreptul nr.10/2007

– Florin Sandu (coordonator), Mihai Gheorghe Stoica, Mihai Anghel, Ilie Perca, „Metodica cercetării infracţiunilor de trafic şi consum ilicit de droguri”, Editată de Ministerul de Interne, 2002

– Dumitrescu Radu, „Mafia, filiera tăcerii” , Ed. Politică, Bucureşti, 1986

–  Bercheşan, V.; Dumitraşcu, I.N. – „Probele şi mijloacele de probă (mic îndrumar de cercetare penală)” –, Ed. M.I., Bucureşti, 1994

– Neagu, Ion „Drept procesual penal. Tratat” –, Ed. Global Lex, Bucureşti, 2002

– Traian Liteanu, Teodoru Stefan, Constantin Stoica, „Traficul de droguri. Repere, dimensiuni si perspective”, Editura ANI, Bucuresti, 2005

– Boroi, A.; Norel, N.; Radu-Sultănescu, V. – „Infracţiuni prevăzute de Legea nr.143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri” –, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2001;

Surse disponibile on-line:

Institutul National al Magistraturii – http://www.inm-lex.ro/

Portalul Ministerului Justitiei (practica judiciara) – http://portal.just.ro/

Baza de date legislativa a Ministerului Justitiei – http://legislatie.just.ro/

Înalta Curte de Casatie si Justitie (incluzând jurisprudenta Înaltei Curti de

Casatie si Justitie) – http://www.scj.ro/adresa.asp

www.scj.ro

www.portaljust.ro

www.ana.gov.ro/rom/.htm/haşiş.html.

vww.anti-droguri.ro.

www.Anti-droguri.ro/Prezentarewww.Testo.ro/Tipuri şi www.armonia.ro/ecstasy; www.ana.gov.ro/rom/sintetice.htm.

www.ana.gov.ro/rom/sedative.htm;

http://legislatielazi.com/jurisprudenta-drept-penal-1/trafic-de-droguri

Raluca Mocanu, “Infracţiuni legate de droguri. Practică judiciară”, Editura Hamangiu, București, 2007; http://www.hamangiu.ro/upload/files/infract.legatdedroguricap.pdf

Conf.univ.dr. Elena-Ana Mihuţ, Universitatea AGORA, Oradea, http://www.uab.ro/reviste_recunoscute/reviste_drept/annales_10_2007/mihut_ro.pdf

Practică judiciară:

Decizia nr. 151 din 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală.,

Decizia nr. 3427 din 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală.,

Secţia penală, Decizia nr. 5473 din 28 septembrie 2005, Arhiva Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

Secţia Penală, DOSAR NR– 23.07.2009, Tribunalul Arad,;I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 1151 din 30 martie 2009;

Sentinţa penală nr.2456/2009 a judecatoriei sector1

ALTE SURSE:

Legislaţia drogurilor, Culegere de teorie şi practică judiciară, Editura Moroşan, București, 2002

[1] Sediul materiei îl reprezinta art. 2-11 din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului si consumului de droguri, publicata în M. Of. nr. 362 din 03.08.2000, astfel cum a fost modificata si completata ulterior prin Legea nr. 169/2002, Legea nr. 39/2003 si Legea nr. 522/2004.

[2] Pavel Abraham s.a., „Drogurile, reglementari internationale si interne”, Editura Dacia, Cluj Napoca, 2004, p.78.

[3]Pavel Abraham, op.cit, p.80.

[4]Legea 143/2000 am coroborat-o cu Hotărârea Nr.860 din 28 iulie 2005 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului ilicit de droguri, publicată în MO Nr. 749 din 17 august 2005. publicată în Monitorul Oficial Nr. 362 din 3 august 2000, cu modificările şi completările aduse prin Legea Nr. 522 din 24 noiembrie 2004 publicată în Monitorul Oficial Nr.1155 din 7 decembrie 2004.

[5] Potrivit articolului 17 din Legea nr.143 din 26 iulie 2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

[6] A. Boroi, N. Neagu, V. Radu-Sultanescu, Infractiuni prevazute de Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, Editura Rosetti, Bucuresti, 2001, p.16.

[7] Idem.

[8] Interpretare contextuală oblogatorie.

[9] Din Legea nr.143/2000 cu modificările și completările ulterioare.

[10] Idem.

[11] Idem.

[12] Idem.

[13] A. Boroi, N. Neagu, V. Radu-Sultanescu, op.cit, p.46.

[14]  A se vedea Gheorghe Diaconescu, Drept penal. Partea speciala. Infractiuni în legi speciale si în legi extrapenale, Edit. Fundatiei România de Mâine, Bucuresti, 2004, p.109; p.132.

[15] Traian Dima, Infractiuni contra sanatatii publice prevazute în legi extrapenale (cu referire la droguri), Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2002, p.326.

[16] Idem.

[17] Gheorghe Diaconescu, op.cit, p.132.

[18] Vasile Dobrinoiu, „Drept penal. Partea speciala”,vol. II , Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2004, p.132.

[19] Idem.

[20] Vasile Dobrinoiu, op.cit, p.133.

[21] A se vedea  Gheorghe Diaconescu, Constantin Duvac, Drept penal. Partea specială. Noul Cod penal, Curs universitar, vol. II, Editura Fundatiei „România de Mâine”, Bucuresti, 2006, p. 258.

[22] Idem.

[24] Idem.

[25] Traian Dima, op.cit, București, 2002.

[26] Ibidem.

[27] Vezi infra,  “Obiectul ocrotirii penale”.

[28] J. Dragan, Gh. Alecu, M. Tipisca, Dreptul Drogurilor, Editura Dobrogea, Constanta, 2001, p.41.

[29] A se vedea Emilian Stancu, Criminalistică, Volumul II, Editura Actami, Bucureşti, 1999.

[30] Emilian Stancu, op.cit, p.  681.

[31] Denis Richard, Jean Loius Senon, Dicţionar de droguri, toxicomanii şi dependenţe, editura Larousse, 1999, p. 445 – 446.

[32] Jenică Drăgan,  Aproape totul despre droguri, Editura Militară, Bucureşti, 1997, p. 56-112.

[33] www.ana.gov.ro/rom/.htm/haşiş.html.

[34] Traian Dima, Alina Gabriela Păun, “Droguri ilicite” (Legea 143/2000, jurisprudenţă și comentarii), Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2010, p.267.

[35] Idem.

[36] Idem.

[37] Ion Micut, “Aspecte teoretice și practice referitoare la aplicarea Legii nr.143/2000 privind combaterea traficului și consumului illicit de droguri ”, Revista Dreptul, nr.1/2002, p.159.

[38] Traian Dima, Alina Gabriela Păun, op.cit, p.268.

[39] T. Dima, “Dacă subiectul active al unei infracţiuni poate fi și subiectul pasiv al acestia”, cu referire specială la infracţiunile de producere, consum și trafic de droguri, în Revista Dreptul, nr.1/2002, p.198-102.

[40] T.Dima, A.G.Păun, op.cit, p.265.

[41] Emilian Stancu, op.cit, p.453.

[42] Idem.

[43] Idem.

[44] Vasile Dobrinoiu, op.cit, p.133.

[45] Idem;

[46] Ibidem, p.134;

[47] Idem;

[48] Octavian Loghin, “Drept penal special”, editura “Șansa”S.R.L., București, 1999.

[49] Vasile Dobrinoiu, op.cit, p.133.

[50] Idem.

[51] Grigore Theodoru, “Tratat de drept procesual penal”, Editura Hamangiu, București, 2007, pag.525.

[52] Ibidem, p.524.

[53] Cfm art.13, alin 1 din Legea 143/2000.

[54] www.portaljust.ro;12/05//2012.

[55] www.portaljust.ro;12/05//2012.

[56] www.scj.ro//03//04//12 ;

[57] M. Of. nr. 362 din 3 august 2000.

[58] V. Cioclei, op.cit;

[59] Articolul a fost modificat prin art.IV pct.1 din Legea nr.522/2004;

[60] Ioan Gârbuleţ, Consideraţii în legătura cu traficul intern de droguri reglementat de art. 2 din Legea nr. 143/2000, Dreptul nr.12/2008, p.197.

[61] H. Diaconescu, Infracţiuni de corupţie şi cele asimilate sau în legătură cu acestea, Editura AII Beck, Bucureşti, 2004, p.472.

[62] Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală., Decizia nr. 151 din 2006, www.scj.ro.

[63] Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală., Decizia nr. 3427 din 2004, www.scj.ro.

[64] Ioan Gârbuleţ, op.cit., p.198.

[65] Ioan Gârbuleţ, “Traficul şi consumul ilicit de droguri”, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008, p.142-143.

[66] M. Of. nr. 1155 din 7 decembrie 2004.

[67] V. Cioclei, “Consumul ilicit de droguri – probleme de ordin penal şi criminologic”, în A.U.B. nr. I/2003.

[68] Art.17, Legea 143/2000.

[69] Cauza de nepedepsire prev.de art.15 din legea 143/2000.

[70] Cauza de reducere a pedepsei (de circumstanţiere) – art.16 din L.143/2000.

[71] Arhiva Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, Decizia nr. 5473 din 28 septembrie 2005.

[72] Prof. Filipescu, “Drepturile reale”, Editura Lumina Lex, București, 1993, p.16.

[73] A se vedea Nicolae Ion Vrancean , Traian DimaDroguri. Detinere. Consum, , în Revista de Drept Penal nr.4/2006.

[74] Constantin Mitrache, Drept penal român. Partea generală, Ediţia a IV-a revizuită şi adăugită, Casa de Editură şi Presă „Şansa”, București,  2001, p166.

[75] La care România a aderat prin Decretul 326 din 31 decembrie 1973 – Gr. Geamănu, Drept internaţional penal şi infracţiuni internaţionale,  Editura Academiei, Bucureşti, 1977,  p. 278.

[76] E. H. Hasanov, “Lupta împotriva infracţionalităţii legate de droguri”, Editura Paideea, București, 2002, p.51.

[77] I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 1151 din 30 martie 2009.

[78] Conf.univ.dr. Elena-Ana Mihuţ, Universitatea AGORA, Oradea, http://www.uab.ro/reviste_recunoscute/reviste_drept/annales_10_2007/mihut_ro.pdf, p237.

[79] Ibidem, p.238.

[80] Idem.

[81] Potrivit articolului 12 din Legea 143/2000.

[82] T.Dima, M.A. Hotca, T.B. McCann, Aspecte de practică judiciară şi de drept penal comparat referitoare la deţinerea de droguri pentru consum propriu, Dreptul nr.10/2007, pp.193-200.

[83] Idem.

[84] Idem.

[85] Luarea măsurilor de prim ajutor pentru salvarea de vieţi, transportul la spital în cazul intoxicării cu droguri, prevenirea altor aspecte negative sunt câteva din măsurile de urgenţă ce se iau de către cei ajunşi primii la faţa locului.

[86] Florin Sandu (coordonator), Mihai Gheorghe Stoica, Mihai Anghel, Ilie Perca, “Metodica cercetării infracţiunilor de trafic şi consum ilicit de droguri”, Editată de Ministerul de Interne, 2002, pag.51-55.

[87] La faţa locului pot fi descoperite urme din diferite categorii, cum sunt: urme de reproducere, urme biologice, urme de obiecte ori resturi de obiecte ( de exemplu, seringi, obiecte folosite pentru administrarea drogurilor, pungi, ambalaje).

[88] Florin Sandu (coordonator), Mihai Gheorghe Stoica, Mihai Anghel, Ilie Perca, op.cit, p.52.

[89] Emilian Stancu – „Tratat de criminalistică” –, Ed. Actami, Bucureşti, 2001, p.302.

[90] Idem.

[91] Idem.

[92] Dumitrescu, R. – „Mafia, filiera tăcerii” –, Ed. Politică, Bucureşti, 1986, p.16.

[93] Elena-Ana Mihuţ, op.cit, p.249.

[94] Idem.

[95] Potrivit articolului 22 din Legea 143/2000.

[96] Elena-Ana Mihuţ, op.cit, p.250.

[97] Florin Sandu (coordonator), Mihai Gheorghe Stoica, Mihai Anghel, Ilie Perca, Metodica cercetării infracţiunilor de trafic şi consum ilicit de droguri, Editată de Ministerul de Interne, 2002, pag..55.

[98] Bercheşan, V.; Dumitraşcu, I.N. – „Probele şi mijloacele de probă (mic îndrumar de cercetare penală)” –, Ed. M.I., Bucureşti, 1994, p.78.

[99] Idem.

[100]  Ion Neagu– „Drept procesual penal. Tratat” –, Ed. Global Lex, Bucureşti, 2002, p.321.

[101] Pavel Abraham, “Introducere în Probaţiune”, Editura Naţional 2001, p.87 – 89.

[102] Idem.

[103] Idem.

[104] Idem.

[105] Traian Liteanu, Teodoru Stefan, Constantin Stoica, „Traficul de droguri. Repere, dimensiuni si perspective”, Editura ANI, Bucuresti, 2005, p.47 și urm.

[106] Ibidem, p.48.

[107] Bercheşan, V.; Pletea, C-tin – „Drogurile şi traficanţii de droguri” –, Ed. Paralela 45, Piteşti, 1997, p.11.

[108] Boroi, A.; Norel, N.; Radu-Sultănescu, V. – „Infracţiuni prevăzute de Legea nr.143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri” –, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2001, p.38.

[109] idem;

[110] Ibidem, p.41;

[111] Iidem;

[112] P. Abraham, Conferinţa din 16-18 octombrie 2009 organizată de Elsa Cluj (Consumul de droguri. Nu aspira iluzii).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să comentați
Introduceți numele dumneavoastră aici