PRACTICILE ANTICONCURENTIALE – consilier juridic ANTON Maria Roxana

0
1395

Introducere

Viaţa economică contemporană este o lume a preţurilor. Fie că este cumpărător, fie că este vânzător, agentul economic trebuie să-ţi orienteze comportamentul pornind de la specificul procesului de formare a preţului.

O economie de piaţă este de neconceput fără concurenţă, care este o însuşire a economiei de piaţă, a pieţei în general, manifestându-se plenar în stadiul matur al capitalismului.

Concurenţa este considerată calea de satisfacere a intereselor tuturor participanţilor la viaţă economică, pentru că concurenţa este prezentată că o confruntare deschisă, în care vânzătorii şi cumpărătorii urmăresc să-şi amelioreze piaţă.

Concurenţa este o competiţie, o întrecere (din limba franceză), o lupta între agenţii economici, din care ies invingatori cei mai buni.

Procesul de tranziţie depinzând de concurenţă în termeni de produs – piaţă, rolul îi revine politicii concurenţei în economiile în tranziţie. Baza aplicării eficiente a unei legi privind concurenţă, parte esenţială a „constituţiei economice” a unei ţări o reprezintă delimitarea pieţelor relevante, a căror identitate echivalează cu identificarea produselor care se pot substitui unul altuia, deci care concurează.

Politică concurenţială reprezintă o parte importantă din politică economică şi industrială şi devine din ce în ce mai proeminentă, pe măsură ce piaţă internă se completează.

Folosirea în mod abuziv a unei poziţii dominante constituie o formă de manifestare a practicilor anticoncurenţiale, alături de înţelegeri, decizii şi practici concertate.

Lucrarea de faţă are drept scop definirea concurenţei, practici anticoncurenţiale, criteriile de identificare a practicilor anticoncurentiale precum si sanctiunile aplicate.

O întreprindere care deţine monopolul unui produs pe piaţă va avea un înalt grad de autonomie în privinţa preţurilor. Pe masură ce numărul concurenţilor creşte, are loc o diminuare a acestei autonomii. Între cele două situaţii, respectiv cea de monopol şi cea a concurenţei pure, se poate întâlni situaţia de oligopol.

Concurenţa prin intermediul mecanismului deducerii descentralizată, da posibilitatea agenţilor economici să-şi îmbunătăţească standardul de viaţă.

Concurenţa este un concept global care determina orientarea tuturor politicilor concurenţiale asupra calităţii producţiei şi produselor destinate pieţei.

Problematica concurentei si a protecţiei ei în economia concurenţială, reprezintă un subiect complex şi de actualitate.

În abordarea acestui subiect, prioritare sunt măsurile şi politicile în domeniul protecţiei concurenţei, pentru crearea şi menţinerea unui mediu concurenţia sanatos si funcţional. Dată fiind vastitatea problemelor care trebuie avute în vedere în acest domeniu, precum şi faptul că investigarea, constatarea şi sancţionarea practicilor anticoncurenţiale sunt procese care ocupă timp şi resurse financiare considerabile, subiectul s-a dovedit a fi unul deosebit de controversat .

Lucrarea analizează mediul concurenţial, practicile interzise pe piaţă precum şi  menţinerea şi stimularea concurenţei în vederea promovării concurenţei loiale.

Capitolul 1: Aspectele generale privind concurenţa ca fenomen economic şi comercial.

Secţiunea 1.Conceptul de concurenţă în sens general.

Concurenţa reprezintă un element sine qua non al existentei economiei de piaţă, o adevărată forţă regulatoare a acesteia, aceasta putând  fi definită că fiind „confruntarea dintre agentii economici cu activităţi similare sau asemănătoare, exercitată in domeniile deschise pieţei, pentru câştigarea şi conservarea clientelei, în scopul rentabilizării proprii întreprinderi”.[1]

Concurenţa are un rol hotărâtor în dezvoltarea economiei şi a societăţii, în general. Ea stimulează preocupările pentru creşterea, diversificarea, îmbunătăţirea calităţii ofertei de marfuri şi servicii, pentru adaptarea ei la dinamică cerinţelor cererii; determina întreprinderile să se particularizeze faţă de rivali; asigura o alocare raţională a resurselor în variatele utilizări solicitate de piaţă şi statorniceşte o repartizare a beneficiilor, proporţională cu contribuţia efectivă a întreprinderilor în procesul de producţie şi distribuţie de bunuri.

De asemenea, prin concurenţă se descoperă mărimea şi structura optimă a activităţii desfăşurate de o întreprindere. Ideea de concurenţă apare ori de câte ori mai multe persoane urmăresc un scop identic, în activitatea economică. Desfăşurarea acestei „competiţii” trebuie să se realizeze într-un cadru organizat, comercianţii fiind obligaţi să-şi exercite activitatea cu bună-credinţă, potrivit uzanţelor cinstite, cu respectarea intereselor consumatorilor şi a cerinţelor concurenţei loiale.[2]

Concurenţă poate fi privită atât că un scop în sine (concurenţă – condiţie), condiţia tuturor progreselor economice şi de a cărei existenţa depinde însăşi existenţa libertăţii economice pe piaţă, cât şi că mijlocul necesar de asigurare a echilibrului şi progresului economic (concurenţă – mijloc). Ea alimentează optimismul întreprinderilor, stimulându-le creativitatea, făcând că acestea să se preocupe permanent de eficientă, de maximizarea profitului şi, implicit, de satisfacerea în condiţii bune a nevoilor de consum.

Economiştii susţin despre concurenţă că reflectă „un comportament prin care mai mulţi rivali caută să atingă acelaşi scop, pentru a-şi promova randamentul orientat către profit”. [3]

O altă definiţie susţine faptul că concurenţa normală presupune un asemenea raport de piaţă astfel încât, pe de o parte, toţi vânzătorii (producătorii) pot să-şi vândă produsele la preţul pieţei, fără că vreunul dintre ei să-l poată influenţă, iar pe de altă parte cumpărătorii (consumatorii) să poată achiziţiona ceea ce au nevoie şi cât doresc din fiecare bun la acelaşi preţ al pieţei, de asemenea fără a putea modifică după voinţă lor[4].

O altă definiţie susţine  concurenţa că fiind, pe deoparte „un anumit tip de comportament al agenţilor economici”, iar pe de altă parte, un mod specific de organizare a activităţii de piaţă.[5]

Juriştii susţin faptul că prin concurenţă se înţelege lupta dusă, atât pe plan naţional, cât şi internaţional, între firme capitaliste de producţie, comerciale, bancare, etc, în scopul realizării unor profituri cât mai mari că urmare a acaparării unor segmente tot mai largi de piaţă şi în consecinţă a sporirii volumului de afaceri[6].

O altă opinie acceptată în principiu de specialiştii din ţară noastră susţine faptul că prin concurenţă se înţelege confruntarea dintre agenţii economici cu activităţi similare sau asemănătoare, exercitate în domeniile deschise pieţei, pentru câştigarea şi conservarea clientelei, în scopul rentabilizării propriei întreprinderi.

În doctrina s-a statuat că în această definiţie se regăsesc elemente comune cu alte definiţii exprimate în doctrina juridică considerând că această cuprinde trăsăturile caracteristice concurenţei. În primul rând se punctează necesitatea participării la confruntarea de pe piaţă a mai multor persoane fizice sau juridice care trebuie să desfăşoare activităţi similare. Aceştia îşi desfăşoară activitatea economică sau comercială în domenii deschise concurenţei  iar între ei trebuie să existe o atitudine de adversitate pentru atingerea scopului urmărit (atragerea clientelei şi consumatorilor şi, implicit, obţinerea de profituri cât mai mari).

Această adversitate trebuie să se desfăşoare în condiţiile bunei-credinţe şi a uzanţelor cinstite, concurenţă având un caracter normal într-o economie de piaţă liberă.

Secţiunea a- 2-a: Conceptul specific al concurenţei economice şi comerciale precum şi factorii fundamentali implicaţi în organizarea şi desfăşurarea concurenţei economice şi comerciale.

Studierea concurenţei ca factor al dezvoltării economico-sociale nu priveşte toate domeniile de activitate în aceeaşi măsură.

Concurenţa s-a manifestat cu toate atributele sale, în primul rând în ţările capitaliste în condiţiile liberalismului economic. Despre existenţa unei concurente reale în domeniul economic a început să se vorbească spre sfârşitul secolului al XIX- lea, odată cu apariţia primelor reglementări antitrust în Statele Unite ale Americii şi cu abolirea corporatiştilor în Franţa şi în alte ţări europene industrializate.[7]

De asemenea, preocupări similare cu privire la concurenţă s-au intensificat şi în plan instituţional, în toate ţările europene, în special în prima jumătate a secolului XX. Au apărut şi s-au dezvoltat numeroase teorii referitoare la concurenţă, iar reprezentanţii de seama ai unor şcoli şi-au adus contribuţia la stabilirea noţiunii de concurenţă, a funcţiilor şi obiectului acesteia şi a unor reglementări speciale cu privire la comportamentul operatorilor economici şi comerciali de pe piaţă relevanţă.[8]

În doctrina economică şi în cea juridică s-a exprimat opinia potrivit căreia „concurenţa este o forţă regulatoare foarte importantă a economiei de piaţă”. Aceste funcţii privesc numai competiţia reală sau onestă care se desfăşoară între agenţii economici în baza regulilor de comportare impuse de deontologia profesională şi, atunci când e nevoie, de norme juridice.[9]

Cele mai importante funcţii ale concurenţei (care rezultă din definiţia acesteia) sunt considerate a fi următoarele:

  1. Facilitează participarea pe piaţă liberă a tuturor producătorilor de bunuri şi servicii şi ajustează rămânerea numai a celor care câştigă lupta prin creativitate şi preocuparea continuă de creştere a eficienţei întregii activităţi. Concomitent agenţii economici participanţi la concurenţă sunt puternic motivaţi de a dezvolta produse sau servicii performante prin costuri cât mai scăzute. Aceştia trebuie să se adapteze permanent gusturilor sau nevoiei clientelei şi consumatorilor.[10]
  2. Concurenţa stimulează progresul societăţii în general şi al celui tehnic în special. Concurenţa oferă perspective de profituri convenabile pentru toţi competitorii dar vor avea şanse mari numai cei care vor alocă resurse tot mai mari pentru noile tehnologi şi implicit pentru produse performanţe.

Pentru un agent economic producător, condiţia de a reuşi pe o piaţă concurenţială o constituie anticiparea, identificarea, şi rapidă adaptare a ideilor inovatoare. Toţi agenţii economici şi comercianţii trebuie să fie conştienţi de faptul că pe piaţă liberă, concurenţa îi favorizează numai pe cei buni şi abili iar cei slabi vor fi indepărtati cu uşurinţă.

  1. Concurenţa are un rol important în ajustarea autonomă a cererii şi ofertei în toate domeniile economice şi comerciale. În doctrina economică se susţine că va exista o concurenţă intensă pe piaţă numai dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii: numărul şi puterea celor care fac oferte şi formulează cereri va fi mai mare, produsele şi serviciile oferite sunt mult mai diferenţiate, piaţă va fi mai transparenţă şi mai permisivă, produsele şi serviciile oferite sunt mai substituibile (înlocuibile unele cu altele), şi mai complementare unele altora, iar veniturile consumatorilor sunt mai mari.[11]
  2. O funcţie importantă a concurenţei este aceea că influenţează preţul mărfurilor determinându-i scăderea, proporţional cu creşterea volumului de produse similare sau, dimpotrivă, majorarea în caz de penurie. Un astfel de adevăr a fost confirmat de Montesquieu încă de la jumătatea secolului al XVIII- le prin aserţiunea următoare: „concurenţă este aceea care impune un preţ just al mărfurilor şi care stabileşte raporturi corecte între ele”[12].

În condiţiile economiei de piaţă, raporturile ce se stabilesc între cantitatea vândută şi preţurile de desfacere practicate relevă faptul că profitul mai mare rezultă din creşterea desfacerilor şi mai puţin din preţurile mari stabilite.

Un preţ rezonabil atrage o masă mare de clienţi ajungându-se astfel la un volum mai mare al desfacerii, pentru că un preţ mic, accesibil celor mulţi, sporeşte cererea şi creează premisele pentru o producţie de serie mare.

Unul din principalii factori implicaţi în organizarea şi desfăşurarea concurenţei economice şi comerciale îl reprezintă agenţii economici (întreprinderile) şi comercianţii.

În doctrina de specialitate s-a exprimat opinia că întreprinderea este o entitate care exercită o activitate economică, dotată cu autonomie suficientă pentru a-şi determina comportamnetul pe piaţă, fie că această entitate este o persoană fizică sau o persoană juridică de drept privat sau public, fie un ansamblu de mijloace material şi umane, fără personalitate juridică.[13]

Având în vedere că definiţia noţiunii de întreprindere referitoare la subiecţii participanţi la activităţiile economice, comerciale şi concurenţiale, în legislaţia din ţară noastră a fost adoptat termenul de agent economic. În categoria agenţilor economici nu pot intră orice persoane fizice sau juridice, ci numai acelea care au o abilitate profesională şi din punct de vedere juridic reprezintă un grup relativ restrâns[14].

În doctrina şi jurisprudenţa din România nu s-a stabilit o definiţie cuprinzătoare a „agentului economic”. Deosebirea între conceptul de întreprindere şi agent economic este numai aparenţă, întrucât cele două sintagme cuprind în conţinutul lor sintagma „persoane fizice sau juridice” care desfăşoară activităţi economice şi comerciale şi care sunt subiecte ale raportului de drept al concurenţei.[15]

Un alt factor important implicat în organizarea şi desfăşurarea concurenţei economice şi comerciale îl reprezintă piaţa care a fost definită în sens larg că fiind un sistem de relatii prin care vânzătorii şi cumpărătorii intră în contact pentru a schimba bunuri sau servicii.[16]

Într-un alt sens piaţa corelează şi adaptează nevoile producătorilor şi ale consumatorilor în conformitate cu regulile social-economice de desfăşurare a schimbului de valori materiale.[17]

În doctrina de specialitate piaţa mai este definită şi din punct de vedere geografic ca fiind acel spaţiu concret şi determinat în care se desfăşoară operaţiunile uzuale, cât şi reţeaua corespunzătoare de desfacere. Din acest punct de vedere piaţă poate fi locală sau regională, naţională sau internatională.

În ceea ce priveşte Legea concurenţei nr. 21/1996 şi regulamentele de aplicare ale acesteia, piaţa relevantă reprezintă piaţa pe care se desfăşoară concurenţa, şi este utilizată pentru identificarea produselor şi agenţilor economici ce se află în concurenţă directă în afaceri.

Piaţa relevantă este piaţa pe care se desfăşoară concurenţa. [18]

În instrucţiunile Consiliului Concurenţei se precizează că o piaţă relevanţă cuprinde un produs sau un grup de produse şi aria geografică pe care acestea se produc şi/sau se comercializează.

Piaţa relevantă are două componente: piaţa produsului şi piaţa geografică.

Piaţa relevantă a produsului cuprinde toate produslele care sunt considerate de cumpărător că interschimbabile sau substituibile datorită caracteristicilor, preţului şi utilizării acestora. Aceste produse trebuie să fie suficient de asemănătoare astfel încât consumatorii sau beneficiarii să le ia în considerare atunci când iau deciziile de cumpărare.

Piaţa geografică a produsului cuprinde zona în care sunt localizaţi agenţii economici implicaţi în livrarea produselor incluse în piaţa produsului, zona în care condiţiile de concurenţă sunt suficient de omogene şi care poate fi diferenţiată în arii geografice vecine datorită, în special unor condiţii de concurenţă substanţial diferite. Noţiunea de piaţă geografică se referă şi la servicii.

Prin definirea pieţei relevante se realizează, de fapt, trei deziderate şi anume: identificarea atât a produsleor substituibile sau interschimbabile cât şi a concurenţilor din sectoarele acesteia precum şi determinarea acelor activităţi anticoncurenţiale sau abuzive prin care se distorsionează mediul concurenţial normal.

Un alt factor important în organizarea şi desfăşurarea concurenţei economice şi comerciale îl reprezintă clientela şi consumatorii.

Clientul reprezintă acea persoană care cumpără (în mod regulat) de la un magazin, sau consumă ceva într-un loc public. Tot client este denumit şi persoana care în raport cu avocatul îi încredinţează acestuia afacerile sale, sau cu medicul care îl îngrijeşte.

Clientela comercială constă într-un număr invariabil de consumatori care fac parte integrantă dintr-un vad comercial şi sunt interesaţi direct de caracteristicile produselor ori serviciilor, precum şi de personalitatea agenţiilor economici sau comercianţilor, proprietari ai fondului de comerţ.[19]

În doctrina sunt cunoscute clasificări ale clientelei care au doar o valoare teoretică.

O problemă controversată şi în legătură cu care au fost exprimate opinii controversate este aceea a legăturii dintre fondul de comerţ şi clientela.

Într-o opinie se susţine că clientela şi fondul de comerţ au înţelesuri diferite întrucât sunt valori de sine stătătoare.

Într-o altă opinie clientela constituie un element indispensabil al fondului de comerţ, sustinandu-se că vadul comercial este însăşi clientela. În susţinerea acestei teori se apreciază că vadul comercial este constituit din ansamblul persoanelor atrase de amplasarea fondului de comerţ.

Vadul comercial reprezintă aptitudinea fondului de comerţ de a polariza publicul cumpărător şi consumator, prin elemente precum: amplasamentul locului de desfacere a produselor, atractivitatea produselor, preţurile convenabile, comportamentul vânzătorilor, etc.[20]

Clientela este constituită din grupul uman care manifestă, mai mult sau mai puţin, o anumită fidelitate faţă de produsele, serviciile sau lucrările oferite pe piaţă de un anumit agent economic, de o societate comercială sau de un comerciant individual.[21]

Fondul de comerţ a fost definit de legiuitor prin Legea 11/1991 [22]că fiind constituit din ansamblul bunurilor mobile şi imobile, corporale şi necorporale (mărci, firme, embleme, brevete de invenţii, vad comercial) utilizate de un comerciant în vederea desfăşurării activităţii sale.

Clientela constituie un element fundamental în activitatea pe care o desfăşoară agenţii economici şi comercianţii, fiind un factor determinant în lupta pe care o desfăşoară concurenţii în domeniul economic şi comercial, clientela are anumite obligaţii faţă de agenţii economici sau comercianţii de care este ataşată dar se bucură şi de numeroase drepturi care trebuie ocrotite prin toate mijloacele, inclusiv prin cele de natură juridică.[23]

În concluzie, principalul beneficiar al liberei concurenţe este consumatorul întrucât el recepţionează funcţionarea normală a concurenţei prin preţul, continuitatea, calitatea, diversitatea şi promptitudinea cu care îi sunt puse la dispoziţie bunurile şi serviciile de care are nevoie. Tocmai de aceea, consumatorul este astăzi plasat în centrul preocupărilor de ordin economic ale statelor cu economie de piaţă.[24]

În susţinerea unor asemenea strategii se are în vedere faptul că funcţionarea liberă a piatei relevante se bazează pe opţiunea, şi totodată, confirmarea dată de cumpărător asupra structurilor sortimentale, cantităţilor, calitatiii bunurilor şi serviciilor oferite de producători[25].

Capitolul 2: Principiul interzicerii practicilor anticoncurenţiale

Secţiunea 1. Evoluţie legislativă.Noţiune.Forme.

De-a lungul timpului au fost adoptate o serie de dispoziţii legale în domeniul dreptului concurenţei, având că obiectiv principal interzicerea practicilor anticoncurenţiale referitoare în principal la plângerile formulate de operatorii economici, cerererile de notificare privind practicile anticoncurenţiale, antantele verticale, exceptarea acordurilor de transfer de tehnologie dar şi instrucţiunile cu privire la definirea pieţei relevante, individualizarea sancţiunilor, soluţionarea plângerilor de către Consiliul Concurenţei. [26]

Cele mai  relevante norme legislative sunt Regulamentele de aplicare ale art. 5 şi art. 6 din Legea Concurenţei nr. 21/1996.  Astfel, menţionăm câteva asemenea Regulamente şi instrucţiuni:

  1. Regulamentul pentru aplicarea prevederilor Art. 5 şi 6 din Legea Concurenţei nr. 21/1996 din 16 aprilie 2004[27];
  2. Regulamentul pentru aplicarea prevederilor Art. 5 şi 6 din Legea Concurenţei nr. 21/1996 privind practicile anticoncurenţiale în cazul plângerilor din 14 aprilie 2004;[28]
  3. Regulamentul privind forma , conţinutul şi alte detalii referitoare la cererile şi notificările prevăzute în Regulamentul pentru aplicarea prevederilor Art. 5 şi 6 din Legea Concurenţei nr. 21/1996 din 16 aprilie 2004[29];
  4. Regulamentul privind aplicarea art. 5 alin (2) din Legea concurenţei nr. 21/1996, în cazul înţelegerilor verticale din 05 aprilie 2004;[30]
  5. Regulamentul privind aplicarea art.5 din Legea Concurenţei nr. 21/1996  în cazul înţelegerilor verticale din sectorul autovehiculelor din 29 martie 2004. [31] Prin Regulamentul Consiliului Concurenţei din 27 iunie 2004 a fost modificat alin.1 al art. 11 din Regulamentul Consiliului Concurenţei privind aplicarea art. 2 alin (2) din Legea Concurenţei nr. 21/1996 în cazul înţelegerilor vertical din domeniule autovehiculelor;
  6. Regulamentul privind Regimul exceptărilor acordurilor din domeniul asigurărilor de la interdicţia prevăzută la art. 5 alin 1 din Legea Concurenţei nr. 21/1996 din 16 aprilie 2004;[32]
  7. Regulamentul privind exceptarea acordurilor de cercetare-dezvoltare de la interdicţia prevăzută la art, 5 alin 1 din Legea Concurenţei nr. 21/1996 din 14 aprilie 2004;[33]
  8. Regulamentul privind exceptarea acordurilor de specializare de la interdicţia prevăzută la art, 5 alin 1 din Legea Concurenţei nr. 21/1996 din 05 aprilie 2004;[34]
  9. Regulamentul privind regimul exceptării, pe categorii de înţelegeri, decizii luate de asociaţiile de agenţi economici şi practice concentrate privind consultările pentru tarife de transport de pasageri pentru serviciile aeriene regulate şi alocarea loturilor în aeroporturi, de la interdicţiile prevăzute la art. 5 alin 1 din Legea concurenţei nr. 21/1996 din 14 aprilie 2004[35];
  10. Regulamentul privind regimul exceptării, pe categorii de înţelegeri, decizii luate de asociaţiile de agenţi economici şi practice concentrate în domeniul transporturilor maritime de la interdicţiile prevăzute la art. 5 alin 1 din Legea concurenţei nr. 21/1996 din 14 aprilie 2004[36];
  11. Regulamentul privind exceptarea acordurilor de transfer de tehnologie de la aplicarea art. 5 alin 1din Legea Concurenţei nr. 21/1996;[37]
  12. Instrucţiunile cu privire la definirea pieţei relevante în scopul stabilirii părţii substanţiale din piaţă din 26 martie 2004;[38]
  13. Instrucţiunile cu privire la calcul cifrei de afaceri în cazurile de comportament anticoncurenţial prevăzute la art. 5 alin 1 din Legea Concurenţei nr. 21/1996 şi în cazurile de concentarrea economică din 29 aprilie 2004[39];
  14. Instrucţiunile privind aplicarea art. 5 din Legea Concurenţei nr. 21/1996 în cazul înţelegerilor verticale din 14 aprilie 2004[40]
  15. Instrucţiunile privind aplicarea art. 5 din Legea Concurenţei nr. 21/1996 în cazul acordurilor de cooperare pe orizontală “ din 14 aprilie 2004[41].
  16. Instrucţiunile privind modul de aplicare a regulilor de concurenţă acordurilor de acces din sectorul de comunicaţii electronice-cadrul general, pieţe relevante şi principii” din 26 martie 2004.[42]
  17. Instrucţiunile privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute de art. 55 din Legea Concurenţei nr. 21/1996 din 10 iunie 2006;[43]
  18. Instrucţiunile privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute de art. 56 din Legea Concurenţei nr. 21/1996 din 10 iunie 2006;[44]
  19. Instrucţiunile privind condiţiile şi criteriile de aplicare a unei politici de clemenţă potrivit prevederilor art. 56 alin 2 în Legea Concurenţei nr. 21/1996 din 22 aprilie 2004;[45]
  20. Instrucţiunile privind aplicarea art. 5 alin 2 din Legea Concurenţei nr. 21/1996 din 4 iunie 2005;[46]
  21. Instrucţiunile privind aplicarea art. 3 din Legea Concurenţei nr. 21/1996 în cazul acordurilor de transfer de tehnologie din 23 iunie 2005[47];
  22. Instrucţiunile privind soluţionarea de către Consiliul Concurenţei a plângerilor referitoare la prevederile art. 5 şi 6 din Legea Concurenţei nr. 21/1996 din 24 iunie 2005;[48]
  23. Instrucţiunile privind orientările informale referitoare la noile probleme ridicate de aplicarea în cazuri individuale a art. 5 şi 6 din Legea Concurenţei nr. 21/1996 din 15 aprilie 2005[49].

Secţiunea a 2-a: Tipuri de practici anticoncurenţiale

În perioada ascensiunii către o economie competitivă, care a început în anul 1990, reglementările legislative care au avut că obiectiv prevenirea şi sancţionarea practicilor  monopoliste, concretizate în înţelegeri anticoncurenţiale şi în abuzul de poziţie dominantă pe piaţă, au luat naştere atât din dreptul intern, cât şi din unele convenţii internaţional încheiate de ţară noastră.[50]

Din punct de vedere istoric, până la formulă actuală au existat 2 etape, după anul 1989[51]:

  1. a) perioada 1991-1996 în care concurenţa comercială nu a avut un statut special. Legea care reglementa această ramură a dreptului era Legea nr. 15/1990 privind transformarea unităţilor de stat în regii autonome şi societăţi comerciale, act normativ completat prin Legea 11/1991, privind combaterea concurenţei neloiale. În România aceste 2 norme legislative  nu şi-au găsit aplicabilitatea, nefiind susţinute de norme juridice de specialitate –drept material şi procedural şi nici de organisme cu rol de supraveghere a modului în care sunt respectate aceste dispoziţii legale.
  2. b) perioada contemporană este marcată de adoptarea Legii nr. 21/1990 , publicată în Monitorul Oficial din 26 februarie 1996, lege care a intrat în vigoare 9 luni mai târziu.  Intrarea în vigoare a acestei legi a fost creată să se desfăşoare în două faze, de la dată publicării urmând să fie aplicabile acele prevederi cu privire la înfiinţarea a două organisme: Consiliul Concurenţei şi Oficiul Concurenţei, pentru că la 1 februarie 1997 să fie pregătite toate premisele în vederea aplicării legii în totalitate.

În domeniul concurenţei, atât legislaţia de baza cât şi cea subsecventă sunt armonizate cu legislaţia europeană similară, existând un grad avansat de compatibilitate referitor la modul de abordare şi de reglementare a înţelegerilor practicilor concentrate, abuzului de poziţie dominantă şi controlul concentrărilor economice. Legislaţia privind concurenţa-înţelegerile, abuzul de poziţie dominantă şi concentrările, urmează, aşa cum s-a apreciat şi în ultimul Raport de evaluare asupra progreselor înregistrate de România, linia  legislaţiei comunităţii: Art 81 şi 82 din Tratatul de la Amsterdarm, inclusiv Regulamentul nr. 17/1962 privind aplicarea acestor articole se  transpune în Legea Concurenţei nr. 21/1996, Reglementările CEE nr.4064/1989 şi nr.3384/1994 privind controlul concentrărilor economice sunt preluate de Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice adoptat de Consiliul Concurenţei[52].

De asemenea, au fost promulgate: Regulamentul privind exceptarea pe categorii de înţelegeri, decizii de asociere ori practice concertate; Regulamentul de organizare, funcţionare şi procedura al Consiliului Concurenţei; instrucţiuni cu privire la calculul cifrei de afaceri şi instrucţiuni pentru definirea pieţei.

În acest moment practicile anticoncurenţiale sunt reglementate în articolul 5 din Legea nr. 21/1996, articol care a stârnit numeroare controverse. Însuşi titlul legii foloseşte o titulatura care nu îi este adecvată, în sensul în care dreptul concurenţei comerciale include nu numai practicile monopoliste, aşa cum este cazul nr. 21/1996 ci şi competiţia neloială, pe planul relaţiilor de comerţ internaţional, dumpingul[53] şi subvenţiile la export, întrucât legea nr. 21/1996 nu include decât una dintre laturile acestui triptic, titulatura confundând partea cu întregul.[54]

În ceea ce priveşte conţinutul legii, se poate observa că articolul 5 din Legea 21/1996 este o copie a articolului 36 din Legea nr. 15/1990, articol în prezent abrogat şi care cuprinde dispoziţii privind interdicţia săvârşirii unor practici anticoncurenţiale de către doi sau mai mulţi agenţi economici împreună, o enumerare exemplificativă a lor, posibilitatea acordării unor exceptări de la această interdicţie, precum şi criteriile generale ce stau la baza acordării lor.

Noţiunea de practică, înţelegere anticoncurenţială sau antantă [55]este o modalitate a practicilor anticoncurenţiale, constând în orice înţelegere intervenită între doi sau mai mulţi operatori economici indiferent de titlul formă sau natura actului, în scopul coordonării comportamentului concurenţial, care are ca obiect sau ca efect atingerea concurenţei.

Practicile anticoncurenţiale pot îmbracă diferite forme, acord , pact, practici concertate, însă în acelaşi timp poate exista o antanta şi în situaţia în care operatorii economici implicati sunt independenti, ei consimţind la formarea acesteia.

Cea mai importantă Regulă Comunitară de Concurenţă este articolul 101 din Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene ( TFUE), care face referire la ceea ce autorităţile şi instanţele numesc antanate.

Articolul 2, alin 2 din Legea  21/1996, Legea Concurenţei defineşte antanata şi anume: “ Când agenţii economici, determinaţi conform alin. 1 lit. a, înţelegându-se prin agenţi economici sau Asociaţii de agenţi economici, persoane fizice sau juridice, de cetăţenie, respectiv de nationaliatate română sau străină, denumiţi în continuare agenţi economici, participă la o grupare realizată pe cale convenţională prin acord, înţelegere, pact, protocol, contract şi alte asemenea, fie explicitată, publică ori ocultă, secretă dar fără personalitate juridică şi indiferent de formă, antantă, coaliţie, grup, bloc, federaţie şi alte asemenea, pentru actele şi faptele prevăzute la alin. 1 săvârşite în cadrul participării la o asemenea grupare, dispoziţiile prezenţei legi se aplică fiecărui agent economic, ţinând seama de principiul proporţionalităţii.

Numărul foarte mare de antanate, dau naştere la numeroase situaţii de contencios, ele pot implica în aceeaşi măsură atât mari grupuri industriale cât şi întreprinderi mici şi mijlocii.[56]

Conform unei definiţii elaborate de Consiliul Economic European sunt  interzise şi incompatibile cu piaţa comună toate acordurile între întreprinderi, toate deciziile asociaţiilor de întreprinderi şi toate practicile concertate care sunt susceptibile să afecteze, să restrângă sau să falsifice jocul concurenţei în interiorul pieţei comune.[57]

Aceste înţelegeri pot fi sancţionate atât administrativ cât şi civil, totuşi este prevăzut că aceste înţelegeri restrictive de concurenţă pot fi exceptate de la sancţiune dacă satisfac în mod cumulativ condiţiile de promovare a progresului tehnic, avantaje pentru consumatori, nelimitarea concurenţei şi restricţii proporţionale cu satisfacerea acestor obiective.  Pe baza de Regulament al Comisiei exceptarea poate fi individuală sau pe categorii de acorduri. Această posibilitate de exceptare este caracteristică regimului comunitar al antantelor, ea arătând grijă redactorilor tratatului de a pune baza unei politicii de concurenţă şi nu de a impune o concurenţă perfectă pe piaţa comună. Dacă după o analiză atentă, comisia, concluzionează că înţelegerea nu intră sub incidenţa Art.101 din Tratatul de Funcţionare a Uniuni Europene, va lua o decizie de atestare negativă, adică antanta nu va fi considerate ilicită sau va emite o scrisoare  de clasare în care indică faptul că nu este cazul să intervină Comisia .[58]

Articolul 101 din Tratatul de funcţionare a Uniunii Europene are ca obiectiv comportamentul întreprinderilor iar punerea lui în aplicare este subordonată afectării actuale sau viitoare a comerţului între statele membre. Pentru a fi antanta această trebuie să exprime în primul rând un minim de concertare sau de coordonare între două sau mai multe întreprinderi.

Concertarea sau coordonarea se concretizează prin constatarea unei pierderi conştiente de autonomie. Antanta nu este interzisă decât dacă se realizează în scopul obţinerii unor anumite efecte asupra concurenţei însă, un efect negativ  poate fi obţinut şi în condiţiile în care acesta nu este urmărit în mod direct.

O altă condiţie pentru existenţa antantei presupune că partenerii să fie independenţi. În această situaţie în doctrina a există o dezbatere în sensul în care intermediarul are o funcţie de reprezentant al întreprinderii sau el acţionează pe cont propriu. Interdicţia prevăzută în art. 101 nu se aplică negociatorilor independenţi.

În ceea ce priveşte grupurile de societăţi, raporturile mame- filiale, incidenţa aplicării art. 101 este dată de stabilirea gradului de autonomie economică a filialei. Existenţa personalitailor distincte ale mamei şi ale filialei este insuficientă.  Pentru a se înlătura incidenţa art. 101 este necesară îndeplinirea acumulativă a două condiţii care va putea conduce la concluzia lipsei complete de autonomie a filialei în ceea ce priveşte determinarea conduitei sale pe piaţă:

– dependenţă economică afilialei faţă de mama;

– filiala să reprezinte o simplă repartizare internă a sarcinilor.

Responsabilitatea mamei pentru acţiunile filialei a fost admisă în cazul dependenţei filialei faţă de mama şi a unităii economice dintre cele două entităţi[59].

Absenţa controlului comun asupra participanţilor, care ar determina existenţa unei concentrări, în cadrul unui sistem de colaborare pur  contractual conduce în principiu la incidenţa art. 101 din TFUE.[60]

Secţiunea a-3-a: Înţelegerile anticoncurenţiale. Forme de manifestare.

Art. 5 din Legea concurenţei nr. 21/1996 prevede că antantele se pot prezenţa sub diferite forme:

  1. înţelegerile anticoncurenţiale[61], se referă la orice acord, tip de contract, indiferent dacă este exprimat în scris sau nu, consemnat în scris sau oral, între unul sau mai mulţi agenţi economici, chiar dacă poate fi sau nu executat potrivit legii- nu este necesar că expresia de voinţă a părţilor să constituie un contract valabil sau obligatoriu potrivit dreptului naţional, prin care agenţii economici organizează piaţă pe care acţionează sau orice clauză cu acest conţinut cuprinsă într-un contract.

Convenţia poate fi ascunsă în simple angajamente morale sau de creaţie, fiind însă suficient că părţile să se considere obligate, indiferent de forţă juridică a actului respectiv[62]. Conform art. 54 din Legea 21/1996 este instituită sancţiunea nulităţii absolute pentru orice angajamente, convenţii sau cauze contractuale avute în vedere de art. 5.  Se observă o tendinţa de a stabili o definiţie cât mai cuprinzătoare.

Înţelegerile anticoncurenţiale pot fi de două tipuri:

  1. orizontale care sunt încheiate între agenţi economici aflaţi la acelaşi nivel al circuitului economic că se încheie de obicei între competitori;
  2. verticale care se încheie de regulă între un producător şi distribuitorul sau, între agenţi aflaţi în relaţie vânzător- cumpărător.

Înţelegerile orizontale sunt considerate a fi mult mai nocive pentru mediul concurenţial decât celelaltae având drept efect restrangera concurenţei între agenţii competitori în mod normal. În schimb, cele verticale sunt considerate a avea efecte benefice pentru mediul concurenţial având drept finalitate reducerea preţului final (părţile, la un asemenea acord nu sunt în poziţie de concurenţă).

Unele înţelegeri pot fi deghizate în formă unui comportament unilateral, cum este cazul unor agenţi independenţi care acceptă tacit decizii cu caracter anticoncurenţial din partea unui partener dominant. Deciziile asociaţiilor de agenţi economici presupun necesitatea existenţei unei forme de organizare însă, nu prezintă relevanţă felul acestora şi nici modul în care sunt luate deciziile- formal sau nu.

Interpretarea aceasta exhaustivă creează riscul că membrii ai asociaţiilor respective să fie atraşi în decizii anticoncurenţiale, prezumţia operând împotriva lor, aceştia trebuind să dovedească neimplicarea precum şi faptul că au fost absenţi la întrunirile în care au fost luate deciziile respective ori s-au opus acestora. În această situaţie, sunt relevante actele interne ale asociaţiei care impun membrilor săi un anumit comportament pe piaţă, deşi, aceste acte îmbracă formă unor recomandări şi nu par a fi obligatorii.

Practicile concertate reprezintă practic o întrunirea unui acord de voinţă a reprezentanţilor întreprinderilor şi alinierea acestora la o anumită conduită comercială. Criteriul determinant pentru identificarea unei practici concertate este acceptarea conştientă şi voluntară a unei pierderi de autonomie de către întreprinderile în cauză.

Constatatarea producerii efectului pe piaţă este suficient pentru existenţa unei astfel de înţelegeri. Acestea constau în forme de coordonare între întreprinderi, nematerializate printr-o convenţie propriu-zisă, care substituie riscurilor concurenţei o cooperare practică de natură să afecteze mecanismele fireşti ale pieţei[63].

Fiecare operator economic trebuie să îşi determine printr-o conduită autonomă politică pe care înţelege să o urmeze pe piaţă comună. Exigenţa autonomiei se impune în mod drastic oricărui contact direct sau indirect între concurenţi, având că obiect sau efect fie influenţarea comportamentului pe piaţă a unui concurent actual sau potenţial, fie dezvăluirea către un asemenea concurent a comportamentului decis sau vizat a fi adoptat pe piaţă.[64]

Comisia Europeană consideră că în cazul în care nu există dovezi privind legăturile dintre întreprideri, că se poate reţine existenţa unei practici concertate doar atunci când prin analizele de piaţă efectuate se stabileşte că nu există o altă explicaţie plauzibilă a similitudinii comportamentelor pe piaţă, şi este imposibil de stabilit o altă cauza decât concertarea.

Practicile anticoncurenţiale reprezintă o noţiune interesantă datorită caracterului informal şi dificultăţii de identificare şi probare. La baza încriminării practicilor concertate stă principiul potrivit căruia agenţii economici trebuie să îşi stabilească politicile economice şi strategiile de piaţă în mod independent.

În situaţia în care încalcă acest principiu şi îşi coordonează acţiunile în mod voit aducând atingere concurenţei, comportamentul lor poate fi sancţionat în conformitate cu art. 101 din TFUE sau art. 5 din Legea nr. 21/1996. Practicile concertate nu trebuie confundate cu comportamentele similare, paralele, când, fără a-şi coordona acţiunile, mai mulţi agenţi economici, în funcţie de condiţiile pieţei respective au aceeaşi atitudine, cum ar creşterea unui produs finit la date apropiate cu sume similare, dar că urmare a creşterii preţului pentru materie prima pe piaţă mondială. [65]Pentru un exemplu de practici concertate, care de regulă reies din poziţia celor implicaţi este edificatoare cauza materiilor pentru vopsit. Totodată, într-o speţă, Consiliul  Concurentei a sanctionat  administratorii de  fonduri de pensii private.

Consiliul Concurenţei a amendat cu peste 5,2 milioane lei (aproximativ 1,22 milioane Euro) 14 agenţi economici care au participat la o înţelegere anticoncurenţială pe piaţă administrării private a fondurilor de pensii obligatorii (Pilonul ÎI) din România.

În cadrul investigaţiei declanşate din oficiu,  în decembrie 2007, privind comportamentele agenţilor economici din domeniul administrării private a fondurilor de pensii obligatorii, autoritatea de concurenţă a constatat existenţa unei înţelegeri având că obiect împărţirea clienţilor între 14 dintre cei 18 agenţi economici care au intrat pe această piaţă nou-creată în anul 2007.

Înţelegerea anticoncurenţială a vizat participanţii înregistraţi că „dubluri” în procedura de aderare iniţială la fondurile de pensii administrate privat (participanţii care erau înregistraţi în acelaşi timp la două fonduri de pensii). Conform legislaţiei, „dublurile” trebuiau verificate şi apoi raportate la CNPAS (Casă Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale), urmând că respectivii participanţi să fie repartizaţi aleatoriu (prin “loterie”), conform legislaţiei specifice incidente în acest domeniu.

Administratorii fondurilor de pensii au realizat o împărţire bilaterală a participanţilor înregistraţi în acelaşi timp la două fonduri de pensii, după regulă 50%–50%.

Prin împărţirea clienţilor consideraţi “dubluri”, în proporţie de 50- 50%, administratorii fondurilor de pensii au câştigat un număr mai mare de clienţi şi, implicit, o cota de piaţă mai mare decât dacă participanţii înregistraţi cu mai multe acte de aderare ar fi fost invalidaţi de către CNPAS şi alocaţi proporţional cu cota de piaţă dobândită de fiecare administrator în condiţii de concurenţă, prin convingerea participanţilor.

În acest fel, a fost diminuată şansă administratorilor cu cote de piaţă mai mici de a li se alocă un număr mai mare de clienţi atât la finalul procesului de aderare iniţială, cât şi pe parcursul aderării continue. În cazul agenţilor economici care au participat la înţelegere şi care nu mai activează în prezent pe pilonul ÎI de pensii răspunderea a fost atribuită succesorului legal.

Menţionăm că plata amenzii se va face din veniturile administratorului şi nu din sumele reprezentând contribuţiile participanţilor la fondul de pensii. Adică, participanţii la fondurile de pensii private nu vor fi afectaţi.Investigaţia Consiliului Concurenţei a vizat, pe lângă împărţirea portofoliului de clienţi,şi o posibilă practică concertată a societăţilor-mama ale administratorilor fondurilor de pensii privind nivelul comisioanelor pe care intenţionau să le practice la intrarea pe pilonul II de pensii din România. Suspiciunile Consiliului Concurenţei privind posibilă practică concertată se referă la existenţa un schimb de informaţii privind comportamentul pe care societăţile interesate să între pe piaţă pensiilor obligatorii administrate privat intenţionau să-l adopte,rezultatul fiind practicarea nivelului maxim legal al comisionului de administrare de către jucătorii din acest domeniu.

„Ne interesează dacă contactele dintre companii s-au concretizat în schimburi de informaţii sensibile şi anume informaţii referitoare la preţuri, costuri, clienţi, strategii de piaţă, care le ar fi permis să îşi coordoneze politică comercială. Aceste aspecte fac obiectul unei analize suplimentare” a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Acesta este primul caz al autorităţii de concurenţă din România în care se constată atât încălcarea legislaţiei naţionale (respectiv art.5 alin.1 lit.c) din Legea concurenteinr. 21/1996, republicată), cât şi încălcarea legislaţiei comunitare (respectiv art. 101 dinTratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene).

Amenzile aplicate de Consiliul Concurenţei:

 

Nr. crt. Agent econonic Valoarea amenzii ( lei) Valoarea amenzii ( euro)
1. SC Aegon SAFPAP SA 150.301 35.342
2. SC Alico SAFPAP SA 293.443 69.002
3. SC Allianz Tiriac Pensii Private 1.259.273 296.111
4. SC Aviva SAFPAP SA 422.868 99.435
5. SC BCR Pensii, SAFPAP SA 391.809 92.132
6. SC BRD SAFPAP SA 165.911 39.013
7. SC Eureko SAFPAP SA SA 382.215 89.876
8. SC Generali SAFPAP SA 474.333 111.537
9. SC ING Pensii SAFPAP SA 1.573.524 370.006
10. SC KD Real Management Solution SRL 21.839 5.135
11. IMO Property Investments Bucuresti SA 1.815 427
12. SC OTP Fond de Pensii SA (in prezent Omega Interconsult SRL) 58.699 13.803
13. SC Prima Pensie Fond de Pensii SA (in prezent PRVA Management SRL) 13.713 3.225
14. TBIH Management Services SRL 4.748 1.116

 

[66]

În ceea ce priveşte aplicarea art. 5 din Legea Concurenţei, antantele se manifestă în următoarele moduri:

  1. a) fixare concertată, în mod direct sau indirect a preţurilor de vânzare sau de cumpărare, a tarifelor, a rabaturilor, a adaosurilor, precum şi a oricăror alte condiţii comerciale.

Spre exemplu, fixarea directă a preţurilor presupune stabilirea nemijlocita a acestora ori a unor elemente sau impunerea unor constrângeri care au efect asupra preţurilor. Astfel, au fost de-a lugul timpului considerate că fiind înţelegeri anticoncurenţiale următoarele:

– acordurile privind schimburile de informaţii asupra preţurilor;

– practicile constând în practicarea unor preţuri paralele pentru o perioada mai lungă de timp;

– înţelegerile verticale privind fixarea preţurilor;

– clauzele privind preţurile minime impuse

  1. b) limitarea sau controlul producţiei, distribuţiei, dezvoltării tehnologice ori investiţiilor.

Limitarea sau controlul producţiei presupune dirijarea voluntară a volumului de marfă pentru o anumită perioada de timp. De asemenea, limitarea distribuţiei presupune reducerea sau orientarea repartiţiei volumului de marfă către partenerii comerciali ai părţilor la antantă.

Limitarea sau controlul dezvoltării tehnologice presupune dirijarea sau orientarea eforturilor umane sau materiale destinate introducerii unor metode de producţie mai performanţe.

Limitarea sau controlul investiţiilor presupune reducerea sau dirijarea modului de plasare a fondurilor în funcţie de interesele părţilor implicate în antanta.

  1. c) împărţirea pieţelor de desfacere sau a surselor de aprovizionare, pe criteriu teritorial, al volumului de vânzări şi achiziţii ori pe alte criterii.

Sunt vizate antantele prin care se menţine o stare existentă între întreprinderile aflate la acelaşi nivel al procesului economic, antantele orizontale, părţile stabilind cote de producţie sau de desfacere, cum sunt antantele verticale, prin care se interzic importutile paralele, etc[67].

Împărţirea pieţelor se poate realiza şi prin stabilirea unor poziţii concertate în cazul participării la licitaţii publiece sau private.

Enumerare:

– concentrarea poziţiilor în scopul de a stabili câştigătorul- un operator economic desemnat în prealabil şi obţinând punctajul maxim la deschiderea ofertelor;

– depunerea de oferte se completează de către unii operatori economici la propunerea altui operator economic care doreşte să câştige o licitaţie;

– concentrarea poziţiilor între participanţi prin oferirea de indicaţii sau asigurări asupra nivelului angajamentelor pe care doresc să le prezinte.

– prezentarea de către unii operatori economici chiar dacă au luat decizia de a renunţa la piaţa pe care o deschide o anumită licitaţie de oferte, în scopul de a-şi păstra şansele pentru a fi chemaţi să concureze şi în alte ocazii[68].

  1. d) aplicarea, în privinţa partenerilor comerciali a unor condiţii inegale la prestaţii echivalente, provocând în acest fel, unora dintre ei, un dezavantaj în poziţia concurenţială. Prin condiţii inegale aplicate înţelegem aplicarea unor tratamente diferenţiate faţă de partenerii comerciali, iar existenţa unor prestaţii echivalente, presupune situaţia în care obligaţiile asumate de parteneri diferiţi sunt de aceeaşi natură. Dezavantajul în poziţia concurenţială astfel creat poate consta în practicarea unor preţuri discriminatorii.
  2. e) condiţionarea unor contracte de acceptarea de către parteneri a unor clauze stipulând prestaţii suplimentare care, nici prin natura lor şi nici conform uzanţelor comerciale nu au legătură cu obiectul acestor contracte. Aceste clauze nu sunt interzise în principiu, reprezintă asa numitele contracte cuplate, legate sau înlănţuite care oglindesc subordonarea unui operator economic faţă de celălalt, cum ar: contractul de licenţă cu brevet, contractul de distribuţie sau contractul de know-how, care pot conţine asemenea clauze.
  3. f) participarea, în mod concertat, cu oferte trucate la licitaţii publice sau private, sau la orice alte forme de concurs de oferte.

Oferta trucată este o oferta nereală, ofertantul neavând intenţia de a se obliga în mod serios, aceasta fiind făcută pentru a favoriza adjudecarea licitaţiei sau a concursului de oferte de către un alt ofertant.

  1. g) eliminarea de pe piaţă a altor concurenţi, limitarea sau împiedicarea accesului pe piaţă şi a libertăţii exercitării concurenţei de către alţi agenţi economici precum şi înţelegerile de a nu cumpăra sau de a nu vinde către anumiţi agenţi economici fără justificare rezonabilă. Eliminarea de pe piaţă a altor concurenţi, limitarea sau împiedicarea accesului pe piaţă şi a libertații exercitării concurenţei de către alţi agenţi economici este cea mai frecvent aplicată normă de concurenţă în materia antantelor de către Consiliul Concurenţei.

Înţelegerile de a nu cumpăra de la sau de a nu vinde către anumiţi agenţi economici presupune un refuz colectiv de a contracta cu un agent economic, iar existenţa unei justificări rezonabile- practici legale, uzante comerciale- reprezintă o cauza de impunitate[69].

Secţiunea a-4-a. Politica Europeană în domeniul concurenţei.

Între statele comunitare afectarea sau distorsionarea concurenţei şi a comerţului nu îmbracă formă unei înţelegeri, decizii a unei asociaţii sau practică concertată care poate avea efecte negative.

Comisia Europeană, având că reper jurisprudenţa Curţii care a demonstrat că dacă o practică anticoncurenţială are efecte negative asupra pieţei, având în vedere, spre exemlu, poziţia minoră a părţilor în domeniul respectiv, a emis o notifcare numită de minimis amendată în mai  multe rânduri prin care înţelegerile orizontale sunt acceptate în cazul în care cota de piaţă a părţilor nu depăşeşte 5%,  iar pentru înţelegerile verticale 10% cu condiţia suplimentară să nu cuprindă clauze interzise că de exemplu fixarea preţurilor.[70]

Se poate observă că înţelegerile sau practicile care sunt exceptate de la aplicarea art. 101 din TFUE pot intra sub incidenţa dreptului naţional. [71]

În ceea ce priveşte legea română dispoziţiile Legii concurenţei nr. 21/1996 nu se aplică agenţilor economici a căror cifra de afaceri pentru exerciţiul financiar precedent practicilor susceptibil anticoncurenţiale nu depăşeşte plafonul stabilit anual de Consiliul Concurenţei şi cota de piaţă a părţilor nu depăşeşte 5% pentru agenţii economici concurenţi – orizontale, iar pentru înţelegerile verticale 10%.

Neinsistand asupra modului de încălcare a normelor care reglementează mediul concurenţial sancţionate conform art. 101 din TFUE şi art. 5 din Legea concurenţei nr. 21/1996, practicile anticoncurenţiale sunt deosebit de variate, fiind exemplificate doar unele dintre cele mai grave şi des întâlnite: înţelegeri sau practici concertate pentru fixarea artificială a costurilor, partajarea pieţelor, condiţii nejustificate în vederea aprovizionării, etc.

Cu toate acestea, atât dreptul comunitar, cât şi cel naţional permit, având în vedere principiul interesului economic general, aşa cum am arătat, excepţii în anumite condiţii care, pe scurt pot fi rezumate printr-un text de oportunitate: efectele pozitive depăşesc pe cele negative, iar cele negative nu depăşesc ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului propus.[72]

Potrivit art. 101 alin.3 din Tratatul CE şi art. 5 alin.2 din Legea concurenţei nr. 21/1996, înţelegerile, deciziile asociaţiilor operatorilor economici şi practicilor concertate care se încadrează în una din categoriile exceptate, potrivit Regulamentului CE nr. 1/2003 sau, în România, potrivit regulamentelor emise de Consiliul Concurenţei sunt consierate a fi în spiritul legii fără obţinerea unei decizii prealabile de la COmisia Europeană sau Consiliul Concurenţei cu obligaţia pentru operatorii economici de a dovedi îndeplinirea condiţiilor prevăzute de legislaţia concurenţei.

Excepţiile se încadrează în două categorii:

– în funcţie de modul de reglementare de către autorităţile de concurenţă sunt:

  1. a) excetii individuale;
  2. b) excepţii de grup.

Excepţiile de grup sunt stabilite prin regulamente ale Consiliului Uniunii Europene, Comisiei Europene sau ale autorităţilor de concurenţă din fiecare stat membru pentru statul respectiv. [73]Acestea acoperă acordurile pe verticală, spre exemplu, acorduri privind distribuţia sau furnizarea, transporturile maritime, desfacerea de autoturisme, şi pe orizontală, spre exemplu, acorduri privind transferul tehnologic, acordurile privind cercetarea şi dezvoltarea.

Toate celelalte înţelegeri care nu se încadrează în condiţiile stabilite pentru exceptările de grup pot fi exceptate în mod individual numai în urmă analizării clauzelor respective care trebuie să fie în concordanţă cu condiţiile stabilite de art.101 alin. 3 din Tratatul UE sau art. 5 alin.2 din Legea nr. 21/1996[74]. La aceste exceptări se adaugă şi acordurile care, deşi nu se încadrează în condiţiile pentru exceptare, nu depăşesc pragurile de minimis.

Cadrul legislativ comunitar care reglementează politicile concurenţiale europene este Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene – art.101 -109. Toate celelalte reglementări referitoare la reglementarea fuziunilor sunt emise de Consiliu printr-o decizie şi au la baza patru domenii principale de acţiune, şi anume:

– limitarea acordurilor restrictive de concurenţă şi a abuzurilor de poziţie dominantă;

– controlul fuziunii firmelor;

– liberalizarea sectoarelor economice de sub formă de monopol;

– monitorizarea subvenţiilor acordate de către stat.

Comisia Europeană împreună cu jurisdicţia autorităţilor de concurenţă ale statelor membre ale Uniunii Europene este organul competent în aceste cazuri. În alte cazuri Comisia Europeană este competentă, spre exemplu, în cazul controlului fuziunilor şi al subvenţiilor acordate de către stat.

Potrivit art. 101 din TFUE sunt considerate incompatibile cu piaţa comună şi sunt interzise acordurile între societăţi, deciziile luate de asociaţiile societăţilor şi practicile concertate care pot afecta schimburile comerciale între statele membre şi care au ca obiect sau efect împiedicarea, limitarea sau distorsionarea concurenţei pe piaţa comună şi, în special cele care:

  1. a) fixează direct sau indirect preţurile de cumpărare sau vânzare sau alte condiţii comerciale;
  2. b) limitează sau controlează producţia, pieţele, dezvoltarea tehnologică sau investiţia;
  3. c) partajează pieţele şi sursele de aprovizionare;
  4. d) aplică condiţii inegale la tranzacţii de acelaşi fel încheiate cu terţe părţi, plasându-le astfel pe o poziţie defavorizată din punct de vedere al concurenţei;
  5. e) condiţionează încheierea contractelor de acceparea de către celelalte părţi contractante a unor obligaţii suplimentare care, prin natura lor sau conform practicii comerciale nu au legătură cu obiectul contractelor respective.

Acordurile sau deciziile interzise la acest articol sunt nule de drept.

Dispoziţiile cuprinse în alin.1 nu sunt aplicabile în cazul acordului sau categoriei de acorduri între societăţi comerciale, deciziei sau categoriei de decizii luate de asociaţii ale societăţilor comerciale, practicii concertate sau categoriei de practici concertate, care contribuie la creşterea producţiei sau a distribuţiei produselor sau la promovarea progresului tehnic sau economic oferind totodată consumatorilor o parte echitabilă din beneficiul realizat şi care:

  1. a) nu impun societăţilor respective restriciţii altele decât cele absolut indispensabile realizării acestor obiective;
  2. b) nu dau societăţilor comerciale posibilitatea să elimine concurenţa pentru o parte substanţială din produsele avute în vedere.[75]

Interesul legii comunitare este acela de a proteja piaţă comună şi de a stimula concurenţă în cadrul unui spatiu economic larg. Aceasta acţionează în momentul în care comerţul dintre ţările membre este afectat de practicile respective. Spre exemplu, o înţelegere prin care se stabilesc anumite preţuri încheiată între brutării dintr-un anumit oraş nu va avea niciun impact asupra pieţei comune. Aşadar legislaţia europeană nu se aplică în astfel de situaţii. Doar anumite înţelegeri încheiate între operatorii economici prejudiciază concurenţa. Spre exemplu, o înţelegere încheiată privind preţurile practicate de faimoasele carteluri, în care firmele fixează preţurile de comun acord astfel încât consumatorii nu pot beneficia de concurenţă dintre firmele producătoare pentru a obţine preţuri competitive. Consumatorul final este prejudiciat că urmare a creşterii preţurilor pe piaţă.[76]

Pe termen scurt, aceşti operatori economici vor fi expuşi pe deplin concurenţei străine, acest lucru ducând la izbucnirea unei crize serioase care poate implica reducerea forţei de muncă sau chiar falimentul. Criza va afecta salariaţii, subcontractori şi comercianţi. Mai mult decât atât, preţurile ridicate în mod artificial afectează costurile consumatorilor intermediari care sunt afectaţi în mod serios de comportamentul anticoncurenţial al furnizorilor lor. Astfel, consumatorii vor plăti mai mult pentru bunuri sau servicii, vor avea o gama de selecţie mai redusă şi nu vor mai putea beneficia de progresele tehnice sau economice.

În ultima perioadă Comisia Europeană a urmărit îndeaproape peste patru sute de cazuri referitoare la înţelegerile restrictive ale concurenţei. Aceasta poate investiga atât cazurile la cererea statelor membre, a persoanelor fizice sau juridice care justifică un interes legitim precum şi din propria initiatiativă.

Art.101 paragraful 1 reprezintă una dintre cele mai importante norme comunitare de concurenţă comercială întrucât vizează comportamentul întreprinderilor, fiind aplicabilă în cazul afectării actuale sau potenţiale a comerţului între statele membre presupunând un minim de coordonare între două sau mai multe întreprinderi.

Pentru a evalua atingerea adusă concurenţei aceasta presupune determinarea situaţiei întreprinderilor respective pe piaţa internă în funcţie de concurenţa existentă, ceea ce presupune stabilirea pieţei relevante urmând a se stabili situaţia concurenţei care rezultă sau care este susceptibilă să rezulte din realizarea antantei[77].

Pentru că art. 1 paragraful 1 din TFUE să fie incident atingerea adusă concurenţei, trebuie să fie reversibilă. Dacă au intervenit modificări de structură ale pieţei, afectarea mediului concurenţial este ireversibilă devenind aplicabil regulamentul Consiliului referitor la concentrări.

Curtea de Justiţie a Comunităţii Europene  a precizat că nulitatea prevăzută de art. 101 paragraful 2 are caracter retroactiv şi absolut iar paragraful 3 al art. 101 permite legitimarea antantelor restrictivă de concurenţă în sensul art. 101 paragraful 1 dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în respectivul paragraf.

Comisia poate emite decizii individuale de inaplicabilitate a art. 101 paragraful 1, după parcurgerea unor proceduri pentru:

– antantele restrictive de concurenţă trebuie notificate de către participanţi. Decizia individuală de inaplicabilitate nu poate retroactiva dincolo de momentul notificării. Notificarea nu poate preveni anularea unui acord ilegal.

– anumite tipuri de acorduri sunt scutite de formalitatea notificării, însă, întreprinderile pot parcurge procedura pentru a obţine o decizie de inaplicabilitate. Nu trebuie notificate acordurile care nu afectează comerţul între statele membre, şi nici acordurile care intră în domeniul de aplicare a unui regulament de scutire categorială.

Decizia de inaplicabilitate protejaza antanta pe o durata limitată de timp cuprinsă între 5 şi 10 ani, precizând data la care intră în vigoare şi putând fi revocată de către comisie dacă situaţia se modifică după adoptarea ei sau dacă părţile nu îşi respectă angajamentele. Aceasta poate fi reînnoită după expirarea duratei pentru care a fost adoptată la cererea părţilor interesate.

Deciza Comisiei poate fi atacată în termen de două luni cu recurs în anulare la Tribunalul de Prima Instanţa, calea de atac împotriva soluţiei Tribunalului fiind recursul în casare la Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene. Uneori Comisia preferă să emită scrisori de clasare care nu au valoarea juridică a unei decizii, autorităţile naţionale putând considera că nu sunt legate de aceste decizii. Avantajul este reprezentat de rapiditatea procedurii.[78]

Comisia adoptă regulamente de scutire pe categorie, acele acorduri care intră în domeniul de aplicare al acestor regulamente şi care nu trebuie notificate. Faţă de art.101 din Tratatul Uniunii Europene, art. 5 din Legea concurenţei a extins exemplificările conţinute de textul comunitar şi a inclus unele antante că fiind ilicite de jurisprudenţa.

Potrivit art. 102 din TFUE se interzice orice abuz din partea uneia sau a mai multor societăţi care deţin o poziţie dominantă pe piaţa comună sau pe un segment substanţial al acesteia în măsura în care acestea ar putea afecta schimburile comerciale între statele membre, cum ar fi:

  1. a) impunerea directă sau indirectă a practicilor necinstite de vânzare sau de cumpărare sau a altor condiţii comerciale inechitabile;
  2. b) limitarea producţiei, a pieţelor sau a dezvoltării tehnologice în dezavantajul consumatorilor;
  3. c) aplicarea de condiţii inegale la tranzacţii de acelaşi fel încheiate cu alti parteneri, plasându-i astfel pe o poziţie dezavantajată din punct de vedere al concurenţei;
  4. d) condiţionarea încheierii contractelor de acceptarea de către celelalte părţi contractante a unor obligaţii suplimentare care prin natura lor nu au nicio legătură cu obiectul contractelor respective.

Art. 102 nu prevede posibilitatea de exceptare individuală sau pe categorii având în vedere că noţiunea de abuz prevede un caracter ilicit şi exclude ideea de contribuţie la progresul economic.

Dispoziţiile art. 6 din Legea concurenţei nr.21/1996 modificata si completata[79] sunt inspirate din art. 102 al TFUE având, acelaşi obiectiv, controlul echilibrului comercial şi protecţia pieţei libere.

Normele de drept naţional al statelor membre, în materia concurenţei şi modul de aplicare a acestora nu trebuie să contravină celor comunitare şi felului în care acestea sunt interpretate. În privinţa statelor candidate aşa cum a fost şi România, pană la data aderării nu  au obligaţia formală de a aplica normele de drept comunitar în mod direct, însă relaţiile dintre România, pe de o parte şi Comunitatea Europeană, pe de alta parte, sunt reglementate în prezent de acordul de asociere. Acest acord are la baza modelul Tratatului şi stabileşte şi pentru România cât şi pentru statele membre obligaţiile de a respectă libera concurenţă.

Legislaţia română menţionată transpunea în acel moment integral prevederile acquis-ului comunitar în materia concurenţei şi ajutorului de stat, însă există obligaţia pentru autorităţile române să aplice în mod corect aceste prevederi, potrivit interpretării creionate la nivelul Comunităţii Europene, obligaţie ce a fost transpusă şi în practică judiciară chiar înaintea momentului aderării. Legislaţia majorităţii statelor membre preia integral dispoziţiile art. 101 şi 102 din Tratatul Uniunii Europene referitor la înţelegerile şi practicile concertate, respectiv abuzul de poziţe dominantă.

În ceea ce priveşte relaţia dreptului naţional cu cel comunitar, având în vedere faptul că autorităţile naţionale au prerogativa de a aplica atât normele de drept comunitar cât şi ele interne, regulamentul stabileşte o normă clară, şi anume, că dreptul naţional nu trebuie să conducă la interzicerea înţelegerilor, a deciziilor asociaţiilor de agenţi economici sau practicilor concertate care nu cad sub incidenţa art. 101 alin. 1 sau care pot fi exceptate potrivit art. 101 alin.3.

Deşi autorităţile naţionale pot aplica în statele respective reguli mai stricte care să sancţioneze comportamentul agenţilor economici, regulamentul introduce procedura angajamentelor, potrivit căreia dacă Comisia identifică un acord care încalcă art.101 poate accepta de la agenţii economici în cauză angajamente, în vederea înlăturării aspectelor anticoncurenţiale relevante în evaluarea preliminară a Comisiei.

În cazul nerespectării amgajamentului, Comisia poate redeschide procedura. Această procedura nu aduce atingere competenţelor naţionale de concurenţă şi instanţelor din statele membre. Autorităţile naţionale sunt obligate să facă reciproc schimb de informaţii confidenţiale cu obligaţia păstrării acestui caracter şi a folosirii exclusiv în scopul în care au fost solicitate.

În ceea ce priveşte instanţele naţionale ale statelor membre care soluţionează cauze de concurenţă, acestea sunt obligate să transmită copii ale hotărârilor pronunţate în urma comunicării acestora către părţi.[80]

În ceea ce priveşte relaţia cu autorităţile naţionale de concurenţă, prerogativele Comisiei Europene sunt mai pronunţate. Astfel, autorităţile naţionale sunt obligate să informeze Comisia Europeană nu mai târziu de 30 de zile înainte de data adoptării unei decizii în aplicarea art. 101 sau 102. Este totodată important de menţionat că iniţierea de către Comisie a procedurilor în vederea adoptării unor decizii în vederea aplicării art. 101 sau 102 din TFUE conduce la pierderea competenţei autorităţilor naţionale de a aplica dreptul comunitar în cauza respectivă, în cazul în care cauza este pe rolul autorităţilor naţionale, comisia putând prelua cazul numai în urmă consultării autorităţilor respective.

Referitor la înţelegerile dintre operatorii economici şi practicile concertate, acestea sunt definite în TFUE, în art. 101 ca fiind incompatibile cu piaţa internă, toate înţelegerile dintre agenţii economici, deciziile asociaţiilor agenţilor economici şi toate practicile concertate susceptibile de a afecta comerţul între statele membre şi care au ca obiect sau efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenţei pe piaţă comună.

Acelaşi articol prevede câteva exemple din tipurile de practici anticoncurenţiale cu risc pentru mediul concurenţial: fixarea preţurilor, limitarea sau controlul producţiei, distribuţiei, împărţirea pieţelor de desfacere sau a surselor de aprovizionare, etc. Trebuie menţionat că acestea sunt doar câteva exemple, autorităţile de concurenţă având obligaţia să sancţioneze orice practică anticoncurenţială care se încadrează în definiţia respectivă şi care nu poate fi exceptată.

Art. 103 alin.1  prevede exceptările de la interdicţiile stabilite, astfel, pot fi exceptate practicile care, deşi intră sub incidenţa alin.1 îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

– contribuie la îmbunătăţirea producţiei sau distribuţiei produselor sau la promovarea progresului tehnic sau economic;

– asigură consumatorilor un beneficiu echitabil prin raportare la cel realizat de părţile la înţelegerea, decizia sau practică respectivă;

– nu impun agenţilor economici implicaţi restricţii care nu sunt indispensabile în realizarea obiectivelor respective;

– nu elimina concurenţa de pe o parte substanţială a produselor sau a serviciilor la care se referă.

Normele prevăzute în art. 5 din Legea concurenţei nr. 21/1996 sunt asemănătoare cu cele din art. 101 din TFUE, diferenţa constă, în afară de condiţia restricţionării comerţului intracomunitar menţionată mai sus, în piaţă care este protejată prin aceste norme: comunitară sau naţională,şi bineînţeles în autorităţile competenţe să aplice dispoziţiile în cauză[81]. În plus, legea română dezvoltă cele patru condiţii mai sus menţionate pentru exceptarea practicilor anticoncurenţiale, potrivit restricţiilor stabilite de art. 101.

Principalele noţiuni comune ale art. 101 din TFUE, respectiv art. 5 din Legea concurenţei nr. 21/1996 sunt:

– înţelegerile între

– agenţii economici care afectează

– mediul concurenţial

– comerţul între statele membre – condiţie specifică dar necesară numai în TFUE.

Agentul economic sau întreprinderea [82]nu a fost definit de legiuitor. Curtea a reţinut o definiţie extinsă a noţiunii de agent economic, incluzând nu numai societăţi comerciale ci şi comercianţi persoane fizice.

Excepţii de la principiul interzicerii practicilor anticoncurenţiale:

Potrivit art. 5 alin. 1 din Legea concurenţei nr. 21/1996 sunt interzise orice înţelegeri exprese sau tacite între agenţii economici ori asociaţiile de agenţi economici, orice decizii luate de asociaţiile de agenţi economici şi orice practici concertate care au ca obiect sau efect restrângerea sau denaturarea concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia în speciale cele care urmăresc:

  1. a) fixarea concertată în mod direct sau indirect a preţurilor de vânzare ori de cumpărare, a tarifelor, a rabaturilor, a adaosurilor, sau a altor condiţii comerciale;
  2. b) limitarea sau controlul producţiei, distribuţiei, dezvoltării tehnologice ori investiţiilor;
  3. c) împărţirea pieţelor de desfacere sau a surselor de aprovizionare, pe criteriul teritorial, al volumului de vânzări şi achiziţii ori pe alte criterii;
  4. d) aplicarea, în privinţa partenerilor comerciali, a unor condiţii inegale la prestaţii echivalente, provocând în acest fel, unora dintre ei, un dezavantaj în poziţia concurenţială;
  5. e) condiţionarea încheierii unor contracte de acceptarea de către parteneri a unor clauze stipulând prestaţii suplimentare care, nici prin natură lor şi nici conform uzanţelor comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte;
  6. f) participarea în mod concertat cu oferte trucate la licitaţii sau orice forme de concurs de oferte;
  7. g) eliminarea de pe piaţă a altor concurenţi, limitarea sau împiedicarea accesului pe piaţă şi a libertăţii exercitării concurenţei de către alţi agenţi economici precum şi înţelegerile de a nu cumpăra sau a nu vinde către agenţi economici fără o justificare rezonabilă.

Analizând art. 5 alin.1 din Legea concurenţei nr. 21/1996, condiţiile care trebuie întrunite pentru că acesta să fie aplicabil sunt:

– existenţa unei coordonări sau colaborări între doi sau mai mulţi agenţi economici, o pierdere conştientă şi voită de autonomie;

– efectul negativ pe care îl are asupra concurenţei – restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei, sau existenţa unei asemenea posibilităţi.

În ceea ce priveşte consimţământul părţilor în realizarea unei antante concurenţiale[83], există unele excepţii de la principiile clasice:

  1. în ceea ce priveşte consimţământul părţilor a existat o controversă referitoare la alterarea voinţei participanţilor printr-un viciu de consimţământ, şi anume dacă produce efectele din materia contractelor[84]. Având în vedere principiul eficacităţii, în doctrina a fost adoptată o soluţie de compromis, şi anume, acordul încheiat cu vicierea consimtamântului rămâne valabil, însă întreprinderea al cărei consimţământ a fost viciat nu este sancţionată sau este tratată cu clemenţă.
  2. în privinţa concursului voinţelor părţilor unei antante, atâta timp cât nu există un acord formal sau scris, este foarte greu de apreciat dacă există un concurs de voinţă a părţilor unei antante, însă s-a statuat că simplă aderare de facto, conduce la realizarea concursului de voinţe.

Întrucât dovedirea practicilor concertate este destul de dificilă, autorităţile recurg la anumite prezumţii care nu se încadrează în principiul clasic al acordului de voinţă. În dreptul comunitar s-a considerat că, deşi schimbul de informaţii între agenţii economici, nu constituie în sine o practică anticoncurenţială, acţiunea ulterioară a întreprinderilor pe piaţă intră sub incidenţa art. 81 din Tratatul de Constituire a Comunităţii Europene, întrucât acestea viziează  în mod direct preţurile practicate şi volumul producţiei.

  1. incidenţa unei dispoziţii legale care anihilează autonomia de voinţă a întreprinderilor poate fi considerată că fiind exoneratoare de răspundere.

Întreprinderile pot invoca anumite prevederi legale pentru a justifica practica anticoncurenţială realizată, în situaţia în care normele legislative le impun cooperarea sau anumite forme de conlucrare însă numai dacă sunt îndeplinite anumite condiţii:

– antanta este consecinţa voinţei legiutorului – în lipsa reglementării menţionate şi a executării ei, cooperarea litigioasă nu ar mai fi avut loc sau ar fi avut loc sub o formă diferită;

– dispoziţia legală să excludă libertatea marginală a participanţilor la antantă – dependenţa acordului faţă de dispoziţia legală să fie integrală, sau datorită dispoziţiei legale, domeniul concurenţei să fie atât de restrâns încât diminuarea acesteia să nu se datoreze unei antante.

Antantele sunt interzise numai dacă au că efect sau dacă pot avea că efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei pe piaţă românească sau pe o parte a acesteia. Este suficient să se constate că, prin obiectul sau antanta este susceptibilă de a afecta piaţa, iar în ceea ce priveşte efectul anticoncurenţial, pe plan comunitar s-a urmat un model de evaluare a antantelor, în funcţie de două aspecte: realizarea unei concurente practicabile şi aprecierea antantei în mod concret.

Atingerea adusă concurenţei poate fi actuală sau virtuală – antantele pot fi doar susceptibile să aducă atingere concurenţei, dar ea va trebui să fie şi semnificativă[85].

Art. 8 din Legea concurenţei nr. 21/1996 cuprinde reglementări de minimis asemănătoare celor din dreptul comunitar. Astfel, prevederile art. 5 din Legea concurenţei nr. 21/1996 nu se aplică în cazul agenţilor economici sau grupurilor de agenţi economici la care cifra de afaceri pentru exerciţiul financiar precedent recurgerii la comportamente susceptibile de a fi calificate ca fiind practici anticoncurențiale nu depăşeşc un plafon anual stabilit de Consiliul Concurenţei şi:

– cota de piaţă totală a agenţilor economici implicaţi în înţelegerea, decizia asociaţiei de agenţi economici sau practică concertată nu depăşeşte 5%  pe niciuna din pieţele relevante afectate, în cazul înţelegerilor, deciziilor luate de agenţii economici sau practicile concertate dintre agenţii economici concurenţi;

– cota de piaţă a fiecărui agent economic implicat în înţelegerea, decizia asociaţiei de agenţi economici sau practică concertată nu depăşeşte 10% pe niciuna dintre pieţele relevante afectate, în cazul înţelegerilor, deciziilor luate de asociaţiile de agenţi economici sau practicilor concertate dintre agenţi economici care nu sunt concurenţi.

Aceste limite nu sunt incidente practicilor anticoncurenţiale interzise prin art. 5 atunci când acestea se referă la preţuri, tarife, acorduri de partajare a pieţei sau licitaţii. Atingerea adusă concurenţei poate fi internă sau externă.[86]

Înţelegerile anticoncurenţiale pot produce restricţii de concurenţă atât participanţilor la acestea, cât şi terţilor. Afectarea autonomiei competiţionale a părţilor unei antante constituie o atingere internă adusă concurenţei, această trebuind apreciată în contextul său real.

Efectele negative ale unei antante asupra concurenţei trebuie apreciate în funcţie de elementele concrete ale fiecărei speţe, întrucât există posibiliatatea ca un acord care, deşi, aparent este o antantă restrictivă de concurenţă poate influenţa pozitiv relaţiile dintre întreprinderi realizând o aprovizionare mai bună a pieţei şi practicarea unor preţuri mai reduse.

Dacă înţelegerile anticoncurenţiale au caracter ilicit, totuşi, acestea pot avea efecte benefice asupra concurenţei atât din punct de vedere economic cât şi din punct de vedere social. Efectele benefice ale înţelegerilor anticoncurenţiale în dreptul comunitar [87]sunt evaluate în baza unui bilanţ global derulat în două etape, şi anume:

– mai întâi se evaluează impactul anticoncurenţial al înţelegerii, urmând a se stabilii dacă înţelegerea este sau nu restrictivă de concurenţă – potrivit art. 101 paragraful 1 din TFUE, bilanţ concurenţial;

– apoi se stabileşte dacă avantajele economice şi sociale de ansamblu depăşesc inconvenientele aduse concurenţei, sau nu, dacă înţelegerea anticoncurenţială este validă, sau nu – art. 101 paragraful 3 din TFUE.

Art. 5 alin. 2 din Legea concurenţei stabileşte că pot fi exceptate de la interdicţia stabilită la alineatul 1 înţelegerile, deciziile luate de asociaţiile de agenţi economici sau practicile concertate care îndeplinesc condiţiile de la litera a-d şi una din condiţiile de la litera e:

  1. a) efectele pozitive prevalează asupra celor negative, sau sunt suficiente pentru a compensa restrângerea concurenţei provocată de respective înţelegeri, decizii luate de asociaţiile de agenţi economici sau practici concertate;
  2. b) beneficiarilor sau consumatorilor li se asigura un avantaj corespunzător celui realizat de părţile la respectiva înţelegere, decizie luată de către o asociaţie de agenţi economici sau practică concertată;
  3. c) eventualele restrângeri ale concurenţei sunt indispensabile pentru obţinerea avantajelor scontate, iar prin respectivă înţelegere, decizie luată de către o asociaţie de agenţi economici sau practică concertată, părţilor nu li se impun restricţii care nu sunt necesare pentru realizarea obiectivelor enumerate la litera e;
  4. d) respectiva înţelegere, decizie luată de o asociaţie de agenţi economici sau o practică concertată nu dă agenţilor economici sau asociaţiilor de agenţi economici posibilitatea de a elimina concurenţă de pe o parte substanţială a pieţei produselor ori serviciilor la care se referă;
  5. e) înţelegerea, decizia luată de o asociaţie de agenţi economici sau practică concertată în cauza contribuie sau poate contribui la:

– ameliorarea producţiei ori distribuţiei de produse, executării de lucrări, ori prestărilor de servicii;

– promovarea progresului tehnic sau economic, îmbunătăţirea calității produselor şi serviciilor;

– întărirea poziţiilor concurenţiale ale întreprinderilor mici şi mijlocii pe piaţă internă, practicarea în mod durabil a unor preţuri substanţial mai reduse pentru consumatori[88].

Condiţiile care trebuie îndeplinite de o antanta sau înţelegere anticoncurenţială pentru a beneficia de exceptare sunt:

– să contribuie la ameliorarea producţiei pentru a obţine produse de calitate mai bună; ameliorarea distribuţiei produselor, o bună organizare a producţiei şi aprovizionărilor în interesul clienţilor; promovarea progresului tehnic sau economic care, pe termen lung implică progresul social;

– să rezerve utilizatorilor o parte din profitul realizat – efectele pozitive ale antantei trebuie să se producă în beneficiul consumatorilor – aprovizionarea constantă a pieţei, calitatea mai bună a produselor şi serviciilor;

– restricţiile impuse întreprinderilor nu trebuie să depăşească ceea ce este necesar pentru realizarea condiţiilor pozitive menţionate – expresie a principiului proporţionălităţii;

– întreprinderile nu trebuie să aibă posibilitatea de a elimina de pe piaţa concurenţă pentru o parte substanţială a produselor respective – îndeplinirea acestei condiţii rezultă din analiza structurii pieţei.[89]

Acordurile orizontale sunt realizate între agenţii economici care acţionează la acelaşi nivel al procesului economic fiind susceptibile de a restrânge concurenţa. [90]

Acordurile verticale sunt realizate între agenţii economici care acţionează fiecare la un nivel diferit al procesului economic, fiind susceptibile să intensifice concurența, determinând îmbunătăţirea calităţii produseloror şi scăderea calităţii acestora.

Excepţiile se acordă prin dispensia Consiliului Concurenţei pentru cazurile individuale de înţelegeri, decizii de asociere, ori practici concertate, sau prin decizie de exceptare pentru categoriile de înţelegeri, decizii de asociere ori practici concertate stabilite prin Regulamentul din 28 februarie 1997 al Consiliului Concurenţei privind acordarea exceptării, pe categorii de înţelegeri, decizii de asociere, ori practici concertate, de la interdicţia prevăzută la art. 5 alin. 1 din Legea concurenţei nr. 21/1996, şi anume:

– acorduri pentru distribuire exclusivă. Regulamentul nr. 1983 din 22 iunie 1983 a avizat concesiunile. Acesta a intrat în vigoare la dată de 31 mai 2000;

– acorduri pentru cumpărare exclusivă. Acest acord prevedea acordarea beneficiilor scutirii categoriale, acele acorduri la care nu participau decât două întreprinderi şi prin care una din ele, revanzatorul, se angajează faţă de celălalt, furnizorul, să nu cumpere în scopul revânzării anumite produse specificate în acord decât de la acesta din urmă sau de la un terţ însărcinat cu distribuirea produselor sale;

– acorduri de cercetare-dezvoltare – Regulamentul nr 418 din 19 decembrie 1984;

– acorduri de specializare – Regulamentul nr. 417 din 19 decembrie 1984;

– acorduri pentru transfer de tehnologie şi/sau know-how – Regulamentul nr. 240 din 31 ianuarie 1996;

– acorduri de franciză – Regulamentul nr. 4087 din 30 noiembrie 1988;

– acorduri de distribuţie, service şi piese de schimb în perioada de garanţie şi post garanţie pentru autovehicule – regulamentul nr. 1475 din 28 iunie 1995;[91]

– acorduri în domeniul asigurărilor – Regulamentul Comisiei nr. 3932 din 21 decembrie 1992.

Dreptul comunitar stabileşte sancţiuni civile numai în mod excepţional, una dintre excepţii fiind prevăzută în art. 101 paragraful 2 din TFUE unde se precizează că acordurile sau deciziile interzise potrivit acestui articol sunt nule de drept.

O antantă poate fi validată dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

– ameliorarea producţiei sau distribuţiei ori promovarea progresului tehnic sau economic;

– parte echilibrată din profitul rezultat rezervată utilizatorilor;

– restricţii exclusiv indispensabile pentru atingerea acestor obiective;

– neeliminarea concurenţei pentru o parte substanţială a produselor în cauză.

Pentru a se stabili dacă este sau nu restrânsă concurenţa se evaluează efectul anticoncurenţial al antantei. Există o prezumţie absolută care prevede că antantele care au ca obiect restrângerea concurenţei prin fixarea preţurilor, limitarea producţiei sau împărţirea pieţelor afectează negativ concurenţa[92]. Aceste antante nu pot fi exceptate pe criteriul de minimis.

Pentru analizarea antantelor [93]care au că obiectiv restrângerea concurenţei se au în vedere următoarele: poziţia părţilor pe pieţele de referinţă pentru a se aprecia măsura în care vor fi afectate producţia, preţurile, şi calitatea produselor, gradul de concentrare a pieţei (numărul concurenţilor pe piaţă), barierele la intrarea sau la ieşirea de pe piaţă.

Printre antantele orizontale se numără:

– acordurile de cercetare dezvoltare care în principiu sunt benefice şi pot consta în subcontractarea anumitor activităţi de cercetare-dezvoltare, cooperare în domeniul cercetării şi dezvoltării. Există însă posibilitatea că aceste acorduri să aibă drept obiectiv împărţirea pieţelor motiv pentru care trebuie analizate în concret.

– acordurile de producţie. Pot fi acorduri privind producţia în comun, în baza cărora părţile fabrică în comun anumite produse, acordurile de specializare unilaterală sau reciprocă în baza cărora părţile sistează fabricarea unui anumit produs pe care urmează să-l cumpere de la cealaltă parte, acordurile de subcontractare în baza cărora o parte încredinţează celeilate părţi fabricarea unui produs. Aceste acorduri pot avea ca efect negativ închiderea pieţelor;

– acordurile de cumpărare presupun cumpărarea în comun de către un agent economic controlat în comun, de către o societate la care mai multe firme deţin un număr mic de acţiuni, de către întreprinderi colaboratoare;

– acorduri de comercializare, sunt încheiate între întreprinderile concurente care cooperează în domeniul distribuţiei, vânzării sau cumpărării produselor lor;

– acorduri de standardizare, stabilesc parametrii tehnici şi calitativi în care trebuie să se încadreze produselele actuale sau viitoare, sau procedeele de producţie. Acestea vizează trei pieţe relevante şi anume: piaţa produselor la care se referă standardele, piaţa serviciilor pentru stabilirea standardelor, piaţa testării şi certificării produselor;

– acordurile de mediu, au ca obiect îndeplinirea unor obiective de mediu precum şi reducerea poluării, piaţa relevantă fiind piaţa pe care acţionează părţile antantei, producători sau distribuitori ai produsului poluant sau piaţa produsului în care este încorporat poluantul.[94]

Antantele verticale privesc sau au în vedere bunuri complementare produsele de întreprinderi care nu se află la acelaşi nivel al procesului economic, astfel încât acestea nu se află în concurenţă directă, motiv pentru care antantele verticale au fost catalogate că fiind mai puţin restrictive de concurenţă.

Instrucţiunile privind aplicarea art. 5 din Legea concurenţei nr. 21/1996 stabilesc criterii de evaluare a antantelor verticale.

Restricţiile verticale pot aduce atingere concurenţei numai în cazul în care concurenţa interbrand este insuficientă, dacă există o anumită putere pe piaţă la nivelul furnizorului sau al cumpărătorului sau al ambilor.

Prin putere de piaţă se înţelege capacitatea de a practica preţuri superioare nivelului care ar rezulta din jocul concurenţei şi, cel puţin pe termen scurt de a obţine profituri peste limitele normale.

Înţelegerile exclusive sunt mult mai dăunătoare pentru concurenţă decât înţelegerile neexclusive. Prin conţinutul acestora sau prin efectele practice ale acestora, înţelegerile exclusive determină una din părţi să îndeplinească toate cerinţele celeilalte determinând o subordonare completă a uneia dintre părţi faţă de cealaltă.

Restricţiile verticale stabilite pentru produsele şi serviciile fără nume de marcă sunt mai puţin dăunătoare decât restricţionările care privesc distribuţia produselor, serviciilor cu nume de marcă. Marca de comerţ contribuie la diferenţierea produselor şi reduce substituibilitatea acestora, conducând la o elasticitate redusă a cererii şi la posibilităţi sporite de creştere a preţului.

În principiu, combinaţiile de restricţionări verticale agravează efectele negative. Cu toate acestea, unele combinaţii de restricţionări verticale sunt mai bune pentru concurenţă decât utilizarea separată a acestora. [95]

Grava atingere adusă concurenţei se realizează în momentul în care mai mulţi furnizori şi cumpărători îşi comercializează produsele şi serviciile în mod asemănător. Efectele cumulative pot constitui o problema în diferite sectoare de activitate. Cu cât restricţionarea verticală este legată într-o măsură mai mare de transferul de know-how, cu atât există mai multe motive de a sconta pe creşterea în eficiență şi cu atât este mai necesară restricţionarea verticală pentru protejarea know-how-ului transferat sau a investiţiilor angajate.

Anumite restricţionări verticale sunt justificabile în măsura în care acestea sunt legate de investiţiile specifice respective. Durata justificată va depinde de timpul necesar amortizării investiţiei.

În ceea ce priveşte metodologia de analiză a Consiliul Concurenţei va face o analiză completă din punct de vedere concurenţial şi va evalua gradul de restricţionare a concurenţei sub incidenţa art. 5 alin. 1 din Lege şi măsura în care sunt îndeplinite condiţiile de exceptare prevăzute la art. 5 alin.2 din Legea nr. 21/1996  în cazul în care se depăşeşte pragul de 30%.

Pentru evalarea gradului de restricţionare sunt avute în vedere următoarele: poziţia pe piaţă a furnizorului, poziţia pe piaţă a cumpărătorului, poziţia pe piaţă a concurenţilor, barierele la intrarea pe piaţă, maturitatea pieţei, nivelul de comercializare, natura produsului, etc.[96]

Poziţia de piaţă a furnizorului este stabilită în primul rând de cota de piaţă deţinută de acesta pe piaţa relevantă, a produsului şi geografică. Cu cât cota de piaţă este mai mare cu atât puterea de piaţă este mai mare. Poziţia de piaţă a furnizorului este consolidată de anumite avantaje concurenţiale faţă de agenţii economici[97].

Poziţia de piaţă a cumpărătorului este determinată de puterea de cumpărare şi anume, cota de piaţă deţinută de cumpărător pe piaţă achiziţiilor. Efectul puterii de cumpărare asupra efectelor anticoncurenţiale posibile nu este acelaşi în cazul diferitelor restricţionări verticale. Puterea de cumpărare poate creşte efectele negative mai ales în cazul restricționarilor pe categorii cum ar fi vânzarea exclusivă, distribuţia exclusivă şi distribuţia selectivă cantitativă.

Poziţia pe piaţă a concurenţilor se determină pe baza cotei de piaţă şi posibilelor avantaje concurenţiale. Cu cât numărul şi puterea pe piaţă a concurenţilor existenţi sunt mai mari, cu atât este mai mic riscul ca furnizorul sau cumpărătorul să aibă capacitatea de a închide piaţa şi cu atât este mai mic riscul de reducere a concurenţei intermarcă.

Barierele la intrare se măsoară prin capacitatea agenţilor economici existenţi de a-şi mari preţul peste nivelul concurenţei – de obicei peste valoarea minimă a costurilor totale medii ale diverşilor agenţi economici – şi de a realiza profituri exagerate fără că aceste profituri să tragă intrări pe piaţă. Barierele la intrare pe piaţă pot fi considerate joase în măsura în care intrările efective care ar eroda sau împiedica profiturile exagerate sunt realizabile într-un an sau doi. Barierele la intrare pot fi consecinţa unor factori diverşi cum ar fi: economiile de scară, de scop sau de diversitate, actele normative, mai ales în situaţia în care acestea prevăd drepturi exclusive, ajutoare de stat, tarife de import, drepturile de proprietate intelectuală, proprietatea asupra resurselor limitate din considerente naturale, facilităţile esenţiale, avantajul primului venit pe piaţă, loialitatea faţă de marca a consumatorilor creată prin publicitatea intensivă.

Restricţionările verticale şi integrarea verticală pot acţiona şi că bariere la intrare, îngreunând accesul la piaţă şi obstrucţionând concurenţii potenţiali. Unii dintre factorii menţionaţi ar putea fi consideraţi bariere la intrarea pe piaţă în măsura în care aceştia sunt legaţi de costurile de intrare irecuperabile, acele costuri angajate pentru a pătrunde sau a deveni activ pe o piaţă dar care se pierd atunci când agentul economic intră pe piaţă respectivă. Spre exemplu: costurile publicităţii, de asigurare a loialităţii consumatorului sunt costuri de intrare irecuperabile, cu excepţia situaţiei în care, la ieşirea de pe piaţa respectivă agentul economic ar putea să-şi vândă numele de marca sau să-l folosească altundeva fără pierderi. Cu cât sunt mai multe costuri irecuperabile, cu atât agenţii economici interesaţi de intrarea pe piaţă trebuie să cântărească mai mult riscurile implicate, iar agenţii economici existenţi vor fi mai interesaţi în a face faţă concurenţei, în contextul în care este mai costisitor, din cauza costurilor irecuperabile pentru agenţii economici existenţi să părăsească piaţă.

În situaţia în care distribuitorii sunt legaţi de un producător printr-o clauză de neconcurență, efectul de închidere a pieţei va fi mai puternic dacă stabilirea distribuitorilor proprii impune costuri de intrare irecuperabile pentru potenţialii intraţi.

Maturitatea pieţei, reprezintă aceea piaţă care există de un anumit timp şi în care tehnologiile utilizate sunt bine cunoscute şi răspândite, în care nu există inovaţii majore în ceea ce priveşte marca comercială şi în care cererea este relativ stabilă sau în declin. Pe astfel de pieţe, efectele negative sunt mai probabile decât pe pieţele mai dinamice.

Nivelul de comercializare face distincţie între produsele şi serviciile intermediare şi produsele şi serviciile finale.

Natura produsului este importantă în special în cazul produselor finale, în evaluarea atât a efectelor negative cât şi a celor pozitive. Este important pentru evaluarea efectelor negative dacă produslele de pe piaţă sunt omogene sau eterogene, dacă produsul este scump sau ieftin, precum şi dacă produsul este o achiziţie cu grad mic de repetabilitate sau o achiziţie uzuală.

Restrctionarile verticale pot avea efecte negative dacă produsul are un grad mare de eterogenitate, este mai puţin costisitor şi se încadrează în categoria achiziţiilor cu grad mic de repetabilitate. [98]

Intructiunile Consiliului Concurenţei se referă la anumite tipuri de restricţii verticale care nu beneficiază de exceptare categoriale, pentru acestea se solicită dispensa de exceptare individuală în condiţiile prevăzute de Regulamentul pentru aplicarea prevederilor art. 5 şi 6 din Legea concurenţei nr. 21/1996.

Exclusivitatea de marca este o înţelegere de non-concurenţă care se bazează pe o obligaţie sau o schemă de stimulare prin care cumpărătorul este determinat să-şi achiziţioneze practic tot necesarul de produse care aparţine unei pieţe relevante de la un singur furnizor. Această nu presupune doar obligaţia cumpărătorului de a cumpără numai de la furnizor şi direct de la acesta, ci obligaţia cumpărătorului de a nu achiziţiona şi a nu revinde sau utiliza produse sau servicii concurente.

Riscurile pentru concurenţă sunt: închiderea pieţei pentru furnizorii concurenţi şi furnizorii potenţiali, facilitatea înţelegerilor secrete ilegale între furnizori în cazul reţelelor paralele similare, diminuarea concurenţei intermarca la nivelul punctelor de desfacere în cazul în care cumpărătorul este un comerciant en-detail. Pentru evaluarea acestui tip de acord se ţine seama de:

– poziţia pe piaţă a furnizorului;

– întinderea şi durata obligaţiei de non-concurenţă;

– nivelul de comercializare, concurenţă fiind mai puţin restricţionată în cazul produsleor intermediare.

Distribuţia exclusivă este o înţelegere în cadrul căreia furnizorul convine să vând produsele unui singue distribuitor în scopul revânzării într-un anumit teritoriu. Pentru evaluarea acestui tip de acord se ţine seama de:

– poziţia pe piaţă a furnizorului şi a concurenţilor acestuia;

– efectele care pot fi produsle de combinarea sistemului de distibutie exclusivă cu alte restricţionări verticale.

Alocarea exclusivă aconsumatorilor este o înţelegere în cadrul căreia furnizorul convine să-şi vândă produsele unui singur distribuitor pentru revânzare către un anumit segment de consumatori. Distribuitorul este restricţionat în ceea ce priveşte vânzarea activă către alte segmente de consumatori, alocate exclusiv. Riscurile pentru concurenţă sunt reducerea concurenţei intră-marca şi partajarea pieţei facilitând, în special discriminările prin preţ[99].

Distribuţia selectivă este o înţelegere prin care se restricţionează, pe de o parte numărul distribuitorilor autorizaţi, pe de altă parte, posibilităţile de revânzare. Diferenţele faţă de distribuţia exclusivă constau în faptul că:

– limitarea numărului de dealeri nu depinde de numărul teritoriilor ci de criteriile de selecţie impuse, în primul rând de natură produsului;

– restricţionarea revânzării nu se referă numai la restricţionarea vânzării active într-un teritoriu, ci la restricţionarea vânzărilor către distribuitori neautorizaţi, posibilii cumpărători fiind numai dealerii autorizaţi şi consumatorii finali.

Distribuţia selectivă este utilizată în special pentru distribuirea produselelor finale de marcă.

Riscurile pentru concurenţă sunt:

– reducerea concurenţei intra-marcă şi, cu precădere, în cazul efectului cumulativ obstrucţionarea anumitor tipuri de distribuitori;

– facilitarea înţelegerilor ilegale între furnizori sau între cumpărători.

Pentru evaluarea efectelor anticoncurenţiale ale distribuţiei selective este necesar să se facă distincţie între distribuţia selectivă pur calitativă,[100] selectarea dealerilor făcându-se exclusiv pe criterii impuse de natura produsului nedeterminând în mod direct numărul distribuitorilor şi distribuţia selectivă cantitativă, cuprinzând criterii de selecţie care conduc la plafonarea numărului distribuitorilor.

Franciza comercială se referă la licenţierea drepturilor de proprietate intelectuală legate de mărci de comerţ, însemne comerciale sau comunicare de know-how, în scopul utilizării şi distribuţiei produselelor sau serviciilor.

Vânzarea exclusivă reprezintă formă extremă a distribuţiei limiate, exprimată prin limitarea numărului cumpărătorilor, prin înţelegere se specifică faptul că într-un anumit teritoriu există un singur cumpărător căruia furnizorul îi poate vinde un anumit produs final.

Vânzarea legată este acea înţelegere prin care furnizorul condiţionează vânzarea unui produs -produs comandat – de cumpărarea altui produs distinct – produs inclus – de la furnizor sau de la un alt agent economic desemnat de acesta.

Dacă vânzarea legată nu este obiectiv justificată de natură produselor sau de utilizarea comercială, această practică poate constitui un abuz în sensul art. 6 din Legea concurenţei nr. 21/1996 dar şi o restricţionare verticală incidenţa prevederilor art. 5 din Legea concurenţei numai în cazul în care conduce la exclusivitate de marca pentru produsul impus.

Preţurile de revânzare recomandate şi maxime se referă la practica recomandării produslui de revânzare sau cerinţa că revânzatorul să respecte un preţ maxim de revânzare. Riscul pentru concurenţă este faptul că acest preţ recomandat sau maxim va fi utilizat ca un punct de referinţă, putând fi practicat ca preţ de revânzare de majoritatea revânzătorilor sau chiar de toţi[101].

Antantele cu efect anticoncurenţial şi care se încadrează în parametrii prevăzuţi de regulamente şi instrucţiuni sunt considerate că fiind benefice din punct de vedere economic şi beneficiază de o prezumţie de legalitate.

  1. Reglementările care au scop exceptarea de grup a practicilor anticoncurenţiale orizontale:
  2. a) regulamentul de exceptare privind acordurile de cercetare-dezvoltare.

Prevederile art. 5 alin. 1 din Legea Concurenţei nr. 21/1996 nu se aplică acordurile încheiate între agenţii economici prin care aceştia urmăresc:

– cercetarea şi dezvoltarea în comun a produselor sau procedeelor şi exploatarea în comun a rezultatelor cercetării şi dezvoltării;

– exploatarea în comun a rezultatelor cercetării şi dezvoltării produselor sau a procedeelor realizate în comun în baza unui acord anterior între aceleaşi părţi;

– cercetarea şi dezvoltarea în comun a produselor sau procedeelor fără exploatarea în comun a rezultatelor.

Pentru aplicarea exceptării sunt necesare îndeplinirea a trei condiţii:

– cota de piaţă să fie sub pragul de 25%;

– acordul să nu conţină black-clauses;

– acordul să nu conţină clauze prin care să asigure accesul egal al tuturor părţilor la rezultatele activităţii de cercetare-dezvoltare, să garanteze libertatea părţilor de a exploata în mod independent rezultatele activităţii, în cazul în care acordul priveşte numai cercetarea-dezvoltarea în comun, să prevadă obligaţia părţii căreia i-a revenit sarcina fabricării produsului de a-l livra celorlalte părţi.

În ceea ce priveşte durata exceptării, în cazul în care întreprinderile nu sunt concurente, exceptarea va dura pe întreaga perioadă a cercetării-dezvoltării, iar dacă sunt concurente şi cota de piaţă nu depăşeşte 25%, exceptarea va dura de asemenea pe durata cercetării-dezvoltării, iar ulterior, pe perioada pe care cota de piaţă nu depăşeşte 25% din piaţa relevantă.

  1. b) regulamentul de exceptare privind acordurile de specializare vizează acordurile de specializare unilaterală prin care o parte renunţă la fabricarea anumitor produse, pe care se obligă să le cumpere de la cealaltă parte concurentă, care s-a angajat să le realizeze şi să le furnizeze, acordurile de specializare reciprocă prin care părţile îşi repartizează între ele sarcinile de fabricare, respectiv cumpărare a unor produse diferite, dar şi acordurile de producţie în comun prin care părţile se obligă să fabrice în comun unele produse. Condiţiile exceptării sunt ca acordul să nu conţină black-clauses şi cota de piaţă să fie sub pragul de 20% din piaţa relevantă.[102]

2) reglementările care au ca scop exceptarea de grup a practicilor anticoncurenţiale verticale. Acestea vizează înţelegerile convenite între doi sau mai mulţi agenţi economici care operează la niveluri diferite ale lanţului de producţie şi distribuţie referitoare la condiţiile în care părţile pot cumpăra, vinde sau revinde anumite produse ori servicii, acorduri de cumpărare şi distribuţie privind bunurile finite sau intermediare.

Condiţiile de aplicabilitate sunt:

– cota de piaţă să nu depăşească limita de 30% din piaţa deţinută de furnizor, respectiv de cea deţinută de cumpărător în cazul înţelegerilor verticale care conţin obligaţii de vânzare exclusivă;

– acordul să nu conţină black-clauses precum fixarea preţurilor sau împărţirea pieţelor.

Durata exceptării nu este prevăzută expres în regulament, în principiu, această fiind egală cu durata acordului.

Pentru evaluarea, exceptarea şi sancţionarea antantelor există trei tipuri de proceduri, şi anume:

  1. procedura de certificare prealabilă de către Consiliul Concurenţei că nu există temei pentru intervenţie, care are ca scop atestarea caracterului nerestrictiv de concurenţă al unei antante, constatarea inaplicabilităţii interdicţiei legale anterior punerii ei în practică.
  2. procedura de acordare a beneficiului exceptării prevăzut la art. 5 alin.2 din Legea concurenţei nr. 21/1996, prin dispensă pentru cazurile individuale de înţelegeri, decizii ale asociaţiilor, de întreprinderi ori practici concertate.

Aceste proceduri sunt declanşate de întreprinderile interesate printr-o notificare adesata Consiliului Concurenţei printr-un formular tip: descrierea obiectului înţelegerii, informaţii pentru determinarea pieţei relevante, argumentele pentru inaplicabilitatea art. 5 alin. 1 sau pentru exceptarea individuală în baza art 5 din Legea concurenţei nr. 21/1996.

Notificarea este efectivă de la data primirii acesteia de către Consiliul Concurenţei sau de la momentul primirii completărilor, dacă este cazul. Notificarea are caracter facultativ, însă formularea acesteia dă naştere unor consecinţe juridice cum ar fi, posibilitatea obţinerii certitudinii de legalitate, dar şi faptul că, între data la care cererea este efectivă şi data emiterii deciziei Consiliului Concurenţei întreprinderile beneficiază de impunitate.[103]

Etapele procedurilor:

– întocmirea şi depunerea cererii la Consiliul Concurenţei;

– verificarea cererii şi completarea acesteia dacă este cazul;

– investigaţia obligatorie pentru acordarea dispensei, facultativă în procedura de certificare prealabilă: solicitarea informaţiilor, inspecţia la faţă locului, audierea părţilor, a terţilor, întocmirea raportului asupra investigaţiei;

– luarea deciziei.

  1. Procedura de sancţionare pentru cazurile de încălcare a prevederilor art. 5 din Legea concurenţei nr. 21/1996.

Sesizarea Consiliului Concurenţei se poate face:

– din oficiu;

– prin plângerea formulată de persoană fizică sau juridică afectată în mod real şi direct prin încălcarea art. 5 alin.1, art. 6, 13 şi 16;

– la cererea agenţilor economici sau asociaţiilor de agenţi economici interesaţi, conform prevederilor art. 5 alin.2 sau art. 14 alin.2;

– la cererea Preşedintelui României, Comisiilor Parlamentare, senatorilor şi deputaţilor, organelor administraţiei publice centrale şi locale,organizaţiilor profesionale, patronale şi sindicale a Camerei de Comerţ şi Industrie a României a Organizaţiei privind Protecţia Consumatorilor, instanţelor judecătoreşti şi parchetelor. [104]

Etapele procedurii sunt:

  1. solicitarea informaţiilor, principiul asigurării informaţiilor relevante însă cu respectarea proporţionalităţii dar şi cu obligaţia de a permite accesul la informaţiile necesare Consiliului Concurenţei, fără a se putea opune caracterul de secret de serviciu sau secret de stat;
  2. inspecţia la faţa locului se desfăşoară de inspectorii de concurenţă mandataţi de Ministerul Justiţiei cu puteri de anchetă – drept de percheziţie, ridicare de documente, inspecţii în orice spaţii, numai după autorizarea judiciară prin încheierea preşedintelui Tribunalului, la cererea preşedintelui Consiliului Concurenţei;
  3. raportul asupra investigaţiei evidenţiază momentele procedurale, califică faptele imputate, propune măsuri şi sancţiuni. Se comunică părţilor, care pot formula observaţii în termen de 30 de zile de la primirea raportului;
  4. audierile se dispun de preşedintele Consiliului Concurenţei, privesc înteprinderile implicate, persoanele care au depus plângeri, orice persoane care deţin informaţii relevante. Se desfăşoară în plenul Consiliului Conmcurentei şi nu sunt publice. Pentru consultarea documentelor care constituie secret de stat sau sunt confidenţiale este necesară o decizie a preşedintelui Consliului Concurenţei. Deciziile Consiliului Concurenţei pot fi:

– deciziile de respingere a unei cereri sau plângeri, se emit de preşedintele Consiliului Concurenţei în cazul în care apreciază că motivele invocate prin cerere pentru pornirea investigaţiei sunt insuficiente;

– deciziile privind măsuri procedurale luate pentru soluţionarea cazurilor, cum sunt decizia comisiilor Consiliului Concurenţei prin care întreprinderile sunt obligate să furnizeze corect şi complet informaţiile solicitate, dar şi decizia comisiilor Consiliului Concurenţei prin care întreprinderile sunt obligate să se supună inspecţiei;

– deciziile privind măsuri interimare, luate pe parcursul procedurii, prin care Consiliul Concurenţei impune întreprinderilor implicate în antantă obligaţiile necesare pentru stabilirea caracterului concurenţial al pieţei şi repunerea părţilor în situaţia anterioară;

– deciziile finale pot fi:

  1. a) decizii de admitere a cererii, în cazul în care nu intră sub incidenţa art. 5 alin. 1 din Legea concurenţei nr. 21/1996 şi decizie de declanşare a investigaţiei în cazul în care antantei îi este aplicabil art. 5 alin. 1 din Legea concurenţei nr. 21/1996.
  2. b) decizii de acordare a exceptării prin dispensă, în cadrul procedurii individuale în care se precizează data de la care se aplică durata acordării acesteia, condiţii şi obligaţii dacă este cazul. Dispensa se poate reinoii la cererea părţilor înainte de expirarea duratei prevăzute, putându-se emite o decizie de retragere a beneficiului exceptării, dacă împrejurările avute în vedere s-au modificat. Decizia este lovită de nulitate în cazul în care acordarea exceptării a fost făcută din eroare, în temeiul unor informaţii false, inexacte sau incomplete.
  3. c) decizii de refuz de dispensă, care pot fi atacate în contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti în termen de 30 de zile de la comunicare[105].

În cadrul procedurii de sancţionare pentru cazurile de încălcare a art. 5alin.1 din Legea nr. 21/1996, plenul Consiliului Concurenţei poate emite decizii prin care să dispună:

– închiderea investigaţiei, dacă nu există suficiente dovezi privind încălcarea dispoziţiilor legii;

– ordonarea încetării practicilor anticoncurenţiale constatate, formulând recomandări, impunând părţilor condiţii speciale şi alte obligaţii şi aplicând amenzi contravenţionale. Se precizează termenul în care părţile trebuie să se conformeze hotărârii.

– confiscarea profiturilor sau a veniturilor suplimentare realizate de agenţii economici prin practicile anticoncurenţiale.

În situaţia în care agenţii economici nu se conformează deciziilor impuse, Consiliul Concurenţei poate emite o decizie prin care să se aplice o amendă cominatorie de până la 5% din cifra de afaceri medie zilnică în anul financiar anterior sancţionării, pentru fiecare zi de întârziere. Hotărârile menţionate trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să fie motivate. Acestea se comunica părţilor şi pot fi publicate în Monitorul Oficial pe cheltuiala partii interesate, în termen de 30 de zile de la comunicare pot fi atacate la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia contencos administrativ, fără ca promovarea căii de atac să ducă la suspendarea executării deciziei care poate fi dispusă de preşedintele instanţei la cererea părţii interesate.

Secţiunea a-6-a:Regimul sancționator.

Orice angajamente, convenţii sau clauze contractuale care conţin o practică anticoncurenţială interzisă prin art. 5 şi 6 din Legea concurenţei nr. 21/1996  sunt lovite de nulitate absolută. Art. 7 din Legea nr. 21/1996 dispune că, dacă, prin măsurile şi prin sancţiunile aplicate de Consiliul Concurenţei unui operator economic [106]abuzând de poziţia sa dominantă, nu se obţin restabilirea situaţiei şi prevenirea repetării abuzului, Consiliul Concurenţei poate cere Curţii de Apel Bucureşti să ordone măsurile adecvate, ceea ce este aplicabil şi în cazul antantelor anticoncurenţiale.

Sancţiunile administrative constau în:

– confiscarea specială a profiturilor sau a veniturilor suplimentare realizate de întreprinderi ca urmare a încălcării legii;

– amenzile contravenţionale pentru fapte calificate ca fiind contravenţii şi anume: încălcarea prevederilor art. 5 alin.1, plenul Consiliului Concurenţei constată contravenţia şi aplică sancţiunea ori neindeplinirea unei obligaţii sau condiţii impuse de Consiliul Concurenţei, inspectorii de concurenţă constată contravenţia şi aplică sancţiunea.

Criteriile de stabilire a cuantumului amenzilor sunt:

  1. a) gravitatea şi durata în timp a faptei;
  2. b) consecinţele faptei asupra concurenţei.

Consiliul Concurenţei a elaborat:

  1. instrucţiuni prin care a stabilit metodologia pentru determinarea cuantumului amenzii, bazată pe un nivel de bază, stabilit pe baza gravităţii şi duratei încălcării şi circumstanţe agravante şi atenuante;
  2. o politică de clemenţă, constând într-un tratament favorabil pentru agenţii economici, părţi la carteluri, fixarea preţurilor, a nivelului producţiei, etc. – care cooperează cu autoritatea de concurenţă pentru descoperirea şi sancţionarea unor practici anticoncurenţiale.
  3. imunitatea la amendă prin instrucţiuni, pentru contravenţiile prevăzute de art. 56 lit. a) din Legea nr. 21/1996 pentru cazurile în care întreprinderea în cauză este prima care furnizează elemente probatorii care permit declanşarea procedurii de investigaţie sau dovedire a încălcării legii.

Un agent economic, pentru a beneficia de această imunitate trebuie să coopereze cu Consiliul Concurenţei pe toată durata procedurii, trebuie să înceteze participarea la activitatea ilicită cel mai târziu la data furnizării probelor, să nu fi luat măsuri pentru a constrânge alte întreprinderi să participe la antantă.

  1. reducerea cuantumului amenzii (până la 50%) pentru cazurile în care întreprinderea nu îndeplineşte condiţiile pentru a beneficia de imunitate la amendă, dar furnizează Consiliului Concurenţei elemente probatorii privind încălcarea legii, aducând o contribuţie semnificativă în raport cu cele aflate deja în posesia acesteia, încetează participarea la activitatea ilicită cel mai târziu la data furnizării dovezilor menţionate.
  2. amenzile contravenţionale pentru încălcarea normelor de procedură, respectiv pentru furnizarea de informaţii inexacte sau incomplete prin cererea de acordare a exceptării individuale, furnizarea de informaţii inexacte sau incomplete, ori de documente incomplete sau nefurnizarea informaţiilor şi documentelor solicitate, furnizarea de informaţii, documente, înregistrări şi evidențe într-o formă incompletă în timpul inspecţiilor[107], refuzul de a se supune inspecţiei. Dreptul Consiliului Concurenţei de a aplica sancţiunile contravenţionale se prescrie într-un termen de:
  3. a) 3 ani pentru contravenţiile prevăzute de art. 50 lit. c, d şi e;[108]
  4. b) 5 ani pentru celelalte contravenţii.

Termenul de prescripţie începe să curgă de la dată încetării practicii anticoncurenţiale, întrerupandu-se prin orice altă acţiune declanşată de Consiliul Concurenţei în cauză, însă durata termenului nu va depăşi dublul termenului de prescripţie, indiferent de numărul întreruperilor.

  1. amenzile cominatorii se aplică de comisiile Consiliului Concurenţei într-un cuantum fix pe fiecare zi de întârziere, în scopul îndeplinirii obligaţiilor constând în furnizarea completă şi corectă a informaţiilor, supunerea la control, etc.

Potrivit art. 60 alin. 1 din Legea concurenţei nr. 21/1996, participarea cu intenţie frauduloasă şi în mod determinat a unei persoane fizice la conceperea, organizarea sau realizarea practicilor interzise de art. 5 alin. 1 şi de art. 6 din Legea nr. 21/1996 şi care nu sunt exceptate conform art. 5 alin. 2 sau ale art. 8 constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 4 ani sau cu amendă. [109]

Acţiunea penală se pune în mişcare la sesizarea Consiliului Concurenţei. Instanţa judecătorească poate dispune publicarea, în presă, pe cheltuiala celui vinovat, a hotărârii definitive. Totodată, potrivit art. 62 din Legea concurenţei nr. 21/1996, orice persoană care utilizează sau divulgă, în alte scopuri decat cele prevăzute de prezenţa lege, documente sau informaţii cu caracter de secret profesional, primite sau de care a luat cunoştiinţă în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul, răspunde potrivit legii penale, putând fi obligată şi la repararea prejudiciului cauzat.

Principalele modificări aduse prin Ordonanţă de Urgenţă nr 75/2010 regimului sanctionator al Legii concurenţei nr. 21/1996 sunt:

Articolul 50 se modifică şi va avea următorul cuprins: ” Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 0,1% la 1% din cifra de afaceri totală din anul financiar anterior sancţionării următoarele fapte, săvârşite cu intenţie sau din neglijenţă de întreprinderi ori asociaţii de întreprinderi: (la data 14-iul-2011 Art. I, punctul 42. modificat de Art. I, punctul 31. din Legea 149/2011 ) a) furnizarea de informaţii inexacte, incomplete sau care induc în eroare într-o cerere, o confirmare, o notificare sau o completare la aceasta, potrivit prevederilor art. 15; b) furnizarea de informaţii inexacte, incomplete sau care induc în eroare ori de documente incomplete sau nefurnizarea informaţiilor şi documentelor solicitate potrivit prevederilor art. 35 alin. (1) lit. a); c) furnizarea de informaţii inexacte sau care induc în eroare, ca răspuns la o solicitare efectuată potrivit prevederilor art. 35 alin. (2); d) furnizarea de informaţii, documente, înregistrări şi evidenţe într-o formă incompletă în timpul inspecţiilor desfăşurate potrivit prevederilor art. 36; e) refuzul de a se supune unei inspecţii desfăşurate potrivit prevederilor art. 36.”

După articolul 50 se introduce un nou articol, articolul 50 1 , cu următorul cuprins: „- Art. 50 1 (1)Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 20.000 lei faptele autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice centrale şi locale constând în: a)furnizarea cu intenţie ori din neglijenţă de informaţii inexacte, incomplete sau care induc în eroare ori de documente incomplete sau nefurnizarea informaţiilor şi documentelor solicitate, potrivit prevederilor art. 35 alin. (1) lit. b); b)furnizarea cu intenţie ori din neglijenţă de informaţii inexacte sau care induc în eroare, ca răspuns la o solicitare efectuată potrivit prevederilor art. 35 alin. (2). (2)Dacă, cu intenţie sau din neglijenţă, nefurnizarea informaţiilor solicitate persistă după termenul stabilit de către Consiliul Concurenţei, acesta va putea aplica conducătorului instituţiei ori autorităţii administraţiei publice centrale sau locale o amendă cominatorie de până la 5.000 lei pentru fiecare zi de întârziere.

Articolul 51 se modifică şi va avea următorul cuprins: „Art. 51 (1)Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 0,5% la 10% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior sancţionării următoarele fapte, săvârşite cu intenţie sau din neglijenţă de întreprinderi sau asociaţii de întreprinderi: (la data 14-iul-2011 Art. I, punctul 44. modificat de Art. I, punctul 33. din Legea 149/2011 ) a) încălcarea prevederilor art. 5 şi 6 din prezenta lege, precum şi a prevederilor art. 101 şi 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene; b) nenotificarea unei concentrări economice, potrivit prevederilor art. 15 alin. (1) şi (2), înainte de punerea în aplicare a acesteia, cu excepţia cazului în care sunt incidente prevederile art. 15 alin. (7) sau s-a acordat o derogare conform art. 15 alin. (8); c) realizarea unei operaţiuni de concentrare economică cu încălcarea prevederilor art. 15 alin. (6)-(8); d)punerea în practică a unei operaţiuni de concentrare economică, declarată incompatibilă printr-o decizie a Consiliului Concurenţei, potrivit prevederilor art. 46 alin. (4) lit. a); (la data 14-iul-2011 Art. I, punctul 44. modificat de Art. I, punctul 33. din Legea 149/2011 ) e) neîndeplinirea unei obligaţii, a unei condiţii sau a unei măsuri impuse printr-o decizie luată potrivit prevederilor prezentei legi. (2) Dacă încălcarea săvârşită de o asociaţie de întreprinderi priveşte activităţile membrilor săi, amenda nu poate depăşi 10% din suma cifrelor de afaceri totale ale fiecărui membru activ pe piaţa afectată de încălcarea săvârşită de asociaţie. (3) În ceea ce priveşte contravenţia prevăzută la alin. (1) lit. a), constând în încălcarea prevederilor art. 5 din prezenta lege, precum şi a prevederilor art. 101 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, Consiliul Concurenţei va stabili, prin instrucţiuni, condiţiile şi criteriile de aplicare a unei politici de clemenţă, care poate merge până la absolvire de răspundere pecuniară.

După articolul 51 se introduce un nou articol, articolul 51 1 , cu următorul cuprins: „Art. 51 1 (1) Prin excepţie de la prevederile art. 50 şi 51 alin. (1), în cazul în care cifra de afaceri, realizată în anul financiar anterior sancţionării, nu poate fi determinată, va fi luată în considerare cea aferentă anului financiar în care întreprinderea sau asociaţia de întreprinderi a înregistrat cifra de afaceri, an imediat anterior anului de referinţă pentru calcularea cifrei de afaceri în vederea aplicării sancţiunii. (2) Prin excepţie de la prevederile art. 50 şi art. 51 alin. (1) din prezenta lege şi ale art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul întreprinderii sau asociaţiei de întreprinderi nou-înfiinţate, care nu a înregistrat cifra de afaceri în anul anterior sancţionării, aceasta va fi sancţionată cu: a)amendă de la 10.000 lei la 1.000.000 lei, în cazul contravenţiilor prevăzute la art. 50; Ordonanta urgenta 75/2010 – forma sintetica pentru data 2016-06-08 pag. 13 6/8/2016 : laura.ceazar@gaspeco.ro (la data 14-iul-2011 Art. I, punctul 45. modificat de Art. I, punctul 34. din Legea 149/2011 ) b)amendă de la 15.000 lei la 2.500.000 lei, în cazul contravenţiilor prevăzute la art. 51 alin. (1). (la data 14-iul-2011 Art. I, punctul 45. modificat de Art. I, punctul 34. din Legea 149/2011.[110]

Sancţiunile pentru contravenții se aplică de către inspectorii de concurenţă, comisiile Consiliului Concurenţei sau de către plenul Consiliului Concurenţei. Procesele verbale prin care se aplică sancţiuni pot fi atacate la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în termen de 15 zile de la comunicare.

Hotărârea Judecătoriei poate fi atacată cu recurs la Tribunalul Bucureşti, Secţia Contencios Administrativ în termen de 15 zile de la comunicare. Deciziile emise de către Consiliul Concurenţei vor fi comunicate părţilor în cauza de către Consiliul Concurenţei şi vor fi publicate în Monitorul Oficial al României partea I, pe cheltuiala contravenientului sau a solicitantului, după caz, ori pe pagină de internet a Consiliului Concurenţei.

Persoanele fizice sau juridice care se consideră prejudiciate printr-o practică anticoncurenţială pot formulă cereri privind acordarea de despăgubiri în termen de 2 ani de la dată la care decizia Consiliului Concurenţei pe care se întemeiază acţiunea în subsidiar rămâne definitivă.

Există contravenţii şi infracţiuni prevăzute în Legea 11/1991 privin combaterea concurenţei neloiale. Potrivit art. 4: ) Constituie contravenţii, în măsura în care nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate potrivit legii penale infracţiuni, încălcarea cu vinovăţie a prevederilor art. 2 alin. (2) lit. a) şi b). (2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează cu: a) amendă de la 5.000 lei la 50.000 lei pentru contravenţiile săvârşite de persoane juridice; b) amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei pentru contravenţiile săvârşite de persoane fizice. (la data 25-mai-2015 Art. 4, alin. (2), litera B. modificat de Art. 1, punctul 3. din Legea 117/2015 ) (3) Constituie contravenţie, în măsura în care nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate potrivit legii penale infracţiuni, următoarele fapte săvârşite cu vinovăţie de către persoane fizice sau juridice: (la data 25-mai-2015 Art. 4, alin. (3) modificat de Art. 1, punctul 3. din Legea 117/2015 ) a) furnizarea de informaţii inexacte, incomplete sau care induc în eroare ori de documente incomplete sau nefurnizarea informaţiilor şi documentelor solicitate potrivit prevederilor art. 3 4 ; b) furnizarea de informaţii, documente, înregistrări şi evidenţe într-o formă incompletă în timpul inspecţiilor desfăşurate; c) refuzul nejustificat al întreprinderilor de a se supune unei inspecţii desfăşurate potrivit prevederilor art. 3 4 ; d) nerespectarea măsurilor impuse de către Consiliul Concurenţei potrivit prevederilor art. 3 1 alin. (2) lit. a) şi b). (4) Săvârşirea de către întreprinderi, autorităţile şi instituţiile publice a contravenţiilor prevăzute la alin. (3) se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 10.000 lei. (5) Săvârşirea de către persoanele fizice a contravenţiilor prevăzute la alin. (3) se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 2.000 lei

Potrivit art. 5 din Legea 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale : , Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă: a) folosirea unei firme, embleme sau a unui ambalaj de natură să producă confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant; b) folosirea în scop comercial a rezultatelor unor experimentări sau a altor informaţii confidenţiale în legătură cu acestea, transmise autorităţilor competente în scopul obţinerii autorizaţiilor de comercializare a produselor farmaceutice ori a produselor chimice destinate agriculturii, care conţin compuşi chimici noi; c) divulgarea, achiziţionarea sau utilizarea secretului comercial de către terţi, ca rezultat al unei acţiuni de spionaj comercial ori industrial, dacă prin aceasta sunt afectate interesele sau activitatea unei persoane juridice; d) divulgarea sau folosirea secretelor comerciale de către persoane împuternicite de deţinătorii legitimi ai acestor secrete pentru a-i reprezenta în faţa autorităţilor publice ori a instituţiilor publice, dacă prin aceasta sunt afectate interesele sau activitatea unei persoane juridice; e) folosirea de către o persoană dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (1) din Codul penal a secretelor comerciale de care a luat cunoştinţă în exercitarea atribuţiilor de serviciu, dacă prin aceasta sunt afectate interesele sau activitatea unei persoane juridice; f) producerea în orice mod, importul, exportul, depozitarea, oferirea spre vânzare ori vânzarea unor mărfuri sau servicii purtând menţiuni false privind brevetele de invenţii, brevetele pentru soiuri de plante, mărcile, indicaţiile geografice, desenele ori modelele industriale, topografiile de produse semiconductoare, alte tipuri de proprietate intelectuală, cum ar fi aspectul exterior al firmei, designul vitrinelor sau cel vestimentar al personalului, mijloacele publicitare şi altele asemenea, originea şi caracteristicile mărfurilor, precum şi cu privire la numele producătorului sau al comerciantului, în scopul de a-i induce în eroare pe ceilalţi comercianţi şi pe beneficiari. Prin menţiuni false privind originea mărfurilor, în sensul alin. 1 lit. f), se înţelege orice indicaţii de natură a face să se creadă că mărfurile au fost produse într-o anumită localitate, într-un anumit teritoriu sau într-un anumit stat. Nu se socoteşte menţiune falsă privind originea mărfurilor denumirea unui produs al cărui nume a devenit generic şi indică în comerţ numai natura lui, în afară de cazul în care denumirea este însoţită de o menţiune care ar putea face să se creadă că are acea origine. (la data 01-feb-2014 Art. 5 modificat de Art. 34 din titlul II din Legea 187/2012)

Potrivit art. 8 din Legea 11/1991 : “Acţiunea penală în cazurile prevăzute la art. 5 se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, la sesizarea camerei de comerţ şi industrie teritoriale sau a altei organizaţii profesionale ori la sesizarea persoanelor împuternicite de Consiliul Concurenţei. În aplicarea prezentei legi, Consiliul Concurenţei va avea atribuţiile prevăzute la art. 33-38 şi 40 din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.”  (la data 01-feb-2014 Art. 8 modificat de Art. 27, punctul 2. din titlul II din Legea 255/2013 ).[111]

Potrivit aceleiaşi legi, dispoziţiile cuprinse sunt opozabile persoanelor fizice sau juridice străine care săvârsesc acte de concurenţă neloială pe teritoriul României.

Secţiunea a-7-a : Politică de clemenţă

Consiliul Concurenţei a emis Ordinul nr. 300/2009 publicat în Monitorul Oficial nr. 610 din dată de 7 septembrie 2009 pentru punerea în aplicare a instrucţiunilor privind condiţiile şi criteriile de aplicare a unei politici de clemenţă potrivit prevederilor art. 51 alin.2 din Legea concurenţei nr. 21/1996. Instrucţiunile adoptate prin prezentul ordin stabilesc modalitatea prin care se recompensează cooperarea operatorilor economici cu Consiliul Concurenţei în momentul în care operatorii economici sunt sau au fost parte a unei înţelegeri grave ce a afectat teritoriul României sau o parte a acestuia.

Înţelegerile de acest fel sunt cele mai grave încălcări ale legislaţiei în domeniul concurenţei, a căror sancţionare constă într-o amendă substanţială. Potrivit noului act normativ, astfel de înţelegeri sunt definite că fiind:

  1. a) înţelegerile şi/sau practicile concertate orizontale, între doi sau mai mulţi concurenţi îndreptate împotriva unor concurenţi (denumite carteluri);
  2. b) înţelegerile şi/sau practicile concertate verticale între operatorii economici care au că obiectiv restrângerea libertăţii cumpărătorului sau restricţionarea teritoriului sau a clientele;

Înţelegerile presupun întrunirea acordului de voinţă a cel puţin doi agenţi economici. Recompensarea denunţării are un caracter individual. [112]În cazul în care mai mulţi agenţi economici depun o cerere de clemenţă, această nu va fi considerată o cerere valabilă potrivit prevederilor Ordinului 300/2009.

Cererea de clemenţă, se va înainta numai Consiliului Concurenţei, astfel încât orice altă cerere transmisă oricărei alte instituţii sau autorităţi nu va fi considerată cerere de clemenţă. Operatorii economici pot obţine imunitate la amendă sau reducerea cuantumului acesteia respectând condiţiile generale impuse de noul act normativ numai dacă intrunesc următoarele condiţii:

  1. cooperează în mod real, total, continuu şi prompt cu Consiliul Concurenţei, de-a lungul întregii proceduri de investigaţie respectiv:

– furnizează [113]Consiliului Concurenţei toate informaţiile relevante şi elementele probatorii de care dispun sau ar putea dispune referitor la încălcarea suspectată;

– rămân la dispoziţia Consiliului Concurenţei pentru a răspunde oricărei solicitări care ar putea contribui la stabilirea situaţiei de fapt;

– nu distrug, falsifică sau ascund informaţii relevante ori elemente probatorii referitoare la presupusă înţelegere;

– nu dezvăluie existenţa cererii pentru clemenţă sau conţinutul acesteia înainte că autoritatea de concurenţă să transmită raportul de investigaţie părţilor, în afară cazului în care Consiliul Concurenţei a stabilit altfel.

  1. au încetat implicarea în presupusa înţelegere la solicitarea Consiliului Concurenţei;
  2. nu au dezvăluit intenţia de realizare a unei cereri pentru clemenţă sau elemente ale cererii decât în fataaltor autorităţi de concurenţă.

În practică s-a constatat că membrii cartelurilor au unele reţineri pentru autodenunţ deşi acesta i-ar exonera de amenzi usturătoare.

Cartelul parafinei de pe piaţă autohtonă a primit amenzi usturătoare în valoare de 676 milioane de Euro. Membrii cartelului se reuneau periodic pentru a stabili preţul parafinei şi pentru a face schimb de informaţii comerciale. Compania Shell, care era membră a cartelului, a apelat la aşa-numită politică de clemenţă şi a scăpată de amendă pentru că a denunţat toate neregulile, ajuntând la declanşarea anchetei. 90% din investigaţiile Comisiei Europene pe carteluri se datorează acestei strategii.

Un alt exemplu de practică anticoncurenţială ar fi situaţia în care, deşi preţul cimentului crescuse constant, cei trei mari producători existenţi atunci pe piaţă şi-au păstrat nemodificate cotele de piaţă. Inspectorii Consiliului Concurenţei au descoperit şi au demontat unul dintre cele mai puternice carteluri formate vreodată în România. Probele au fost notiţele scrise de mâna ale unui reprezentant Holcim referitoare la schimbul de informaţii între această companie, Lafarge şi Carpatcement, privind creşterile viitoare de preţ şi datele când acestea urmau să fie operate[114].

Inspectorii nu caută un act sau un bilanţ ci elemente care pot să dispară într-o secundă.

De aceea se pleacă inopinat în control. Un cartel nu se formează pe o piaţă cu mai mulţi competitori ci pe o piaţă unde sunt cel mult 6, unde, pentru a evita concurenţa, aceştia fac înţelegeri privind fixarea preţurilor, nivelul producţiei, cotele de vânzări, împărţirea pieţelor, trucarea unor licitaţii sau restricţionarea importurilor ori a exporturilor. Orice nou-sosit pe piaţă este fie forţat să între în cartel, fie adus în faliment prin coborârea voită a preţurilor, pentru o perioada de către membrii cartelului[115].

Un alt exemplu a fost acela în care Consiliul Concurenţei a constatat, în urmă investigaţiei, că unsprezece companii de taxi din Timişoara au participat la o înţelegere privind majorarea tarifelor pentru serviciile oferite începând cu luna decembrie 2007. Amendă totală aplicată de Consiliul Concurenţei a fost de 348.710 lei. Primul operator economic care informează Consiliul Concurenţei beneficiază de imunitate la amendă.

Dacă există şi alte companii implicate în cartel care cooperează cu Consiliul Concurenţei, beneficiază de reducerea amenzii de până la 50%. Radio taxi care desfăşoară atât activităţii de dispecerat, cât şi de taximetrie a fost primul operator economic care a beneficiat de politică de clemenţă şi a denunţat Consiliului Concurenţei practicile anticoncurenţiale[116].

Politica de clemenţă este un instrument crucial şi un stimulent oferit membrilor unui cartel pentru încetarea acestei activităţi ilegale, precum şi transmiterea de informaţii deconspiratoare asupra existenţei acestora. [117]

Consiliul Concurenţei are atribuţii în identificarea practicilor anticoncurenţiale şi în aplicarea sancţiunilor prevăzute de lege. Amendă poate fi până la 10% din cifra de afaceri totală din anul financiar anterior sancţionării iar participarea cu intenţie frauduloasă şi în mod determinant a unei persoane fizice la conceperea, organizarea sau realizarea practicilor interzise de Legea concurenţei constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu amendă. Acţiunea penală se pune în mişcare la sesizarea Consiliului Concurenţei[118].

Politică de clemenţă are drept obiectiv obţinerea informaţiilor într-un stadiu incipient al derulării cartelului care pot fi verificate facil, deoarece Consiliul Concurenţei poate dispune efectuarea unei inspecţii inopinate în locurile indicate de către operatorul economic respectiv.[119]

Un singur operator economic poate beneficia de imunitate condiţionată la amendă întrucât pe de o parte se consideră că un singur loc rezervat exonerării totale de la amendă reprezintă un stimulent puternic pentru o decizie cât mai rapidă a operatorului economic de a colabora, iar pe de altă parte, acordarea imunităţii reprezintă o derogare importantă de la rolul sanctionator al Consiliului Concurenţei.

Pentru a beneficia de reducerea amenzii membrii unui cartel nu vor fi siguri de partenerii lor deoarece aceştia pot ceda în orice moment tentaţiei destabilizatoare, dezvăluind datele cartelului şi devenind unicul care beneficiază de imunitate în adevăratul sens al cuvântului. Membrii unui cartel au următoarele opţiuni:

– să aplice la programul de clemenţă şi să primească imunitatea la amendă, rămânând cu un beneficiu rezultat în urmă practicării preţurilor cartelului;

– furnizează Consiliului informaţiile referitoare la pretinsă încălcare a legii, care să aducă o contribuţie suplimentară semnificativă în raport cu cele aflată deja în posesia acestuia. Al doilea operator economic poate beneficia de o reducere cuprinsă între 20% şi 30% din amendă aplicată de către Consiliul Concurenţei[120].

Capitolul 3. Concurenţa în dreptul comparat

Sectiunea 1. Suedia

Rolul constituțional al dreptului Uniunii și al dreptului CEDO nu a fost definit în legea suedeză, dar jurisprudența suedeză arată clar că un conflict la nivel constituțional este evitat în mod sistematic. Curțile suedeze acordă în practică precedență normelor de drept CEDO și celor ale dreptului Uniunii.

În cazul normelor de drept supranațional secundar, ca de exemplu cele izvorând dintr-o directivă UE, curtea națională suedeză se folosește de discreția acordată pentru a interpreta legea națională relevantă în cauza de față într-un mod consecvent cu dreptul supranațional, însă în același timp poate adopta, după caz, o interpretare fie extensivă, fie restrictivă. Dar când adaugăm la acest lucru, faptul că modalitatea de lucru obișnuită este una minimalistă, foarte precaută și evoluționistă, care evită schimbările bruște, atunci se înțelege că în general modul de abordare obișnuit este unul restrictiv.

În ultimele decenii am fost martorii unei tendințe conform căreia curțile supra- și internaționale joacă rolul principal în protecția drepturilor omului. În țările scandinave acest rol este unul și mai important datorită faptului că nu există o tradiție a controlului jurisdicţional al constituţionalităţii. Țările scandinave nu au Curți Constituționale.

CEDO a jucat astfel un rol major în constituționalizarea drepturilor omului în Scandinavia. La o observare superficială s-ar putea spune că instanțele superioare scandinave acordă precedență dreptului supra- și internațional în relație cu dreptul constituțional național. În realitate, acest fenomen este doar rezultatul unei slabe tradiții a controlului jurisdicţional al respectării drepturilor constituționale.

În Suedia, legislativul este investit în mod tradițional cu protecția drepturilor omului și obligația este una negativă, de a nu introduce prevederi legislative care pot intra în conflict cu obligațiile asumate de stat în domeniul protecției drepturilor omului.[121]

Au hotărârile în cauzele adjudecate de Curtea de la Strasbourg și Luxemburg valoare de precedent judiciar în curțile scandinave? Răspunsul pare a fi nu, valoarea este una de res interpretata, mai degrabă decât una de res judicata, prin aceasta înțelegând că autoritatea acestor curți este limitată la sfera specifică a competenței lor.

NJA 2010 s. 168 I și II este un caz judecat de Curtea Supremă Suedeză care face referire la două hotărâri ale Curții de la Strasbourg nr. 14939/03, Zolotukhin și no. 13079/03, Ruotsalainen. Speţa în NJA 2010 s. 168 se referă la același sistem cu penalități paralele ca și cauza Fransson. Judecătorii de la Curtea Supremă Suedeză în NJA 2010 s. 168 punctul 38 ajung la concluzia că nu există temei care să sprijine un verdict care să invalideze în mod general sistemul suedez cu penalități paralele, deci conform acestei hotărâri sistemul este compatibil cu dreptul CEDO.

Punctul 37 în NJA 2010 s. 168 are importanță majoră în decizia luată de Curtea de la Haparanda de a cere o hotărâre prejudicială de la CJUE. Citez în original și traduc.

En förutsättning för att med hänvisning till Europakonventionen underkänna en ordning som gäller enligt intern svensk reglering bör vara att det finns klart stöd för detta i konventionen eller i Europadomstolens praxis.

O condiție necesară pentru a invalida o normă de drept în vigoare conform cu legea internă suedeză, prin a face referire la Convenția Europeana (CEDO) este aceea de a putea confirma existența unui temei clar, fie în Convenție, fie în jurisprudența Curții Europene.”[122]

Curtea Supremă Administrativă Suedeză în RÅ 2009 ref. 94 își declară poziția referitoare la hotărârea Curții de la Strasbourg nr. 14939/03, Zolotukhin, menționează că în conformitate cu această hotărâre, sistemul suedez cu penalități paralele este compatibil cu dreptul CEDO, mai exact cu prohibiția ne bis in idem, însă precizează că pentru a fi proporțional acest sistem trebuie să asigure coordonarea celor două pedepse.

Tribunalul care a făcut cererea pentru a obține o hotărâre prejudicială în cazul Fransson argumentează că o asemene decizie ar clarifica o dată pentru totdeauna, chestiunea referitoare la existența unui temei clar în dreptul Uniunii Europene pentru a invalida în mod general și definitiv sistemul suedez cu penalități paralele. Deci se poate observa că lipsa unei Curți Constituționale aduce după sine faptul că un tribunal de primă instanță se lovește în mod repetat de aceeași întrebare chinuitoare.

Curtea de la Haparanda face referire la Cauza C-262/99, Louloudakis, pct. 67 și argumentează exact că ne bis in idem, ca și principiu general de drept, trebuie respectat în cadrul sancțiunilor fiscale care deși nu sunt încă armonizate, și aparțin domeniului autonomiei procedurale naționale, la momentul de față, trebuie respectat în orice situație în care statele membre își exercită dreptul la autonomia procedurală fiscală. Cu alte cuvinte, curtea suedeză subliniază faptul că autonomia nu este una nelimitată, ci una strict condiționată de respectul pentru principiile de drept europene și dreptul Uniunii Europene.

Cererea Curții de la Haparanda se încheie cu punctele de vedere ale curții adresante, printre care opinia clară că sistemul de penalități suedez nu este compatibil cu dreptul Uniunii.

Sectiunea 2. Franta

Intr-o acceptiune extensiva, dreptul concurentei comerciale este definit ca fiind totalitatea normelor juridice care reglementeaza competitia pe piata intre agentii economici.[123][1] Scopul concurentei nu este altul decat castigarea si mentinerea clientelei.

O alta definitie, asemanatoare, considera ca dreptul concurentei reprezinta ansamblul de norme juridice care reglementeaza raporturile stabilite in urma savarsirii unor acte ce ating functia sociala a concurentei sau reprezinta o amenintare pentru aceasta.[124]

Prin acte ce aduc atingere concurentei se au in vedere atat actele care au ca efect limitarea sau anihilarea functiei sociale a concurentei ( restrangerile de concurenta) cat si actele ce pot  denatura concurenta.

Aceste definitii acopera cateva aspecte :

  1. agentii economici au dreptul de a participa la competitia libera ;
  2. mijloacele prin care clientela este castigata si mentinuta sunt reglementate prin norme specifice ; astfel de mijloace sunt publicitatea, politica de preturi, modalitatile de vanzare etc.
  3. pot fi aduse restrangeri concurentei atat prin acte neloiale cat si prin practici de monopol, necompetitive.

Intr-o opinie restrictiva, dreptul concurentei este identificat fie cu dreptul antitrust, adica totalitatea normelor juridice care au ca scop reprimarea practicilor monopoliste sau abuzive pe piata, fie cu dreptul concurentei neloiale. Nici aceasta definitie nu este cea mai completa, ea excluzand in ambele cazuri aspecte ale competitiei comerciale.[125]

In concluzie, dreptul concurentei comerciale in Franta a fost definit ca fiind ansamblul normelor juridice care au ca obiect reglementarea raporturilor aparute in urma savarsirii unor acte ce aduc atingere competitei economice sau constituie pentru aceasta o amenintare. In opinia noastra el contine normele care:creaza cadrul dezvoltarii unei piete libere ;reglementeaza modalitatile de exercitare a competitiei ;creaza conditiile pentru o concurenta loiala si o claritate a informatiilor furnizate consumatorilor;lupta contra diverselor abuzuri concurentiale: discriminare nejustificata, ruperea brutala a raporturilor contractuale, clauze abuzive in contracte.

Normele juridice ce il alcatuiesc au atat caracter substantial cat si caracter procedural, cele substantiale avand datoria de a preveni distorsionarea pietei libere, iar cele procedurale de a stabili competenta institutiilor cu atributii in domeniu si mijloacele de actiune pentru stoparea practicilor anticoncurentiale.

Obiectul dreptului concurentei comerciale il formeaza relatiile juridice existente pe piata in stransa legatura cu competitia dintre agentii economici.

Relatiile juridice mentionate pot fi oneste si atunci sarcina normelor de dreptul concurentei este de a le mentine astfel sau pot fi neloiale, abuzive si atunci norma juridica intervine.

Lupta pentru castigarea pietelor si a clientelei capata uneori accente dure, peste limitele impuse de o activitate economica normala. Agentul economic puternic il poate elimina de pe piata pe cel slab prin practici monopoliste sau neloiale si astfel concurenta comerciala libera dispare (de exemplu, refuzul unui puternic agent economic  de a furniza anumitor distribuitori accesoriile pentru un produs poate capata caracterul unui abuz de pozitie dominanta).

Pentru unii autori obiectul dreptului concurentei il formeaza functia sociala a concurentei economice, protectia intereselor individuale ale participantilor la viata economica.

In concluzie, dreptul concurentei comerciale are drept obiectiv mentinerea unui echilibru normal, rational, pe o piata in care concurenta libera este de multe ori inteleasa in sensul libertatii totale (de a face ce vrea).

In momentul de fata dreptul concurentei apare ca fiind – in sistemul romanesc de drept – o disciplina in formare.      Doctrina franceza apreciaza ca dreptul concurentei constituie o componenta esentiala a dreptului economic, finalitatea lui fiind respectarea regulilor jocului pietei. De altfel, dreptul concurentei este direct influentat de teoriile economice despre concurenta, economie de piata si liber schimb.

            Caracterul pluridisciplinar al dreptului concurentei este inca pregnant, el avand stranse legaturi cu dreptul civil, dreptul comercial, sau cel al proprietatii intelectuale.

Reglementarile care formeaza dreptul concurentei privesc de regula agentii economici, ca pe entitati juridice ce desfasoara constant o anumita activitate. S-a afirmat in consecinta, ca dreptul concurentei este un drept profesional.

Legislatiile altor state au ales solutii diferite : in Germania dreptul consumatorului este inglobat in cel al concurentei, pe cand in Franta si Suedia cele doua ramuri a existenta autonoma. Fara a critica aceasta din urma opinie consideram ca in Romania, in momentul de fata, cadrul legislativ in domeniu se limiteaza la prea putine reglementari si deci nu se poate vorbi de un drept al consumatorului.

Principiul liberei concurente a fost consacrat in 1791 in Franta, cand prin lege au fost abolite corporatiile si impusa libertatea comertului si industriei.

La mijlocul secolului al XIX-lea, a aparut necesitatea limitarii libertatii de concurenta atunci cand aceasta era exercitata abuziv. La inceput, temeiul juridic pentru sanctionarea concurentei neloiale a fost gasit in codurile civile. In Franta si Italia acest lucru a fost o creatie a jurisprudentei, pornindu-se de la principiul raspunderii delictuale.

In Imperial German, in  secolul al XIX-lea (1896), apare o lege speciala care avea drept scop reprimarea concurentei neloiale. Datorita practicii ostile care a continuat sa aplice dispozitiile codului civil privind raspunderea pentru daune, in 1909 intra in vigoare o lege care avea drept principiu de baza ideea ca oricine savarseste, in schimburile comerciale, acte de concurenta contrare bunelor moravuri, poate fi obligat la incetarea acestora si plata de daune.

In secolul al XX-lea in Franta apar primele norme speciale, coerente in materie de concurenta :

– Ordonanta nr. 45-1483/1945 reglementa fixarea preturilor, blocarea lor, prevedea masuri de etichetare afisare si stocare;

– Ordonanta din 28 septembrie 1967 modifica art 59 al ordonantei de mai sus, interzicand: toate actiunile concertate, conventiile, intelegerile exprese sau tacite, coalizarile sub orice forma, avand ca obiect sau putand avea ca efect, impiedicarea exercitarii liberei concurente, prin fixarea artificiala a preturilor sau introducerea de obsatcole in revanzare.

In profida tuturor aceste reglementari, in dreptul francez, concurenta neloiala nu este prevazuta in nici un text de lege, fiind o constructie doctrinara si jurisprudentiala.

In prezent, tarile U.E. beneficiaza de o reglementare unitara oferita de Tratatul privind crearea Comunitatii Economice Europene care, in art.3, prevede, printre activitatile Comunitatii, instituirea unui sistem care sa asigure  in piata comuna o competitie nedistorsionata.

Toate acordurile GATT au urmarit reprimarea dumpingului. Acesta presupune vanzarea unei marfi pe piata externa pe o piata externa la un pret mai mic decat valoarea normala a acestuia. Aceasta practica, considerata neloiala deregleaza piata producatorilor interni, fapt ce a impus instituirea unor taxe anti-dumping egale cu diferenta dintre pretul cerut in tara importatoare si valoarea produsului din tara exportatoare.

Rezolutia adoptat de Adunarea Generala a O.N.U. : « Ansamblul de principii si de reguli echitabile convenite la nivel multilateral pentru contrelul practicilor comerciale restrictive » ; fiind vorba de o rezolutie a O.N.U., aceasta nu are caracter de obligativitate.

Concluzii

Prezentul ne oferă o lume globalizată, cu foarte multe oportunităţi economice care permit posibilitatea unui comerţ liber, la dimensiuni internaţionale, la care întreprinderile s-au adaptat repede, iar statele trebuie să procedeze la fel. Libertatea de a întreprinde activităţi economice va funcţiona însă doar dacă există concurenţă pe piaţă, de esenţa unei economii de piaţă libere funcţionale fiind existenţa unei concurenţe nedistorsionate. În acest context, statele sunt obligate să aplice o politică de concurenţă cât mai eficientă, fiind un element de reglare a economiei de piaţă. Concurenţa, în sens larg, există în orice societate, la nivelul tuturor relaţiilor sociale, noţiunea de ”concurenţă” având mai multe semnificaţii, principalul plan în care – 10 – concurenţa joacă un rol esenţial fiind însă cel economic, dezvoltarea activităţii economice depinzând în mod necesar de existenţa unei concurenţe reale şi efective între competitori. În relaţiile de piaţă, în confruntarea dintre competitori, concurenţa poate fi distorsionată sau chiar eliminată, atunci când competitorii recurg la practici anticoncurenţiale sau la practici neloiale. Mediul concurenţial poate fi deci afectat negativ atât la nivel macroeconomic, prin practici anticoncurenţiale ale întreprinderilor, concentrarea interzisă a întreprinderilor ori prin subvenţiile acordate de stat (ajutoarele de stat) doar unora dintre întreprinderi (ceea ce le creează o poziţie avantajoasă faţă de ceilalţi concurenţi pe piaţa respectivă), care pot duce la distorsionarea ori chiar eliminarea concurenţei, cât şi la nivel microeconomic, prin comportamentele neloiale ale competitorilor (conduitele neoneste denaturează jocul normal al concurenţei şi duc la disfuncţii ale pieţei).

Practicile anticoncurenţiale sunt comportamente prohibite ale competitorilor pe o piaţă, deoarece restrâng, distorsionează sau elimină concurenţa. Protecţia, menţinerea şi stimularea concurenţei şi a unui mediu concurenţial normal, în vederea promovării intereselor consumatorilor, sunt scopuri declarate ale legislaţiei în materie de concurenţă, pentru realizarea cărora este necesară instituirea unor interdicţii exprese de manifestare pe piaţă a comportamentelor anticoncurenţiale. În legislaţia română în vigoare, Legea concurenţei nr. 21/1996, în acord cu prevederile legislative primare din dreptul Uniunii Europene, reglementează două mari categorii de practici anticoncurenţiale: înţelegerile anticoncurenţiale, încheiate între două sau mai multe întreprinderi, în scopul de a-şi coordona comportamentul pe piaţă şi abuzul de poziţie dominantă al unei întreprinderi pe o anumită piaţă relevantă.

In lucrarea de fata am abordat  problematica practicilor anticoncurenţiale în mod sistematic, identificând reglementarea legislativă, referinţele doctrinare şi soluţiile jurisprudenţiale relevante, atât la nivel naţional, cât şi în alte sisteme legislative, şi în special la nivelul Uniunii Europene; identificarea celor mai frecvente probleme ridicate în doctrină şi practică; prezentarea unor soluţii jurisprudenţiale relevante ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene privind conceptele analizate, jurisprudenţă care contribuie într-o măsură decisivă la deplina lor înţelegere; identificarea dificultăţilor în stabilirea existenţei unor practici anticoncurenţiale precum şi în probarea acestora; prezentarea unei practici anticoncurenţiale nereglementate legislative în mod expres, dar incidentă pe piaţă: dominaţia colectivă; analiza acţiunii private în despăgubiri ca urmare a săvârşirii practicilor anticoncurenţiale.

Cuprinzând studiul legislaţiei europene şi naţionale, prezentarea doctrine relevante şi a unei bogate sinteze de practică judiciară, în special a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, prezenta lucrare abordează sistematic problematica practicilor anticoncurenţiale ale întreprinderilor în activitatea lor economică, în dorinţa de fi un instrument util în analiza respectării regulilor de concurenţă.

Titlul ales al lucrării, respectiv ” Practicile anticoncurenţiale- înţelegeri, decizii ale asociaţiilor de întreprinderi şi practici concentrate”, doreşte să sublinieze, în primul rând, care anume comportamente anticoncurenţiale vor constitui obiectul prezentei analize. Astfel, principalele comportamente anticoncurenţiale sunt: practicile anticoncurenţiale (înţelegerile anticoncurenţiale; abuzul de poziţie dominantă) şi concentrările economice nepermise, însă obiectul prezentului demers îl va constitui doar analiza practicilor anticoncurenţiale şi a concentrărilor economice.

Cercetarea mea vizează doar întreprinderea ca şi subiect activ al practicilor anticoncurenţiale. În dreptul concurenţei, noţiunea de întreprindere are o semnificaţie specifică, care se impune a fi desluşită. Pe de altă parte, practicile anticoncurenţiale se desfăşoară pe o anumită piaţă, care în contextul dreptului concurenţei reprezintă piaţa relevantă. În cercetarea propusă, este astfel imperios necesară analiza a două concepte esenţiale privind practicile anticoncurenţiale: întreprinderea şi piaţa relevantă. Noţiunea de ”întreprindere” are o semnificaţie specifică în materia concurenţei, diferită de cea din dreptul comun. În scopul determinării acestui sens propriu, am analizat conţinutul reglementării legale a noţiunii (în dreptul european şi în dreptul intern), – 14 – referinţele dcotrinare şi, în egală măsură, jurisprudenţa instanţelor europene, pentru a identifica notele definitorii ale conceptului de ”întreprindere” în materia concurenţei şi a determina sfera conceptului de ”întreprindere”, urmată de o identificare a subiecţilor activi ai practicilor anticoncurenţiale care pot fi calificaţi ca reprezentând o întreprindere în dreptul românesc. Practicile anticoncurenţiale se săvârşesc îndeosebi de către întreprinderi. A stabili dacă o entitate reprezintă sau nu o întreprindere în materie de concurenţă este un aspect crucial pentru a stabili dacă e vorba sau nu despre încălcarea regulilor concurenţei.

Capitolul I cuprinde o privire generală asupra regimului juridic al concurenţei în dreptul intern şi în dreptul uniunii europene.

Capitolul II cuprinde analiza înţelegerilor anticoncurenţiale în activitatea

întreprinderilor.

Există două tipuri principale de practici anticoncurenţiale: înţelegerile anticoncurenţiale, încheiate între două sau mai multe întreprinderi, în scopul de a-şi coordona comportamentul pe piaţă şi abuzul de poziţie dominantă al unei întreprinderi pe o anumită piaţă relevantă.

În activitatea lor economică, întreprinderile încheie în mod firesc un mare număr de înţelegeri între ele, fără ca acest fapt să intre în sfera ilicitului. Sunt interzise însă acele  înţelegeri anticoncurenţiale în activitatea întreprinderilor care au ca obiect sau efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenţei. Înţelegerile anticoncurenţiale, adică cele care au ca obiect sau efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenţei, sunt interzise. Pentru a intra deci în sfera ilicitului concurenţial, înţelegerile

dintre întreprinderi trebuie să vizeze, în detrimentul concurenţei libere, o coordonare a

comportamentului întreprinderilor pe piaţă.

Legislaţia europeană şi cea naţională, fără a defini expres, interzic: înţelegerile/acordurile între întreprinderi, deciziile asociaţiilor de întreprinderi şi practicile concertate. Acestea reprezintă formele în care se poate exprima comportamentul anticoncurenţial al întreprinderilor, interzis prin art. 101/1 TFUE, respectiv art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 şi pe care le-am desemnat printr-un concept general, cel de ”înţelegere anticoncurenţială”, care include orice formă de exprimare, indiferent că este vorba despre o înţelegere/acord între întreprinderi, o decizie a asociaţiei de întreprinderi sau o practică concertată a două sau mai multe întreprinderi.

Capitolul III cuprinde o abordarea dreptului concurentei in 2 state si anume in Suedia si Franta.

Bibliografie:

  1. Acte normative
  2. Legea 21/1996 , Legea Concurentei republicata in M.Of. 742 din 16-aug-2005;
  3. Legea 11/1991, Legea privind combaterea concurentei neloiale publicata in M.Of. 24 din 30-ian-1991;
  4. Constitutia Romaniei

 

  1. Tratate, Cursuri, Monografii
  2. Alistar, Victor; Banciu, Cristina Dreptul concurenţei. Ghid practic: jurisprudenţă naţională şi intrumente de aplicare, Bucureşti. Ed. Hamangiu, 2013.
  3. Angheni, Smaranda, Drept comercial. Profesioniştii – comercianţi, Bucureşti, Ed. C.H.Beck, 2013. – 28 – 3. Boroi, Gabriel; Stănciulescu, Liviu, Instituţii de drept civil în reglementarea noului Cod civil, Bucureşti, Ed. Hamangiu, 2012.
  4. Căpăţînă, Octavian, Dreptul concurentei comerciale. Concurenţa patologică. Monopolismul, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1993
  5. Cărpenaru, Stanciu, Tratat de drept comercial. Conform Noului Cod civil, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012.
  6. Eminescu, Yolanda, Concurenţa neleală, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1993
  7. Fuerea, Augustin, Drept comunitar al afacerilor, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2006.
  8. Manolache, Octavian, “Drept comunitar”, ed. a IV-a, Ed. All Beck, Bucuresti, 2003;
  9. Maierean Laura, Dreptul European al Concurentei, Editura Universitara, Bucuresti, 2014;
  10. Mihai, Emilia, Dreptul concurenţei, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004.
  11. Mosteanu Tatiana, Concurenta. Abordari teoretice si practice-Editura Economica Bucuresti, 2000
  12. Piperea, Gheorghe, Drept comercial. Întreprinderea în reglementarea Noului Cod Civil, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2012.

III Studii. Articole.

  1. Octavian Capatata, Noţiunea de piaţă relevantă in Dreptul Concurentei Comerciale-Revista de Drept Comercial nr. 4/1998;
  2. Octavian Capatata, Noua reglementare antimonopolistă in dreptul concurenţei in revista Dreptul nr. 7/1996.

 

  1. Alte materiale bibliografice
  2. www.curia.eu. – site-ul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene
  3. www.europa.eu. – site-ul oficial al Uniunii Europene unde sunt disponibile actele normative şi politicile Uniunii.
  4. http://eur-lex.europa.eu/. – site-ul unde pot fi consultate actele publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
  5. www.competition.ro. sau www.consiliulconcurentei.ro. – site-ul Consiliului Concurenţei din România;

[1] Tatiana Mosteanu-Concurenta. Abordari teoretice si practice-Editura Economica Bucuresti, p.13.

[2] Valerica Lazar. Concurenta Neloiala, Editura Universitara Bucuresti, p.14.

[3] Tatiana Mosteanu. Theodor Purcarea-Concurenta, Ghidul afacerilor performante-Editura Economica, p.54

[4] Emilia Mihai –Concurenta economica Libertate si constrangere juridical-Editura Lumina Lex-Bucuresti 2004, p.15

[5] Octavian Capatana –Dreptul concurentei comerciale. Concurenta onesta-Editura Lumina Lex-1992, p. 47 si urm.

[6] Valerica Lazar, op cit. p.14

[7] Yolanda Eminescu-concurenta neloiala-Drept roman si comparat-Editura lumina Lex 1993, p.3

[8] Octavian Capatina-Dreptul concurentei comerciale. Concurenta Onesta-Editura Lumina Lex-1992, p 47 si urm.

[9] Titus Prescure-Curs de dreptul concurentei comerciale-Editura Rosetii-Bucuresti 2004,p.8.

[10] Valerica Lazar, op cit. p.17

[11] Valerica Lazar, op cit. p.17

[12] Montesquieu- De l’esprit des lois-cartea XX, capitolul 9, citat de Octavian Capaţână în op.cit., p.87

[13] MC Bautard-Labarde, G. Canivet-Droit francais de la concurrence-LGDJ, Paris 1994, p.13 citati de Emilia Mihai-in op.cit.p.39.

[14] Gheorghe Piperea,  Drept comercial. Întreprinderea în reglementarea Noului Cod Civil, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2012,p. 84

[15] Valerica Lazar, op cit. p.17

[16] Mugur Isarescu-Dictionar juridic de comert exterior-Bucuresti, 1986, p.274.

[17] Octavian Capaţână, op.cit, p.45.

[18] Octavian Capaţână-Noţiunea de piaţă relevantă in Dreptul Concurentei Comerciale-Revista de Drept Comercial nr. 4/1998, p. 18

[19] Octavian Capaţână, op.cit, p. 164

[20] Laura Maierean, op. cit, p. 105

[21] Dictionarul limbii modern-Editia 1958, p. 157

[22] Legea 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale a fost publicata în Monitorul Oficial cu numărul 24 din 30 ianuarie 1991

[23] S Angheni-Drept comercial-Editura Oscar Print-Bucuresti 1997, p.61 si urm.

[24] Octavian Căpaţână, op.cit, p. 167

[25] Tatiana Mosteanu-Concurenţa, Abordari teorectice şi practice-Editura Economica-Bucureşti 2000, p.66.

[26] Laura Maierean, Dreptul European al Concurentei, Editura Universitare, Bucuresti, 2014. P 176.

[27] Publicat in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 13 iunie 2004 modificat si completat ulterior;

[28] Publicat in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 13 iunie 2004 modificat si completat ulterior;

[29] Publicat in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 18 iunie 2004 modificat si completat ulterior;

[30] Publicat in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 374 din 29 aprilie 2004 modificat si completat ulterior;

[31] Publicat in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 280 din 31 martie  2004 modificat si completat ulterior;

[32] Publicat in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 18 iunie 2004 modificat si completat ulterior;

[33] Publicat in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 13 iunie 2004 modificat si completat ulterior;

[34] Publicat in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 374 din 29 aprilie 2004 modificat si completat ulterior;

[35] Publicat in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 13 iunie 2004 modificat si completat ulterior;

[36] Publicat in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 17 aprilie 2004, modificat de Regulamentul Consiliului Concurentei privind modificarea si completarea Regulamentului mentionat ( publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 432/18.05.2006).

[37] Publicat in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 429 din 20 aprilie 2005  modificat si completat ulterior;

[38] Publicat in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 1 aprilie  2004 modificat si completat ulterior;

[39] Publicat in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 17 aprilie 2004 modificat si completat ulterior;

[40] Publicat in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 17 iunie 2004 modificat si completat ulterior;

[41] Publicat in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 17 iunie 2004 modificat si completat ulterior;

[42] Publicat in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 1 aprilie  2004 modificat si completat ulterior;

[43] Publicat in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437din 17 iunie  2004 modificat si completat ulterior;

[44] Publicat in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 17 iunie  2004 modificat si completat ulterior;

[45] Publicat in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 13 iunie  2004 modificat si completat ulterior;

[46] Publicat in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598  din 11 iulie 2005 modificat si completat ulterior;

[47] Publicat in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 659  din 25 iunie 2005 modificat si completat ulterior;

[48] Publicat in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472  din 3 iunie 2005 modificat si completat ulterior

[49]  Publicat in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356  din 27 iunie 2005 modificat si completat ulterior;

[50] Tatiana Mosteanu, op. cit. p. 104

[51] Octavian Capaţână, Noua reglementare antimonopolistă in dreptul concurenţei in  revista Dreptul nr. 7/1996, p. 25.

[52] Laura Maierean, op.cit., p.180

[53] Dumpingul descrie vanzarea unor produse sub pretul de productie, de multe ori cu scopul de a elimina alto concurenti de pe piata. Dumpingul este o forma de concurenta neloiala fiind folosita in multe economii de piata.

[54] O. Manolache, Regimul juridic al concurentei in dreptul comunitar, Editura All Beck, Bucuresti 1996, p. 5 -30.

[55] Atat in Legea Concurentei, in legislatia  secundara cat si in literature de specialitate gasim o serie de termini antanta, coalitie, grup, bloc, federatie, cartel-pentru a desemna o grupare realizata pec ale conventionala prin acord, pact, protocol, contract sau intelegere, fiind explicita, publica sau oculta, secreta dar fara personalitate juridical,. Legislatia comunitara a adoptat termenul de antanta datorita aptitudinii si generozitatii acestui cuvant de a desemna orice intelegere formala sau informala de intreprinderi prin care se urmareste sau care are ca effect perturbarea concurentei.

[56] Tatiana Mosteanu, op. cit. p. 106

[57] Laura Maierean, op.cit. p.181.

[58] Comisia Europeana a intervenit in domeniul incalzirii urbane, in octombrie 1998, desfiintand un cartel al producatorilor de conducte de transport  a energiei termice urbane, care fixeaza preturile de comun acord si conditiile de licitare catre autoritatile publice. Cartelul fusese stability in Danemarcala sfarsitul anului 1990, ca ulterior sa se extinda si pe plan international. Cumparatorii conductelor mai ales autoritatile locale, erau astfel obligate sa cumpere de la acelasi furnizor, fara sa aiba posibilitatea de a face o alegere reala in privinta ofertei si a preturilor competitive. Comisia Europeana a aplicat amenzi care s-au ridicat la aproximativ 92 milioane de euro pentru toti membrii cartelului. In acest caz practicile anticoncurentiale au adus prejudicii atat operatorilor economici concurenti din afara cartelului, fiind exclusi de pe piata in mod systematic, cat si autoritailor locale si in consecinta contribuabililor.

[59] Laura Maierean, op.cit , p.182

[60] O. Manolache, op.cit. p. 82

[61] Practicile monopoliste sau restrictive de concurenta urmaresc acapararea pietei, in tot sau in parte, de catre agentii economici cei mai puternici intr-un anumit domeniu al productiei de marfuri sau al prestarilor de servicii. In acest mod odata cu tendinta accentuata  de trecere de la relatii de factura ologopolica la cele de natura monopolista, mecanismele pietei sufera semnificative disfunctionalitati. Reprimarea practicilor la care facem referire este inglobata in obiectul dreptului antitrust, care isi gaseste reglementarea prin Legea nr. 21/1996 denumita generic Legea Concurentei.

[62] 3.  Gabriel Boroi; Liviu Stănciulescu, Instituţii de drept civil în reglementarea noului Cod civil, Bucureşti, Ed. Hamangiu, 2012, p.126

[63] Emilia Mihai,  Dreptul concurenţei, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004. , p.19

[64] Laura Maierean, op. cit. p.185.

[65] Potrivit Curtii, un comportament paralel nu poate dovedi singur o practica concertata decat in cazul in care aceasta este singura explicatie.

[66] www.consiliulconcurentei.ro

[67] Laura Maierean, op.cit. p. 188

 

[68] Prin concertarea pozitiilor intre acesti operatori economici si operatorul economic interest de castigarea licitatiei, se ajunge la eludarea competitiei, la alegerea unui castigator desemnat in prealabil, cu incidenta asupra nivelului angajamentelor asumate.

[69] Laura Maierean, op.cit, p.189

[70] Notificarea Comisiei Europene privind intelegerile de importanta minora, care nu cad sub incidenta art. 85 alin 1, J.Of nr. C372 din 1997. In cee ace priveste clauzele interzise a se vedea si art. 8 alin 2 din Legea Concurentei.

[71] Stanciu Cărpenaru, Tratat de drept comercial. Conform Noului Cod civil, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012.

 

[72] In general, exemplele cuprinse in Tratat CE si Legea Concurentei se refera la tipuri de acorduri care aproape niciodata nu pot fi exceptate, avand in vedere efectele asupra mediului concurential si a comertului pe piata respectiva.

[73] Laura Maierean, op. cit., p. 167

[74] Legea 21/1006 a fost republicata in Monitorul M.Of. 742 din 16-aug-2005

[75] Laura Maierean, op. cit. p.192

[76] Alte intelegeri au ca scop sau ca effect stabilirea altor conditii pentru functionarea pietelor, de exemplu operatorii economici isi pot aloca anumite cote de productie sau isi pot imparti piata intre ele. In Comunitatea Europeana incheieirea acestui tip de intelegeri este interzisa pentru ca deformeaza concurenta si prejudiciaza diversi operatori de pe piata.

[77] Laura Maierean, op.cit, p. 180

[78] Laura Maierean, op.cit.-.193

[79] OUG nr. 75/2010 privind modificarea si completarea  Legii Concurentei nr.21/1996 ( publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 459/2010).

[80] Autoritatile nationale din statele membre, dar si Comisia Europeana, pot transmite opinii scrise si, cu permisisunea instantei, pot intervene oral. De asemenea, instantele pot solicita informatii precum si opinia Comisiei Europene.

[81] Pentru normele care sunt aplicabile in cazul unor practici concurentiale care aduc atingere numai uneia din aceste piete sau concomitant ambelor piete. In cee ace priveste autoritatile competente este de subliniat ca art. 101 si 102 TFUE sunt direct aplicabile si de catre autoritatile nationale de concurenta.

[82] Legiuitorul roman foloseste termenul de agent economic.

[83] Coordonarea intre doi sau mai multi agenti economici, o pierdere constienta si voita de autonomie.

[84] Curtea Europeana de Justitie a respins aparararea unor distribuitori care au sustinut lipsa autonomiei de decizie care ar rezulta din legatura de dependent economica dintre ei si capul retelei de distributie, argumentand ca situatia concreta a raporturilor dintre parti ar fi dat posibilitatea concesionarilor sa reziste violentei morale la care fusesera supusi din partea furnizorului.

[85] Legat de acest aspect, principiul in dreptul comunitar este acela ca antantele sunt sanctionate numai daca afectarea atinge un anumit prag, principiu consacrat prin Comunicarea Comisiei de minimis.

[86] Laura Maierean, op.cit, p.202.

[87] Comparativ cu dreptul comunitar, unde efectele benefice ale intelegerilor anticoncurentiale sunt evaluate dupa modelul concurentei-mijloc, adica concurenta este un mijloc privilegat dar care trebuie sacrificata cand interesul comun o cere, in dreptul American antitrust s-a adoptat modelul de evaluare al concurentei conditie. Emilia Mihai, op.cit. p. 88-89

[88] . Victor; Banciu Alistar, Cristina Dreptul concurenţei. Ghid practic: jurisprudenţă naţională şi intrumente de aplicare, Bucureşti. Ed. Hamangiu, 2013, p. 78

[89] Laura Maierean, op.cit., p.203

[90] Laura Maierean, op. cit. p. 213

[91] Regulamentul in discutie priveste exclusiv vehiculele noi si se aplica oricarei operatiuni de distributie si de service post-vanzare;

[92] Victor; Banciu Alistar, Cristina Dreptul concurenţei, op. cit, p. 79

[93] Antantele prin care se restrange concurenta sunt supuse unui bilant economic, pentru a se stabili daca avantajele economico-sociale depasesc dezavantajele produse prin restrangerea concurentei.

[94] Laura Maierean, op. cit, p. 200

[95] Astfel,intr-un sistem de distributie exclusiva distribuitorul poate fi tentat sa creasca pretul produselor in conditiile in care concurenta intra-marca,  este redusa. Recurgerea la impunerea cantitatii sau recomandarea unui pret maxim de revanzare poate limita aceste cresteri de pret.

[96] Laura Maierean, op. cit, p.208

[97] Un avantaj concurential se poate concretiza in avantajul primului venit pe piata care are amplasamentul cel mai bun etc in detinerea de brevete importante si /sau de tehnologii superioare, in detinerea pozitiei de lider/marca sau a unui portofoliu superior.

[98] Laura Maierean, op.cit., p.211

[99] Octavian Capatana, op. cit. p. 183

[100] Comisia Europeană a amendat şase producători de ecrane LCD (Liquid Crystal Display) cu 648,9 milioane euro pentru formarea unui cartel. LCD-urile sunt principala componenta a ecranelor subţiri, plate utilizate la televizoare, monitoare de calculator şi notebook-uri.

Cele şase companii sunt Samsung Electronics si LG Display din Coreea şi firmele taiwaneze AU Optronics, Chimei InnoLux Corporation, Chunghwa Picture Tubes şi HannStar Display Corporation. Samsung Electronics a primit imunitate deplină la amendă în cadrul programului de clemenţă al Comisiei, pentru că a fost prima care a furnizat informaţii despre cartel.

Pe parcursul celor patru ani de functionare a cartelului, Octombrie 2001 – Februarie 2006, companiile s-au inteles asupra preturilor de vanzare, inclusiv asupra pretului minim, au facut schimb de informatii privind planul de productie, utilizarea capacitatilor si alte conditii comerciale. Membrii cartelului aveau intalniri lunare multianuale si intalniri bilaterale in hoteluri din Taiwan, acesta fiind numite „sedinte de cristal”.

Intelegerea a avut impact direct asupra consumatorilor deoarece marea majoritate a televizoarelor, monitoarelor si notebook-urilor vandute in spatiul economic european incorporeaza ecrane LCD provenind din Asia. Articolul 101 din Tratatul UE interzice fixarea preţurilor şi a altor practici care restricţionează concurenţa.

In stabilirea nivelului amenzilor, Comisia a luat in considerare vanzarile companiilor respective in spatiul economic european, natura si durata incalcarii legislatiei.

[101] Un alt risc pentru concurenta este acela ca preturile maxime sau recomandate pot facilita intelgerile secrete ilegale intre furnizori.

[102] Consiliul Concurentei poate retrage beneficiul exceptarii in cazul in care antanta restrange semnificativ concurenta si nu mai sunt indeplinite conditiile regulamentului.

[103] Laura Maierean, op.cit., p.215

[104] In cazul in care sesizarea este admisa in principiu, presedintele Consiliului Concurentei dispune inceperea investigatiei si desemneaza un raportor, care instrumenteaza procedura si se va intocmi raportorul asupra investigatiei, propunand presedintelui Consiliului Concurentei marusile de luat.

[105] A se vedea Legea nr. 21/1996 republicata in Monitorul Oficial nr.

[106] Stefania Alina Dumitrache, Raspunderea disciplinara in dreptul muncii intern si comparat, Editura Sitech, Craiova,  2011, p.28-29.

[107] Individualizea sanctiunilor se face in baza Instructiunilor elaborate in acest scop, cuantum

[108]A se vedea  Art. 58 din Legea Concurentei republicata in Monitorul Oficial 742 din 16-aug-2005;

[109] Laura Maierean, op.cit, p. 220

[110] Idrept.ro. Wolters Klower România, Program legislativ

[111] Idrept.ro. Wolters Klower România, Program legislativ

[112] Ec.europa.eu

[113] Constitutia Romaniei, Titlul II, Capitolul II, art. 31

[114] Cărpenaru, Stanciu, op. cit, p. 167

[115] Octavian Manolache,  “Drept comunitar”, ed. a IV-a, Ed. All Beck, Bucuresti, 2003;

[116] Consiliul Concurenţei a acordat prima imunitate la plata amenzii prin programul de clemenţă, companiei Radio Taxi, în cadrul investigaţiei pe piaţa serviciilor de transport persoane în regim de taxi în municipiul Timişoara. În urma investigaţiei, s-a constatat că 11 companii cu activitate de dispecerat şi operatori exclusivi de taximetrie au participat la o înţelegere privind majorarea tarifelor pentru serviciile de transport persoane în regim de taxi, începând cu luna decembrie 2007. Amenda totală aplicată de Consiliul Concurenţei, în acest caz, este de 348.710 lei. Radio Taxi, care are atât activitate de dispecerat, cât şi de taximetrie, Total Radio Taxi şi respectiv Extra Radio Taxi, a fost prima companie care a aplicat la politica de clemenţă şi denunţat Consiliului Concurenţei practicile anticoncurenţiale. Ca urmare, compania a beneficiat de imunitate totală la amendă. Cea de a doua companie care a denunţat cartelul, Power Up, a beneficiat de o reducere a amenzii de 50%, tot în cadrul programului de clemenţă. “Participanţii la un cartel de fixare a preţurilor trebuie să înţeleagă faptul că mai devreme sau mai târziu, sunt depistaţi. Indiferent că înţelegerea se referă la o piaţă locală sau naţională, cartelurile reprezintă cele mai grave încălcări ale concurenţei, consumatorii fiind prejudiciaţi prin plata unor preţuri/tarife mai mari pentru bunurile/serviciile achiziţionate. Sperăm ca acest prim caz să dea curaj şi altor companii să apeleze la politica de clemenţă şi să denunţe existenţa cartelurilor” a declarat domnul Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei. De asemenea, consiliul Concurenţei a sancţionat cu amendă în valoare de 302.325 lei, 10 companii din Constanţa pentru participarea la un cartel de fixarea tarifelor pentru transportul de persoane în regim de taxi. Cartelurile sunt înţelegeri între doi sau mai mulţi agenţi economici concurenţi care au ca rezultat denaturarea concurenţei. Principalele tipuri de cartel sunt cele care vizează stabilirea preţurilor şi/sau împărţirea pieţelor. Politica de clemenţă este un tratament favorabil aplicat de Consiliul Concurenţei agenţilor economici implicaţi într-un cartel, care cooperează cu autoritatea de concurenţă în vederea descoperirii acestor practici anticoncurenţiale. Primul agent economic care informează Consiliul Concurenţei cu privire la existenţa unui cartel beneficiază de imunitate la amendă. Dacă există şi alte companii implicate în cartel care colaborează cu Consiliul Concurenţei, aceste beneficiază de reducerea amenzii de până la 50%. În cadrul Consiliul Concurenţei funcţionează Modulul de Clemenţă. Acest Modul are rolul de a asigura interfaţa dintre Consiliul Concurenţei şi agenţii economici care depun solicitări in conformitate cu Instrucţiunile privind aplicareapoliticii de clementă.

[117] Laura Maierean, op.cit.p. 224

[118] 2. Smaranda Angheni, Drept comercial. Profesioniştii – comercianţi, Bucureşti, Ed. C.H.Beck, 2013, p. 28

[119] Augustin Fuerea, Drept comunitar al afacerilor, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2006.

[120]  Laura Maierean, op.cit.p. 226

 

[121]  http://eur-lex.europa.eu/. – site-ul unde pot fi consultate actele publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

 

[122] www.europa.eu. – site-ul oficial al Uniunii Europene unde sunt disponibile actele normative şi politicile Uniunii.

[124]  www.curia.eu. – site-ul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

[125] www.competition.ro. sau www.consiliulconcurentei.ro. – site-ul Consiliului Concurenţei din România;

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să comentați
Introduceți numele dumneavoastră aici