Societatea comercială ca subiect al raportului juridic de concurenţă – evoluţii, provocãri si perspective – Consilier Juridic, Bălan Marinela-Cristina

0
376

Introducere

CAPITOLUL I. EVOLUTIA SI ROLUL CONCURENTEI LA NIVEL EUROPEAN

  1. Scurta incursiune in evolutia dreptului European al concurentei – cadru legal si actori implicati
  2. Aparitia si dezvoltarea dreptului concurentei din perspectiva liberalizarii comertului
  3. Politica UE in domeniul concurentei – cadru legal, loc si rol, institutii si actori implicati
  4. Instrumente ale politicii concurentiale reglementate la nivel european
  5. Înţelegerile verticale si orizontale ca practici anticoncurentiale – notiuni teroretice si practica in materie
  6. Concentrarile economice si efecte asupra legislatiei anticoncurentiale – cartelurile si abuzul de poziitie dominanta

CAPITOLUL II. REGLEMENTAREA SI APLICAREA CONCURENTEI LA NIVEL NATIONAL

  1. Scurta perspectiva istorica in evolutia la nivel national a dreptului concurentei – cadru legal si actori implicati
  2. Evolutia si importanta crescanda a dreptului concurentei la nivel national
  3. Sanctiuni si actori implicati la nivel national (aplicabilitatea directa a dreptului european)
  4. Procedura reglementata la nivel national si aspecte practice
  5. Procedura aplicabila in materie conform reglementarilor nationale actuale in vigoare
  6. Aspecte practice

Concluzii

Bibliografie

__________________________________________________________________

Introducere

Inca dinainte de Antichitate, odata cu dezvoltarea comertului si implicit, a afacerilor, desi doar la nivel embrionar, s-a constatat importanta si necesara reglementare a unor principii de comportament si conduita ale comerciantilor si vanzatorilor ambulanti, care s-a realizat prin Codul lui Hammurabi.

Importanta dreptului concurentei a cunoscut o evolutie rapida de-a lungul timpului, odata cu dezvoltarea activitatilor comerciale, dovada ca dreptul concurentei este omniprezent in toate domeniile vietii economice. Avand in vedere ca in perioada contemporana afacerile au luat o amploare fara precedent, progresele realizate in tehnologie si comunicatii reducand distantele si timpul, consider ca internationalizarea nu mai constituie un apanaj doar al marilor corporatii, acest fenomen avand drept consecinta globalizarea pietelor, in conditiile mentinerii specificului local.

Concurenta poate fi vazuta ca o „intrecere perpetua, marele premiu constand in posibilitatea de a continua cursa de pe un loc fruntas, aflat inaintea tuturor celorlalti concurenti. Metodele de a ajunge in varf sunt numeroase si diferite, elementul comun ce le uneste fiind o cerinta considerata fireasca de fiecare dintre competitori, anume la locul din top sa fie castigat in mod corect.” (Dobre, 2016)[1]

Reglementarea juridica a aspectelor de ordin concurential este o consecinta a necesitatii protejarii pietelor libere si a asigurarii conditiilor egale pentru toti participantii pe piata. Acestea asigura, de asemenea, ca fortele esentiale ale pietei – oferta, cererea si preferintele consumatorilor – sunt cele care formeaza concurenta si scot in afara legii conduita, comportamentul si actiunile anticoncurentiale ale societatilor comerciale care interactioneaza incorect cu aceste forte ale pietei.

Scopul prezentei lucrari este acela de a accentua – in contextul actual al liberalizarii comertului international – importanta dreptului concurentei in cadrul societatilor comerciale si necesitatea tratarii complementar a celor doua concepte daca se doreste fructificarea pe deplin a beneficiilor liberalizarii comertului international. Altfel spus, in opinia mea, este esential ca odata cu liberalizarea comertului international sa fie intarita si legislatia din domeniul concurentei, legislatie care trebuie monitorizata si ameliorata pe masura evolutiei relatiilor comerciale atat la nivel micro (national), cat si la nivel macro (european sau chiar international).

De-a lungul timpului, au fost facute atat la nivel mondial, cat si la nivel regional, eforturi, in sensul reglementarii unor reguli de functionare a relatiilor comerciale in acord cu protejarea intereselor concurentilor, pe de o parte, si a consumatorului final, pe de alta parte. In acest context, este important de precizat faptul ca a fost subliniat in multiple etape ca „unul dintre scopurile urmarite de normele de concurenta este cel al protejarii concurentei, fapt ce conduce si la o protectie a intereselor consumatorului final, si a concurentilor.[2]

Pentru a putea efectua o analiza in vederea demonstrarii importantei tot mai accentuate a respectarii legislatiei din domeniul dreptului concurentei in cadrul unei societati comerciale, si pentru a respecta ordinea cronologica de evolutie a dreptului concurentei si importanta crescuta a aplicabilitatii materiei concurentei in raporturile comerciale actuale, voi dezvolta in continuare „EVOLUTIA SI ROLUL CONCURENTEI LA NIVEL EUROPEAN” (I), urmata de „REGLEMENTAREA SI APLICAREA CONCURENTEI LA NIVEL NATIONAL” (II).

Este important de mentionat ca importanta dreptului concurentei si a aplicarii acestuia in raporturile dintre profesionisti (in speta, societatilor comerciale) si consumatori, este un apanaj al legislatiei internationale si europene, fiind ulterior treptat preluat si la nivel national, tara noastra cunoscand o evolutie tarzie in domeniul concurential, odata cu caderea regimului comunist.

 CAPITOLUL I – EVOLUTIA SI ROLUL CONCURENTEI LA NIVEL EUROPEAN

In vederea evitarii descrierii strict istorice a evolutiei dreptului concurentei la nivel european si a demonstarii globale a scopului lucrarii, voi face o scurta incursiune in dezvoltarea dreptului afacerilor si implicit a dreptului concurentei, cu descrierea pe scurt a cadrului legal si a institutiilor si actorilor implicati (A), dupa care voi continua prin a dezvolta instrumentele politicii concurentiale reglementate la nivel european (B).

  1. Scurta incursiune in evolutia dreptului European al concurentei – cadru legal si actori implicati
  2. Aparitia si dezvoltarea dreptului concurentei din perspectiva liberalizarii comertului

La origine, dreptul concurentei isi extrage radacinile in legea americana, dezvoltarea la nivel european a legislatiei din domeniul concurentei fiind inspirata de modelul american. Astfel, Sherman Act, adoptat in anul 1890, este prima lege care reglementeaza interzicerea intelegerilor si a abuzului de pozitie dominanta. Aceasta a fost completata ulterior prin Clayton Act, adoptat in anul 1914, care cuprinde o reglementare a concentratiilor economice. Modelul american cu privire la reglementarea concurentei, s-a raspandit rapid, mai ales pe parcursul stabilirii dominatiei americane pe un anumit numar de teritorii (Germania, Japonia).

La nivel international, incepand cu anul 1996 s-a dorit adoptarea in cadrul Organizatiei Mondiale a Comertului, a unui set de norme anticoncurentiale care sa poata fi aplicabile, dupa modelul american si cel european, inspiratie a celui dintai.

Cu aceasta ocazie, conceptia americana si cea europeana asupra dreptului concurentei au putut fi conciliate. Rezultatul acestei sinteze a fost insa internalizat, opinia americana avand o pozitie dominanta. In cadrul Organizatiei Mondiale a Comertului, nu s-a putut ajunge la un rezultat din cauza statelor aflate in curs de dezvoltare. Acestea au considerat ca le-ar fi defavorabila interzicerea monopolurilor nationale, devreme ce pentru acestea monopolul national era unica forma, conditie sine qua non,  de existenta pe scena internationala. [3]

La nivel european, dreptul concurentei este prezent, fiind perceput ca o baza a aparitiei si dezvoltarii comunitatii europene insasi.[4] Putem plasa originile politicii concurentiale in Tratatul de Instituire a Comunitatii Europene (1957), deoarece atunci au fost mentionate pentru prima data o serie de norme de concurenta. Astfel, Tratatul de Instituire a Comunitatii Europene cuprindea dispozitii multiple privind materia concurentei: cum ar fi cele relative la intelegerile anticoncurentiale, abuzul de pozitie dominanta, controlul concentratiilor economice (art. 81 si 82 din Tratat).  Treptat, pe masura ce constructia europeana s-a dezvoltat, politica din domeniul concurentei a devenit mai complexa si mai rafinata.

Dreptul concurentei constituie reglementarea de baza intr-o societate fondata pe liberalismul economic, iar interesul concurentei intr-o societate liberala pare evident – dezvoltarea operatorilor economici.[5]

Cu titlu de exemplu, mentionam cazurile Apple c./ Autorite Fiscale si Tetrapack.[6]

O concluzie a cazului Apple  c/ Autoritatea Fiscala, a fost faptul ca o consecinta benefica a concurentei o constituie alocarea optimala a resurselor rare ale societatii. Totodata, s-a conchis ca este benefic mai ales pentru consumatori si pentru evitarea monopolurilor sa existe concurenta si mai multi operatori economici autorizati sa exercite operatiuni economice pe o piata si ca societatile sa fie nevoite sa se concureze.

O importanta remarcabila a cazului Tetrapack este aceea ca stabileste ca actorul economic care a cucerit o piata are tendinta sa isi protejeze pozitia dobandita si ca intelegerile anticoncurentiale sunt conditii sine qua non pentru ca societatile sa continue sa aiba profit.

Tot cu privire la tendintele reglementarii concurentei la nivel european, evolutia gandirii concurentiale in Europa, desi inspirata de Statele Unite ale Americii, a cunoscut doua axe: o axa politica si o axa economica. [7]

Ca axa politica, la nivel european, dreptul concurentei a fost perceput ca un instrument pentru ceea ce se dorea sa fie reglementat odata cu tratatul de instituire a Comunității Economice Europene si anume – crearea unei piete comune.

Ca axa economica, teoria economica a evoluat, nu numai din perspectiva intersului asupra concurentei, cat si cu privire la rolul pe care ar fi trebuit sa il joace dreptul concurentei in cadrul fiecarei societati comerciale. Pe parcurs au existat doua tendinte extreme: aceea care presupunea ca economiile aveau rezultate mai bune atunci cand puterile publice interveneau si, de cealalta parte, aceea ca economiile se comportau mai bine atunci cand dreptul concurentei era privatizat. Tendinta societatii actuale este ca dreptul concurentei a devenit foarte economic si mai putin juridic.[8]

  1. Politica UE in domeniul concurentei – cadru legal, loc si rol, institutii si actori implicati

Ca si cadru legal actual in domeniul dreptului concurentei, precizam ca instrumentele si puterile conferite in vederea asigurarii unui climat concurential corect isi au originea, la nivel european, in Regulamentul (CE) nr. 17/1962, care avea sa fie ulterior modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1/2003. Regulamentul (CE) nr. 1/2003 nu a avut insa efectul unei armonizari a legislatiilor statelor membre cu cea a Uniunii Europene, una dintre consecinte fiind aceea ca autoritatile nationale de concurenta se bucura de puterile de inspectie prevazute de legislatia statului membru respectiv. In Romania, dupa cum vom observa in continuare, puterea de inspectie i-a fost conferita Consiliului Concurentei, ca autoritate nationala de concurenta.

Raportandu-ne la reglementarea si aplicarea sa, am putea conchide ca dreptul concurentei ocupa un loc quasi-constitutional, concurenta libera si neviciata fiind o valoare esentiala a concurentei europene.[9]

Cu privire la rolul dreptului concurentei in Europa, am putea distinge un rol instrumental si un rol economic, clasic al acestuia. Acest rol este insotit de mai multe teorii economice[10] care vin sa justifice abordarea politica si cea economica.

Distingem, pe cale de consecinta, teoria concurentei pure si perfecte – care reprezinta idealul concurential. Aceasta infatiseaza un model de piata in care oferta este multipla, atomizata, comportamentul operatorilor economici este rational, exista o transparenta totala a preturilor in ochii consumatorului, care poate sa participe si sa arbitreze consumul. Acesta este insa un model idelistic, care nu exista in realitate. Societatile comerciale prin natura lor au un comportament natural care urmareste dezatomizarea pietei. Modelul de concurenta pura si perfecta ar conduce prin efect, in practica, la falimentul societatilor comerciale.

Un alt tip de concurenta este cea practicabila  („workable competition”, cum mai este numita in doctrina de specialitate). In cadrul cazului „Metro” (1977)[11], CJCE a facut referire la acest tip de concurenta. Presupune o teorie structuralista, elaborata la Harvard, care presupune ca orice comportament al unei societati este concurential daca structura pietei conduce la acel comportament. Aceasta abordare era abordarea dominanta la nivel european pana in anii 2000 si presupunea interventia puterilor publice in scopul evitarii concentratiilor economice. Acestea vegheau ca permanent sa existe concurenti pe piata.

Nu in ultimul rand, mentionam concurenta contestabila, care presupune ca puterea societatilor comerciale nu trebuie sa le permita sa abordeze piata in mod abuziv. Puterea pietei este aptitudinea unei societati de a fixa preturile in mod independent. Astfel, atunci cand dorim sa vedem care este puterea pietei, este necesar sa privim nu doar partea de piata actuala, ci si concurenta potentiala, amenintarea potentiala de natura concurentiala, care poate afecta acea societate comerciala. Un exemplu pentru aceasta situatie este cazul Apple[12] – o societate aflata sub presiune permanenta, riscul concurential pe care il sufera fiind enorm. Astfel, pentru a face fata concurentei actuale si potentiale, Apple este fortata sa invoze permanent produsele sale. Viziunea concurentei contestabile permite astfel nasterea unei piete dinamce si care abunda in inovatie.

Mecanismul de functionare a politicii din domeniul concurentei la nivel european se pare ca este unul adecvat. Cooperarea dintre Comisia Europeana si autoritatile nationale de concurenta este roditoare, piata UE bucurandu-se de un mediu concurential loial.[13] In implementarea politicii concurentiale la nivel european poate fi observata transparenta aplicarii regulilor de concurenta, care alaturi de ghidurile de bune practici promovate in cadrul UE doresc sa informeze in primul rand agentii economici, Comisia avand mai degraba o politica de prevenire decat de sanctionare a practicilor anticoncurentiale. Rolul politicii concurentei la nivel european este extrem de important, aceasta politica sprijinind piata interna. Gardianul care vegheaza asupra respectarii legislatiei din domeniul concurentei la nivelul Uniunii Europene este Comisia Europeana, care are stranse relatii de colaborare cu autoritatile de concurenta de la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene.

  1. Instrumente ale politicii concurentiale reglementate la nivel european
  2. Înţelegerile verticale si orizontale ca practici anticoncurentiale – notiuni teroretice si practica in materie

Potrivit articolului 101 din Tratatul privind Functionarea Uniunii Europene:

„(1)   Sunt incompatibile cu piața internă și interzise orice acorduri între întreprinderi, orice decizii ale asocierilor de întreprinderi și orice practici concertate care pot afecta comerțul dintre statele membre și care au ca obiect sau efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței în cadrul pieței interne și, în special, cele care:

(a) stabilesc, direct sau indirect, prețuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiții de tranzacționare;

 

(b) limitează sau controlează producția, comercializarea, dezvoltarea tehnică sau investițiile;

 

(c) împart piețele sau sursele de aprovizionare;

 

(d) aplică, în raporturile cu partenerii comerciali, condiții inegale la prestații echivalente, creând astfel acestora un dezavantaj concurențial;

 

(e) condiționează încheierea contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestații suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanțele comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte.

(2)   Acordurile sau deciziile interzise în temeiul prezentului articol sunt nule de drept.”

Astfel, principiul fundamental al legislatiei in materia concurentei este acela ca este interzis orice contract sau intelegere intre participantii pe piata care are ca obiect sau ca efect restrangerea sau limitarea concurentei.

Interdictia acopera orice contract formal incheiat in forma scrisa sau verbala, intelegere informala,  precum si „gentlemen’s agreements” sau „practici concertate”, care pot fi chiar si fara cuvinte. Interdictia se aplica indiferent daca acel contract sau comunicare interzisa a fost pus/a in aplicare si a avut un impact negativ asupra pietei sau daca a ramas doar in stadiul de proiect si nu a fost niciodata pus in aplicare.

Putem intalni in practica mai multe tipuri de intelegeri, clasificarea doctrinara a acestora fiind facuta in intelegeri verticale si intelegeri orizontale.

Astfel, prin „înţelegeri verticale” se înţelege orice acord sau practică concertată între două sau mai multe întreprinderi, fiecare operând la niveluri diferite ale lanţului producţie – distribuţie.

Cele mai grave incalcari ale acestei reguli includ fixarea directa sau indirecta a preturilor (inclusiv a preturilor de revanzare) sau a altor conditii comerciale.

Încălcarea poate avea loc prin obiect sau prin efect. Articolul 5 alin. 1 din Legea 21/19962, transpunând practic dispoziţiile art. 101. alin. 1 din tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), prevede că « sunt interzise orice înţelegeri exprese sau tacite între agenţii economici ori asociaţiile de agenti economici, orice decizii luate de asociaţiile de agenţi economici şi orice practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia, în special cele care urmaresc:

  1. a) fixarea concertată, în mod direct sau indirect, a preţurilor de vânzare ori de cumpărare, a tărifelor, a rabaturilor, a adaosurilor, precum şi a oricăror alte condiţii comerciale;
  2. b) limitarea sau controlul producţiei, distribuţiei, dezvoltării tehnologice ori investiţiilor;
  3. c) împărţirea pieţelor de desfacere sau a surselor de aprovizionare, pe criteriu teritorial, al volumului de vânzări şi achiziţii ori pe alte criterii;
  4. d) aplicarea, în privinţa partenerilor comerciali, a unor condiţii inegale la prestaţii echivalente, provocând în acest fel, unora dintre ei, un dezavantaj în poziţia concurenţială;
  5. e) condiţionarea încheierii unor contracte de acceptare de catre parteneri a unor clauze stipulând prestaţii suplimentare care, nici prin natura lor şi nici conform uzantelor comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte;
  6. f) participarea, în mod concertat, cu oferte trucate la licitaţii sau la orice alte forme de concurs de oferte;
  7. g) eliminarea de pe piaţă a altor concurenţi, limitarea sau împiedicarea accesului pe piaţă şi a libertăţii exercitări concurenţei de către alţi agenţi economici, precum şi înţelegerile de a nu cumpăra de la sau de a nu vinde către anumiţi agenţi economici fără o justificare rezonabilă. »

Aşa cum reiese din normele redate mai sus, sunt interzise înţelegerile/acordurile, deciziile şi practicile concertate care au ca obiect sau ca efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenţei ori afectarea comerţului. Obiectul sau efectul anticoncurenţial reprezintă unul din elementele constitutive ale unui acord sau practică concertată interzisă de legislaţie.

Potrivit alin. 1 al art. 101 din TFUE, ne aflam în prezenţa unui acord vertical atunci când « un acord sau o serie de practici concertate sunt convenite între două sau mai multe întreprinderi care activează fiecare, în sensul acordului sau al practicilor concertate, la niveluri diferite ale procesului de producţie sau de distribuţie, şi care se referă la condiţiile în care părţile pot cumpăra, vinde sau revinde anumite bunuri sau servicii». Putem concluziona, astfel, că interdictia nu se aplică comportamentului unilateral al societatilor comerciale în general, ci acordurilor şi practicilor concertate. Pe cale de consecinta, pentru a ne situa sub incidenţa unui acord în sensul articolului 101, este suficient ca părţile să-şi fi exprimat tacit sau expres intenţia lor comună de a se comporta pe piaţă într-un anumit mod. Forma în care este exprimată intenţia este lipsită de relevanţă, atât timp cât aceasta constiuie o expresie fidela a intenţiei părţilor.

Schimbul de informatii relevante din punct de vedere concurential intre agentii economici concurenti poate constitui in sine o incalcare a legislatiei in materia concurentei. Un exemplu relevant ar fi al furnizorilor de detergent, care au fost amendati pentru ca s-au informat unii pe altii cu privire la stadiul negocierilor lor anuale cu comerciantii cu amanuntul din Germania. Poate fi considerata o intelegere in sensul incalcarii dreptului concurentei, si participarea pasiva a o reuniune anticoncurentiala. Aceasta problema a fost transata intr-un caz din 22 martie 2002 al Tribunalului Brugg. In acest caz s-a considerat ca ori de cate ori o persoana autorizata sa reprezinte o societate comerciala participa la o reuniune cu alte societati comerciale avand un obiect anticoncurential, societatea careia persoana in cauza ii apartine va fi considerata ca a participat la intelegerile anticoncurentiale rezultand din acea intalnire, chiar daca nu a luat parte la discutii in mod activ, atata timp cat nu a dezmintit in mod public ca nu este parte la deciziile luate in cadrul reuniunii.

Intelegerile orizontale presupun identificarea între concurenţii actuali sau potenţiali care se găsesc pe acelaşi nivel al lanţului de producţie sau de distribuţie.

Exemple de intelegeri orizontare ar putea fi : limitarea sau controlarea productiei, a pietelor, a dezvoltarii tehnologice sau a investitiilor ; impartirea pietelor sau a surselor de aprovizionare si alocarea de clienti sau de teritorii. Acestea pot genera efecte negative asupra preţurilor, volumului producţiei, inovaţiei, diversificării produselor şi calităţii acestora. Totodata, pot conduce la restrangerea concurentei, cu precadere in cazul in care prevăd împărţirea pieţelor. Pe de alta parte, o cooperare orizontală poate fi un mijloc de partajare a riscurilor, de realizare a economiei costurilor ori de lansare mai rapida de inovatii pe piaţă.

  1. Concentrarile economice si efecte asupra legislatiei anticoncurentiale – cartelurile si abuzul de pozitie dominanta

Concentrarile economice si practicile anticoncurentiale pot avea efecte devastatoare, inlaturand orice beneficii generate de liberalizarea comerțului internațional.

Dintre practicile anticoncurentiale daunatoare si interzise prin legislatia in materia concurentei, voi dezvolta in continuare pe de o parte, cartelul, iar pe de altă parte, abuzul de poziție dominantă.

In ceea ce priveste cartelurile, acestea presupun « înţelegeri între doi sau mai mulţi agenţi economici concurenţi care au ca rezultat denaturarea concurenţei », prin stabilirea preţurilor şi/sau împărţirea pieţelor[14]. Prin urmare, ca o consecinta, efecte negative ale înţelegerilor de tip cartel pot fi limitarea artificială a concurenţei; creşterea preţurilor sau evitarea constrângerilor care generează inovaţie (ex. dezvoltarea unui produs sau introducerea unor metode de producţie mai eficiente).

Inainte de construcţia europeană, cartelul era o practică agreată în ţările din Europa. Mai mult, fenomenul de cartel a cunoscut un trend ascendent. Spre exemplu, în Germania de la patru cazuri identificate în anul 1865 s-a ajuns la existenţa a 1.800 de cazuri în anul 1929. Efectele nocive ale acestui tip de înţelegere au fost aduse în prim plan abia odată cu adoptarea unor noi doctrine economice construite pe promovarea democrației.[15]

În prezent efortul depus de Comisia Europeană în ceea ce privește identificarea și sancționarea practicilor anticoncurențiale, precum și monitorizarea concentrărilor economice și a ajutoarelor de stat este unul considerabil. Între anii 2005 – 2013 la nivel european au fost emise nu mai puțin de 106 decizii referitoare la cartel și abuz de poziție dominantă, iar în perioada 2004 – 2013 au fost notificate la Comisia Europeană 3.073 cazuri de concentrări economice și 3.900 cazuri de ajutoare de stat, dintre care doar 29 au fost declarate incompatibile cu piața internă.[16]

Domeniile de activitate atât în cazul cartelurilor identificate în România, cât și în cele din Uniunea Europeană sunt diverse, cele mai mari amenzi fiind aplicate în domeniul cimentului în Romania, respectiv în domeniul serviciilor financiare în Uniunea Europeană. Trebuie să remarcăm următorul aspect: cea mai mare amendă acordată într-un caz de cartel de către Comisia Europeană, în perioada analizată, este de 18 ori mai mare decât totalul amenzilor acordate de Consiliul Concurenței din România pentru cartelurile identificate pe parcursul celor 10 ani analizați.[17] Proporția între amenzile acordate la nivel european și național este logică ținând cont de faptul că amenzile se calculează în funcție de cifra de afaceri a companiilor implicate în cartel, precum și de durata cartelului.

În urma unei investigaţii referitoare la un posibil cartel, se pot aplica sancţiuni : contravenţionale – amenzi de până la 10% din cifra de afaceri totală, realizată de agenţii economci implicaţi, în anul financiar anterior sancţionării sau penale – închisoare de la 6 luni la 4 ani sau amendă pentru participarea cu intenţie frauduloasă şi în mod determinant a unei persoane fizice la conceperea, organizarea sau realizarea unui cartel. Acţiunea penală se pune în mişcare la sesizarea Consiliului Concurenţei.

Ca să descopere aceste practici în afara legii, Consiliul Concurenței a lansat anul acesta politica de clemență. Printr-o astfel de politică, agenții economici implicați în carteluri, care decid să pună capăt acestor practici ilegale și să furnizeze dovezi esențiale, pot beneficia de imunitate sau de reducerea amenzii, în eventualitatea aplicării unei sancțiuni.[18]

În continuare, voi prezenta pe scurt abuzul de poziție dominantă, reglementat in art 102 TFUE, conforma caruia : «Este incompatibilă cu piața internă și interzisă, în măsura în care poate afecta comerțul dintre statele membre, folosirea în mod abuziv de către una sau mai multe întreprinderi a unei poziții dominante deținute pe piața internă sau pe o parte semnificativă a acesteia. Aceste practici abuzive pot consta în special în:

(a)     impunerea, direct sau indirect, a prețurilor de vânzare sau de cumpărare sau a altor condiții de tranzacționare inechitabile;

(b)     limitează producția, comercializarea sau dezvoltarea tehnică în dezavantajul consumatorilor;

(c)     aplicarea în raporturile cu partenerii comerciali a unor condiții inegale la prestații echivalente, creând astfel acestora un dezavantaj concurențial;

(d)     condiționarea încheierii contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestații suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanțele comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte. »

Abuzul de pozitie dominanta a facut obiectul unei reflectii indelungate, la inceputul anilor 2000, punandu-se accentul in definirea acestuia mai mult pe puterea pietei si pe contestabilitate. In doctrina de specialitate s-au remarcat : abuzul structural de pozitie dominanta – cu privire la acesta, s-a considerat ca este abuziva influentarea structurii pietei cu scopul de a determina mai putina competitivitate. Consider ca un exemplu concludent in acest sens ar fi inlaturarea unui concurent de pe piata de catre o societate comerciala. Abuzul de exploatare consta in praticarea de catre o societate comerciala, a unor preturi crescute, in mod abuziv. Avand in vedere societatea actuala si multitudinea actorilor concurentiali, consider ca aceasta teorie isi pierde din importanta, neputandu-se aplica, prin ramanerea fara lipsa de obiect. Astfel, daca exista mai multi actori – societati comerciale – care comercializeaza acelasi produs in mod independent, fara existenta unor intelegeri cu societatea in cauza, pretul ridicat –nu contravine legislatiei in materia concurentei. Cu Toate acestea, in cazul in care societatea care practica un prêt ridicat in mod abuziv, detine monopolul pe un anumit segment al pietei cu privire la produsul respectiv, se considera ca se afla in pozitie dominanta si contravine legislatiei in materia concurentei – al carei scop primordial este sa protejeze consumatorul.

O problema legata in mod indisolubil de abuzul de pozitie dominanta consider ca este situatia preturilor abuzive, denumite in doctrina de specialitate si « preturi predatoare ».[19] Acestea presupun comercializarea produselor la preturi inferioare costurilor totale. Costul total ar trebui sa acopere costurile de structura si costurile marginale. Costul marginal este costul suplimentar pe care o societate rebuie sa il suporte pentru fabricarea unui produs suplimentar. S-a considerat in practica, insa, ca nu exista nicio explicatie rationala pentru a practica acest prêt, unica explicatie putand fi excluderea unor actori concurenti de pe piata. A existat si un caz (Akzo Nobel Chemicals et Akcros Chemicals / Commission Affaire T-125/03)[20] in care s-a conchis ca a fost comis un abuz de o societate care a practicat preturi inferioare costurilor totale ale unui produs.

A fost admis in practica actuala prin cazul prezentat, ca ne aflam in prezenta unor preturi pradatoare doar daca mai exista si alte elemente care dovedesc existenta unei strategii de expulzare a unor alti agenti economici de pe piata.

Din punctul meu de vedere, din punct de vedere economic si practic, ar trebui sa fie admis ca mai ales societatile comerciale care comercializeaza produse perisabile sa fie exceptate de la aplicarea acestor sanctiuni, acestea putand avea in mod rational interesul sa comercializeze produse la preturi mai mici, care sa acopere cel putin costurile fixe, chiar daca ar pierde costurile marginale cu privire la produsele comercializate.

CAPITOLUL II. REGLEMENTAREA SI APLICAREA CONCURENTEI LA NIVEL NATIONAL

  1. Scurta perspectiva istorica in evolutia la nivel national a dreptului concurentei – cadru legal si actori implicati
  2. Evolutia si importanta crescanda a dreptului concurentei la nivel national

De-a lungul istoriei, « România și-a manifestat dorința de a participa la procesul de liberalizare a comerțului internațional. Dovada cea mai clară constă în activitatea comercială desfășurată la nivel multilateral, regional și bilateral. În plan multilateral remarcăm faptul că România este țară membră a GATT/OMC începând cu anul 1971. În această calitate România a participat la rundele de negocieri desfășurate în cadru multilateral sub egida GATT/OMC, beneficiind în cadrul acestora de statutul de țară în curs de dezvoltare. Înainte de aderarea la UE, România a încheiat acorduri comerciale preferențiale cu UE, CEFTA și țările AELS. » [21]

Odată cu aderarea la UE, urmare a aplicabilitatii directe a dreptului european asupra legislatiilor nationale, Romania a adoptat legislația europeană din domeniul concurenței. La nivel national, puteri de inspectie au fost conferite Consiliului Concurentei, in calitate de autoritate nationala de concurenta, inca de la momentul intrarii in vigoare a a Legii concurentei nr. 21/1996[22].

Prin aderarea la UE, România a resimțit o serie de oportunități și beneficii, cea mai importantă schimbare materializandu-se astfel: competențele naționale în materie de comerț au trecut la nivel comunitar, ceea ce nu înseamnă că statele membre nu au un rol în definirea și elaborarea politicii comerciale comune, ele fiind permanent consultate. [23]

Odată cu adoptarea politicii comerciale comune s-au abrogat toate acordurile comerciale încheiate de România în plan bilateral cu țările terțe, iar după aceasta s-a aplicat regimul comercial al UE în relațiile cu respectivele țări. Acest lucru a condus la o serie de facilități pentru exportatorii români, mai ales prin prisma existenței acordurilor de integrare regională încheiate de UE cu țări cu care până atunci România nu a avut încheiate astfel de acorduri.

Trebuie subliniată importanța politicii din domeniul concurenței, dar și rolul autorităților de concurență care veghează asupra menținerii concurenței loiale, dar mai ales asupra bunăstării consumatorilor. O politică din domeniul concurenței implementată în mod adecvat generează o serie de efecte pozitive, dintre care putem aminti: stimularea spiritului antreprenorial concomitent cu stimularea eficienței, consumatorii se pot bucura de o gamă mai variată de produse, iar printre caracteristicile acestor produse ar trebui să se regăsească calitatea și prețul redus.[24]

  1. Procedura aplicabila in materie conform reglementarilor nationale actuale in vigoare

Dupa cum am mentionat in capitolul anterior, puterile de inspectie i-au fost conferite la nivel national – Consiliului Concurentei (autoritatea nationala de concurenta). Procedura aplicabila in cazul efectuarii unei inspectii de catre autoritatea de concurenta, este reglementata in capitolul V al legii concurentei nr. 21/1996 – republicata la data de 29.02.2016 (denumita in continuare si « Legea concurentei »), care se regaseste in cuprinsul actului normativ rubricat sub denumirea marginala de « Procedura de investigare si de luare a deciziilor ». In versiunea initiala a Legii concurentei, legiuitorul a operat cu notiuni de inspiratie penala si procesual-penala, ce faceau referire la perchezitii, anchetatori, anchete, acte de perchezitie, folosind si notiuni care finalmente au ramas proprii dreptului concurentei, aici discutia purtand asupra inspectiilor inopinate. [25]

Potrivit dispozitiilor legale in vigoare in materie, « pentru investigarea incalcarii prevederilor prezentei legi, inspectorii de concurenta sunt abilitati cu puteri de inspectie, cu exceptia inspectorilor debutanti » (art. 38 din legea concurentei).

Una dintre cele mai importante institutii a dreptului concurentei, reglementata prin textul de lege mai sus-mentionat, este inspectia inopinata (down raid) – care constituie elementul-cheie in vederea asigurarii scopului Legii concurentei.

In cadrul art 38 alin. 1 al legii concurentei, legiuitorul a precizat in mod expres ca inspectiile inopinate sunt desfasurate pentru investigarea incalcarilor Legii concurentei. Altfel spus, scopul inspectiei inopinate este acela de a investiga orice activitate care ar putea reprezenta o incalcare a Legii concurentei. Consider ca formularea actuala a Legii este defectuoasa cu privire la acest aspect, intrucat lasa loc unor interpretari – „investigarea incalcarilor” putand fi inteleasa ca o excludere a prezumtiei de nevinovatie si o plasare efectiva a unor presupuse fapte ale unei societati comerciale, pentru care nu s-a realizat insa o investigatie, in sfera unor abateri ori incalcari in materia dreptului concurentei.

Natura penala a faptelor anticoncurentiale retinuta in doctrina si jurisprudenta dreptului concurentei face o posibila paralela ce poate fi urmarita si la nivelul legislatiei. Astfel, potrivit prevederilor precesual-penale, perchezitia poate fi declansata ori de cate ori exista indicii temeinice ca efectuarea acesteia poate duce la descoperirea faptelor si strangerea probelor.  Altfel spus, Consiliul Concurentei nu ar putea declansa activitatea de inspectie decat in cazul in care are indicii temeinice cu privire la descoperirea de probe incriminatoare.

De esenta in cazul inspectiilor inopinate este faptul ca se desfasoara fara o notificare prealabila, fapt de altfel natural, avand in vedere ca scopul lor este de a aduna probe. O incidenta a intrarii in vigoare a Codului de procedura penala actual, este constituita de necesitatea obtinerii autorizarii instantei de judecata in vederea efectuarii oricarei inspectii. O asemenea modificare este benefica pentru protejarea drepturilor entitatilor investigate si are drept consecinta verificarea autoritatii nationale de concurenta – Consiliul Concurentei – care este obligat sa acorde o „atentie sporita in utilizarea instrumentului inspectiilor inopinate”.[26]

In art. 52 al Regulamentului de organizare, functionare si procedura al Consiliului Concurentei, sunt prevazute obligatiile ce incumba entitatilor cu privire la care se desfasoara investigatia – una dintre cele mai importante obligatii a acestora fiin constituita de „obligatia de cooperare”. Obligatia de cooperare implica – in confirmitate cu dispozitiile Regulamentului identificat anterior faptul ca “Intreprinderea sau asociaţia de întreprinderi inspectată are următoarele obligaţii:

  1. să permită inspectorilor de concurenţă, fără întârziere, începerea şi derularea inspecţiei;
  2. să faciliteze, pe întreaga durată a inspecţiei, accesul la toate documentele şi informaţiile necesare îndeplinirii misiunii inspectorilor de concurenţă;
  3. să furnizeze într-o formă completă documentele, informaţiile, înregistrările şi evidenţele solicitate, precum şi orice lămuriri necesare, fără a putea opune caracterul confidenţial.
  4. să pună la dispoziţie şi să asigure accesul la toate echipamentele şi programele folosite, inclusiv acces offsite, sa furnizeze parolele si cheile de criptare/decriptare necesare si sa asigure suportul necesar inspectorilor. »

Refuzul de cooperare este prevazut in acelasi articol al actului normativ, ca o circumstanta agravanta, in sensul ca „Nivelul de baza va fi majorat atunci cand Consiliul Concurentei constata ca exista circumstante agravante, precum si : (…) c) refuzul de a coopera cu Consiliul Concurentei.”

Concluzia desprinsa poate fi aceea ca in cazul unei vizite inopinate a Consiliului Concurentei, entitatea investigata trebuie sa adopte o anumita conduita, in virtutea obligatiei sale de a coopera si anume:

– sa procedeze la legitimarea inspectorilor de concurenta si sa solicite documentele in baza carora acestia isi exercita punctele de inspectie;

– sa nu impiedice accesul inspectorilor de concurenta in oricare dintre spatiile legal detinute de entitatea ce face obiectul inspectiei. Mentionam in aces sens, cu titlu de exemplu, un caz in care Consiliul Concurentei a sanctionat in mod sever o intreprindere care a refuzat sa acorde accesul inspectorilor de concurenta, respectiv:

  • Cazul BRD – Groupe Societe Generale (entitate amendata cu aprox. euro) – Consiliul a retinut „Caracterul inopinat al inspectiei a fost compromis, intrucat reprezentantilor Consiliului Concurentei nu le-a fost permis accesul in sediul bancii pentru o perioada de cateva ore, in vederea exercitarii prerogativelor conferite de lege. Astfel, a existat posibilitatea unor potentiale schimburi de informatii intre entitatile supuse controlului, precum si o eventuala alterare a documentelor vizate de inspectie. Ulterior accesul inspectorilor de concurenta a fost permis.”[27]

Mai mult, conform doctrinei si practicii actuale, exista situatii in care Consiliul nu s-a limitat a aplica doar amenda pentru refuzul de a se supune inspectiei inopinate, ci si amenda cominatorie, conform prevederilor art. 59 din legea Concurentei. [28]

La nivel european, acordarea accesului cu intarziere, sau mai grav, refuzul de a acorda accesul autoritatii de concurenta este sanctionat chiar mai dur. Mentionam cu titlu de exemplu, ca in noiembrie 2010, un operator economic polonez a fost supus unei amenzi de 30,8 mil. Euro pentru intarzierea nejustificata a unei inspectii inopinate.

  • Sa coopereze pe deplin cu inspectorii de concurenta
  • Sa participe in mod efectiv la activitatea de inspectie, alaturi de inspectorii de concurenta, pe toata durata inspectiei
  • Sa identifice in prezenta inspectorilor de concurenta documentele considerate confidentiale, precum si pe cele considerate a intra sub incidenta „privilegiului legal;
  • Sa isi intocmeasca propriul proces verbal sl inspectiei inopinate
  • Sa solicite consemnarea in scris a tuturor obiectiunilor fata de activitatea inspectorilor de concurenta
  • Sa nu ascunda, altereze sau sa distruga documente si/sau date ce ar putea face obiectul inspectiei;
  • Sa nu dea dovada de o atitudine beligeranta si sa raspunda intrebarilor si/sau solicitarilor inspectorilor de concurenta. Ca o interpretare a acestei dispozitii, consideram ca refuzul de a raspunde intrebarilor adresate pe parcursul activitatii de inspectie poate conduce la o majorare a amenzii impuse entitatii investigate. Cu titlu de exemplu, mentionam cazul Sony : „In incidentele Sony au avut loc doua incidente, unul dintre ele constand in distrugerea de documente, iar cel de-al doile in refuzul de a raspunde la intrebari. (…) Decizia conchide ca ambele incidente au constituit tentative de obstructionare (…).”[29]
  • Sa nu distruga sigiliile aplicate de inspectorii de concurenta pe parcursul inspectiei inopinate (conform art. 57 alin. 2 al Regulamentului de organizare, functionare si procedura a Consiliului Concurentei, „intreprinderea sau asociaţia de întreprinderi inspectată are obligaţia să asigure integritatea sigiliilor aplicate până la ridicarea acestora de către inspectorii de concurenţă. În cazul înlăturării sau distrugerii sigiliilor, inspectorii de concurenţă vor proceda potrivit prevederilor art. 214 din Codul de procedură penală în vederea sesizării organelor de cercetare penală cu privire la săvârşirea infracţiunii de rupere de sigilii prevăzută de art. 243 din Codul penal.”). Comisia Europeana a impus o amenda de 30,8 mil. De euro pentru ruperea unui sigiliu in cursul inspectiei inopinate (cazul E.ON Energie AG).

In baza autorizarii judiciare conferite Consiliului de instanta  (președintele Curții de Apel București sau de către un judecător delegat de acesta), prin Incheiere conform art 40 din Legea concurentei, inspectorul de concurenta poate desfasura inspectii in spatiile prevazute la art. 38 (sediile intreprinderilor in cauza), precum si in orice alte spatii, inclusiv domiciliul, terenurile sau mijloacele de transport apartinand conducatorilor, administratorilor, directorilor si altor angajati ai operatorilor economici sau asociatiilor de operatorilor economici supusi investigatiei.

  1. Procedura reglementata la nivel national si aspecte practice
  2. Sanctiuni si actori implicati la nivel national (aplicabilitatea directa a dreptului european)

Conform dispozitiilor Legii concurentei, refuzul întreprinderilor sau ale asociaților întreprinderilor de a se supune unei inspecţii desfăşurate de către Consiliul Concurenței, precum și de a furniza informații, date sau documente inexacte sau incomplete reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă de la 0,1% la 1% din cifra de afaceri totală din anul financiar anterior.

Furnizarea de către autorităţile şi instituţiile administraţiei publice centrale/locale de informații sau documente inexacte ori incomplete sau refuzul de a furniza documentele solicitate se consideră contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 la 20.000 de lei. Dacă aceleași nereguli se constată si după termenul stabilit de Consiliul Concurenței, atunci se va aplica o amendă de până la 5.000 de lei pentru fiecare zi de întârziere. Cea mai mare sancțiune, de la 0,5% la 10% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior, este dată pentru înțelegerile la fixarea prețului de vânzare, participarea la licitații trucate, folosirea unei poziții dominante și punerea în practică a unei concentrații economice după ce aceasta a fost respinsă.

  1. Aspecte practice
  • Sunt considerate informaţii sensibile din punct de vedere concurenţial informaţiile care pot fi calificate drept secrete de afaceri, care reprezintă know-how specific unei anumite activităţi sau care ar oferi un avantaj competitiv concurenţilor unei anumite entităţi. Cu titlu exemplificativ, pot intra în această categorie date anterioare, actuale sau viitoare cu privire la: preţuri (strategii, reduceri, discounturi), structura preţurilor (cercetare, producţie, distribuţie), termeni şi modalităţi de comercializare, strategii de promovare, veniturile şi volumele corelate vânzării, marja de profit, cota de piaţă, teritorii, liste de clienţi / distribuitori / furnizori, ofertele planificate şi / sau depuse, volume achiziţionate, planuri de afaceri şi investiţii (anticiparea intrării pe piaţă, investiţii planificate) sau nivelul de utilizarea a capacităților de producţie
  • Exemple practice care pot genera sanctiuni anticoncurentiale:

Orice clauza, contract, anexa sau înţelegere cu furnizorii care au in vedere :

  • Preţurile la care o societate comerciala poate vinde produsele:
  • o clauză într-un contract de achiziţie, anexa, cu un furnizor care prevede posibilitatea de a vinde bunurile doar conform listei de preţuri de revânzare recomandate de furnizor sau necesitatea aprobării prealabile de către acesta din urmă a preţului de revânzare;
  • o clauză într-un contract de achiziţie, anexa cu un furnizor care prevede plata de către furnizor a unui comision pentru aplicarea preţurilor de revânzare recomandate ale furnizorului;
  • furnizorul comunică cu comercianţii concurenţi în vederea atingerii unui nivel comun al preţurilor sau în vederea creşterii concomitente a preţurilor de către acestia;
  • Clienţii cărora o societate comerciala le poate vinde produse:
  • o clauză într-un contract de achiziţie, anexa, cu un furnizor care prevede interdicţii pentru comerciant de a vinde produsele anumitor categorii de clienti, in anumite perioade, etc.
  • Politica de preţuri a “acaparatorului”
  • vanzarea produselor la preţuri sub costurile proprii cu scopul de a scoate concurenţii de pe piaţă;
  • Refuzul discriminatoriu al business-ului
  • ameninţarea unui furnizor cu delistarea pentru a-l determina să aplice condiţii mai bune în vreme ce furnizorii concurenţi sunt trataţi diferit, fără un motiv economic întemeiat.

Concluzii

Ca o concluzie a celor relatate, consider ca avand in vedere impactul nu numai economic, cat si de natura penala pe care il poate avea asupra reprezentantilor sau chiar angajatilor unei societati comerciale, inspectia inopinata a Consiliului trebuie tratata cu maxim de atentie, avand in vedere multiplete si totodata severele consecinte pe care o atare activitate le poate avea asupra entitatii inspectate.

In ceea ce priveste scopul lucrarii, consider ca importanta dreptului concurentei in cadrul societatilor comerciale este pe deplin subliniata, avand in vedere rolul dreptului concurentei si nu in ultimul rand consecintele pe care nerespectarea acestuia le au asupra societatilor comerciale, sanctiuni care pot genera chiar incetarea activitatii acestora.

Bibliografie

  1. Legea concurenţei nr. 21/1996, cu modificările şi completările ulterioare;
  2. Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE);
  3. Calin Dobre, “Ghidul inspectiei inopinate a Consiliului Concurentei”, Ed. C.H. Beck, 2016.
  4. Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurenţă prevăzute la articolele 81 şi 82 din Tratat;
  5. Moșteanu, Tatiana, Concurența. Abordări teoretice și practice, Editura Economică, București, 2000.
  6. Giurgiu, Adriana, Comerţul intraeuropean. O nouă perspectivă asupra comerţului exterior al României, Editura Economică, Bucureşti, 2008.
  7. Harding, Christopher; Joshua, Julian, Regulating Cartels in Europe, Secind Edition, Oxford University Press, Oxford, 2010.
  8. Hilton, Keith, Antitrust Law and Economics, Edward Elgar Publishing, Inc., Northampton, 2010.
  9. Jones, Alison; Sufrin, Brenda, EU Competition Law. Text, Cases and Materials, Oxford University Press, Oxford, 2014.
  10. Krugman, Paul; Obstfeld, Maurice; Melitz, Marc, International economics. Theory and policy, Ninth edition, Editura Pearson, Boston, 2012.
  11. Consiliul Concurenței: http://www.consiliulconcurentei.ro/ro/despre-noi.html
  12. European Commission – Competition: http://ec.europa.eu/competition/index_en.html
  13. Baza de date statistice a Comisiei Europene, disponibilă on-line: http://ec.europa.eu/competition/cartels/statistics/statistics.pdf
  14. Bonciu, Florin, Politica comercială comună, Institutul European din România, Ghidul politicilor Uniunii Europene, nr. 3, document disponibil on-line: http://www.ier.ro/sites/default/files/pdf/politica_comerciala_brosura_nr.3_.pdf.

[1] A se vedea in acest sens, Calin Dobre, “Ghidul inspectiei inopinate a Consiliului Concurentei”, Ed. C.H. Beck, 2016, pag. 1.

[2] A se vedea in acest sens, A. Jones, EU Competition Law, 4th edition, Oxford University Press, 2014, p. 16-17.

[3] A se vedea in acest sens Giurgiu, Adriana, “Comerţul intraeuropean. O nouă perspectivă asupra comerţului exterior al României”, Editura Economică, Bucureşti, 2008.

[4] A se vedea in acest sens Krugman, Paul; Obstfeld, Maurice; Melitz, Marc, “International economics. Theory and policy”, Ninth edition, Editura Pearson, Boston, 2012.

[5] A se vedea in acest sens Giurgiu, Adriana, “Comerţul intraeuropean. O nouă perspectivă asupra comerţului exterior al României”, Editura Economică, Bucureşti, 2008.

[6] A se vedea in acest sens Jones, Alison; Sufrin, Brenda, EU Competition Law. Text, Cases and Materials, Oxford University Press, Oxford, 2014.

[7] A se vedea in acest sens Cours de droit – Prof. Anne Rigaux – Maître de conférences en droit public à l’Université Paris I Panthéon-Sorbonne (Ecole de Droit de la Sorbonne) – Les libertés de circulation – Master 1.

[8] Cours de droit – Prof. Anne Rigaux – Maître de conférences en droit public à l’Université Paris I Panthéon-Sorbonne (Ecole de Droit de la Sorbonne) – Les libertés de circulation – Master 1.

[9] Cours de droit – Prof. Denys Simon – Professeur agrégé de droit public et de science politique, Directeur adjoint du Département d’études internationales et européennes de l’École doctorale de Droit de l’École de Droit de la Sorbonne, à l’Université Paris I Panthéon-Sorbonne, Ordre juridique et contentieux de l’Union européenne – Licence 3.

[10] Cours de droit – Prof. Anne Rigaux – Maître de conférences en droit public à l’Université Paris I Panthéon-Sorbonne (Ecole de Droit de la Sorbonne) – Les libertés de circulation – Master 1.

[11] Idem.

[12] Cours de droit – Prof. Denys Simon – Professeur agrégé de droit public et de science politique, Directeur adjoint du Département d’études internationales et européennes de l’École doctorale de Droit de l’École de Droit de la Sorbonne, à l’Université Paris I Panthéon-Sorbonne, Ordre juridique et contentieux de l’Union européenne – Licence 3.

[13] A se vedea in acest sens Moșteanu, Tatiana, Concurența. Abordări teoretice și practice, Editura Economică, București, 2000.

[14] A se vedea site Consiliul Concurenței : http://www.consiliulconcurentei.ro/ro/despre-noi.html

[15] A se vedea Baza de date statistice a Comisiei Europene, disponibilă on-line: http://ec.europa.eu/competition/cartels/statistics/statistics.pdf

[16] A se vedea site: European Commission – Competition: http://ec.europa.eu/competition/index_en.html

[17] A se vedea Bonciu, Florin, Politica comercială comună, Institutul European din România, Ghidul politicilor Uniunii Europene, nr. 3, document disponibil on-line: http://www.ier.ro/sites/default/files/pdf/politica_comerciala_brosura_nr.3_.pdf

[18] A se vedea site Consiliul Concurenței : http://www.consiliulconcurentei.ro/ro/despre-noi.html

[19] A se vedea Cours de droit – Prof. Anne Rigaux – Maître de conférences en droit public à l’Université Paris I Panthéon-Sorbonne (Ecole de Droit de la Sorbonne) – Les libertés de circulation – Master 1.

[20] A se vedea site European Commission – Competition: http://ec.europa.eu/competition/index_en.html

[21] A se vedea in acest sens Moșteanu, Tatiana, Concurența. Abordări teoretice și practice, Editura Economică, București, 2000.

[22] La momentul actual, Legea 21/1996 republicata (M. Of. nr. 153 din 29 februarie 20160, cu modificarile si actualizarile ulterioare (in text Legea concurentei”).

[23] A se vedea in acest sens Giurgiu, Adriana, “Comerţul intraeuropean. O nouă perspectivă asupra comerţului exterior al României”, Editura Economică, Bucureşti, 2008.

[24] Idem.

[25] A se vedea in acest sens, Calin Dobre, “Ghidul inspectiei inopinate a Consiliului Concurentei”, Ed. C.H. Beck, 2016.

[26] A se vedea in acest sens, V. Mircea, Legislatia concurentei. Comentarii si explicatii, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2012, p. 6-7.

[27] A se vedea in acest sens, Calin Dobre, “Ghidul inspectiei inopinate a Consiliului Concurentei”, Ed. C.H. Beck, 2016.

[28] Idem.

[29] A se vedea in acest sens, Calin Dobre, “Ghidul inspectiei inopinate a Consiliului Concurentei”, Ed. C.H. Beck, 2016.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să comentați
Introduceți numele dumneavoastră aici