Societatea simplă, entitate fără personalitate juridică – consilier juridic Turbatu-Bordeianu Brîndușa

0
235

Societatea simplǎ,entitate fǎrǎ personalitate juridicǎ

Capitol I – Considerații generale: Contractul de societate simplǎ din perspectiva Noului Cod Civil 

Contractul de societate depăşeşte sfera clasică a noţiunii de contract, ca acord de voinţă între două sau mai multe părţi, având scopul de a produce efecte juridice, respectiv de a naşte, a modifica sau a stinge un raport juridic. Pe lângă raportul juridic între părţi, contractul de societate naşte şi o entitate fără personalitate juridică ce reprezintă o manifestare particulară a raporturilor izvorâte din acest act juridic, ca mijloc de realizare a scopului urmărit, anume obtinerea şi partajarea profitului rezultat.

Contractul de societate, aşa cum era el reglementat de Codul civil, nu mai rǎspunde nevoilor actuale.Noile realitǎți economice şi comerciale impuneau reguli şi norme noi, moderne, adecvate cerințelor de capital şi cadrului european.

Noul C. civ. defineşte „contractul de societate” ca acord de voinţe creator al societăţii.Astfel, art. 1881 alin. (1)prevede că „Prin contractul de societate două sau mai multe persoane se obligă reciproc să coopereze pentru desfăşurarea unei activităţi şi să contribuie la aceasta prin aporturi (…), cu scopul de a împărţi beneficiile sau de a se folosi de economia ce ar putea rezulta”, pe când art. 1491 stipula că „Societatea este un contract prin care două sau mai multe persoane se învoiesc să pună ceva în comun, cu scop de a împărţi foloasele ce ar putea genera(Cciv anterior,1864)[1]. În aceste condiţii, adoptarea unor reglementări noi în materia contractului de societate se impunea. Noul instrument juridic corespunde cerinţelor şi ritmului actual al raporturilor juridice moderne, precum şi normelor juridice europene.

Exprimarea actualǎ a Codului civil în vigoare pe de o parte, subliniază imperativul unui acord de voinţe pentru materializarea societăţii, iar pe de altă parte, clarificǎ exprimarea ambiguǎ asupra entităţii colective născute din contractul de societate din vechea reglementare.

În literatura de specialitate existǎ mai multe opinii cu privire la manifestarea entitǎții juridice ȋn raporturile de societate, cele juridice cu terții şi ȋn legaturǎ cu propriul patrimoniu, o parte dintre acestea le voi expune succint  ȋn urmatoarele rânduri.

În cazul în care societatea nu are personalitate juridică, ea reprezintând doar o entitate colectivă, care nu are o existenţă juridică proprie, distinctă de persoana asociaţilor care o compun, ea nu constituie subiect de drept şi deci nu se poate aprecia că are patrimoniu propriu.Bunurile puse în comun de către asociaţi devin coproprietatea acestora, nu a societăţii în sine[2].Cu toate cestea, după cum voi trata ȋntr-un capitol ulterior acest aspect, ea se poate manifesta pe scena juridicǎ şi ȋn mod independent.

De subliniat, contractul de societate simplǎ are o naturǎ juridicǎ specialǎ, deosebit de toate celelalte contracte.Alături de drepturile şi obligaţiile pe care le generează între asociaţii contractanţi ȋn societate, instrumentul respectiv  dă naştere unei entităţi care se va manfesta în câmpul relaţiilor juridice.Acesta se manifestă diferit ȋn funcție de modul de dotare prin lege, cu personalitate juridică. Entitatea colectivă rezultată din contractul de societate reprezintă o manifestare particulară a raporturilor juridice izvorâte din acest act, fiind mijlocul juridic de realizare a scopului urmărit de către asociaţi prin încheierea lui, şi anume obţinerea şi partajarea profitului.[3]

Existența societatii simple, fără personalitate juridică, deşi sub aspectul urmǎtor aceasta se intersectează cu cele comune, o putem trata din perspectiva bivalentǎ.Menționez cǎ nu ȋntotdeuna încheierea contractului este suficientă pentru constituirea societăţii, după cum încetarea contractului de societate nu duce automat şi la încetarea societăţii.Societăţile fără personalitate juridică se constituie din chiar momentul încheierii contractului de societate, iar contractul este supus înregistrării atât la forul colectiv superior (de exemplu, contractul de societate prin care se realizează o societate profesională de avocaţi trebuie încheiat în formă scrisă şi înregistrat la Barou), precum şi la organele fiscale, deşi nu condiţionează constituirea societăţii.[4]

2.Opinia şcolii  franceze

Dreptul francez plasează societatea simplă la limita dintre persoana fizică – Personne physique şi persoana juridică – Personne morale, respectiv socetățile comerciale.Între aceste două categorii se face o distincție clară atât ȋn privința rigorilor şi prevederilor legale complexe legate de constituirea societății, cât şi ȋn privința funcționării acestor două categorii, capitalului socal şi răspunderii asociaților. Astfel, societatea simplă, asa numita “société coopérative (à responsabilité illimitée) – SCRI”, este tratată mai permisiv de către Codul comercial francez, după cum spuneam, aproape neȋncadrându-se ȋn categoria societăților comercale, cu atât mai puțin ȋn categoria activităților comerciale.

Societatea cooperativă  a reprezentat ȋntotdeauna o entitate juridică originală ȋn dreptul societăților franceze, obiectivul său istoric fiind evitarea “derivei capitaliste” ȋn perioada ulterioară celui de al Doilea Război Mondial, ȋn beneficiul unor asociați animați de acelaşi ideal cooperatist.Până ȋn 1991 acest tip de societate nu prevedea răspunderea asociaților, decât dacă aceasta era cuprinsă ȋn actul constitutiv sub semnătură privată.Datorită fluxului de probleme apărute după această perioadă, precum multitudinea de creditori nesatisfăcuti, apariția taxei pe valoare adăugată s.a.m.d., legiuitorul a adaptat regimul cooperatist ȋn regimul juridic actual al societății cooperatiste cu răspundere nelimitată (SCRI – société coopérative a responsabilité illimité).Odată cu această transformare, societatea continuă să facă obiectul unor minime formalități, ȋnsă este prevăzută răspunderea asociaților pentru satisfacerea creanțelor societății cu patrimoniul lor personal.[5]

Acestui tip de société coopérative ȋi este permisă constituirea sub semnătură privată, fără respectarea exigențelor de ȋnscriere la Tribunalul Comercial francez, organelor de conducere sau depunerea Planului de afaceri – le plan financier.Sub acest  aspect, planul financiar reprezintă o schemă detaliată pe anul fiscal, pe care asociații se angajează să o respecte şi care asigură o constantă ȋn activitatea ȋn curs a societății pe anul respectiv.Aceasta reprezintă o etapă importantă ȋn procedura de constituire şi deseori motiv de respingere a dosarului de ȋnregistrare, după cum susține autorul Serge Clerbois.Mai mult, aceasta nu presupune o subscribție obligatorie de capital, aportul ȋn natură al asociatului/asociaților putând fi o optiune viabilă şi legală.Atâta timp cât ȋn dreptul comecial francez părțile sociale nu sunt distribuite discreționar prin decizia asociaților, ȋn majoritatea categoriilor de societăți comerciale, ci trebuie să se supună unor prevederi legale de calcul, asociații din  la société coopérative pot stabili prin statut părțile fixe d e capital şi proporțiile care revin fiecǎrui asociat.[6]

Recunoscută prin faptul că asociații răspuns cu patrimoniul propriu şi ȋn mod solidar pentru creanțele societății, societatea cooperativă nu necesită formalități de constituire prin act autentic, nici plan financiar prealabil, nici rigoarea unui capital minim subscris.De asemenea, nu este necesară numirea unui expert ȋn cazul aportului ȋn natură la constituire, mărirea capitalului sau dizolvare voluntară.Nu este necesară depunerea unui bilanț anual contabil, spre deosebire de toate celelalte forme de societate din dreptul francez, care trebuie să se supuna acestor cerințe sub sancțiunea Tribunalului comercial francez.

Răspunderea asociaților este organizată potrivit dreptului comun civil.

Numărul minim de asociați “cooperatéurs” este de trei, persoane fizice sau juridice.Ceea ce reprezintă un element de interes şi care dovedeşte faptul că răspunderea asociaților se bazează pe asumare personală şi ȋncredere reciprocă conform principiului de bună credință, este faptul că, ȋn actul constitutiv sub semnătură privată, ȋnainte de semnătura fiecărui asociat, acesta va menționa olograf “ȋmi asum răspunderea nelimitată şi ȋn mod solidar” – “bon pour engagement ilimiteé et solidaire”.De asemenea, la Tribunalul comercial de circumscripție se va depune semestrial o listă actualizată a tuturor asociaților, cât şi detalii cu privire la aceştia, inclusiv solvabilitatea fiecăruia.Acestea pot fi considerate măsuri complementare pentru a asigura răspunderea asociaților față de terți sau ȋn eventualitatea unor creanțe, păstrând cel puțin acestă evidență riguroasă.

Decizia modificării formei juridice şi a obiectului poate fi luată doar cu acordul unanim  al asociaților.

Aşadar, societatea simplă se consideră a fi o pârghie relativ facilă de a lansa o afacere ȋntre un număr limitat de asociați, care nu dispun de un capital foarte mare şi doresc şi să constituie sau să consolideze activitatea unei societăți, raportându-ne la dreptul românesc.În ceea ce priveşte dreptul francez, pentru a se incadra ȋn această categorie, capitalul societății trebuie să depăşescă pragul de 18.000€.[7]

De asemenea, răspunderea nefiind detaliat reglementată ȋn acest caz, putem conclude că se bazează mai mult pe ȋncrederea reciprocă, mediere, iar soluționarea eventualelor dispute cu ajutorul instanțelor civile de drept vine doar cu titlu de excepție.

Societatea simplă franceză se consideră a avea personalitate juridică, dar nu ȋn sensul dreptului român, ci ȋn sensul legalității existenței acesteia.

De asemenea, există unele discuţii care s-au purtat în doctrina franceză în legătură cu caracterul sinalagmatic sau de altă natură a contractului de societate, unde s-au distins două curente: un curent tradiţional care afirmă caracterul sinalagmatic al contractului de societate şi un curent mai nou, modern, care califică contractul de societate ca fiind un „contract-organizaţie” („contrat-organisation”) prin care se creează o organizaţie, o entitate juridică, care diferă de restul contractelor în care există un schimb mutual între părţi denumite „contracte-schimb” („contrat-échange”) prin aceea că interesele părţilor sunt comune şi nu opuse.

Pe lângă autorii care susţin caracterul contractual al societăţii, în dreptul francez există şi un curent doctrinar care neagă acest caracter, afirmând că actul prin care se constituie societatea este un act unilateral colectiv caracterizat prin faptul că toate voinţele individuale au un conţinut analog.

Această sumară analiză are scopul de a susține corespondența dintre dreptul român şi alte sisteme de drept, cel francez fiind cel mai eligibil, nu doar ȋn materie de drept penal, dar şi pe criterii de substanță şi fond a diverselor instituții juridice.

Mai pot menționa faptul cǎ, în cazul anumitor tipuri de societăţi, contractul de societate nu este singurul act creator al acesteia, ci trebuie să fie însoţit de încheierea unui statut. Obligativitatea însoţirii contractului de societate de un statut este prevăzută şi de Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi de Statutul profesiei de avocat în situaţia înfiinţării societăţilor profesionale de avocaţi fără personalitate juridică (art. 198 alin. şi art. 201), precum şi de alte legi speciale.

Încetarea contractului de societate, în cazurile menţionate de lege sau prevǎzute în cuprinsul acestuia, nu duce la încetarea automată a societăţii, ci existenţa acesteia se va prelungi dincolo de acest moment, până la finalizarea operaţiunilor de dizolvare şi lichidare a  entităţii rezultatǎ din contract.[8]

Se poate spune asadar, că în lumina noului Cod civil, contractul de societate reprezintă suma voinţelor exprimate pentru a coopera, a pune în comun un aport şi a împărţi produsul acestei cooperări, instrumentul generator al societăţii.

Capitol II – Societatea simplǎ – specificacitate

Astfel cum este ea reglementată de noul Cod civil,  societatea simplă reprezintă o societate care se constituie fără personalitate juridică, nefiind supusă niciunei formalităţi speciale, sub aspectul formei ad validitatem( ȋn privinta raporturilor juridice față de terți) sau pentru a condiționa existența (cu privire la ȋnregistrarea ȋntr-un for superior, organ fiscal,etc.). Momentul naşterii ei este  momentul încheierii valabile a contractului de societate.

1.Domeniul de aplicare

Prevederile legale ȋn materia societații civile sunt aplicabile in urmatoarele cazuri:

  1. asocierea ȋntre două sau mai multe persoane fizice ȋn vederea construirii unor case ori alte imobile;
  2. asocierea ȋntre doi sau mai mulți meseriaşi ȋn vederea practicării ȋn comun a meseriei;
  3. asocierea, după caz, ȋntre doi sau mai mulți avocați definitivi ȋn societăți civile profesionale (art. 5 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat);
  4. asocierea ȋntre mai mulți notari ȋn cadrul unui birou notarial, ȋn vederea practicării ȋn comun a activității notariale (art. 14 din Legea nr. 36/1995, a notarilor publici şi activității notariale);
  5. asocierea ȋntre mai multe persoane ȋn vederea exploatării terenurilor agricole, creşterii animalelor, aprovizionării, dezvoltării, condiționării, prelucrării şi vânzării produselor, prestării unor servicii sau altor activități agricole (art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societatile agricole si alte forme de asociere in agricultură);
  6. asocierea ȋntre doi sau mai mulți executori judecătoreşti ȋn cadrul unui birou (art. 12 din Legea nr. 188/2000 privind organizarea şi desfăşurarea activității de executor judecatoresc);
  7. societatea civilă medicală, constituită din doi sau mai mulți medici asociați (art. 2 alin. 4 din O.G. nr. 124/1998 privind organizarea şi funcționarea cabinetelor medicale);
  8. asocierea a doi sau mai mulți arhitecti cu drept de semnatură (Legea nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de architect).

 

Ea va constitui, în principal, structura şi forma de organizare a societăţilor profesionale (de avocaţi, notari, executori judecătoreşti, medici şi alte forme independente de exercitare a profesiei), nefiind limitată, după cum am mai precizat anterior, doar la acestea, ci putând să îmbrace, în practică, şi alte forme de societăţi fără personalitate juridică. Reglementarea conţinută de Codul civil în materia societăţii simple este una lejeră, lăsând părţilor implicate în constituirea societăţii (asociaţilor) o largă automonie de voinţă în ceea ce priveşte conceperea, organizarea, funcţionarea şi încetarea societăţii.

Lipsită prin lege de personalitate juridică, societatea simplă se înfăţişează ca o comunitate de persoane animate de realizarea unor obiective comune şi o comunitate de bunuri destinate îndeplinirii acestor obiective. Deşi nu este dotată cu personalitate juridică, societatea simplă nu poate fi rezumată la actul juridic creator al său (contractul de societate), ci reprezintă o entitate înzestrată cu anumite rudimente de personalitate juridică.Aşadar se va putea manifesta în anumite limite în raporturile juridice la care participă. Lipsa personalităţii juridice este doar de natura formalǎ a societăţii simple, nu şi de esenţa acesteia.

De asemenea important de menționat, Codul civil permite transformarea societăţii simple în oricare dintre formele societare cu personalitate juridică legal reglementate, prin simpla modificare a contractului de societate iniţial încheiat.Asociații vor indica ȋn mod expres forma juridicǎ a societǎții nou infiintate şi vor pune de acord toate clauzele sale cu dispozitiile legale ȋn vigoare.

Societatea simplă reglementată de noul Cod civil constituie succesoarea fostei societăţi civile menţionate de Codul civil de la 1864. Art. 139 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil prevede că „Societăţile civile constituite în temeiul Codului civil din 1864 se pot transforma în oricare dintre formele de societate reglementate de Codul civil sau de alte legi, cu respectarea condiţiilor prevăzute de acestea”. Deşi prevederea citată dă posibilitatea transformării societăţilor civile constituite anterior anului 2011 în oricare dintre societăţile reglementate legal, din ansamblul dispoziţiilor noului Cod civil reiese clar că fosta societate civilă se apropie cel mai mult de actuala societate simplă.[9]

“Intenţia legiuitorului ȋn conceperea Noului Cod Civil este presupusă a fi fost aceea de „a promova o concepţie monistă de reglementare a raporturilor de drept privat”, unitară, prin încercarea de cuprindere într-un singur act normativ – Codul civil – a raporturilor juridice de drept privat şi dispariţia dihotomiei între raporturile juridice civile şi cele comerciale.”Cu toate acestea, rezultatul ȋn perspectiva sa teoretică, de interpretare, este unul uşor prea abstract.[10]

Astfel, din ansamblul reglementării contractului de societate şi a societăţii simple cuprinse în Codul civil, precum şi din precizarea expresă a art. 1887 alin. 1 C. civ. reiese că societatea simplă constituie forma etalon, societară de drept comun, celelate tipuri de societăţi enumerate de art. 1888 C. civ. (inclusiv societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990) fiind specii ale acesteia, pe când din denumirea dată de Legea nr. 76/2012 societăţilor comerciale, şi anume aceea de “societăţi”, s-ar putea induce ideea că, dimpotrivă, aceste din urmă societăţi constituie dreptul comun, câtă vreme legiuitorul mai agaţă un temen („simplă“) noţiunii de societate reglementate de Codul civil.

Se poate naşte ȋntrebarea, la prima citire a textului de lege, dacǎ  societatea simpla, aşa cum este tratatǎ ȋn Noul Cod Civil, reprezintǎ un simplu contract, este o entitate-instituție  juridicǎ distinctǎ, este de sine stǎtǎtoare  sau rezultǎ din contractul de societate?

Contractul de societate reglementat de noul Cod civil constituie dreptul comun în materie de societăţi, iar ȋn particular, dupa cum deducem din Cap VII/ Cciv., regulile statuate pentru aceasta urmând să se aplice tuturor aspectelor rămase nereglementate prin legi speciale.

  1. Analizǎ comparativǎ

În cazul în care, prin contractul de societate, asociaţii au dorit înfiinţarea unei societăţi cu personalitate juridică, până la momentul dobândirii acesteia, raporturile dintre asociaţi vor fi cârmuite de regulile societăţii simple.

Regulile societăţii simple vor fi aplicabile şi societăţii care este supusă prin lege unor formalităţi de înmatriculare, dar care, din diferite motive, a rămas neînmatriculată. În situaţia în care părţile au dorit înfiinţarea unei societăţi cu personalitate juridică dintre cele reglementate de Legea nr. 31/1990, dar nu au precizat în cuprinsul contractului de societate forma juridică a acesteia şi nici nu au înlăturat neregularitatea săvârşită, în temeiul art. 46 din Legea nr. 31/1990, judecătorul delegat va respinge cererea de înmatriculare, entitatea creată fiind supusă regulilor societăţii simple. De asemenea, societăţile de fapt vor fi supuse regulilor societăţii simple.

Societatea simplă, aşa cum este reglementatǎ de Noul Cod Civil, prezintă multe puncte comune ȋn privința naturii acesteia, cu “societăţile cu personalitate juridică” reglementate de Legea nr. 31/1990. Amândouă reprezintă grupări de persoane şi de bunuri (aporturi grupate în capitalul social) realizate pentru desfăşurarea unei anumite activităţi determinate în actul de înfiinţare şi în scopul declarat al împărţirii beneficiilor şi al folosirii eventualei economii care ar putea rezulta.Prin urmare, ambele sunt rezultatul juridic şi de fapt al voinţelor asociaţilor manifestate prin încheierea contractului de societate, în care trebuie să se regăsească cumulativ toate cele trei elemente caracteristice: aportul asociaţilor, affectio societatis şi participarea comună la profitul şi la pierderile societăţii.[11]

Ambele societăţi au un scop lucrativ, activitatea acestora fiind circumscrisă obţinerii de beneficii patrimoniale, fapt care le deosebeşte de asocierile fără scop lucrativ (asociaţii şi fundaţii).

Deosebirea fundamentală dintre societatea simplă şi societatea cu personalitate juridică reglementatǎ de Legea nr. 31/1990 se face sub aspectul subiectivităţii. “Societatea simplă nefiind dotată cu personalitate juridică nu constituie un subiect de drept distinct de persoana asociaţilor care o compun, ci se confundă cu aceştia.”[12] Ea nu are o voinţă socială proprie, nici capacitate juridică proprie şi nu are un patrimoniu propriu al său. Ea are afectată desfăşurării activităţii sale o masă patrimonială de bunuri (patrimoniu social), dar care constituie coproprietatea asociaţilor şi este supusă regulilor patrimoniului de afectaţiune.

De asemenea, cele două categorii de societăţi se deosebesc şi sub aspectul responsabilităţii asociaţilor pentru datoriile sociale. Astfel, în cazul societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990 care beneficiază de personalitate juridică, asociaţii au, în principiu, o răspundere limitată pentru datoriile sociale, la limita aportului adus la formarea capitalului social, pe când răspunderea asociaţilor societăţii simple nu este limitată la aportul adus, ci excede limitele acestuia, asociaţii răspunzând, subsidiar, şi cu bunurile proprii, dar proporţional cu aportul lor la patrimoniul social, numai dacă datoria socială nu a putut fi satisfăcută cu bunurile comune ale asociaţilor (cu alte cuvinte, răspunderea asociaţilor societăţii simple nu este limitată la aportul social, dar nu este nici o răspundere nelimitată.[13]

Societǎțile reglementate de L31/1990 desfăşoară activităţi de producţie, de comerţ sau prestări de servicii, având calitatea de comerciant. Societatea simplă desfăşoară activităţi cu caracter civil, având calitatea de profesionist, dar nu şi pe cea de comerciant.

Ofer câteva exemple elocvente de societǎți care ȋntrunesc trasaturile societatii simple asa cum am prevazut mai sus, ca entitate cu capacitate de a se manifesta juridic distinct de membrii asociati: se poate manifesta sub forma societăţilor profesionale care se constituie în vederea exercitării în comun a unor profesii liberale reglementate (precum societatea profesională fără personalitate juridică de avocaţi, societatea profesională fără personalitate juridică de notari, societatea profesională fără personalitate juridică de executori judecătoreşti, societatea profesională fără personalitate juridică de medici, societatea profesională fără personalitate juridică de arhitecţi, societatea profesională fără personalitate juridică de psihologi), societăţilor de portofolii care au ca obiect colectarea şi investirea valorilor mobiliare (cum ar fi fondurile de investiţii, fondurile de pensii administrate privat, fondurile de pensii facultative), societăţilor simple constituite pentru exploatarea terenurilor agricole(exploatarea in comun de mai multi proprietari), precum şi a societăţilor realizate între persoane fizice sau chiar persoane juridice în vederea desfăşurării unor operaţiuni imobiliare(construirea de case cu mai multe apartamente).Deşi specific raporturilor juridice ȋntre persoane fizice, contractul de societate simplǎ poate lua naştere şi ȋntre persoane juridice (instituții, regii autonome, societǎți comerciale, de drept public sau privat, inclusiv asociatiile sau fundatiile fǎrǎ scop lucrativ, dacǎ ȋncheierea contractului de societate este necesarǎ pentru realizarea scopului), potrivit principiului specialitǎții capacitatii de folosințǎ, de exemplu pentru construirea unor clǎdiri social-culturale (case de odihna pentru salariați, cluburi, baze sportive) sau ȋntre persoane fizice şi persoane juridice (de exemplu construirea de clǎdiri de locuit ȋn care, prin proiect, sunt prevǎzute sǎ se realizeze şi spații cu altǎ destinație: producție, comerciale, prestǎri de servicii etc.). Meseriaşii pot constitui o societate simplǎ ȋn vederea exercitǎrii ȋn comun a meseriei.

În ceea ce priveşte domeniul juridic, această formă de asociere este des ȋntâlnitǎ.

Conform art. 5 din Legea nr. 51/1995, profesia de avocat se poate exercita şi ȋn cadrul unei societăți civile profesionale sau ȋn cabinete asociate. Se prevede şi posibilitatea cabinetelor de a se grupa pentru a dobândi facilități economice comune.

  1. Nu mă repet prin analiza, de aceasta dată, asupra contractului civil ȋn perspectiva relației profesionale avocat-client.În cazul societății civile profesionale, constituită din doi sau mai mulți avocați, raportul civil se naşte ȋntre client şi societatea civilă profesională, indiferent care dintre membrii acesteia indeplineste serviciul profesional
  2. Posibilitatea asocierii ȋn cadrul unui birou a mai mulți notari publici este prevazută de Legea nr. 36/1995 (art. 14); ȋnsă notarii publici, ale căror acte sunt de autoritate publică, ȋsi pot desfăşura activitatea numai ȋn nume personal, fiind exclusă exercitarea ei ȋn numele asociației, cum se ȋntâmplă ȋn cazul societății civile profesionale de avocați. Asocierea priveşte numai desfăşurarea activității notarilor asociați ȋn cadrul unui birou, această asociere se realizează ȋnsă tot ȋn baza unui contract de societate civilă.
  3. Legea nr. 51/1995 mai precizează posibilitatea Cabinetelor grupate sau asociate şi societățile civile profesionale “de a avea şi patrimoniu comun”.În realitate, participarea tuturor părților la constituirea unui fond comun (patrimoniu comun) din care să se suporte, de exemplu, cheltuielile comune, caracterizează orice societate civilă.Iată astfel un alt exemplu elocvent.

 

O largǎ aplicabilitate a contractul de societate simplǎ există şi ȋn domeniul agricol.

Existǎ o oarecare interferențǎ şi ȋntre societatea simplǎ şi alte instituţiile juridice învecinate, precum asocierea in participatiune, indiviziunea şi fiducia.În aceste cazuri aporturile puse în comun de către asociaţi devin coproprietatea asociaților, formând un patrimoniu cu destinaţie specială, similar ȋn oarecare masură masei patrimoniale realizate în patrimoniul fiduciarului. Patrimoniul de afectaţiune constituie acea masă de bunuri şi drepturi, precum şi obligaţii aferente acestora, care se constituie în mod distinct şi autonom în interiorul unui alt patrimoniu, având un regim juridic propriu şi diferit de cel al patrimoniului în care se formează şi o destinaţie specială.Aşadar, fondul comun alcătuit din totalitatea aporturilor în bani sau în bunuri aduse de către asociaţii unei societăţi fără personalitate juridică nu formează patrimoniul societăţii, ci devin coproprietatea asociaţilor.

În aceeaşi notǎ, mai putem analiza fiducia care, la rândul ei, generează în patrimoniul fiduciarului o masă patrimonială autonomă, distictă de patrimoniul propriu al fiduciarului alcătuită din drepturile transferate de către constituitor. Masele patrimoniale fiduciare constituie patrimonii de afectaţiune în inţelesul art. 31 alin. 3 C. civ. Similar situaţiei societăţii fără personalitate juridică, şi în cazul fiduciei are loc o divizare a unui patrimoniu aparţinând unei persoane în două mase patrimoniale distincte, cu propriul regim juridic.[14] Distincţiile între societatea simplă şi fiducie sunt, însă, numeroase si nu țin de subiectul acestei lucrǎri.

Capitol III – Natura juridicǎ

         1.Natura juridica a contractului de societate ab initio

Contractul de societate este un contract civil, cu scop lucrativ, cu caracter consensual, sinalagmatic, cu titlu oneros, comutativ, cu executare succesivă în timp şi, în principiu, intuitu personae, având ȋn vedere profilul urmărit al obiectului de activitate care stabileşte selecția asocierii.Astfel, se poate afirma cǎ acesta are o natură juridică contractualǎ.

Contractul de societate simplă este un contract consensual, putând fi ȋncheiat prin simplul acord de voință al părților (solo consensu), fără a fi supus vreunei forme speciale.O caracteristicǎ esențialǎ a contractului de societate simplă o constituie modul prin care două sau mai multe persoane se obligă reciproc să coopereze pentru desfăşurarea unei activităţi comune şi să contribuie la aceasta prin anumite aporturi în bani, în bunuri, în cunoştinţe specifice sau prestaţii, cu scopul de a împărţi beneficiile sau de a se folosi de economia ce ar putea rezulta

Rezultă că voința părților stǎ la baza constituirii societatii, cât şi formei juridice pe care aceasta o ȋmbracă, fiind o trăsătură a caracterului consensual al contractului. Se poate aprecia că aceasta este caracteristica esențială care stabileşte diferența  ȋntre  societatea civilă simplă şi o asociere (voluntarǎ sau chiar involuntară) ȋn vederea realizǎrii unor interese comune (de exemplu asocierea a douǎ sau mai multe persoane ȋn vederea achiziționǎrii unui bun care sǎ devinǎ proprietatea lor comunǎ), dar care, ȋn lipsa intenției (affectus) de a crea o societate – indiferent de denumirea datǎ de pǎrțile contractului – nu reprezintǎ un contract de societate civilǎ.

Cât priveşte dovada contractului, ȋntre pǎrți ea se face dupǎ regulile dreptului comun: ad probationem se cere un ȋnscris (fie şi sub semnatură privatǎ) ȋn care se menționează scopul societǎții, aporturile sociale, modul de repartizare a beneficiilor şi pierderilor, durata etc. Deşi societatea simplǎ este o conventie sinalagmaticǎ, nu se impune respectarea regulii multiplului exemplar (câte un exemplar original pentru fiecare asociat), ȋntrucât parțile nu au “interes contrare”, iar pentru persoanele care au acelasi interes este de ajuns un singur exemplar original care, fiind semnat de toți asociații, constituie un ȋnceput de dovada scrisǎ. Terțele persoane pot dovedi existența societății prin orice mijloace de probă, ele neavând posibilitatea de a ȋşi procura o dovadă scrisă. Părțile pot opune terților contractul de societate dacă acesta are datǎ certǎ.[15]

Din caracterul civil al societǎții rezultǎ o serie de consecințe: nu poate fi supusǎ reorganizǎrii şi lichidarii judiciare potrivit societăților, litigiile ȋn care figureazǎ fiind de competența instanțelor civile. Spre deosebire de societǎțile comerciale, care sunt persoane juridice prin ȋnsuşi faptul constituirii lor (art. 1 al. 2 din Legea nr. 31/1990), societatea simplǎ nu are personalitate juridicǎ, dar poate dobândi personalitate juridica cu respectarea formalitatilor şi ȋn condițiile prevazute de lege sau dacǎ legea prevede expres prin modificarea actului constitutiv.

Caracterul lucrativ al societǎții – membrii ei urmǎresc realizarea unor foloase patrimoniale (venituri, produse agricole etc.), pe care sa le ȋmparta ȋntre ei. Prin acest caracter societatea (societas) se deosebeste de asociațiile (collegia) şi fundațiile fǎrǎ scop lucrativ (culturale, sportive, de binefacere etc.) şi care pot avea existența legalǎ numai dacǎ au fost constituite şi recunoscute ca persoane juridice. Noțiunea de scop lucrativ (patrimonial) nu trebuie interpretatǎ ȋn sensul realizǎrii de beneficii sub forma câstigului ȋn bani (profit).[16] Folosul patrimonial urmărit de asociați  poate fi  de altă naturǎ (de exemplu realizarea unei construcții care satisface interesul patrimonial al asociaților de adǎpostire a autovehiculelor proprii, realizarea de case de vacanțǎ etc.).Pe de altǎ parte, prin faptul cǎ societatea nu urmǎreste realizarea de profituri, ci scopuri patrimoniale de altǎ naturǎ, ea nu se transformǎ ȋntr‑o asociație fǎrǎ scop lucrativ.

În cazul celorlalte contractele sinalagmatice, obligaţiile părţilor contractante sunt diferite, concurente, fiecare dintre părţi fiind animată de un scop diferit, propriu, la încheierea contractului, precum şi pe durata executării sale. În cazul contractului de societate, în esenţă, obligaţiile asumate de către asociaţi sunt similare, convergente, asociaţii fiind animaţi de un scop comun. Societatea simplǎ reprezintǎ un contract sinalagmatic ȋn sensul cǎ fiecare asociat se obligǎ fațǎ de ceilalți sǎ ȋşi aducǎ aportul şi sǎ desfǎşoare activitatea la care s‑a obligat. Dupǎ cum am menționat, se deosebeşte, totuşi, de celelalte contracte sinalagmatice prin faptul cǎ obligațiile fiecǎruia dintre asociați coincid, ȋn esențǎ (nu neapǎrat ca ȋntindere), cu ale celorlalți, ȋntrucit scopul comun le uneşte.În considerația celor expuse, persoanele ȋntre care se ȋncheie contractul nu se numesc debitori şi creditori, ci asociați.

Reiterând cele menționate, aceasta idee conduce la cealaltă caracteristică demnă de analizat, anume specificacitatea raportului juridic inter partas.[17]În cazul contractului de societate, asociaţii nu se găsesc într-un raport juridic creditor-debitor, ei nu ȋşi datorează reciproc ceva anume, ci doar se obligă reciproc să coopereze pentru desfăşurarea unei activităţi şi să contribuie la aceasta prin anumite aporturi în scopul declarat de a obţine un avantaj patrimonial. Aporturile nu şi le datorează unul altuia, ci le pun în comun pentru formarea capitalului social al societăţii, activităţile la care se obligă nu le desfăşoară unul în favoarea celuilalt, ci în folosul societăţii, iar beneficiile nu le obţin unul de la celălalt, ci prin împărţirea între ei, conform clauzelor contractuale, a profitului realizat de către societate.

În cazul societăţii lipsite de personalitate juridică, contractul de societate crează între asociaţi o comunitate de bunuri şi de interese, asociaţii beneficiind de un mandat reciproc de a administra unul pentru altul în interesul societăţii, cu excepţia cazului în care prin contract s-a desemnat un administrator.

În ceea ce priveşte natura civilă sau comercială a contractului de societate, în contextul Codului civil actual, care a optat pentru  concepţia monistă de reglementare a raporturilor de drept privat prin unificarea normelor de drept civil şi de drept comercial în acelaşi corp legislativ, apreciez că nu mai sunt de actualitate discuţiile purtate anterior cu privire la stabilirea caracterului civil În contextul actual, pare evident caracterul civil al contractului de societate,indiferent că acesta stă la baza constituirii unei societăţi cu personalitate juridică sau a unei societăţi fără personalitate juridică. Normele conţinute în Codul civil în materia contractului de societate constituie dreptul comun, fiind aplicabile atât contractelor prin care se îniinţează o societate simplă, lipsită de personalitate juridică, dar şi celor prin care se îniinţează o societate cu personalitate juridică, cu precizarea că, în această ultimă situaţie, se vor aplica cu prioritate dispoziţiile legilor speciale care le reglementează.[18]

Sub aspectul caracterului oneros care ține de natura juridică a contractului analizat, societatea civilă este cu titlu oneros, ȋntrucât fiecare parte urmăreşte să obținǎ un avantaj. Cu particularizarea cǎ asociatul care are obligația fațǎ de ceilalți de a aduce aportul social nu primeşte un echivalent ȋn schimb de la ceilalți fațǎ de care s‑a obligat, ci va beneficia alǎturi de ei de foloasele realizate. Scopul patrimonial al contractului ȋmpiedica ȋncadrarea lui ȋn categoria liberalitǎților sau a actelor dezinteresate (a actelor cu titlu gratuit), deci i se vor aplica regulile care guverneazǎ contractele cu titlu oneros, putând fi calificat drept un contract cu titlu oneros sui generis. Contractul de societate simplă reprezintă  un contract cu titlu oneros comutativ – obligațiile asociaților sunt cunoscute din momentul ȋncheierii contractului şi nu depind de un eveniment viitor şi incert.

Executarea succesiva – contractul de societate simplǎ este un contract cu executare succesivă, asociații fiind obligați ȋntre ei pe toată durata societății.De menționat faptul că executarea succesivă nu se confundă cu activitatea  repetitivă eventual prevazută ȋn cadru contractului, datorită faptului că această mențiune califică societatea ȋn altă categorie juridică, cu alte efecte şi altă formă de impozitare, potrivit Noului Cod Fiscal, 2017.[19]

Contract ȋncheiat intuitu personae – Societatea civilǎ este un contract ȋncheiat intuitu personae, ȋncadrându‑se ȋn categoria societǎților de persoane (nu de capitaluri, cum sunt majoritatea societatilor comerciale, cu excepția societǎților ȋn nume colectiv sau ȋn comandita simpla). Fiind ȋncheiat intuitu personae, ȋncrederea reciprocǎ având un rol determinant, nici unul dintre asociați nu poate ceda drepturile pe care le are ȋn societate şi nici nu ȋsi poate substitui o altǎ persoanǎ ori asocia o a treia persoanǎ la societate fǎrǎ acordul unanim al asociaților. Asociatul poate ȋnsǎ asocia o a treia persoanǎ, dar numai ȋn privința pǎrții pe care o deține ȋn societate (art.1902 Cod civil), aceastǎ “asociere” a unui asociat cu un terț fiind pentru ceilalți asociați o res inter alios acta. Deci asociații (sau creditorii societății) pot acționa ȋmpotriva terțului numai pe calea acțiunii oblice (art.1920 Cod civil), subrogându‑se ȋn drepturile asociatului contractant.Datoritǎ caracterului intuitu personae, societatea ȋnceteaza la moartea unuia dintre asociați, neputând fi continuatǎ ȋn persoana moştenitorilor asociatului decedat ȋn privința fracției pe care o deținea.

Contractul de societate prezinta mai multe elemente de specificacitate,  de exemplu:

 

  • dă naştere unei entităţi cu sau fără personalitate juridică, care, pe lângă regulile aplicabile contractului care stă la baza sa, va urmări regulile stabilite de către părţile contractante în chiar cuprinsul contractului, complementar celor prevăzute în mod imperativ de lege.
  • contractul poate fi atât rezultatul acordului de voinţă a două părţi (ca în cazul majorităţii contractelor), cât şi rezultatul acordului de voinţă a mai multor părţi (cel puţin trei). Cu excepţia societăţii cu răspundere limitată, legea nu prevede un număr maxim al asociaţilor
  • regulile juridice stabilite prin conţinutul contractului de societate sunt aplicabile unor situaţii juridice încă necunoscute la momentul încheierii lui, atât în raporturile dintre viitorii asociaţi, cât şi în privinţa terţilor care vor contracta cu viitoarea societate
  • dacă în cazul contractelor în general, raportul juridic obligaţional care se naşte între părţi le aşază pe acestea pe poziţii antagoniste, ȋn cazul de față părţile (asociaţii) sunt animate de un interes comun, de a desfăşura împreună o anumită activitate prin punerea în comun a unui aport în scopul partajării profitului care ar putea rezulta
  • părţile nu convin să-şi datoreze reciproc o anumită conduită, ci doar se obligă reciproc să pună în comun ceva în vederea desfăşurării unei activităţi comune
  • de asemenea, obligaţia uneia dintre părţi nu constituie cauza juridică a obligaţiei celeilalte părţi, ca în cazul celorlalte contracte, ci activitatea comună constituie cauza obligaţiilor asumate individual de către părţi.

Iatǎ o interdependențǎ a regulilor juridice aplicabile care ȋi ofera acestui tip de contract special un statut aparte. Astfel, putem concluziona asupra faptului cǎ, pe lângă elementele generale pe care trebuie să le conţină orice contract, contractul de societate trebuie să cuprindă şi o serie de elemente specifice (precum punerea în comun a aportului, participarea la profit şi la pierderi, affectio societatis) care îl disting în mod clar de celelalte contracte.[20]

2.Natura juridică a societății – Natura juridica a aportului

Natura juridică a societăţilor fără personalitate juridică este, fără îndoială, una contractuală, acestea rezultând exclusiv din contractul de societate. Deşi observăm faptul că regulile de validitate privind forma contractului de societate simplă sunt permisive, concluzia este aceeaşi.Aşadar, art.1884/Cciv. şi art 1890/Cciv. prevăd faptul că forma scrisă nu este valabilă decât pentru dovada contractului, nefiind supus unor fomalități speciale impuse de către lege, decât celor care rezultă din natura bunurilor aportate de către asociați.În cazul aportului unor bunuri imobile sau al unor drepturi reale imobiliare, Cciv. prevede obligativitatea de formă autentică a contractului de societate.

Societatea (constituirea acesteia) nu este impusă niciodată prin lege, ci crearea ei depinde numai de voinţa asociaţilor care o compun, atât asupra constituirii societăţii, cât şi asupra organizării şi funcţionării ei – natura consensuală. Prin voinţa lor, asociaţii convin cu privire la bunurile pe care le pun în comun, cu privire la activitatea pe care urmează să o realizeze în comun, cu privire la împărţirea profitului care ar putea rezulta. De asemenea, prin voinţa lor, asociaţii au dreptul să aleagă forma juridică a viitoarei societăţi (cu sau fără personalitate juridică), tipul acesteia, precum şi organizarea şi funcţionarea ei.

Atât societatea cu personalitate juridică, cât şi cea lipsită de personalitate juridică reprezintă profesionişti în înţelesul dat acestei noţiuni de art. 3 C. civ. Astfel, potrivit alin. (2) al art. 3, „Sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere”, iar conform alin. (3), „Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ”. De asemenea, art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 precizează că noţiunea de „profesionist” prevăzută de art. 3 C. civ. include „categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale, astfel cum aceste noţiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a Codului civil”. Astfel, ȋmi permit să susţin caracterul prioritar contractual al societăţii, indiferent de forma juridică de manifestare a acesteia.

O altǎ caracteristicǎ a contractului de societate demnǎ de menționat libertatea contractualǎ, privită prin perspectiva dreptului de asociere. Putem generaliza afirmând că scopul oricărei forme de asociere constă în punerea în comun a eforturilor pentru desfăşurarea unor activităţi comune, în vederea realizării unor interese legitime comune.

Astfel, asocierea se poate realiza în partide sau formaţiuni politice, în sindicate, patronate sau alte forme şi tipuri de organizaţii, ligi şi uniuni, precum şi în societăţi cu sau fără personalitate juridică sau alte asociaţii cu sau fără caracter lucrativ, ȋn cazul nostru urmărind cu precădere aspecte privind societățile fără personalitate juridică. Libertatea de asociere reglementată de art. 40 din Constituţie ca drept fundamental al cetăţeanului, prevede asociațiile ca subiecte de drept privat, întemeiate pe libertatea de a contracta.Libertatea de asociere nu poate fi negată în cazul constituirii subiectelor colective de drept privat, numai că, de această dată, ea se manifestă ca o componentă a libertăţii contractuale. Contractul de societate fiind un contract prin care, alături de obligaţiile pe care şi le asumă părţile contractante, se naşte şi o entitate colectivă, libertatea contractuală nu poate fi rezumată doar la libertatea părţilor de a hotărî dacă încheie sau nu contractul, ci include, în mod indisolubil şi libertatea lor de a decide dacă se asociază sau nu în vederea constituirii viitoarei entităţi. Prin urmare, unul dintre fundamentele juridice ale constituirii societăţilor îl constituie voinţa asociaţilor de a încheia contractul de societate, căreia i se circumscrie libertatea lor de a se asocia. Părţile sunt libere să decidă dacă se asociază sau nu prin încheierea contractului, asumându-şi obligaţia de a pune în comun aportul lor pentru desfăşurarea unei activităţi comune în scopul împărţirii foloaselor care ar putea rezulta.

Capitol IV – Condiții generale de fond şi de formǎ

1.Conditii de fond

Contractul de societate fiind un act juridic, acesta trebuie să îndeplinească toate condiţiile generale de valabilitate de fond impuse de lege oricărui act juridic, atât capacitatea de a încheia actul juridic, consimţământul valabil exprimat, cât şi un obiect determinat şi licit, o cauză licită şi morală.

  1. Capacitatea

Având în vedere consecinţele juridice deosebite pe care încheierea contractului de societate le are asupra patrimoniilor asociaţilor pe care le diminuează ca urmare a efectuării aporturilor, contractul de societate este indiscutabil un act de dispoziţie. Aşa fiind, este necesar ca persoana fizică să deţină capacitate deplină de exerciţiu , cât şi de folosințǎ pentru a putea constitui o societate, indiferent de forma acesteia.

În ceea ce priveşte regulile generale de încheiere a actelor juridice de către persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă prin sau împreună cu reprezentantul legal, apreciez că acestea nu pot fi aplicate şi în materia contractului de societate. Contractul de societate nu este un act de dispoziţie în înţelesul comun al noţiunii. Dacă, în general, în cazul actelor de dispoziţie efectele translative se produc la data semnării lor sau în cadrul unui termen convenit de către părţi şi constituie principalul scop al acestora, efectele contractului de societate sunt de durată, iar transferul dreptului de proprietate sau a altui drept real se realizează în scopul principal al constituirii viitoarei societăţi. În cazul societăţilor fără personalitate juridică, efectul translativ constă în ieşirea bunului aportat din patrimoniul individual al asociatului şi intrarea lui în coproprietatea asociaţilor care compun societatea.

Aşa fiind, contractul de societate va putea fi încheiat, iar calitatea de asociat se va putea dobândi doar de către persoanele fizice care au dobândit în condiţiile art. 38-40 C. civ. Capacitate deplină de exerciţiu.

În doctrina de specialitate se apreciazǎ cǎ pentru incheierea contractului de societate, persoana fizică trebuie sa ȋndeplinescă condiția de capacitate deplină de exercițiu, ȋnsă nu este exclusă posibilitatea particiăarii unui minor, prin ocrotitorul său legal.Persona pusă sub curatelă are capacitate deplină de exercitiu şi, prin urmare, poate participa la constitutirea unei societăți fără personalitate juridică.

În cazul societăţilor simple constituite pentru exercitarea unei profesii (avocat, notar, executor judecătoresc etc.), calitatea de asociat nu o poate avea decât persoana fizică care are dreptul de a exercita profesia menţionată şi care a acces în respectiva profesie în baza unui act doveditor – apartenența la asociație, respectiv ȋnscrierea ȋn Tabloul public – ceea ce înseamnă că, practic, aceste persoane au întotdeauna capacitate deplină de exerciţiu. Însăşi legile speciale condiţionează dobândirea calităţii de avocat, notar, executor judecătoresc etc. de existenţa capacităţii depline de exerciţiu.

  1. Consimțǎmântul – raport dintre manifestarea de voință şi voința internă

Consimțământul este o latură a voinței aspciaților de a se asocia şi de a desfăşura ȋn comun o activitate potrivit scopului şi profilului declarat.Voința asociaților trebuie să fie conştientă şi liber exprimată, cu intenția de a produce efecte juridice valabile, fără să fie afectată de un viciu de consimțământ (vicii comune precum eroare, dol, violență).

Reglementarea conţinută de noul Cod civil în privinţa aportului în societate de bunuri comune ale soţilor, ce va avea împlicaţii deosebite în viaţa atât a societăţilor simple, cât mai ales a societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990 este justificată şi binevenită. Potrivit art. 348 C. civ. aceste bunuri pot face obiectul unui aport la societăţi, asociaţii sau fundaţii, în condiţiile legii. În completare, art. 1882 alin. 1 C. civ. Stabileşte condiţiile în care se poate realiza aportul unor asemenea bunuri, prevăzând că „Un soţ nu poate deveni asociat prin aportarea de bunuri comune decât cu consimţământul celuilalt soţ” . Contractul de societate fiind calificat ca un act de dispoziţie care are ca efect transferul dreptului de proprietate sau al altului drept real asupra bunului aportat, cerinţa consimţământului celuilalt soţ la realizarea aportului unui bun comun  pare a fi ȋn aceste condiții pe deplin justificată. Ca regulă, lipsa consimţământului scris şi prealabil al celuilalt soţ este sancţionată cu nulitatea relativă a contractului de societate în condiţiile art. 347 alin. 1 C. civ.

Potrivit regulii generale, pentru a produce efecte juridice, consimţământul trebuie să fie exteriorizat, să emane de la o persoană cu discernământ, să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice şi să nu fie afectat de vicii de consimţământ. Potrivit, art. 1204 C. civ. „Consimţământul părţilor trebuie să fie serios, liber şi exprimat în cunoştinţă de cauză”.

Potrivit C.civ. „este anulabil contractul încheiat de o persoană care, la momentul încheierii acestuia, se afla, fie şi numai vremelnic, într-o stare care o punea în neputinţa de a-şi da seama de urmările faptei sale”.

  • Identificare Societatii de fapt prin analiza diferentelor de forma dintre soc. de fapt si soc. simpla

Aşa-numitele societăţi de fapt, reglementate expres pentru prima dată de Codul civil, ridicǎ diverse probleme de identificare şi valabilitate a actelor acestora față de terți, precum aspecte privind problema consimţământului simulat, precum şi promisiunea de a încheia contractul de societate.

Societatea de fapt nu are la bază un contract de societate preconstituit (aşadar un consimţământ exprimat expres), ci rezultă din anumite împrejurări de fapt care lasă de înţeles intenţia părţilor de a se asocia şi de a desfăşura o activitate comună prin punerea la un loc de aporturi, în vederea împărţirii rezultatelor. Cu toate că nu are la temelia sa un contract de societate, societatea de fapt trebuie să cuprindă toate elementele definitorii ale oricărei forme de societate: părţile trebuie să desfăşoare o activitate comună prin aducerea de aporturi, împărţind beneficiile şi suportând în comun pierderile. De asemenea, este imperios necesar să existe şi affectio societatis, în lipsa căruia nu se poate vorbi despre o societate. Nu este, însă, necesar ca părţile să fi dat acestor elemente valoarea lor juridică. Calificarea activităţii lor comune ca fiind o societate va fi făcută de la caz la caz de către instanţa de judecată. Noţiunea de societate de fapt nu trebuie, însă, redusă numai la această situaţie, ci include şi societăţile care au la bază un consimţământ expres de asociere al asociaţilor, dar în cazul cărora au fost săvârşite anumite neregularităţi care conduc la nulitatea societăţii, iar, înaintea anulării ei, societatea a funcţionat o anumită perioadă ca o societate veritabilă. În ambele situaţii, societatea există doar în fapt, nu şi în drept.[21]

Vicii de consimțământ

La fel ca şi în cazul celorlalte acte juridice, consimţământul exprimat la încheierea contractului de societate trebuie să nu fie alterat de eroare, dol sau violenţă.Într-o logică simplă,eroarea asupra persoanei ar putea constitui cauză de nulitate a contractului de societate doar în cazul societăţilor de persoane, deoarece pentru societăţile de capitaluri persoana asociatului nu prezintă relevanţă la încheierea contractului. În practică, este destul de greu de întâlnit atât eroarea asupra persoanei, cât şi eroarea asupra obiectului contractului de societate, având în vedere că, de regulă, orice societate se constituie de către persoane care se cunosc şi în etapa înfiinţării acesteia se informează în legătură cu aspectele ce interesează societatea pe care intenţionează să o constituie.

Existența unui viciu de consimțământ duce la nulitatea relativă a contractului şi afectează valabilitatea efectelor juridice față de terți, cât şi față de ceilalți asociați de bună credință.Dar aceste aspecte urmează a fi tratate ȋntr-un capitol următor.

Acordul de voințǎ – Numărul asociaților

Orice societate, comercială sau nu, se constituie prin acordul  de voinţă a cel puţin doi asociaţi. În mod excepţional, societatea se poate constitui de către un singur asociat, este cazul societăţii cu răspundere limitată cu asociat unic, denumită şi societate unipersonală.Numărul maxim se stabileşte ȋntre asociații fondatori.

Fondatorii – calitatea acestora

Pentru a putea avea calitatea de fondatori ai unei societăți comerciale, cei ȋn cauză trebuie să nu se afle ȋn stare de incompatibilitate prevazută de Legea 31/1990 sau alte acte normative incidente ȋn materie.Având ȋn vedere principiile generale de drept privind capacitatea de exercițiu a persoanei fizice, ȋn cazul de față fondatori ai unei societăți simple, aceasta din urmă trebuie să se supuna unor reglementări, acelorlaşi reglementări ca şi societatile prevăzute ȋn Legea 31/1990, anume că nu pot avea calitatea de fondator persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile ori au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de ȋncredere, fals, ȋnşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită,  infracțiuni de spălare a banilor, acțiuni privind combaterea finanțării actelor de terorism ȋn care au fost condamnați definitiv.

  1. Obiectul contractului

În niciun caz, obiectul contractului de societate nu poate fi confundat cu obiectul societăţii. Obiectul contractului îl constituie asocierea a două sau mai multe persoane, deci punerea în comun de aporturi pentru desfăşurarea unei activităţi comune în scopul partajării beneficiilor şi folosirii ecomoniei care ar putea rezulta.Dupǎ cum am analizat  anterior ȋn lucrare, ȋn cazul societǎții simple menționarea obiectului sǎu ȋn contractul de societate nu este o condiție de valabilitate, precum ȋn cazul societatilor cu personalitate juridica, astfel ȋncât, ȋn cazul ultimelor menționate, obiectul societăţii (obiectul social) îl reprezintă ansamblul activităţilor pe care le va desfăşura societatea, astfel cum sunt precizate în contractul de societate.

Întrucât din contractul de societate se naşte o entitate prin intermediul căreia se va realiza scopul urmărit de părţi, aceasta va avea totusi un obiect propriu care se reflectă în activităţile pe care le va desfăşura societatea. Potrivit art. 1882 alin. 2 C. civ. „Orice societate trebuie să aibă un obiect determinat şi licit, în acord cu ordinea publică şi bunele moravuri”. Prin urmare, asociaţii sunt liberi să stabilească prin contractul de societate activităţile pe care le va desfăşura viitoarea societate, dar în limitele impuse de art. 1882 alin. 2 C. civ.

Consider ȋntemeiatǎ urmǎtoarea idee, anume datoritǎ faptului cǎ societatea simplǎ este o entitate de drept şi trebuie sǎ se supunǎ principiilor generale ale acestuia, obiectul contractului, ca ȋn cazul oricaruia, de altfel, trebuie sǎ fie real,posibil, licit, moral şi să nu contravinǎ regulilor de conviețuire socialǎ.Poate părea  dificil de apreciat natura ilicită a contractului, datorită lejerității formalităților juridice obligatorii prevăzute ȋn cazul acestor contracte.Totuşi, ȋn lipsa unor prevederi contractuale inițiale, discrepanțele  evidente ȋntre părți  de prestații, la ȋmpărțirea beneficiilor sau suportarea pierderilor, precum şi luarea deciziilor ȋn societate, cât şi ȋncălcarea gravă a oricăror prevederi legale, duce la suspiciunea caracterului ilicit. Spre exemplu, deşi nu este un contract comercial, introducerea aşa numitei  “clauze leonine”, prin care fie una dintre părți participă la ȋncasarea beneficiilor ȋn totalitatea lor, fie un asociat este obligat să suporte eventualele pierderi, cu excepția cazului ȋn care ȋn contractul constitutiv nu s-a prevăzut această clauză, duce la suspiciunea naturii ilicite.[22]

În cazul oricărui contract, afectarea obiectului contractului atrage nulitatea absolută a acestuia, putem deci presupune că şi ȋn cazul contractului de societate simplă, parțile asociate prejudiciate pot denunța contractul şi pot cere constatarea nulității absolute.

  1. Cauza(scopul)

Cauza contractului de societate este motivul pentru care se realizează asocierea, respectiv împărţirea între toţi asociaţii a profitului realizat de societate. Prin urmare, din perspectiva teoretică, scopul urmărit de către fiecare asociat prin încheierea contractului de societate este realizarea unor avantaje de natură civică, socială sau prestarea unor servicii fără implicarea raporturilor oneroase, societatea (entitatea) constituită fiind mijlocul juridic de realizare a acestora.Însa consider cǎ aceastǎ trăsăturǎ este specificǎ doar societăților economice, ȋn cazul de fațǎ o societate simplă poate avea, dar nu este obligatoriu,această trăsătură – art .1946/Cciv.:“După plata datoriilor sociale, activul rămas este detinat rambursării aporturilor subscrise şi vărsate de asociați, iar eventualul excedent conastituie profit net, care va fi repartizat ȋntre asociați proporțional cu partea fiecăruia la beneficii, dacă nu s-a prevăzut altfel ȋn contract…” .

La fel ca şi ȋn dreptul comun, ȋncălcarea condițiilor de fond atrage sancțiunea nulității contractului de societate.În literatura juridică, efectele nulității contractului de societate diferă ȋn raport cu condiția de fond ȋncalcată.[23]

Cu alte cuvinte, scopul patrimoniului comun urmărit de asociați trebuie să fie licit, spre exemplu ȋnlesnirea contrabandei sau exploatarea jucurilor de noroc fara atestare legala conduc la nulitatea absolută de jure a contractului.

Simulația

În ceea ce priveşte simulaţia, în cazul contractului de societate, această operaţiune juridică poate îmbrăca toate cele trei forme ale sale. Astfel, simulaţia se poate prezenta:

– sub forma actului fictiv – se încheie un contract de societate şi, în acelaşi timp, se încheie un contraînscris care declară că societatea nu există,

– sub forma actului deghizat – contractul de societate maschează o altă operaţiune juridică, de exemplu o vânzare, o donaţie, un împrumut, un contract de muncă etc.,

–  precum şi sub forma interpunerii de persoane – se încheie un contract public de societate în care figurează ca asociaţi anumite persoane şi un act secret în care se menţionează că adevăraţii asociaţi sunt, în întregime sau în parte, alte persoane.

Simulaţia poate purta fie asupra naturii juridice a contractului de societate (simulaţie relativă), caz în care părţile ascund sub aparenţa unui contract de societate un alt act juridic producător de efecte juridice între ele, fie asupra însăşi existenţei contractului de societate (simulaţie absolută) – caz care vizează ipoteza societăţilor de faţadă care ascund activitatea unei singure persoane.În această ultimă situaţie se crează o confuzie între patrimoniul societăţii fictive şi patrimoniul patronului. [24]

În cele mai multe cazuri se apelează la procedeul simulaţiei în scopul eludării dispoziţiilor legale şi fraudării terţilor.

Este adevarat că problema simulației s-a pus ȋn mod concret cu privire la societăţile cu personalitate juridică reglementate de Legea nr. 31/1990 şi mult mai puţin, chiar aproape deloc, în legătură cu societatea simplă (societatea civilă realizată sub imperiul Codului civil de la 1864).De lege ferenda, mentionez cu  privire la efectele simulaţiei faptul ca sunt aplicabile dispoziţiile generale în materie. Înlăturarea efectelor actului public şi constatarea existenţei şi conţinutului actului secret se realizează pe calea acţiunii în simulaţie.

Posibilitatea existenței Antecontractului

Promisiunea reprezintă un simplu antecontract şi nu un contract propriu-zis de societate. Prin urmare, o asemenea promisiune nu crează societatea, ci doar obligă părţile ca în viitor, în cadrul unui anumit termen, să constituie societatea. Promisiunea de societate trebuie să cuprindă toate elementele esenţiale ale viitorului contract de societate stabilite prin voinţa partilor. Aşa fiind, refuzul promitentului de a finaliza promisiunea prin încheierea contractului dă naştere doar la dreptul beneficiarului de a solicita daune-interese care cuprind atât prejudiciul suferit ca urmare a nematerializării asocierii.DeÂi, privind ȋn mod abstract această construcție a contractului de societate simplă, scopul final nu este materializarea beneficiului ȋntr-un profit şi iȋmpărțirea acestuia, aceasta fiind considerată doar ca una dintre variantaele viabile ȋn evoluția societății.Aşadar dovada unui beneficiu nerealizat sau a unor daune interese  pentru nematerializarea asocierii nu au temei juridic, decât ȋn cazul ȋn care se prevede ȋn mod special, ȋn cadrul promisiunii, realizarea şi ȋmpărțirea profitului.

4.Condiții de formǎ

Pe lângă condiţiile generale de fond, contractul de societate trebuie să respecte şi forma impusă legal pentru valabilitatea sa.Spre deosebire de societățile cu personalitate juridică, ȋn cazul societăţilor simple, actul sub semnătură privată este cerut în scop ad probationem şi numai excepţional se impune actul autentic ad validitatem, art 1883 ,alin. (2)/Cciv.

Actul constitutiv se încheie sub semnătură privată, se semnează de toţi asociaţii.Sub titlu de excepție, Codul Civil prevede forma autenticǎ a contractului de societate ȋn anumite cazuri particulare, ȋn cazul care priveşte tema lucrǎrii, art 1883/Cod Civil, respectiv ȋn cazul ȋn care printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se aflǎ un imobil.Trebuie precizat faptul cǎ, deşi Legea 31/1990, cât şi Codul Civil impun forma autenticǎ contractului de societate doar ȋn cele trei situații reglementate expres, aportul unor bunuri imobile, a unor drepturi reale sau transferul acstora, nimic nu ȋmpiedicǎ pǎrțile sǎ dea forma autenticǎ actului constitutiv şi ȋn cazul ȋn care acesta, potrivit legii, se poate ȋncheia sub forma ȋnscrisului sub semnaturǎ privatǎ.

  1. Analiza comparativă – diferențe ȋntre societatea simplă cu durată determinată şi cea cu durată nedeterminat

 

  1. a. Retragerea din societatea cu durată nedeterminată a unui asociat se poate face notificând societatea cu un preaviz rezonabil, dacă el este de bună credință, iar retragerea sa ȋn acel moment nu produce paguba iminentă societății(art 1926/Noul Cod Civil).

Retragerea unui asociat din societatea cu durată determinată se poate face pentru motive temeinice, cu acordul majorității asociaților, dacă prin contract nu se prevede altfel.

Dacă acest condiție nu este ȋndeplinită, asociatul respectiv se poate adresa instanței care, hotărând asupra retragerii, va aprecia legitimitatea şi temeinicia motivelor, oportunitatea retragerii ȋn raport cu ȋmprejurările şi buna credință a părților,ȋn toate cazurile, asciatul respectiv este ținut să acopere daunele ce ar putea rezulta din retragerea sa.(art 1927/Cod Civil)

  1. b. Momentul ȋncetării societatii: la termenul prevăzut ȋn contract pentru societățile cu durată determinată, ȋn schimb ȋn cazul celor cu durată nederminată este necesar consimțământul tuturor asociaților.
  2. c. Prelungirea tacită a contractului de societate pentru cele cu durată determinată, atunci când cu toate ca durata societății a expirat, aceasta continuă să execute operațiunile sale, iar asociații continuă să inițieze operațiuni ce intra ȋn obiectul său de activitate şi să se comporte ca asociați.Prorogarea operează pe durata de un an, din an ȋn an, de la data expirării duratei,dacă sunt ȋndeplinite aceleaşi condiții.

Pentru societățile cu durată nederminată nu există această procedura, ea nefiind necesară.

Capitol V – Obligațiile ȋntre asociați şi fațǎ de terți

  1. Obligațiile ȋntre asociați 

Sunt prevǎzute  trei obligații principale a cǎror neȋndeplinire angajeazǎ raspunderea asociaților :

  1. Obligaţia de aport b) Obligaţia suportării pierderilor c) Obligaţia de loialitate şi neconcurenţă – Art 1920-1924/Noul Cod Civil.

Fondul comun alcătuit din totalitatea aporturilor în bani sau în bunuri aduse de către asociaţii unei societăţi fără personalitate juridică nu formează patrimoniul societăţii, ci devin coproprietatea asociaţilor. Cu toate că ele nu ies din patrimoniul propriu-zis al asociatului care le aportează, acestea ies din proprietatea individuală a acestuia şi se compun într-o masă specială de bunuri existentă în acelaşi patrimoniu, dar care va avea o destinaţie şi un scop diferit de al celor care rămân în proprietatea exclusivă. Aceste bunuri vor fi destinate exclusiv desfăşurării activităţii societăţii lipsite de personalitate juridică şi îndeplinirii obiectului ei de activitate. Aşadar, masa bunurilor aportate de către asociaţii unei societăţi fără personalitate juridică formează un patrimoniul de afectaţiune în înţelesul art. 31/Noul Cod Civil( cazurile fiduciei, capacității civile a persoanei juridice, dispoziția bunurilor din patrimoniu indivizibil). Formarea şi existenţa patrimoniului de afectaţiune determină consecinţe juridice importante în ceea ce priveşte raportul juridic dintre creditorii sociali şi creditorii personali ai asociatului, fiecare dintre ei având obligaţia de a urmări cu prioritate fracţiunea din patrimoniul debitorului în legătură cu care s-a născut creanţa lor şi, numai în caz de insuficienţă a diviziunii patrimoniale corespunzătoare, se pot îndrepta împotriva celeilalte.

Tratând acelaşi aspect, se poate spune că problema corelării contractului de societate cu indiviziunea se pune în situaţia constituirii unei societăţi fără personalitate juridică (societate simplă sau asociere în participaţie), care nu apare ca un subiect de drept distinct de persoana asociaţilor, ci reprezintă o simplă entitate colectivă de persoane şi de bunuri. Neavând personalitate juridică, bunurile aportate de asociaţi nu devin proprietatea acesteia, ci coproprietatea asociaţilor, creând, astfel, între aceştia o stare de indiviziune. Problema unei asemenea corelaţii nu se pune, prin urmare, în cazul societăţilor cu personalitate juridică, întrucât acestea sunt titularele unui patrimoniu propriu (alcătuit, printre altele, din bunurile aportate şi cele dobândite de societate pe durata existenţei sale) aflat în proprietatea lor exclusivă. Aşa fiind, raporturile dintre asociaţi atât în ceea ce priveşte folosinţa, cât şi cu privire la dispoziţia asupra acestor bunuri se vor întemeia, în principiu, pe regulile aplicabile proprietăţii comune.[25] De asemenea, lichidarea bunurilor sociale se va face potrivit regulilor privitoare la împărţeala bunurilor proprietate comună. În acest sens, dispune expres art. 1948 C. civ.

Drepturile născute din contractul de societate sunt atât drepturi de natură nepatrimonială, denumite în literatura juridică franceză „droit de politique” (dreptul asociatului de a se informa cu privire la afacerile şi la situaţia societăţii, dreptul de a participa la luarea decizilor în societate, dreptul de a administra societatea în cazul în care, prin contractul de societate, nu au fost desemnaţi administratori), cât şi drepturi de natură patrimonială (dreptul de a participa la beneficiile realizate de societate, dreptul de a transmite părţile de interes deţinute în societate, dreptul de a folosi bunurile sociale, dreptul la restituirea cheltuielilor făcute în interesul societăţii, dreptul de a-şi asocia oterţă persoană asupra drepturilor sociale, dreptul la restituirea aporturilor şi la împărţirea excedentului rămas în urma lichidării.

În ceea ce priveşte obligaţiile izvorâte din contractul de societate, sunt analizate obligaţiile pe care asociaţii le au între ei (obligaţia de a aduce aport în societate, obligaţia de a coopera în vederea atingerii scopului comun al asocierii, obligaţia de a contribui la pierderile societăţii), obligaţiile comune ale asociaţilor faţă de societate (obligaţia de fidelitate şi de neconcurenţă), precum şi obligaţiile asociaţilor faţă de terţii care au intrat în raporturi juridice cu societatea (societatea simplă neavând personalitate juridică nu are o responsabilitate juridică proprie, ci răspunderea pentru datoriile sociale va aparţine asociaţilor). De asemenea, Codul Civil tratează şi răspunderea asociaţilor aparenţi şi a celor oculţi faţă de terţi. [26]

          1. Obligaţia de aport

Aportul reprezintă obligaţia pe care şi-o asumă fiecare asociat în baza contractului de societate de a contribui la fondul comun, prin aducerea unei contribuţii cu valoare patrimonială sau a unui serviciu. Aportul mai are şi semnificaţia faptului juridic al predării efective a bunurilor sau a prestaţiilor promise (în condiţiile clauzelor contractuale). În cazul unei societăţi fără personalitate juridică, aporturile devin coproprietatea asociaţilor, afară de cazul în care au convenit, în mod expres, că vor trece în folosinţa lor comună (art. 1883 alin. 1 Noul Cod Civil). Aportul trebuie să fie determinat sau determinabil, licit, în acord cu ordinea publică şi bunele moravuri. Conţinutul aportului trebuie alcătuit numai din bunuri aflate în circuitul civil. Aportul social poate avea ca obiect: o sumă de bani, alte bunuri, prestaţii sau cunoştinţe specifice (art. 1882 alin. 3 Noul Cod Civil)

Momentul acordului de a participa la constituirea societății reprezintă momentul constituirii raspunderii fiecarui asociat pentru vărsarea aportului  la capitalul social al  societatii, față de ceilalți asociați, respectiv față de fiecare individual.Dreptul de primire a părților de interes se suspendă până la varsarea efectivă a acestuia.

Aportul în bani. Dacă aportul social este „în numerar”, obligaţia asociatului constă într-o sumă de bani, stabilită de părţi la încheierea contractului (art. 1898/Cciv),  în cazul nedepunerii sumei de bani subscrise, asociatul în culpă datorează dobânzi legale, fiind de drept pus în întârziere dies interpellat pro hominem, din ziua în care trebuia să o plătească.

Aportul în bunuri. Când asociatul aduce ca aport un lucru, acesta poate fi: un bun mobil sau imobil, corporal sau incorporai, cert sau bunuri generice, fungibile sau nefungibile, consumptibile sau neconsumptibile. Întinderea drepturilor conferite societăţii asupra lucrurilor, aport social al asociaţilor, variază după cum acestea au fost aduse în proprietate sau numai în folosinţă. Asociatul care aportează proprietatea sau un alt drept real asupra unui bun răspunde pentru efectuarea aportului întocmai unui vânzător faţă de cumpărător, iar asociatul care aportează folosinţa răspunde pentru efectuarea aportului întocmai unui locator faţă de locatar, (art. 1896 alin. 2 Noul Cod Civil). De precizat că, aporturile constând în bunuri fungibile sau consumptibile nu pot fi subscrise cu titlu de aport în folosinţă, ci devin, în toate cazurile, proprietatea asociaţilor, chiar dacă în contractul de societate nu s-a stipulat aceasta în mod expres, (art. 1896 alin. 3 Noul Cod Civil).

Când asociatul aduce aport o creanţă, el răspunde pentru existenţa acesteia la momentul aportului, dar şi de încasarea ei la scadenţă, fiind obligat să acopere: cuantumul acesteia, dobânda legală care începe să curgă de la scadenţă şi orice alte daune ce ar rezulta, dacă creanţa nu se încasează în tot sau în parte (art. 1897 alin. 1 Noul Cod Civil).

În privința raporturilor juridice patrimoniale dintre soți, ȋn contextul societǎții simple, aportul de bunuri comune este permis „cu acordul ambilor soţi” (art. 346 alin. 1 şi art. 348 Noul Cod Civil). Astfel, un soţ poate aduce drept aport social şi bunuri comune, însă numai cu acordul expres al celuilalt soţ (art. 1182 alin. 1 Noul Cod Civil).De menționat este faptul cǎ  în materia actelor de dispoziţie ale soţilor, mai trebuie făcută şi distincţia dintre bunurile mobile şi imobile. Ca excepţie, bunurile comune mobile pot fi aduse ca aport social de către unul dintre soţi, fără acordul celuilalt soţ. Astfel, „oricare dintre soţi poate dispune singur, cu titlu oneros, de bunurile mobile comune” (art. 346 alin. 2 Noul Cod Civil). în schimb, bunurile comune imobile pot fi aduse ca aport numai cu acordul ambilor soţi şi cu respectarea condiţiilor privind formele cerute de lege ad validitatem şi pentru publicitate (art. 1883 alin. 2 şi 3 Noul Cod Civil).

Aportul în prestaţii sau cunoştinţe specifice este datorat în mod continuu, atât timp cât asociatul este membru al societăţii (art. 1899 alin. 1 Noul Cod Civil). Cunoscut în doctrină şi ca „aportul în industrie”[27], aportul în prestaţii sau cunoştinţe specifice constă în desfăşurarea unor activităţi concrete şi prin punerea la dispoziţia societăţii a unor informaţii, în modalităţile şi condiţiile stabilite prin contractul de societate (art. 1899 alin. 2 Noul Cod Civil).

În doctrină, aportul în industrie a fost calificat şi ca o activitate prin care o asociatul se obligă să execute o muncă manuală sau intelectuală, în scopul obţineri de beneficii (dar care nu reprezintă livrări de bunuri). [28] În contextul de mai sus, serviciile trebuie să îndeplinească două condiţii: trebuie să depăşească cadrul activităţii comune obişnuite, în virtutea aptitudinilor speciale sau a profesiei asociatului respectiv (zidar, zugrav, electrician, tractorist, arhitect etc.); trebuie să fie fapte personale ale asociatului şi deci, nu pot fi efectuate de alte persoane în numele acestuia.

 

  1. Obligaţia suportării pierderilor
            În relaţiile dintre asociaţi, întinderea obligaţiei fiecărui asociat se va determina în funcţie de clauzele contractului de societate, în care se prevede, de obicei, că asociaţii vor răspunde cu propriul patrimoniu numai proporţional cu aportul adus în societate (art. 1894 alin. 2 şi 3 Noul Cod Civil).În cazul in care nu s-a convenit altfel, partea de profit şi pierderi a asociatului al cărui aport constă ȋn prestații sau cunoştințe specifice este egală cu cea a asociatului care a contribuit cu aportul cel mai mic.În cazul ȋn care nu se stipulează o proporție privind pierderile, acestea vor fi echivalente cu proporția stabilită pentru ȋmpărțirea unui eventual profit.

În ceea ce priveşte relațiile cu terții, societatea nu exista ca subiect de drept cu personalitate distinctǎ de cea a asociaților care o formeazǎ. Prin urmare, pentru obligațiile contractate fațǎ de terți va raspunde asociatul care a ȋncheiat acte juridice cu aceştia.

De precizat însă că în relaţiile cu terţii, datoria se va divide între asociaţi proporţional cu numărul lor (pe capete) şi indiferent de aportul social adus de fiecare (pentru că terţii nu sunt obligaţi să cunoască partea fiecărui asociat).

În schimb, va fi angajatǎ raspunderea tuturor asociaților ( Revista juridica, analiza) atunci cand:

  1. asociatul care a contractat cu terții a fost ȋmputernicit ȋn acest sens de cǎtre ceilalți asociați;
  2. din executarea actelor respective a rezultat un castig pentru societate.

Când se angajează răspunderea contractuală a tuturor asociaţilor, creditorul va putea urmări atât fondul social, cât şi bunurile din patrimoniul personal al asociaţilor, dar numai cazul în care creditorul social nu a putut fi îndestulat din bunurile comune ale asociaţilor (art. 1920 alin. 1 Noul Cod Civil).

Ca excepţie, asociatul al cărui aport constă în prestaţii sau cunoştinţe specifice poate fi scutit de a participa la pierderi, dacă scutirea a fost prevăzută expres în contract (art. 1902 alin. 6 Noul Cod Civil).

Orice clauza prin care un asociat este scutit de la ȋmpartirea beneficiilor, cǎt şi de la participarea la pierderile societǎții este consideratǎ nescrisǎ.Aşadar, o asemenea clauzǎ va fi nulǎ şi nu va produce efecte juridice.

3.  Obligaţia de loialitate şi neconcurenţă

Încălcarea obligaţiei de loialitate prejudiciază societatea civilă şi poate fi, în acest caz, motiv de desfiinţare (desfacere) a acesteia, iar în cazul pierderilor patrimoniale, partea culpabilă este pasibilă la plata de daune-interese. Astfel, asociatul nu poate face concurenţă societăţii pe cont propriu sau pe contul unei terţe persoane şi nici nu poate face pe socoteala sa ori pe socoteala altuia vreo operaţiune care ar putea fi păgubitoare pentru societate. Tot astfel, asociatul nu poate lua parte pe cont propriu sau pe contul unei terţe persoane la o activitate care ar conduce la privarea societăţii de bunurile, prestaţiile sau cunoştinţele specifice la care asociatul s-a obligat.

Potrivit art. 1903 alin. 3 Noul Cod Civil, beneficiile rezultând din activitătile concuren-ţiale, interzise de lege, se cuvin societăţii, iar „asociatul este ţinut pentru orice daune ce ar putea rezulta”.

 4. Obligația de a depune toate dilgențele este o obligație care se deduce din textul legii.Aceasta poate fi interpretată prin datoria nescrisă de a depune toate diligențele pentru realizarea scopului comun ȋnscris ȋn contract, obligație care constituie ȋnsăşi mobilul activității societății.[29

Obligațiile asociaților fațǎ de terți si creditori

Obligațiile care se nasc ȋn baza raporturilor juridice dintre asociați şi celelalte persoane ȋn contextul activității societății se ȋmpart ȋn două categorii, după cum aceste obligații privesc creditorii scoietății sau terții de bună credință.

  1. Obligațiile fațǎ de creditori

Creditorul societății se ȋndreaptă pentru satisfacerea creanței asupra bunurilor comune ale asociaților ȋn societate.În masura ȋn care creanța nu a fost satisfacută, față de creditorii societății, fiecare asociat răspunde cu propriile sale bunuri proporțional cu aportul său la patrimoniul social.

În ceea ce priveşte creditorul personal al unuia dintre asociații societății, ȋn această privință Codul Civil prevede dreptul creditorului personal al unui asociat de a acoperi creanța din bunurile proprii ale asociatului proportionale cu aportul la patrimoniul social.Doar după ce se constată că bunurile proprii nu acoperă creanța, creditorul se poate ȋndrepta către bunurile comune ale asociaților şi face o plângere prin care să ceară acestora atribuirea părții din patrimoniu ce se cuvine debitorului său proporțional cu cota vărsată ȋn patrimoniul societății.Aceste prevederi se coroborează cu art . 1929/Noul Cod Civil, care prevede obligativitatea acordului asociaților de ȋmpărțire a cotei care se cuvine asociatului ȋn cazul ȋn care acesta se retrage din societate sau la cererea creditorului său, prin procedura executării silite a cotei, respectiv bunurilor.

  1. Obligațiile fațǎ de terți

         Orice asociat sau administrator al societatii va avea obligația de  a informa terțul cu care stabileşte raporturi juridice ȋn numele şi interesul societății, asupra calității sale ȋn cadrul societății şi obligațiilor contractuale sau nu, personale şi mutuale care se nasc  cu ocazia stabilirii raporturile juridice respective.In măsura obligațiilor contractate aceştia vor răspunde personal dacă privesc un angajament personal al administratorului pentru care acesta nu a foat mandatat de asociați, iar pentru actele stabilite  cu terții ȋn interesul societății şi ȋn limitele mandatului, acesta angajează răspunderea administratorilor, ȋn măsura ȋn care aceştia cunoşteau  şi şi-au dat acordul prin mandat pentru ȋnfăptuirea actelor respective.

În ceea ce priveşte asociații aparenți şi oculți ȋn raporturile cu terții de bună – credință, aceştia au calitatea respectivă datorită faptului că au  creat deliberat o aparență ȋnşelătoare ȋn legatură cu apartenența la societate, prin care au pretins calitatea de asociat cu scopul de a obține anumite bneficii, iar terții, necunoscând realitate, au crezut ȋn această aparență convingătoare.Raspunderea pentru daunele create ȋn urma raporturilor cu terții este  ȋntotdeuna personală, mai mult decât atât aceştia răspund pentru repararea prejudiciului ca şi cum această calitate aparentă ar fi fot reală.

Singura excepție este atunci când societatea a contribuit ȋn mod activ la crearea acestei aparențe, prin diverse facilitări, fără a cunoaşte intenția  asociatului aparent.

A doua excepție este aceea ȋn  care societatea, desş nu a adus o contribuție, a cunoscut intenția şi acțiunile asociatului aparent şi nu a luat măsuri pentru a ȋmpiedica inducerea terțului ȋn eroare şi preveni toate consecințele care decurg din aceasta.În toate cele două excepții se angajează răspunderea societății prin repararea prejudiciului din patrimoniul comun.[30]

Asociații oculți răspund față de terții de bună – credință asemenea celorlalți asociați, presupunând că, deşi aceştia şi-au ascuns calitatea, totuşi aceasta subzistă ȋn relitate.

III. Drepturile asociaților

Principalul drept al asociaților este acela de a avea acces la beneficii, sub forma de dividende, proporțional cu aportul fiecăruia, dacă nu se prevede altfel prin contract.Clauza prin care o parte este exclusă de la ȋmpărțirea profitului este considerată nula.

Un alt drept este acela de a folosi bunurile socității, ȋnsă numai ȋn interesul acesteia şi potrivit destinației lor, fără a ȋmpiedica pe ceilalți să beneficieze, la rândul lor, de această posibilitate.

Asociații mai au dreptul de a cere restituirea aportului, ȋn anumite condiții pe care le-am prevăzut mai sus, cât şi de a primi ȋnapoi sumele cheltuite pentru constituirea şi bunul mers al societății.Un alt drept este şi cel de participare la luarea deciziilor, acestea fiind luate cu majoritatea voturilor asociaților.

Capitol VI – Pierderea calitǎții de asociat 

Sunt cauze generale ce determină pierderea calităţii de asociat:

  • cesiunea părţilor în societate,
  • executarea silită a acestora,
  • moartea,
  • încetarea personalităţii juridice,
  • falimentul,
  • punerea sub interdicţie judecătorească,
  • retragerea şi excluderea din societate ( 1925 Noul Cod Civil).

Un asociat se poate retrage voluntar din societate, în condiţii diferite, după cum aceasta a fost încheiată pe durată determinată sau nu.

Potrivit art. 1926 Noul Cod Civil, asociatul unei societăti cu durată nedeterminată se poate retrage din societate, notificând societatea cu un preaviz rezonabil. Retragerea din societatea cu durată nedeterminată se face cu îndeplinirea a două condiţii:

– asociatul este de bună-credinţă şi

– retragerea nu produce o pagubă iminentă societăţii.

Tot astfel, şi asociatul unei societăţi cu durată determinată sau având un obiect care nu se poate înfăptui decât într-un anumit timp se poate retrage, dar numai pentru motive temeinice şi cu acordul majorităţii celorlalţi asociaţi (art. 1927 alin. 1 Noul Cod Civil).

În cazul în care acordul majorităţii nu este întrunit, asociatul se poate adresa instanţei, care, hotărând asupra retragerii, va aprecia legitimitatea şi temeinicia motivelor, oportunitatea retragerii în raport cu împrejurările şi buna-credintă a părţilor (art. 1927 alin. 2 Noul Cod Civil).

La cererea unui asociat, instanţa judecătorească, pentru motive temeinice, poate hotărî excluderea din societate a oricăruia dintre asociaţi (art. 1928 Noul Cod Civil).

Prin pierderea calităţii sale (altfel decât prin cesiune sau executarea silită a părţilor sale în societate), asociatul are dreptul la valoarea părţilor sale de la data încetării calităţii de asociat, iar ceilalţi asociaţi sunt ţinuţi să îi plătească imediat partea stabilită, cu dobânda legală de la data încetării calităţii de asociat (art. 1929 alin. 1 Noul Cod Civil). 

Capitol VII – Obligațiile administratorilor – Acte de administrare a patrimoniului social al societǎții

Administrarea societăţii constă în îndeplinirea actelor necesare pentru realizarea scopului societăţii.Dupa cum mentionam anterior, pentru a putea funcţiona, societatea civilă are nevoie de un patrimoniu propriu, precum şi de organizare proprie, în vederea administrării activităţilor incluse în actul constitutiv. Chiar dacă societatea simplă nu are personalitate juridică (şi deci nu este subiect de drept), ea îşi poate realiza scopurile pentru care s-a constituit numai dacă dispune de un patrimoniu.

Patrimoniul societăţii este format din aporturile asociaţilor (aduse în societate cu ocazia constituirii), precum şi din drepturile şi obligaţiile contractate (ulterior constituirii) de societatea nou formată. în acest fel, societatea îşi constituie un patrimoniu propriu, distinct de acela al fiecăruia dintre asociaţi.

Patrimoniul poate fi administrat de unul sau mai mulți asociați, cât şi de persoane fizice sau juridice care nu fac parte din societate.Administratorul poate face orice act de administrare dacă este ȋn interesul societății.Datorită faptului că acelaşi tip de  acte le sunt specifice şi asociaților, un singur asociat va cumula de obicei cele doua calități – de administrator şi asociat.

Însă probleme complexe de ordin juridic ridică administrarea societăţii, atât sub  aspectul numirii administratorilor, limitele şi revocarea acestora, cât şi al răspunderii administratorilor, reprezentarea în justiţie.

  1. Numirea administratorilor – Administratorii pot fi asociaţi sau neasociaţi, persoane fizice ori persoane juridice, române sau străine. Potrivit art. 1913 alin.1,Noul Cod Civil, numirea administratorilor, modul de organizare a acestora, limitele mandatului, precum şi orice alt aspect legat de administrarea societăţii se stabilesc prin contract sau prin acte separate. Societatea simplă este administrată de asociaţi, care au mandat reciproc de   Astfel, „operaţiunea făcută de oricare dintre ei este valabilă şi pentru partea celorlalţi, chiar fără a le fi luat consimţământul în prealabil” (art. 1913 alin. 3 Noul Cod Civil).

Cu toate acestea, oricare dintre administratorii-asociaţi se poate opune, în scris, „operaţiunii” mai înainte ca ea să fie încheiată. Opoziţia nu produce însă efecte faţă de terţii de bună-credinţă (art. 1913 alin. 4 şi 5 Noul Cod Civil). Limitarea puterilor şi revocarea administratorului se fac, de regulă, potrivit contractului de societate, în lipsă fiind aplicabile dispoziţiile contractului de mandat.Însă, potrivit art. 1914 alin. 3 Noul Cod Civil, clauzele care limitează puterile de administrare conferite de lege nu sunt opozabile terţilor de bună-credinţă.

  1. Răspunderea administratorilor – ȋn general, asociaţii fondatori şi primii administratori numiţi prin contract răspund solidar pentru prejudiciul cauzat prin nerespectarea unei condiţii de formă a contractului de societate sau a unei formalităţi necesare pentru constituirea societăţii ori, dacă este cazul, pentru dobândirea personalităţii juridice de către aceasta (art. 1886 alin. 1 Noul Cod Civil).

În societatea simplă, administratorii răspund personal faţă de societate pentru prejudiciile aduse prin încălcarea legii, a mandatului primit sau prin culpă în administrarea societăţii (art. 1915 alin. 1 Noul Cod Civil). în cazul pluralităţii de administratori, care au lucrat împreună, răspunderea este solidară. Când sunt mai mulţi administratori, fără ca prin împuternicire să se determine puterile fiecăruia sau să fie obligaţi să lucreze împreună, fiecare poate administra singur în interesul societăţii, cu bună-credinţă. Când s-a stipulat că administratorii decid cu unanimitate sau cu majoritate, după caz, aceştia nu pot efectua acte de administrare decât împreună, cu excepţia cazurilor de forţă majoră, când absenţa unei decizii ar putea cauza o pagubă gravă societăţii (art. 1917 Noul Cod Civil). În schimb, oricare dintre asociaţi are dreptul de a consulta documentele, registrele şi situaţiile financiare ale societăţii, de a lua cunoştinţă de operaţiunile acesteia, „fără a stânjeni operaţiunile societătii şi a afecta drepturile celorlalţi asociaţi” [31](art. 1918 alin. 2 Noul Cod Civil). Anual, administratorii întocmesc un raport cu privire la mersul societăţii, care va fi comunicat asociaţilor.

În concluzie, administratorul, ȋn absența opoziției asociaților, poate ȋntreprinde orice acte pe care le consideră ȋn interesul şi ȋn legatură cu societatea, ȋn contextul actelor de administrare.

Administratorul poate fi revocat conform regulilor contractului de mandat, respectiv oricând mandantul consideră necesar şi oportun, cu respectarea publicității notariale atunci când legea prevede(art. 2031/Cod Civil).Mandantul, ȋn cazul nostru asociații, va fi ținut să repare prejudiciile suferite de mandatar datorită revocării nejustificate sau intempestive.

Reprezentarea în justiţie a societăţii se face prin administratorii împuterniciţi (sau în lipsa numirii, prin oricare dintre asociaţi – art. 1919 alin. 1 Noul Cod Civil). Potrivit art. 1919 alin. 2 Noul Cod Civil, societatea „stă în justiţie sub denumirea prevăzută în contract sau cea înregistrată”. Terţii de bună-credinţă se pot prevala de oricare dintre acestea.

  1. Acte de administrare – actele de dispoziție şi adminstrare sunt interzise asociaților care nu au calitatea de administrator, dacă prin contract nu se prevede altfel.Aceştia sunt ținuți să acopere personal daunele care ar putea să apară, din patrimoniul propriu sau cota aferentă din patrimoniul socetății.Asociații au dreptul de a avea cunoştință despre toate operațiunile societății, fără a afecta drepturile celorlalți.

            Administratorii  vor ȋntocmi un raport anual pe care ȋl vor ȋnainta asociaților, cu privire la activitatea societății.Administratorii sunt obligați să convoace reuniunea asociaților la cererea ȋntemeiată a unuia dintre ei, pentru probleme urgente, luarea unor decizii sau dezbaterea raportului.

Capitol VIII – Condițiile de ȋncetare sau lichidare ale societǎții simple

  1. Încetarea societății

Societatea încetează, în general, ca oricare contract, prin voinţa tuturor părţilor (mutuus dissensus), la fel cum a fost încheiată (mutuus consensus). Alte cazuri generale de încetare a societăţii, prevăzute de art. 1930 Noul Cod Civil, sunt: realizarea obiectului, împlinirea duratei şi hotărârea instanţei judecătoreşti.

  1. Expirarea termenului pentru care a fost contractată societatea ( 1930 alin. 1 lit. d, Noul Cod Civil).În situația ȋn care societatea a fost constituitǎ pentru un anumit termen, ȋn momentul ȋmplinirii acestuia, contractul ȋnceteazǎ de drept. Nimic nu impiedicǎ, ȋnsǎ, pǎrțile sǎ prelungeascǎ durata şi, implicit, efectele acestuia. Ca excepţie, societatea este tacit prorogată atunci când, cu toate că durata sa a expirat, aceasta continuă să execute operaţiunile sale, iar asociaţii continuă să iniţieze operaţiuni ce intră în obiectul său şi să se comporte ca asociaţi.

Prorogarea operează pe o durată de un an, continuând din an în an, de la data expirării duratei, dacă sunt îndeplinite aceleaşi condiţii’.

Dacă s-a omis să se stipuleze un termen în contract, se prezumă că societatea a fost convenită pe toată durata vieţii asociaţilor.

  1. Atingerea scopului pentru care a fost constituitǎ societatea sau imposibilitatea atingerii acestuia (art.1523 pct. 2 C. civ.)Contractul de societate se ȋncheie de cǎtre pǎrți ȋn vederea atingerii unui scop (art. 1491 C. civ.). Este firesc ca, atunci când acest scop a fost atins, societatea sǎ ȋnceteze.Dacǎ, din anumite motive, societatea nu-şi mai poate atinge scopul pentru care a fost contractatǎ, ea ȋnceteazǎ, pierzandu-şi rațiunea de a exista.
  2. Societatea încetează prin pierderea bunurilor subscrise ca aport (art. 1937 alin 1 Noul Cod Civil).Când unul dintre asociaţi a promis să pună în comun proprietatea sau folosinţa unui bun care a pierit ori s-a pierdut înainte ca aportul să fi fost făcut, societatea încetează fată de toti asociaţii.Ca excepţie, societatea nu încetează în acest caz, dacă „poate continua şi fără asociatul care a subscris bunul ce a pierit ori s-a pierdut” (art. 1937 alin. 1 Noul Co Civil).
  3. Moartea(sau declararea judecătorească a morţii) unuia dintre asociați ( 1938 lit. a Noul Cod Civil)[32]

Fiind un contract intuitu personae, societatea va ȋnceta prin moartea unuia dintre asociați. Totuşi, pentru a permite continuarea societǎții, legiuitorul a prevazut ȋn art. 1526 C. civ. douǎ cazuri ȋn care contractul va continua şi dupǎ moartea unuia dintre asociați:

  1. atunci când ȋn contractul de societate parțile au stipulat cǎ societatea va continua şi ȋn persoana moştenitorilor acestora.Ca excepţie, asociaţii pot prevedea în contract (pactul societar) ca, în cazul decesului unui asociat, societatea să continue de drept cu moştenitorii acestuia sau numai între asociaţii rămaşi în viaţă (art. 1939 Noul Cod Civil).In cazul de mai sus însă, „asociatul ori, după caz, moştenitorul său nu are drept decât la partea sa ori a autorului său” (după situaţia societăţii, la data producerii evenimentului). Asociatul sau moştenitorul nu va participa la drepturi şi nu va fi ţinut de obligaţiile ulterioare, „decât în măsura în care acestea sunt urmarea necesară a operaţiunilor făcute înaintea acestui eveniment” (art. 1940 Noul Cod Civil).

2.  atunci când parțile au prevǎzut cǎ societatea va continua numai ȋntre asociații rǎmaşi ȋn viațǎ. Datorită faptului că societatea nu poate subzista cu un asociat unic, în cazul decesului unui asociat trebuie să fi rămas în viaţă cel puţin doi asociaţi (art. 229 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 31/1990, republicată)

Punerea sub interdicție sau insolvabilitatea unuia dintre asociați (art. 1937 lit. a şi c Noul Cod Civil). De menţionat că este interzisă clauza prin care s-ar conveni ca societatea să continue cu un asociat incapabil sau insolvabil (sancţiunea fiind nulitatea absolută).

Denunțarea contractului de cǎtre unul sau mai mulți asociați .Dacǎ societatea a fost contractatǎ pe o duratǎ nelimitatǎ, oricare dintre asociați poate denunța contractul.În aceastǎ categorie pot intra şi celelalte cazuri de ȋncetare, precum ȋncetarea calitǎții de subiect de drept a uneia dintre persoanele juridice asociate sau falimentul unuia dintre aceştia.[33]

 

  1. Lichidarea societății

Potrivit art. 1930 alin. 2 Noul Cod Civil, societatea care intră în dizolvare se lichidează. De regulă, lichidarea se face de toţi asociaţii sau de un lichidator numit de ei cu unanimitate. În caz de neînţelegere, lichidatorul este numit de instanţa judecătorească, la cererea oricăruia dintre asociaţi (art. 1941 alin. 1 Noul Cod Civil).          Lichidatorul poate fi revocat de asociaţi cu unanimitate de voturi. El poate fi, de asemenea, revocat pentru motive temeinice, la cererea oricărei persoane interesate, de instanţa judecătorească. în principiu, obligaţiile şi răspunderea lichidatorilor sunt reglementate de dispoziţiile aplicabile administratorilor (art. 1942 Noul Cod Civil).

În vederea realizării lichidării, administratorii trebuie să predea lichidatorilor bunurile şi documentele sociale şi să prezinte acestora bilanţul ultimului exerciţiu financiar (art. 1943 alin. 1 Noul Cod Civil).

Lichidatorii trebuie să întocmească inventarul bunurilor şi fondurilor sociale şi să stabilească activul şi pasivul patrimoniului social.Lichidatorii pot să încheie toate actele necesare lichidării şi, dacă asociaţii nu au stipulat altfel, pot să vândă, chiar în bloc, bunurile sociale, să încheie convenţii arbitrale şi să facă tranzacţii (art. 1944 alin. 1 Noul Cod Civil).

Lichidatorii nu pot să iniţieze noi operaţiuni, sub sancţiunea de a răspunde personal şi solidar pentru toate daunele ce ar putea rezulta (art. 1944 alin. 3 Noul Cod Civil).

Potrivit art. 1945 Noul Cod Civil, în exercitarea operaţiunii de lichidare, asociaţii sau, după caz, lichidatorul sunt ţinuţi:

  • să plătească creditorii societăţii
  • să consemneze sumele necesare pentru plata creanţelor exigibile la o dată ulterioară, contestate sau care nu au fost înfăţişate de creditori
  • să înapoieze cheltuielile ori avansurile făcute în interesul social de unii asociaţi.

După plata datoriilor sociale, activul rămas este destinat rambursării aporturilor subscrise şi vărsate de asociaţi, iar eventualul excedent constituie profit net, care va fi repartizat între asociaţi proporţional cu partea fiecăruia la beneficii (art. 1946 alin. 1 Noul Cod Civil).[34]

Ca regulă de drept, bunurile aduse în uzufruct sau în folosinţă se restituie în natură. Dacă bunul adus în proprietate se află încă în masa patrimonială, acesta va fi restituit, la cererea asociatului, în natură, cu obligaţia plăţii unei sulte, dacă este cazul (art. 1946 alin. 2 şi 3 Noul Cod Civil).

De precizat că, asociatul care a contribuit la patrimoniul social cu aporturi în cunoştinţe specifice sau prestaţii are dreptul de a primi, în limita cotei sale de participare la profit, bunurile rezultate din prestaţia sa, dacă acestea se află încă în patrimoniul societăţii, cu obligaţia plăţii unei sulte, dacă este cazul (art. 1946 alin. 4 Noul Cod Civil).

în cadrul lichidării, „dacă activul net este neîndestulător pentru înapoierea în întregime a aporturilor şi pentru plata obligaţiilor sociale, pierderea se suportă de asociaţi potrivit cu contribuţia acestora stabilită prin contract” (art. 1947 Noul Cod Civil).

Mentionez că, potrivit art. 1930 alin. 1 lit. e din Noul cod civil, „Nulitatea societăţii” este şi ea o cauză generală de încetare a contractului.

Aceasta se supune dispoziţiilor privind nulitatea societăţii (art. 1932-1936 Noul Cod Civil) datorită naturii juridice controversate a instituţiei, în acest caz).Societatea ȋnceteazǎ de la data rǎmânerii definitive a hotǎrârii prin care a fost constatatǎ sau declaratǎ nulitatea.Nulitatea poate rezulta din ȋncǎlcarea dispozițiilor privind condițiile de fond şi de formǎ imperative pentru formarea societǎții, cât şi nesocotirea condițiilor generale de validitate a contractelor cu care acestea se completeazǎ.

Consecințele ȋncetǎrii contractului de societate 

La data ȋncetǎrii contractului de societate, patrimoniul social se va lichida, activul net şi pasivul ȋmpartindu-se ȋntre asociați, ȋn proporția datǎ de drepturile fiecǎruia.

Pentru realizarea concretǎ a ȋmpartirii patrimoniului, se vor aplica regulile din materia partajului succesoral (art. 1530 C. civ.).

Capitol IX – Codul Fiscal – Impozitarea, Înregistrarea  la organele administrative fiscale

Formele asociative lipsite de prsonalitate juridică cunoscute de dreptul român, respectiv societatea simplă şi asocierea ȋn participațiune, au un caracter preponderent contractual şi astfel constituirea, modificarea şi ȋncetarea lor sunt guvernate de regulile din materia contractelor, nefiind necesară ȋndeplinirea formalităților de ȋnmatriculare şi publicitate la Oficiul Național al Registrului Comerțului.

Astfel, regimul fiscal al acestor asociații are ca premise atât lipsa personalității lor juridice, cât şi relativa simplitate a formalităților de constituire.În mod firesc, lipsa personalității juridice ar trebui sa determine imposibilitatea acestor entități de a fi părți ȋn cadrul raporturilor fiscale, respectiv de a avea drepturi şi de a ȋşi asuma oblgații legate de plata diferitelor impozite.Cu toate acestea, ȋn funcție de anumite ȋmprejurări precum natura impozitului ( pe proft, pe venit sau taxa pe valoare adăugată), calitatea persoanelor ȋntre care se ȋncheie contractul de asociere şi tipul acestuia( simplă sau ȋn participațiune), entitatea respectivă va avea anumte ȋndatoriri specifice, inclusiv  considerarea acesteia ca persoana impozabilă, parte a unui raport juridico – fiscal.

Veniturile realizate de persoanele fizice, ȋn baza unor contracte civile, sunt ultimele proceduri uşoare de realizare a veniturilor ce nu necesitǎ autorizații excesive. În aceastǎ categorie se poate ȋncadra şi socieatea simplǎ ca formǎ de organiare.Din perspectiva legalitǎții acestor contracte, orice persoanǎ fizicǎ majorǎ ce nu este declaratǎ incapabilǎ prin lege are dreptul de a contracta, se prezumǎ deci ca asupra acestor contracte se rasfrâng si dispozițiile Codului Fiscal  cu privire la aplicarea impozitului pe venit sau profit, dupǎ caz.Aşadar asociații sau administratorul, persoanele juridice care reprezintǎ societatea, vor datora urmatoarele impozite şi taxe:

  1. a. impozitul pe venit
    b. contribuția individualǎ la sǎnǎtate calculatǎ tot la venitul brut;
    c. dacǎ persoana fizicǎ nu este salariatǎ, nu este pensionarǎ, nu este deja asiguratǎ ȋn sistemul public de pensii ca PFA, atunci se reține din venitul brut contractual şi contravaloarea contribuției individuale la pensii.

Noul Cod Fiscal adoptat prin Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, actualizatǎ prin OUG nr. 9 din 27 ianuarie 2017, aduce pe alocuri ȋmbunatǎțiri a calitǎții vechiului act normativ, potrivit pǎrerii specialiştilor fiscali. Cu toate acestea, ȋn opinia mea, sunt prevederi normative ce reprezintǎ o provocare privind interpretarea şi aplicarea, iar pentru aceasta se impune deținerea unor cunoştiinte supraspecializate de fiscalitate.

  1. Reguli privind asocierile fără personalitate juridică        

             Sediul materiei se regǎseşte ȋn art 7, alin1, pct 7; art 13; art 28, alin1 si 4; art 125/Legea 227/2015 privind Codul Fiscal actualizataǎ prin OUG nr.9 din 27 ianuarie 2017 coroborat cu art.34/Legea 227/2017.

Aşadar, asocierile amintite ȋşi ȋnregistrează declarațiile de evidență fiscală la direcțiile generale ale finanțelor publice județene şi a Municipiului Bucureşti ȋn a căror rază teritorială ȋşi au sediul principal al desfăşurării activități.Sediul asocației ȋl reprezintă locul unde aceasta ȋşi desfăşoară activitatea de bază.[35]

În privința asocierilor fǎrǎ personalitate juridicǎ între două sau mai multe persoane juridice române, veniturile și cheltuielile înregistrate se atribuie fiecărui asociat, conform prevederilor contractului de asociere.

Veniturile și cheltuielile determinate de operațiunile asocierii, transmise pe bază de decont fiecărui asociat, potrivit reglementărilor contabile aplicabile, se iau în calcul pentru determinarea profitului impozabil al fiecărui asociat. Documentele justificative aferente operațiunilor asocierii sunt cele care au stat la baza înregistrării în evidența contabilă de către persoana desemnată de asociați, conform prevederilor contractului de asociere.

În cazul ȋn care membrii asociați ai societǎții fǎrǎ persoanlitate juridicǎ obțin venituri din activitǎți independente, altele decât venituri din profesii liberale şi drepturi de proprietate intelectualǎ, prevederile prezente nu se vor aplica.

În cadrul fiecărei asocieri fără personalitate juridică, constituită potrivit legii, asociații au obligația să încheie contracte de asociere în formă scrisă, la începerea activității, care să cuprindă inclusiv date referitoare la:

  1. a) părțile contractante;
  2. b) obiectul de activitate și sediul asociației;
  3. c) contribuția asociaților în bunuri și drepturi;
  4. d) cota procentuală de participare a fiecărui asociat la veniturile sau pierderile din cadrul asocierii corespunzătoare contribuției fiecăruia;
  5. e) desemnarea asociatului care să răspundă pentru îndeplinirea obligațiilor asociației față de autoritățile publice;
  6. f) condițiile de încetare a asocierii.

De asemnea, legea prevede ȋn mod explicit statutul contribuțiilor asociaților care,  conform contractului de asociere, nu sunt considerate venituri pentru asociație. Membrii au obligația sǎ ȋnregistreze respectivul contractul de asociere la organul fiscal competent, în termen de 30 de zile de la data încheierii acestuia. Organul fiscal competent va fi filiala autoritǎții fiscale din raza domiciliului administratorului mandatat cu reprezentarea asociatiei sau a sediului persoanei jurdice ȋmputernicite., iar altă opțiune este considerarea autorității fiscale din raza sediului declarat al societății.Organul fiscal are dreptul să refuze înregistrarea contractelor, în cazul în care acestea nu cuprind datele solicitate conform prezentelor prevederi.

Societǎțile, cu excepția celor care realizează venituri din activități agricole impuse pe baza normelor de venit, au obligația să depună la organul fiscal competent  declarații anuale de venit, conform modelului stabilit de A.N.A.F., care vor cuprinde și distribuția venitului net raportat la eventuale pierderi considerate individual pe fiecare  asociat.

Venitul respectiv pierderea anuale realizate în cadrul asocierii se distribuie asociaților proporțional cu cota procentuală de participare corespunzătoare contribuției, conform contractului de asociere.

O problemǎ delicatǎ o reprezintǎ situația asocierii cu o entitate necomercialǎ dar cu persoanalitate  juridicǎ ȋn calitate de membru.Obligația înregistrării veniturilor și cheltuielilor aferente activităților desfășurate în cadrul societatii intr-o astfel de situatie  revine persoanei juridice.În cazul asocierilor dintre o persoana juridică contribuabil care aplica regulile de impozitare corespunzatoare Impozitului pe veniturile microîntreprinderilor și o persoană fizică sau o entitate – asociere fără personalitate juridică (indiferent de modalitatea de stabilire a venitului net pentru activitatea desfășurată de persoana fizică), pentru impunerea veniturilor distribuite asociatului fara personalitate juridica considerat individual pe fiecare membru proporțional cu cota procentuală de participare corespunzătoare contribuției, conform contractului de asociere, se aplică regulile prevăzute pentru calculul impozitului pe venitul microintreprinderilor.Astfel se poate deduce faptul ca impozitul datorat de persoana fizică se calculează, se reține și se plătește de către persoana juridică, potrivit regulilor specificate, și reprezintă impozit final. Pierderile nu se compensează și nu se reportează potrivit legii.[36] Concluzionez astfel ca privita simplist aceasta speta, in mod real contribuabilul persoană fizică nu are obligații fiscale privind impozitul pe venit, acestea sunt distribuite ȋn interiorul sistemului de asociați, iar ȋn fața organului fiscal va fi un unic reprezentant al acestei asocieri, anume entitatea cu personalitate juridicǎ.

Obligațiile fiscale ale entitatii fără personalitate juridică sunt puse de lege ȋn sarcina asociatului desemnat ȋn acest sens.Pentru a combate lipsa unui patrimoniu propriu, ca garanții pentru creantele chirografare, Codul de procedura fiscală instituie răspunderea fiscală solidară a asociaților pentru creanțele fiscale rezultate din activitățile comune.

         Se datoreaza contribuția la sǎnǎtate?
Ca si regulǎ generalǎ, veniturile din alte surse sunt supuse contribuției la asigurǎrile de sǎnǎtate.Codul Fiscal actual prevede obligația de a efectua plǎți anticipate cu titlu de contribuții de asigurǎri sociale de sanatate platitorii de venituri pentru persoanele fizice care realizeazǎ venituri din asocierea cu o persoanǎ juridicǎ contribuabil.În schimb nu se prevede aceeaşi obligație şi ȋn situația ȋn care nu ar exista aceastǎ asociere.În aceeaşi categorie sunt asimilate persoane care obțin venituri din drepturi de proprietate intelectuală sau arendarea unor bunuri agricole.

            Se datorează contribuția la Casa Națională de Asigurări de Sănătate şi Fonduri de pensii?
            Pentru aceste venituri nu se datorează contribuția la pensii, conform noului Cod Fiscal.Contractele civile nu presupun activități repetitive, ci presupun realizarea unor activitati reale, dar nu ȋntr-un mod profesional, doar ocazional. Dacă presupun existența unor activități repetitive, atunci persoana fizică trebuie să se ȋnmatriculeze la ONRC, fie ca persoană fizică autorizată, fie ca ȋntreprindere individuală.

  1. Asocierea societății  fără  personalitate juridică cu o entitate  cu personalitate juridică

Din punct de vedere al impozitării, la art.13,Titlul II/ Cod fiscal sunt considerate obiect al impozitului pe profit asocierile fără personalitate juridică dintre:

  • Persoane juridice străine şi persoane juridice rezidente
  • Persoane fizice române şi persoane juridice române
  • Persoane fizice române şi alte persoane fizice române
  • Persoane fizice române şi persoane juridice române

În cazul asocierii dintre o persoană fizică română şi o persoană juridică, responsabilitatea privind evidența venitului şi cheltuielilor, cât şi a determinării impozitului revin persoanei juridice, persoana fizică primind partea sa de profit.

Contractul de asociere se ȋnregistreaza la organul fiscal teritorial ȋn raza căruia ȋşi are sdiul asociația, ȋn termen de15 zile de la ȋncheierea sa.

         Concluzie

În prezenta lucrare am ȋncercat sǎ redau un tablou complet al poziției şi importanței pe care societatea simplǎ, ȋmpreunǎ cu contractul de societate ca act de constituire, ȋl au atât ȋn raport cu relațiile juridice şi economico- sociale, cât şi cu procesul dinamic de evoluție a normelor de drept.Sper ca aportul personal sǎ ofere individualitate şi personalitate prezentei lucrǎri, legitimând efortul depus.

Ca o concluzie generalǎ, ȋn demersul de elaborare a lucrǎrii am urmǎrit sǎ adun toate informațiile de actualitate cu privire la contractul de societate şi societatea simplǎ  ca entitate juridicǎ, am efectuat o analizǎ a subiectului trecându-l prin filtrul legislației interne actuale şi reglementǎrilor Noului Cod Civil, având ȋn vedere practica judiciarǎ şi exprimarea propriei opinii.

Cuprins

  1. Considerații generale- Contractul de societate simplǎ din perspectiva Noului Cod Civil
  2. Societatea simplǎ – specificacitate
  3. Natura juridicǎ

4.Condiții generale de fond şi de formǎ

  1. Obligațiile ȋntre asociați şi fațǎ de terți
  2. Pierderea calitǎții de asociat
  3. Acte de administrare a patrimoniului social al societǎții
  4. Condiții de ȋncetare sau lichidare ale societǎții simple
  5. Codul Fiscal – Impozitarea, ȋnregistrarea la organele administrative fiscale

BIBLIOGRAFIE

  1. Stătescu, C. Bîrsan, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor,Ed. All, Bucureşti, 1998;
  2. Adam, Drept civil. Obligaţiile. Contractul, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011
  3. Serge Clerbois, Droit Commercial, – Partie 1. : Constitution / Fonctionnement des entreprises commerciales
  4. Philippe Merle, Droit commercial : sociétés commerciales, Ed.Dalloz, 2015
  5. Cours de droit – A. Flebert,Ed. Savoir, 2016[37]
  6. Baias Flavius-Antoniu (coordonator) şi alţii, Noul Cod Civil: Comentarii pe articole, CH Beck, Bucureşti, 2012
  7. Codrin Macovei, Contracte civile, Hamangiu,Bucureşti, 2006
  8. Piperea, în Noul Cod civil. Comentariu pe articole, volum colectiv, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2014
  9. D. Cărpenaru, Tratat de drept comercial român, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012
  10. Cadariu-Lungu Iolanda, Contractul de societate conform noului Cod Civil,Ed. Elena ,2014
  11. A. Popescu, Contractul de societate, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2015
  12. Francisc Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Editura Universul Juridic, Bucureşti, vol. I (2006), vol. II (2006), vol. III (2007), Ediţia a IV-a, actualizată de Lucian Mihai şi Romeo Popescu;
  13. Radu Rizoiu, Noul Cod Civil,2015
  14. Noul Cod Civil ediția a 5-a 2016
  15. Legea nr. 31/1990- Legea societăților
  16. Legea 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat
  17. Studii şi comentarii-Noul Cod Civil, Institutul de Cercetări Juridice,Ed.Universul Juridic, Bucureşti, 2016
  18. Revista InfoJurdica, Ed. Rantrop&Straton(ediții 2015-2017)
  19. Revista Dreptul – Uniunea Juriştilor din România, (editii 2016-2017)
  20. Legea nr. 36/1995, a notarilor publici şi activității notariale
  21. Noului Cod Fiscal 2017, Comentarii pe articole, Ediție colectivă.

[1] Cadariu-Lungu  Iolanda, Contractul de societate conform noului Cod Civil,  , Ed. Elena, Bucureşti 

[3] C.Stătescu, C. Bîrsan, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor,Ed. All, Bucureşti

[4] St. D. Cărpenaru, Tratat de drept comercial român, Ed. Universul Juridic.,  Bucureşti

                  [5] Cours de droit – A. Flebert

[6] Droit Commercial, Serge Clerbois – Partie 1. : Constitution / Fonctionnement des entreprises commerciales

 

[7] Cours de droit – A. Flebert,Ed. Savoir, 2016

[8] Philippe Merle, Droit commercial : sociétés commerciales, Ed.Dalloz, 2015

 

[9] C.Macovei, Contractele Civile

[10] Gh. Piperea,  Noul Cod civil. Comentariu pe articole, volum colectiv, Ed. C.H. Beck, Bucureşti

[11] Baias F.A., Noul Cod Civil, Comentariu pe articole

[12] Gh. Piperea, în Noul Cod civil. Comentariu pe articole, volum colectiv, Ed. C.H. Beck, Bucureşti

[13] Coman Ion-Brad, Revista Dreptul – Uniunea Juristilor din Romania, Ed. Lex Expert, Bucuresti(2015-2016)

[14] Radu Rizoiu,NoulCod Civil

[15] Baias Flavius-Antoniu (coordonator) şi alţii, Noul Cod Civil: comentariu pe articole, CH Beck, Bucureşti

[16] St.D.Carpenaru,Tratat de Drept Comercial

[17] Coman Ion-Brad, Revista Dreptul – Uniunea Juristilor din Romania, Ed. Lex Expert, Bucuresti(2015-2016)

[18] Gh. Piperea, în Noul Cod civil. Comentariu pe articole, volum colectiv, Ed. C.H. Beck, Bucureşti

[19] Noul Cod Fiscal 2017, Comentarii pe articole, Editie colectiva

[20] a se vedea Societatea civila – D. Cărpenaru, Tratat de drept comercial român, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2009,  si D.A. Popescu, Contractul de societate, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1996

[21] Dan.A. Popescu, Contractul de societate, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2015

 

[22] I.Adam, Drept Civil-Contracte

                  [23] C.Stătescu, C. Bîrsan, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor – Conditiile de fond ale contractelor.,Ed. All, Bucureşti

[24] I. Adam, Drept civil. Obligaţiile. Contractul, Ed. C.H. Beck, Bucureşti

 

[25] A se vedea Revista InfoJurdica, Ed. Rantrop&Straton(editii 2015-2017)

                  [26] Baias Flavius-Antoniu (coordonator) şi alţii, Noul Cod Civil: comentariu pe articole, CH Beck, Bucureşti

[27] C.Macovei, Contracte civile

[28] Baias Flavius-Antoniu (coordonator) şi alţii, Noul Cod Civil: comentariu pe articole, CH Beck, Bucureşti

[29] Gh. Piperea, în Noul Cod civil. Comentariu pe articole, volum colectiv, Ed. C.H. Beck, Bucureşti

 

[30] A se vedea – I. Adam, Drept civil. Obligaţiile. Contractul, Ed. C.H. Beck, Bucureşti

[31] Dan.A. Popescu, Contractul de societate, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2015

 

[32] Revista Dreptul, Uniunea Juriştilor din România, editie 2016

[33] A se vedea – Revista InfoJurdica, Ed. Rantrop&Straton(editii 2016-2017)

 

[34] Studii de Drept Romanesc – Lichidarea societatilor.Proceduri speciale.,  Institutul de Cercetari Juridice, Bucuresti (editii 2015-2016)

 

[35] Noul Cod Fiscal 2017, Comentarii pe articole, Editie colectiva

[36] Revista Dreptul – Studiu de caz, Uniunea Juristilor din Romania, Ed. Lex Expert, Bucuresti(2015-2016)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să comentați
Introduceți numele dumneavoastră aici