SPECIFICITATEA CRIMINALITĂŢII ORGANIZATE ÎN UNELE STATE ALE LUMII – consilier juridic NECULAI Petrișor

0
524

SECIUNEA I

SPECIFICITATEA CRIMINALITĂŢII ÎN EUROPA

Capitolul I

Forme de manifestare a criminalităţii în Germania

Germania, cu o populaţie de 81,292.400 locuitori, un P.I.B. de 2.918 trilioane dolari şi un venit naţional pe cap de locuitor de 44.728 dolari, este ţara care, dată fiind poiţia sa geografică, cu graniţa estică ce acţionează ca o linie de demarcaţie între bogăţie şi sărăcie pe vechiul continent şi cu un standard de viaţă ce a atins cel mai înalt nivel din Europa, asigură terenul ideal pentru organizaţiile criminale ¹.

După reunificarea celor două state germane, situaţia criminalităţii s-a schimbat fundamental, Berlinul devenind o componentă nu numai a criminalităţii naţionale, ci şi una a crimei organizate internaţionale. În contextul marilor transformări politice din Europa de Est, berlinul a devenit un centru geografic, politic şi economic puternic, situaţie nouă ce se reflectă şi într-o intensă creştere, specializare şi diversificare a criminalităţii².

Dezvoltarea sa ca centru financiar cu legături în lumea finanţelor internaţionale a creat posibilitatea spălării câştigurilor ilegale, reinvestirii lor în noi afaceri şi constituirii unei economii subterane care concurează serios economia subterană.

Cîştigurile din activităţile ilegale desfăşurate de organizaţiile de tip mafiot au fost estimate la 770 milioane euro, iar pagubele pentru stat s-au ridicat la 1,87 miliarde euro.

Majoritatea rutelor de transport al drogurilor intră în Europa Occidentală prin Germania

__________________

¹Crima Organizată Transnaţională, Fenomen de Destabilizare a Securităţii Internaţionale, op. Cit. Pag. 69; Pitulescu Ion – Crima Organizată al 3 – lea Război Mondial, Ed. Naţional, 1996, pag 127; Dr. Heinrich Boge, fost preşedinte al Bundeskriminalamt „Escaladarea crimei organizate, a mişcărilorantidemocratice şi terorismului în societatea post-comunistă, Varşovia 28 – 03.03.1993; Cartea Albă a Crimei Organizate şi Corupţiei, op. Cit. pag. 55. Albu Petru – op. Cit., pag. 139 şi urm.

Criminalitatea Organizată a fost prezentă în Germania şi înaite de căderea Zidului Berlinului şi a Cortinei de Fier. În prezent aceasta cunoaşte o recrudescenţă îngrijorătoare întrucât pe lângă factorii arătăţi, diferenţele de nivel de trai între Est şi Vest au constituit baza unor migrări masive a cetăţenilor de diferite naţionalităţi, care a condus la creţterea densităţii populaţiei, cu un procentaj de străini de peste 10%.

Dintre grupările etnice care acţionează în această ţară, cea italiană este cea mai proeminentă pe scena crimei organizate.

Potrivit investigatorilor germani, cea mai mare concentrare a criminalilor de tip mafiot se află în Baden-Wurttemberg, în sud-est şi la graniţa cu Elveţia şi Franţa, unde există mari comunităţi de imigranţi sicilieni. În Jungbusc, un district din Manheim, locuiesc circa 500 de italienidin Palma di Montechiaro, oraşul de origine a doi ucigaşi care l-au asasinat pe magistratul italian Rosario Livatino şi care au fost capturaţi într-o pizzerie di Leverkusen de către poliţia germană.

Activităţile preferate de organizaţiile criminale sunt cele tradiţionale, respectiv: traficul de droguri şi arme, falsificarea de valută, fraudă fiscală, spălarea banilor murdari, furtul de autovehicule, tâlhăriile, specula, camătă, controlul prostituţiei, la care s-a adăugat, în ultimul timp, traficul de materiale şi echipamente nucleare provenite, în special din ţările ex-sovietice.

Cele mai predilecte infracţiunii comiser sunt furturile de automobile, cifrate anual la zeci de mii, comise în deosebi în Berlin, Hamburg şi Saxonia.

Criminalitatea pe timp de noapte vizează cu precădere practicarea prostituţiei şi a jocurilor de noroc ilegale. În Berlin, atât ziua cât şi noaptea, străzile sunt pline de tinere, chiar sub 18 ani, aduse din Europa de Est, care practică prostituţia sub control strict al proxeneţilor, în sectoare delimitate, iar încălcarea acestor reguli duce deseori la conflicte violente.

Din cazuistica aflată în preocupările organelor de poliţie germane, a rezultat că în cele 42246 infracţiuni înregistrate, au fost implicate 9884 de persoane

suspecte de legături cu organizaţiile criminale. Din cazurile cercetate, reprezentând 91 naţionalităţi, cetăţeni germani reprezentând mai puţin de jumătate, respectiv 45%, turci 15%, ex-iugoslavi 8, 8%, italieni 5,2%, polonezi 2,8% etc³.

Şeful Biroului Federal de Combatere a Criminalităţii din Germania aprecia că odată cu colapsu politic şi economic al statelor din centrul şi estul Europei, presiunea crimei organizate în această zonă a lumii a crescut în mod considerabil.

Referitor la grupurile de infractori ce provin din ţările Europei de Est, careacţionează pe teritoriul Germaniei, se deţin date că sunt formate în principal din ruşi, polonezi şi iugoslavi.

Infractorii ruşi provin în special din rândurile vechilor emigranţi, ale soldaţilor şi cadrelor militare din fosta Armată Roşie, precum şi ale turiştilor şi noilor emigranţi economici. Ei comit, în principal, infracţiunide fraudă, fals, trafic de arme şi autoturisme furate, tăinuire de bunuri furate şi trafic de droguri.

Cu privire la Mafia Rusă, statisticile nu sunt finalizate dar, potrivit oficialităţilor germane, aceasta va deveni foarte repede lidera lumii crimei organizate.

Între grupările de infractori de origine asiatică, se remarcă triadele chinezeşti, infiltrate în Germania, îndeosebi în Bavaria, aceasta reprezentând un potenţial pericol, date fiind dificultăţile întâmpinate de poliţie în descifrarea activităţii lor.

Dintre organizaţiile criminale chineze, 14K şi Wo Shing Wo sunt cele mai active în Germania. Cantonate în Anglia, aceste organizaţii acţionează deopotrivă în Germania, Olanda, Franţa, Spania etc. Principala Bază de sprijinpentru acestea o constituie comunitatea chineză formată din 33.000 de rezidenţi legali şi un număr foarte mare de imigranţi clandestini. Cu sprijinul celor două organizaţii, contra unor sume care se ridică până la 25.000 dolari de persoană, emigranţii chinezi sunt transportaţi la Moscova şi Praga de unde sunt preluaţi de „călăuze” şi introduşi în Germania.

__________________

³Ortwin Shuster, judecător la Curtea pe Probleme Sociale, Landsudt-Bavaria, Germania – „Crima Organizată şi combaterea acestui fenomen” – comunicare la Simpozionul de la Mangalia, iulie 1996, pag. 2.

Triadele chinezeşti introduc în Germania pistoale şi heroină adusă din Triunghiul de Aur (Burma, Thailanda, Laos), practică şantajul asupra oamenilorde afaceri sau proprietarilor  de magazine şi restaurante de origine chineză, desfăşoară alte activităţi compatibile cu crima organizată. Aproximativ 90% din oamenii de afaceri chinezi sunt şantajaţi de triade, iar în situaţia când nu se supun solicitărilor acestora, riscă să fie lichidaţi sau să li se distrugă bunurile din proprietatea privată.

Controlul organelor de poliţie germaneasupra triadelor chinezeşti se realizează foarte greu, în special datorită barierelor lingvistice şi a fricii pe care acestea o insuflă eventualilor martori.

În scopul acoperirii varietăţii activităţilor ilicite, organizaţiilr criminale recurg la metode şi mijloace dintre cele mai sofisticate. Astfel, potrivit statisticilor autorităţilor germane, organizaţiile criminale îşi derulează afacerile ilegale prin intermediul unor firme acoperite, cum ar fi companiile de import-export, agenţiile de turism, companiile de transport, cele din structura serviciilor, precum şi prin intermediul restaurantelor, magazinelor de textile, etc.

Structurile legale de afaceri reprezintă mijloacele ideale pentru tranzacţiile ilegale, inclusiv spălarea banilor.

Pentru camuflarea transporturilor de heroină provenită din Turcia, ʺafaceriştii kurziʺ folosesc agenţiile de turism, companiile producătoare de subansamble pentru autoturisme, cele de transport mărfuri şi pasageri, etc. O idee originală a folosit o grupare de proxeneţi care şi-a expediat ʺimperiul comerciarʺ în Germania printr-o companie de securitate.

În Germania, restaurantele, spălătoriile, asociaţiile culturale, lăcaşele de cult sunt principalele puncte de contact întrte membrii organizaţiilor criminale.

Poliţia germană acuză faptul că prevederile constituţionale îi îngrădeşte mult puterile în ceea ce priveşte iniţierea unor măsuri mai energice de combatere a activităţii organizaţiilor criminale.

Capitolul II

Caracteristicile criminalităţii organizate în Franţa

 Franţa, cu o populaţie de circa 65.821.885 locuitori, un P.I.B. de 2337 trilioane dolari şi un venit pe cap de locuitor de 36.537 dolari, este ţara europeană unde nu există organizaţii veritabile, de tip mafiot4.

Cu toate acestea, în Franţa s-au înregistrat fenomene sporadice de manifestare a activităţilor de tip mafiot în jurul Marsiliei, Parisului şi în Insula Corsica, iar într-o măsură mai mică în Bordaux5.

Familia instalată în Grenoble, unde există o comunitate siciliană, este semnalată cu legături strâse cu familia Sommatino din Sicilia.

Michele Zaza, cunoscut sub apelativul de O´Pazza sau Nebunul, a început să înfiinţeze un sindicat al crimei organizate pe Coasta de Azur, prin coruperea autorităţilor şi instituirea controlului asupra companiilor care acţionează ca intermediari financiari.

La sfârşitul anilor ´80, Cosa Nostra a intrat în alianţă cu lumea interlopă corsicană, care avea legături cu producătorii de morfină turci şi era implicată în operaţiunea de rafinare a heroinei.

Camorra Napolitană este, la rândul său, semnalată în Franţa, fiind angrenată în contrabandă cu ţigări, carne şi produse agroindustrială.

În acelaşi timp, Franţa serveşte drept ţară de tranzit pentru cocaina adusă în Italia din America de Sud.

Marea criminalitate se orientează în prezent către delicvenţa economico-financiară, abandonând formele violente şi periculoase cum ar fi spargerile de bănci. Numerarul este forma de acumulare şi schimb a sumelor ilicite de prim-nivel. Organizaţiile mafiote se folosesc de casele de schimb valutar, depozitele nocturne pentru plăţi cash, cazinouri, în operaţiunile lor e spălare a banilor murdari.

__________________

4 Crima Organizată Transnaţională, Fenomen de dezbatere a Securităţii Internaţionale, op. Cit. Pag. 79 Cartea Albă a Crimei Organizate şi Corupţiei, op. Cit. Pag. 57

Albu Petru – op cit., pag. 142 şi urm.

Investiţiile organizaţiilor mafiote sunt disipate în construcţiile de locuinţe, zone de recreere, cazinouri.

Nu există o legislaţie specială pe linia combaterii crimei organizate în Franţa, exceptând articolul 4501 din Codul penal, care se referă, în mare parte la asociaţiile de acest fel.

Intrarea în vigoare a Legii privind combaterea operaţiunilor de spălare a banilor murdari, la începutul anului 1991, nu a dat rezultate scontate. Biroul Central pentru Combaterea Criminalităţii Financiare, din cadrul Ministerului de Interne, nu a înregistrat decât câteva cazuri de insrumentare a infracţiunii de spălare a banilor murdari prezentate justiţiei. Comisarul Patrik Clorieux, un fost angajat al Serviciului Francez de Informaţii, a întocmit un raport în care arăta că băncile permit circuitul banilor murdari prin filialele lor, deoarece obţin profituri substanţiale, iar şansele depistării acestor operaţiunirămân de domeniul trecutului.

Pentru obţinerea de probe judiciare, în cazul infracţiunilor de spălare a banilor murdari, poliţia trebuie să stabileascădouă elemente substanţiale, respectiv: sursa fondurilor iliciteşi intenţia celui care spală bani (să fie în cunoştinţă de cauză că banii provin din afaceri ilicite).

Ministerul Justiţieidin Franţa este preocupat de modificarea textului de lege privind incriminarea infracţiunii în cauză, care să acopere întregul capital ilicit provenind din traficul de droguri, arme, proxenetism, tâlhărie cu mână armată şi chiar din fraude fiscale. De asemenea, în text se prevedea ʺconfiscarea bunurilorʺ, achiziţionate cu bani murdari.

Prin noul tex de lege se va clarifica expresia de ʺîn cunoştinţă de cauzăʺ, care este invocată în prezent de spălătorii de bani murdari în apărarea lor. Practic, în prezent, instituţiile financiare nu sunt interesate de cunoaşterea originii banilor care circulă prin filialele lor, interesându-le numai profiturile pe care le realizează.

 Capitolul III

Specificul structurilor infracţionale în Spania

Aşezată la confluenţa dintre Marea Mediterană şi Oceanul Atlantic, pe culoarul creat de Strâmtoarea Gibraltar, Spania, ca ţo Portugalia, nu putea să rămână în afara preocupărilor organizaţiilor criminale transnaţionale6.

Fiind o preţioasă punte maritimă între Europa şi celelalte continente, Spania a devenit un important centru unde se intersectează interesele pricipalelor sindicate criminale de pe mapamond. Numai măsurile severe întreprise de autorităţile spaniole, în ultimii ani, au făcut ca această ţară să nu se transforme într-un fief al traficanţilor de droguri şi arme, aşa cum este, de pildă, Portugalia sau Turcia7.

Dintre organizaţiile criminale care în prezent ridică serioase probleme autorităţilorspaniole, cele mai virulente sunt triadele chinezeşti, care şi-au concentrat activitatea în patru direcţii principale:

  • traficul de heroină;
  • exploatarea muncii ʺsclavilorʺ din rândul imigranţilor ilegali;
  • prostituţia;
  • extorcarea rezidenţilor din rândul comunităţii chineze.

Triadele sunt bine structurate şi deosebit de abile în afaceri, fapt ce le-a permis să scoată de pe piaţa subterană alte organizaţii criminale rivale. Declinul activităţii bandelor turceşti, care au deţinut mulţi ani supremaţia pieţei drogurilor în Spania, s-a datorat nu numai măsurilor întreprinse de autorităţi, ci şi triadelor chinezeşti care au penetrat cu heroină mult mai bună calitativ, cunoscută sub denumirea de ʺalbul de Chinaʺ şi la un preţ mai mic decât cea comercializată de organizaţiile concurente turce.

Triadele chinezeşti şi-au creat în Spania patru ʺtentaculeʺ, respectiv:

  • Sap Sie Kee (14K), specializată în traficul de heroină, în Spania, uzitează

__________________

6 Crima Organizată Transnaţională, Fenomen de Dezbatere a Securităţii Internaţionale, op. Cit. Pag. 77Cartea Albă a Crimei Organizate şi Corupţiei, op. Cit. Pag. 57.  Albu Petru – op cit., pag. 144 şi urm.

două ʺmodus operandiʺ: în primul rând, acţionează sub acoperirea a diverşi oameni de afaceri specializaţi în importul de produse alimentare orientale; în al doilea rând, racolează imigranţi africani pe care îi trimit în Thailanda, pentru a servi drept cărăuşi în transportul ilegal de droguri.

  • Yee On, specializată în imigrările ilegale. Această organizaţie recrutează conaţionali din China, care doresc să emigreze în Europa sau SUA; îi îmbarcă pe vapoare în apele internaţionale din zona Hong Kong şi-i debarcă ascunşi în lăzi de mărfuri în porturile europene din Spania, Franţa sau Italia.

Au fost situaţii când emigranţii chinezi au stat luni de zile ascunşi în containerele cu mărfuri, aşteptând momentul prielnic pentru a fi debarcaţi pe uscat.

Folosindu-se de paşapoarte mexicane, germane şi boliviene, pe care erau aplicate vize false de intrare în Spania, triadele chinezeşti au facilitat pătrunderea clandestină în această ţară a unui număr de chinezi. Odată ajunşi în Aeroportul  Brajas, imigranţii chinezi sunt ascunşi pentru un timp, iar după ce li se procură documente de călătorie, sunt trimişi în S.U.A., Spania servind doar ca ţară de tranzit.

  • Wo On Lok, specializată în traficul de casete video porno, cu copii, pentru pedofilie şi prostituţie. Aceasta racolează femei din Manila şi Bankok, pe care le folosesc ca prostituate în Spania.
  • Dai Hoon, a patra principală organizaţie criminală chineză din Spania, este specializată în acordarea de împrumuturi oneroase imigranţilor ilegali. Aceasta acţionează ca o bancă ilegală care ţinteşte în final aducerea în stare de ʺsclavieʺ a clienţilor săi. Nereuşind să ramburseze creditele primite, imigranţii chinezi devin ʺsclaviiʺ acestei organizaţii, fiind folosiţi la muncile cele mai grele posibile.

Organizaţia Dai Hoon se implică, de asemenea, în protecţia tip ʺraketʺ, ţinând în acst sens proprietari restaurantelor chineze şi stabilimentele de derulare a afacerilor.

Specializarea organizaţiilor menţionate mai sus într-un anumit domeniu

de activitate nu înseamnă limitarea preocupărilor lor criminale, adesea acestea interferându-se pe alte segmente infracţionale din sfera crimei organizate.

Capitolul IV

Evoluţia criminalităţii în Portugalia

În urma măsurilor severe luate de autorităţile spaniole pentru combaterea traficului de droguri, Portugalia a devenit principalul ʺcap de podʺ al rutei cocainei din America Latină şi haşişului din Maroc şi Pakistan către Europa8.

Portugalia este nu numai o ţară de tranzit a drogurilor dar şi o importantă piaţă de desfacere, aici înregistrându-se cu un număr foarte mare de consumatori.

Consumul de droguri în Portugalia a început odată cu întoarcerea corpurilor de soldaţi din Angola şi Mozambic, în perioada 1972- 1975. Obişnuiţi cu consumul de marijuana, soldaţii au popularizat acest obicei în rândul muncitorilor şi al tineretului care au devenit cu timpul victimele viciului periculos9.

În ceea ce priveşte consumul de heroină, până în anii ´80, s-a înregistrat un număr relativ redus de consumatori, în spcial din rândul persoanelor care se deplasau frecvent în străinătate. Ulterior, consumul de heroină s-a extins, incluzând drogurile sintetice şi toate măsurile de administrare a acestei substanţe.

Potrivit Institutului Medico-Legal din Lisabona, în fiecare zi se înregistrează cel puţin un deces ca urmare a administrării unor supradoze de droguri. Dacă în anul 1987 consumatorii de droguri se cifrau estimativ la 30.000, în anul 1994 numărul acestora depăşea 100.000.

Intrarea Portugaliei în Comunitatea Europeană, în anul 1986, a condus la deschiderea graniţelor pentru noi producători de toate genurile, inclusiv pentru traficanţii de droguri.  Traficanţii germani, italieni, olandezi şi greci au încaput să aprovizioneze susţinut piaţa de droguri. Ulterior, reţelele de traficanţi turci au

__________________

8 Crima Organizată Transnaţională, Fenomen de Dezbatere a Securităţii Internaţionale, op. Cit. Pag. 63

Albu Petru – Teză de doctorat „Crima organizată în perioada de tranziţie”, Bucureşti 2005 op. Cit., pag 142 şi urm.

invadat Portugalia, folosind ruta Istambul-Zurich-Lisabona, în prezent acestea fiind în contact direct cu distribuitorii de droguri.

Printre distribuitorii de droguri pe piaţa portugheză se remarcă cetăţenii din Guineea Bissau şi cei din Insulele Capului Verde, din râţndul cărora s-a înregistrat şi cel mai mare număr de arestări. Comerţul stradal este asigurat de ţiganii portughezi.

Heroina se consumă cu deosebire în cartierele sărace ale Lisabonei, cum Casal Ventoso, Curralier şi Cambora. Acest drog a pătruns, din păcate şi în zona rurală, în acest sens putând menţiona localitatea Iras-os-Montes din nordul Portugaliei.

Proiectul ʺVIDAʺ, vizând adoptarea unei strategii de tratament în scop preventiv, a reunit în Centrul de Ajutor creat în 1987, o întreagă reţea de consumatori de droguri, în acest stabiliment, narcomanii sunt trataţi după modelul binecunoscutului ʺCentrul Taipasʺ. În peste 50% din ţările europene, Centrul Taipas va experimenta un substitut bazat pe LAAM (Levo-Alvo-Aceti-Methadil), un opiaceu sintetic care va facilita tratamentul în cazurile particulare dificile de consumatorii de heroină.

În timp ce Heroina este total destinată pentru aprovizionarea pieţei interne, cocaina şi canabisul tranzitează teritoriul portughez. Măsurile întreprinse de organele de poliţie portugheze au condus la depistarea a importante cantităţi de cocaină la bordul unor nave maritime ce soseau din Peru, Brazilia şi Columbia.

Cocaina din America Latină ajunge în porturile Lisabonei, Aveiro, Figuero da Foz, Hatoginhos, Viana de Castelor şi Leixoes în Porto. Traficul este proteja de ofiţeri şi agenţi. Aceştia folosesc micile lor ambarcaţiuni pentru transportul cocainei de pe vas la ţărm. Locurile folosite pentru debarcare sunt alese de-a lungul coastei de nord a Portugaliei, unde condiţiile de navigaţie sunt extrem de dificile, iar supravegherea aproape inexistentă.

Traficul de cocaină este organizat de grupările mafiote ʺGalicianʺ, care

include ca membrişi importanţi oameni de afaceri. Din Portugalia, Cocaina este transportată iniţial în Olanda, după care trece în alte ţări europene.

Pe piaţa internă portugheză se desfac cantităţi mici de cocaină, având drept clienţi artiştii şi intelectualii.

Cocaina se transportă între coastele portugheze şi germane şi cu ambarcaţiunile destinate călătoriilor turistice, cantităţile fiind între 5-15 kg. la o deplasare.

Reţelele de haşiş internaţionale au deschis, la rândul lor, rute atât prin Portugalia, cât şi de-a lungul coastelor maritime. Coasta izolată şi apele liniştite ale Portului Algarve, din Estuarul Guardina până la Sagres şi din Alentejo de Sagres până la Odeceixe, permit derularea a cel puţin unei ʺafaceriʺ pe săptămână. Cele mai mari capturi de haşiş au fost realizate în Setubal, Sines, Sesimbra Penoche, Laogs şi Partimao. Haşişul confiscat provenea din Pakistan şi Maroc şi era destinat cartelurilor drogurilor din Galicia, din nordul Portugaliei, precum şi organizaţiilor de profil din Olanda.

Amplificarea ʺafacerilorʺ cu droguri a avut ca efect şi o creştere a infracţiunilor vizând proprietate, inclusiv a celor cu mână armată. Peste 10% din totalul infracţiunilor de acest gen au avut drept scop procurarea sw seringi de unică folosinţă, uzitate la injectarea de droguri, pentru a se evita infectarea cu virusul H.I.V.

Cu ocazia Seminarului Internaţional privind spălarea banilor murdari în Peninsula Iberică, organizat în luna mai 1994, la Vilamoura, în Portugalia, repreyentanţii poliţiei au declarat că în această ţară se practică deja reciclarea banilor proveniţi din afaceri ilicite, la un nivel deloc neglijabil. O serie de persoane sunt suspectate de practicarea unor astfel de operaţiuni în Portugalia, însă lipsa de experienţă a organelor de poliţie în acest domeniu şi mai ales a unei legislaţii care să incrimineze aceste infracţiuni, au făcut ca niciun caz să nu fie finalizat prin tragerea la răspundere penală. Circa 50% din operaţiunile de spălare a banilor murdari se derulează în Lisabona, fiind secondată de Algarve.

Sectorul Hotelier, cazinourile, loteriile, jocurile de bingo organizate de cluburile sportive, achizionarea de bunuri confecţionate din aur şi alte metale preţioase oferă condiţii excelente pentru spălarea banilor.

În aceste operaţiuni sunt implicate importante personalităţi politice cu putere financiară ridicată şi cu capacitate de control a sistemului bancar.

Preocupat de imaginea publică, ca urmare a alegerii Portugaliei ca gazdă a Centrului de Monitorizare Europeană Pentru Droguri şi Consumatorii de Droguri (E.M.C.D.D.A), guvernul portughez a cerut Parlamentului să elaboreze o lege pentru combaterea reciclării banilor murdari şi să ratifice Recomandarea Uniunii Europene în domeniu.

În acelaşi timp, guvernul portughez scontează că prin plasarea EMCDDA în Portugaliaţara va beneficia de un sprijin eficient din partea Uniunii Europene în combaterea traficului de droguri şi mai ales, a consumului de narcotice care a căpătat valenţe de fenomen în această ţară.

Capitolul V

Specificul criminalităţii în Olanda şi Belgia

Potrivit rapoartelor anuale întocmite de Centrul Olandez pentru Cercetare şi Informare (C.R.I.), în Olanda se înregistrează, de la un an la altul, o creştere alarmantă a grupărilor criminale care au preocupările lor în întreaga gamă de activităţi infracţionale compatibile cu crima organizată10.

Astfel, dacă în anul 1988 erau depistate numai 3 organizaţii criminale, în 1991 numărul acestora ajunsese la 59, în 1993 la 98, iar în prezent a depăşit cu mult cifra de 10011.

Organizaţiile criminale olandeze sunt structurate într-o manieră profesională proprie, angajate permanent în lupta competiţională pentru supremaţie pe piaţa subterană, care adesea degenerează în conflicte violente soldate cu morţi şi răniţi.

__________________

10 Albu Petru – Teză de doctorat „Crima organizată în perioada de tranziţie”, Bucureşti 2005 pag. 132-134.

11Crima Organizată Transnaţională, Fenomen de Dezbatere a Securităţii Internaţionale, op. Cit. Pag. 66.

Profiturile realizate de organizaţile criminale olandeze sunt de ordinul a miliarde de euro. De exemplu, gruparea ʺEkstasyʺ, lichidată în 1992 ajunsese la un profit de 300 milioane de guldeni anual.

Dintre activităţile specifice desfăşurate de organizaţiile criminale olandeze, în rapoartele C.R.I. se menţionează:

Traficul de narcotice reprozintă una din formele cele mai active de manifestare a crimei organizate în Olanda. Acestă ţară este în primul rând o mare consumatoare de droguri dar, în acelaşi timp şi un tronson de tranzit către alte ţări europene, în spcial Marea Britanie.

Heroina este introdusă în Olanda, în proporţie de 85%, de către grupările criminale turceşti pe aşa-zisa rută balcanică. Cafenelele turceşti din Olanda reprezintă adevărate puncte de desfacere en-detail a heroinei.

Cocaina este adusă în Europa de cartelurile columbiene, aşa cum am mai arătat, având principalul punct de debarcare porturile portugheze, unde se distribuie în toate ţările europene, inclusiv Olanda.

Haşişul şi marijuana sunt apanajul grupărilor criminale marocane şi pakistaneze, fiind introduse în Europa prin Turcia, Portugalia, Spania, pe mare, pe uscat şi chiar cu aeronavele. Numai în anul 1993 autorităţile olandeze au confiscat 73 t matrice de haşiş, din care 38 t proveneau din Maroc, iar 35 t din Pakistan, precum şi 19 t marijuana, fără a mai lua în calcul capturile de canabis şi alte substanţe narcotice.

Un fapt îngrijorător pentru autorităţile olandeze îl constituie creşterea tot mai mare a cantităţilor de droguri tari (cocaina şi heroina) ce se introduc în Olanda.

Pe teritoriul olandez se sfectuează şi schimburi de importante cantităţi de cocaină pentru heroină, între cartelurile columbiene şi grupările criminale turceşti.

Potrivit estimărilor autorităţilor olandeze, importarea unei tone de haşiş marocan, reprezientând o investiţie de 600.000 de dolari (acoperind contravaloarea şi cheltuielile de transport), aduce un profit de aproximativ un milion de dolari.

În condiţiile în care această tonă de haşiş se reexprtă din Olanda în Marea Britanie, investiţia este dublă iar profitul se ridică la 2,5 milioane dolari.

Profiturile realizate din traficul de droguri sunt folosite în diverse scopuri, în raport de interesele grupărilor criminale implicate. Spre exemplu, triadele chinezeşti şi grupările criminale turceşti preferă să repartizeze veniturile realizate pe aceste căi, în timp ce clanurile olandeze şi marocane procedează la investiţii pe plan local, în proprietăţi imobiliare companii de transport sau firme de import-export.

Furtul de autoturisme a luat o amploare deosebită în Olanda în ultimii zece ani, ridicând numeroase probleme forţelor de poliţie. Numai în anul 1993 au fost furate 33.000 autovehicule, din care 10.000 au fost fabricate de firma ʺOPELʺ, ceea ce demonstrează preferinţa organizaţiilor criminale pentru această marcă. De menţionat este însă faptul că mai mult de 50% din autoturismele furate sunt găsite abandonate după 5 zile de la dispariţie, iar din investigaţiile efectuate a rezultat că autorii le folosesc pentru satisfacerea unor nevoi de moment.

Există filiere internaţionele care scot autoturismele furate din Olanda şi le comercializează în alte ţări, inclusiv zona arabă.

Hold-up-urile sau infracţiunile violente, săvârşite cu mână armată, înregistrează creşteri de la an la an. Acestea vizează de regulă instituţiile financiare, hoteluri, restaurantele sau alte locuri unde se derulează afaceri cu bani cash în cantităţi mari.

Aproximativ 30% din infracţiunile de acest gen se comit în zona jurisdicţională a amsterdamului, iar aproximativ 35% în zona Rotterdam – Rijmand. În timp ce numărul acestor infracţiuni creşte într-un ritm alert, cazurile de depistare şi tragere la răpundere a autorilor sunt în descreştere de la un an la altul.

În urma înfiinţării Centrului pentru Raportarea Tranzacţiilor Neobişnuite, s-a descoperit un număr impresionant deafaceri prin care se eludau legile olandeze, preludiciile fiind de ordinul miliardelor.

Infracţiunile computerizate, furtul, traficul de arme, contrafacerea de monedă, prostituţia, jocurile de noroc etc., reprezintă alte surse de venituri ilicite pentru orgenizaţiile criminale.

Pentru contracararea activităţii organelor de poliţie, organizaţiile criminale olandeze urmăresc îndeaproape ʺmişcareaʺ ofiţerilor, iar cei care prin acţiunile lor le afectează interesele sunt ameninţaţi sau pur şi simplu denigraţi prin mass-media, fiind portretizaţi drept corupţi şi incorecţi în efectuarea cercetărilor.

Crima organizată în Olanda are un puternic caracter internaţional. Aici acţionează cartelurile columbiene, grupurile criminale marocane, turce, pakistaneze, triadele chinezeşti, mafiile italiană şi rusă etc. Spre de osebire de grupările criminale autohtone, cele străine recurg cu multă uşurinţă la violenţă, incluiv la răfuieli între ele.

Olanda, ca şi Portugalia, Spania şi Turcia reprezintă centre importante în care îşi au fieful organizaţiile criminale, motiv pentru care lor li se impune acordarea unei atenţii deosebite din partea forumurilor internaţionale implicate în combaterea crimei transnaţionale, mai ales având în vedere şi posibilele strânse legături între crima organizată şi terorismul mondial.

Potrivit datelor obţinute de poliţia belgiană, pe teritoriul Belgiei acţionează, pe lângă organizaţiile mafiote italiene şi chinezeşti şi o serie de bande criminale recent constituite, formate din elemente infractoare provenind din ţările est-europene.

Reţelele triadelor chinezeşti acţionează preponderent în domeniul tranzacţiilor cu droguri şi al fraudelor financiare, recurgând adesea la folosirea cărţilor de credit false.

Conflictele de interese ale acestora sunt rezolvate în mod tranşant, prin incendierea localurilor, magazinelor şi locuinţelor ce aparţin membrilor grupărilor rivale.

La rândul lor, organizaţiile mafiote italiene, ca urmare a numeroaselor

arestări operate de poliţia din Italia, şi-au găsit refugiul în alte ţări ale Europei

Occidentale, inclusiv în Belgia, unde au crescut noi baze de poeraţiuni.

Bandele criminale est-europene, identificate în Belgia, acţionează pentru spălarea banilor murdari proveniţi din traficul cu autoturisme furate, traficul de persoane, munca ʺla negruʺ, etc. Acestea investesc în bunuri imobile, pe care le achiziţionează în scopul creării unor puncte de sprijin în Occident12.

Grupurile de români (rromi) şi sârbi s-au specializat în diverse tipuri de furturi, iar între bandele de polonezi din zona Bruxelles au apărut conflicte de interese rezolvate prin acţiuni sângeroase.

În Belgia, se disting următoarele forme de menifestare a crimei organizate:

Traficul de persoane pentru străinătate            

Orgenele de poliţie Belgiene au depistat o reţea africană care se ocupă cu trafic de femei nigeriene şi copii orfani şi o reţea română, care a înlesnit imigrarea în Belgia a 2500 – 3000 persoane, precum şi escocarea altora care au plătiti sumele solicitate, dar nu au ajuns la destinaţie.

Spălarea banilor murdari

În urma deciziei privind obligativitatea instituţilor din sistemul financiar-bancar de a sesiza organele competente în legătură cu tranzacţiile dubioase, a crescut numărul de anchete oficiale care au ca obiect această infracţiune.

Traficul cu hormoni

Date fiind numărul de persoanelor implicate, naţionalităţile diferite ale acestora, metodele folosite, această infracţiune cu caracter internaţional intră în categoria crimei organizate.

În traficul cu hormoni se folosesc din ce în ce mai mult combinaţiile denumite ʺcokteiluriʺ, ceea ce confirmă supoziţia  că în acestă afacere unt implicate şi persoane ce provin din mediul cercetărilor ştiinţifice.

Falsificarea mijloacelor de plată

Falsificarea de monedă a căpătat o amploare deosebită, aceasta înregistrând o creştere îngrijorătoare cu fiecare an. Astfel în anul 1993, comparativ cu 1992, numărul bancnotelor falsificate a crescut de şase ori, iar specialiştii în domeniu susţin că acesta nu reprezintă decât ʺvârful unui icebergʺ.

 

__________________

12Crima Organizată Transnaţională, Fenomen de Dezbatere a Securităţii Internaţionale, op. cit. pag. 75.

         Atacul asupra autocarelor 

         Acest fenomen, semnalat în special în Bruxelles, îmbracă forma acţiunilor tip ʺraketʺ, o serie de pasageri ai unor autovehicule fiind tâlhăriţi de indivizi înarmaţi, în timp ce se deplasează pe drumurile publice.

         Contrabanda

         Grupările criminale implicate în comiterea acestui gen de infracţiuni sunt alcătuite din persoane aparţinând unor etnii diferite, având o structură organizatorică bine conturată.

Specialiştii belgieni în domeniu apreciază că, în viitor, datorită câştigului relativ facil pe care îl oferă, operaţiunile de contrabandă vor lua amploare.

         Traficul de droguri

Agenţiile specializate de poliţiile nord-americane şi germane au atras atenţia autorităţilor belgiene cu privire la pericolul pe care îl reprezintă mafia evereiască rusă din Antwerp. Având ca susrse de aprovozionare Letonia şi Riga, mafia evereiască rusă din Antwerp comercializează toate tipurile de narcotice şi este implicată în transportul metylene-dioxy-amfetaminei (M.D.A.) pe ruta Letonia -ţările Beneluxului. Sindicatul mafiot evreiesc din Antwerp este implicat în traficul cu meatle preţioase şi bunuri de contrabandă.

Triadele Chinezeşti din Antwerp se ocupă, la rândul lor, cu traficul de heroină şi cocaină pe ruta Amsterdam – Paris. Arestarea lui Fung Lai Fat, zis ʺANDIʺ, şeful unei bande mafiote chinezeşti din Antwerp, a constituit o dovadă concludentă a implicării triadelor chinezeşti în traficul de droguri ce se practică în Belgia.13

__________________

13 Albu Petru, Crima Organizată Transnaţională, Fenomen de Dezbatere a Securităţii Internaţionale, op. Cit. Pag. 142.

Capitolul VI

Activitatea crimei organizate în Marea Britanie

Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, cu o populaţia de 64.090.000 locuitori, un P.I.B. de 2.230 miliarde dolari şi un venit pe cap de locuitor de 43.785 dolari, este locul unde acţionează, deopotrivă, mafia italiană, triadele chinezeşti, bandele criminale ruseşti, jamaicane, turceştişi alte structuri ale crimeiu organizate cunoscute pe plan internaţional14.

Nu există date clare privind zonele teritoriele de acţiune ale organizaţiilor criminale, motiv pentru care nici nu s-au făcut estimări privind numărul membrilor afiliaţi la aceastea sau referitoare la profiturile rezultate din activităţile specifice lor.

Mafia italiană s-a implicat în traficul de droguri, spălarea banilor murdari, frauda, în special în domeniul bancar, specula, şantajarea patronilor unor localuri din sud-estul Londrei.

Triadele chinezeşti – 14 K, Wo- shing, Wo-on-lok şi San-yee-on se ocupă de comercializarea de droguri, specula, camăta cu dobândă de 3 – 10% pe zi, controlul prostituţiei şi al cazinourilor ilegale.

Bandelke criminale ruse sunt implicate, în special, în operaţiunile de spălare a banilor murdari prin intermediul băncilor orăşeneşti.

Grupările criminale jamaicane şi în general, sud-americane, precum şi cele turceşti, se ocupă, în principal cu traficul de droguri.

Londra a fost şi a rămas principalul centru european de spălare a banilor proveniţi din afaceri ilicite. S-a schimbat între timp ierarhia organizaţiilor criminale implicate în astfel de operaţiuni, în prezent, în top situându-se mafia rusească. Sumele reciclate de aceasta la Londra ajung la mai multe milioane de dolari anual.

__________________

14Crima Organizată Transnaţională, Fenomen de Dezbatere a Securităţii Internaţionale, op. Cit. Pag. 71

Potrivit afirmaţiilor şefului Serviciului Naţional de Informaţii Criminalistice (NCIS) din Anglia, prin instituţiile financiare din această ţară, se reciclează sute de milioane de dolari, iar posibilitatea de depistare şi instrumentare a unor astfel de cazuri este foarte redusă, în cazul mafiei ruseşti, se impune obţinerea unor probe în Rusia privind provenienţa banilor reciclaţi în Anglia, ceea ce este practic imposibil. Englazii care intră în contact cu ruşii implcaţi în spălarea banilor murdari, pentru diverse afaceri, evită categoric să vorbească despre acesştia, fiindu-le teamă. Un avocat,de exemplu, relata că unii din clienţii săi ruşi veneau la întâlnire înarmaţi cu pistoale.

O modalitate de spălare a banilor murdari, uzitată frecvent de mafia rusă în Anglia, o constituie achiziţionarea de imobile a căror preţ se ridică, de regulă, în jurul a un milion dolari. Cumpărarea şi vânzarea de proprietăţi comerciale reprezintă o altă modalitate folosită de mafia rusească pentru spălarea banilor murdari. Banii sunt depozitaţi de obicei în băncile din insulele dispuse de-a lungul coastelor Angliei, care nu au legi  ferme privind provenienţa  şi deţinătorul acestora 15.

__________________

15Albu Petru, op. cit. pag. 147

SECŢIUNEA a II – a

SPECIFICITATEA ORGANIZAŢIILOR CRIMINALR ÎN STATELE UNITE ALE AMERICII

 Capitolul I

Consideraţii generale privind criminalitatea în SUA

Statele Unite ale Americii, cu o populaţie de 323.952.889 locuitori un P.I.B. de 17.528.780.110.000 dolari şi un venit naţional pe cap de locuitor de 54.981 dolari, este ţara cea mai eterogenă din punct de vedere al prezenţei grupărilor criminale şi al specificului activităţilor desfăşurate de acestea16.

Asfel, pe lângă Cosa Nostra americană, organizaţie autohtonă tipic mafiotă, în SUA acţionează în strânsă legătură cu aceasta, Cosa Nostra siciliană, Camora napolitană, ‘NDRAGHETA calabreză şi Corona Sacră Unită, la care se adugă triadele chinezeşti, Yakuza japoneză, cartelurile columbiene, bandele criminale ruseşti, vietnameze, coreene, cambogiene, laoţiene, jamaicane etc.

Organizaţiile mafiote italiene şi-au construit în SUA filiale a căror reţele operează în Canada, America de Sud, Australia şi Europa, contând pe un număr impresionant de afiliaţi, concentraţi cu deosebire în zona nord-estică a ţării, în Florida, California şi Midwest17.

Dintre sindicatele organizaţiile criminale asiatice, triadele chinezeşti şi Zakuza Japoneză par a fi cele mai agesive. La rândul lor, grupările criminale ruse şi euroasiatice consituie un factor din ce în ce mai ameninţător pe scena criminalităţii din SUA, dată fiind rata impresionantă de expansiune a acestora şi pe paleta largă de activităţi ilegale în care sunt implicate.

Cea mai importantă organizaţie criminală, cu tradiţie în SUA, rămâne însă Cosa Nostra Americană.

__________________

16 Cartea Albă a Crimei Organizate şi Corupţiei, op. cit. pag., 59

17Albu Petru, op. cit. pag. 147 şi urm.

Capitolul II

Cosa Nostra americană

Organizaţia mafiotă Cosa Nostra americană este un produs al mafiei siciliene, care a reuşit să penetreze SUA la începutul secolului trecut. Cele două organizaţii sunt unite prin legături de familie, interese sociale şi economice.

Structura Organizaţiei nord-americane urmează linia paternă a cele siciliene şi se crede că, la rândul ei, Cosa Nostra siciliană a preluat unele idei de la omologarea sa de peste Atlantic, cel puţin în privinţa înfiinţării „comisiei”, organul superior de conducere. Prin urmare, structura organizaţiei este piramidală, strict ierarhică organului superior fiind”comisia” care are rolul de a apăra interesele generale ale Cosei Nostra, de a realiza contacte şi înţelegeri cu alte structuri criminale de a media conflictele interne dintre familii şi de a le coordona activitatea18.

„Comisia” a fost creată în anul 1931 de Salvatore Lucania, cunoscut sub numele de Lucky Luciano, care a reuşit la timpul respectiv să reunească şefii a 24-25 de familii mafiote.

Printre rangurile organizaţiei se numără ce de „capo” sau „don” care desemnează şeful unei familii, al cărui rol se aseamănă mai mult cu al unui preşedinte de companie multinaţională, cel puţin în ceea ce priveşte veniturile şi cheltuielile. Şeful unei familii importante cheltuieşte anual milioane de dolari din fondurile organizaţiei, care include plata contabililor, experţilor fiscali, oamenilor de afaceri, avocaţilor, specialiştilor în telecomunicaţii şi electronică etc.

În cadrul familiilor îşi desfăşoară activitatea „oameni de onoare” care răspund de iniţierea a 10-30 „asociaţi”.

Operaţiunile propriu-zise ale organizaţiei sunt desfăşuratede aproximativ 1.300 muncitori sau „oameni nasture”, grupaţi în 25 de familii, răspândite pe întreg teritoriul SUA.

__________________

18 Cartea Albă a Crimei Organizate şi Corupţiei, op. cit. pag., 60

Există, sau cel puţin a existat ceremonii de iniţiere, în care numai persoanele de naţionalitate italiană, de regulă origine din sudul Italiei, erau admise în familiile mafiote nord-americane.

Dintre familiile organizaţiei Cosa Nostra americană, cele din zona New York sunt considerate ca fiind cele mai organizate şi cele mai influente. Acestea sunt: Gambino, Colombo, Bonanno, Genovese şi Lucchese.

Potirivit datelor furnizate de F.B.I., familiile mafiote nord-americane acţionează în NewEngland, Chicago, Cleveland, Denver, Detrit, Cansas-City, Los Angeles, Milwakee, Philadephia, Pittsburg, Rochestar, St Louis, Buffalo, San Francisco, San Jose, Tampa, Tucson etc.

Ca şi cea siciliană, organizaţia mafiotă nord-americană este angrenată în întreg spectrul de activităţi specifice crimei organizate, de la speculă, controlul prostituţiei şi al jocurilor de noroc, până la traficul de droguri şi spălarea banilor.

Pentru protejarea „afcerilor” sale, Csa Nostra americană apelează la resortul intimidării şi al corupţiei, reuşind astfel să domine mai multe sindicate muncitoreşti şi să le determine să o sprijine în acţiuni , cum sunt cele în domeniul cărăuşiei, construcţiilor, colectării de deşeuri, administrării rezidurilor toxice, desfacerii benzinei, închirieri de autoturisme etc.

Marile familii realizează, de asemenea, profituri de pe urma altor organizaţii criminale care acţionează pe teritoriul lor, cotizând pentru aşa-zisă îngăduinţă şi protecţie.

Asfel, Cosa Nostra americană acţionează, în sprijinul operaţiunilor desfăşurate în ţară de organizaţiile criminale italiene şi menţine legături internaţionale cu alte structuri mafiote, în spacial în domeniul spălării banilor murdari.

În afara legăturilor cu mafia italiană, Cosa Nostra americană are contacte mai strânse ţi înţelegeri cu mafia rusă cu ale căror activităţi infracţionale se interferează tot mai mult în ultimul timp.

Cu ocazia unei şedinţe a Congresului SUA, în octombrie 1997, criminalitatea

organizată a fost considerată o ameninţare la adresa securităţii naţionale, Louis FREEH, director la FBI la acel moment, declara că organizaţiile criminale sunt deosebit de periculoase, căci ele îşi folosesc „competenţele” tot mai specializate, în domeniul informativ, folosind tehnici de codare şi structuri de spălare a banilor pentru sute de milioane de dolari. Convingerea sa este că grupurile crimei organizate, care operează în S.U.A., vin din Rusia, Europa Centrală şi Orientală, Asia, Africa ş.a. Dezbaterile au evidenţiat legăturile crescând între Mafia Siciliană şi grupările criminale din alte ţări19.

Cu prilejul prezentării, la 28 mai 1998, Planul strategic împotriva criminalităţii organizate internaţionale, preşedintele american Bill Clinton aprecia că, datorită legislaţiilor diferite ale statelor, poliţiile naţionale  întâmpină greutăţi în cadrul cooperării (extrădarea infractorilor, deschiderea conturilor susoecte), în plus posibilităţile tehnice şi de personal ale acestora sunt de 25 de ori mai mici decât ale organizaţiilor criminale cu care se confruntă.

Potrivit unei statistici, americanii cheltuiesc anual 45-48 miliarde dolari pe stupefiante, 23 miliarde pe programe pe calculator piratate, un miliard pe autoturisme furate şi de contrabandă, iar Mafia internaţionalăeste implicată anual în activităţi, de spălare a banilor murdari de peste 100 miliarde dolari şi fraude fiscale de peste 30 miliarde dolari.

Evident, că activităţile criminale organizate au preocupat în mare măsură şi organismele de stat cu atribuţii în combaterea criminalităţii.

În acest sens, F.B.I. a elaborat un program privind crima organizată, în care sunt definite direcţiile principale ale muncii de investigaşii şi scopul acestora.

De asemenea, a fost înfiinţată o unitate specială pentru combaterea sindicatelor criminale periculoase, cum ar fi de pildă mafia rusă.

Încă din anul 1970, Congresul SUA a adoptat Legea „RICO” privind combaterea influenţei şi a acţiunilor de corupţie desfăşurate de organizaţiile criminale, în speciaa Cosa Nostra americană. Printre prevederile sale, legea obţinuşi prin

19 Pitulesci Ion, op. cit. pag., 94

activităţi ilegale şi condamnarea şefilor familiilor mafiote cu pedepse cele mai aspre.

În baza acestei legi, începând din anul 1981, au fost capturaţi, judecaţi şi condamnaţi numeroşi şefi, sub sefi, consilieri, locotenenţi, soldaţi ai familiilor mafiote, printre care menţionăm:

  • Vittorio Amuso, şeful familiei Lucchese:
  • Camine Persico (Şarpele) şi Victor Brena (micul Vie), din familia Colombo;
  • John Gutti, cu locotenenţii săi James Failla (Jimmy Brown) şi Josep Corrao (Butch), precum şi consilierul Frank Lo Cascio, din familia Gambino.

John Gutti şi Frank Lo Cascio au fost găsiţi vinovaţi de omucidere şi trafic de droguri, fiind condamnaţi cu închisoare pe viaţă.

Mai trebuie adăugat că, serviciile sectrete americane însărcinate cu combaterea marii criminalităţi acţionează intens şi extrem de abil în domeniu 20.

Capitolul III

Bandele de motociclişti

 Bandele de motociclişti aflate în afara legii reprezintă o ameninţare serioasă la adresa societăţii, în care s-au implantat prin violenţă, intimidare, iar pentru faptul că servesc aproape toate formele de criminalitate, aceste organizaţii ocupă un loc aparte în rândul principalelor grupări criminale.

Atunci când se evocă fenomenul de crimă organizată, prima imagine care ne vine în minte este aceea a unui „naş” din Cosa Nostra. Ne apar în faţă, de asemenea tatuajele colorate ale unui Yacuza japonez sau umbra misterioasă a unui chinez din triade.   Însă această primă imagine nu este, fără îndoială, cea a unui motociclist îmbrăcat în haine de piele, purtând insigne morbide pe spate. Chiar dacă se cunoaşte vag faptul că unii dintre ei fac parte din bandele sălbatice, o astfel de

__________________

20 Albu Petru, op. cit. pag., 146 şi urm.

imaginene duce la gândul mai degrabă la o violenţă de stradă în ţinută folclorică.

Au nume ciudate: Bandidos, Păgânii, Adepţii lui Satan, Mongolii, Rebelii, Fii Tăcerii, Duzina Murdară, Îngerii Iadului etc. Şi merg cel puţin câte doi pe motociclete. Folclorul vestimentar îşi are importanţa sa şi nu reprezintă decât o parte integrantă a unei realităţi total diferite şi extrem de neliniştitoare.

De când există aceste bande, în SUA au fost înregistrate multe bătăi soldate cu numeroşi morţi, în Europa se desfăşoară o luptă pentru câştigarea de teritorii, care durează de mai mulţi ani şi în care s-au folosit mijloce tehnice uimitoare (inclusiv un lansator de rachete care a ucis 20 de oameni şi au rănit alţi 100).

Această problemă se află de multă vreme în atenţia autorităţilor de poliţie din SUA şi Canada, precum şi a INTERPOL care a lansat proiectul „Rockers”, prin care se urmăreşte sprijinirea statelor membre în găsirea celor mai adecvate mijloace de combatere a crimei organizate săvârsite de bandele de motociclişti. Proiectul „Rockers” este coordonat de grupul „Crima organizată” al Secretariatului General al OIPC Interpol21.

Specialiţtii în domeniu au concluzionat faptul că bandele de motociclişti reprezintă o ameninţare criminală ce trebuie urmărită cu mare atenţie. Subiectul este oarecum delicat, întrucât aceste bande, mai agresive decât cei care îşi dezvăluie adevărata activitate, se bucură de îngăduinţa în rândul opiniei publice, care priveşte cu complicitate revolta lor împotriva societăţii.

Bandele de motociclişti dispun de reţele şi „relaţii”, iar autorităţile locale le privesc adesea cu îngăduinţă, din cauza consecinţalor în plan financiar ale manifestărilor organizate de acestea. Şi asta cu atât mai mult cu cât bandele sunt deseori experte în domeniul relaţiilor publice.

Trebuie însă să înţeleagă bine că există o mare diferenţă între comportamentul seducător şi realitatea manifestărilor.

Lucrurile au început în Statele Unite, chiar după cel de-al II-lea Război

__________________

21 Francois Hant – „Crima organizată pe două roţi-bandele de motociclişti”, Interpol Revue.

Mondial. Mii de foşti combatanţi s-au întors acasă. Unii dintre aceştia, în special cei din armata aerului, care suportau cu greutate plictiseala de după război şi erau incapabili să se adapteze vieţii civile, doreau să retrăiască momentele de mayimă tensiune şi aventură.

Remediul: să cutreiere drumurile la întâmplare pe motocicletele „Harley Davidson” sau „Indian”, pentru a trăi aventura într-un spirit de camaraderie şi dispreţ faţă de lege.

La început, aceşti motociclişti se asociau în vederea organizării de chefuri, scandaluri, manifestări zgomotoase şi mai puţin pentru săvârşirea de activităţi infracţionale propriu-zise. De altfel, ei înşişi se comparau cu nişte „desperados”, trăind în tradiţia Vestului Sălbatic.

Aceste prime bande se numeau „Luptătorii alcoolului” şi POBOB („Ticăloşii înfuriaţi din Bloomington”), strămăşii direcţi ai ” Îngerii Iadului” sau ai „Comandourilor de pe strada Market” din San Francisco.

După grava perturbare a liniştii publice provocată de Hallister în California la data de 4 iulie 1947, ziua sărbătorii naţionale a S.U.A.,totul s-a schimbat în lumea motocicliştilor.

Hallister îşi organiza competiţia anuală de escaladare cu motocicleta, iar Asociaţia Motociclistă Americană (AMA) patrona un „turneu al nomanzilor” în California care urma să se încheie în oraş.

Sau adunat peste 4000 de motociclişti, străzile erau pline de sticle goale de bere şi resturi de toate felurile, „Luptătorii alcoolului” şi „Ticăloşii înfuriaţi din Bloomington” şi-au pornit cursele de viteză pe străzi şi au început scandalurile. Doi turbulenţi au fost reţinuţi şi închişi. „Ticăloşii înfuriaţi din Bloomington” au devenit ameninţători cerând eliberarea acestora. Poliţia a refuzat, acesta a fost momentul declanşării unei violenţe greu de imaginat, căreia poliţiştii nu i-au putut face faţă. În ciuda echipei de întărire formată din 40 de poliţişti, venite în ajutor, revolta începută pe 4 iulie s-a încheiat abia în data de 6 iulie.

Câţiva ani mai târziu, o „concentrare” de mai multe bmii de motociclişti la

Rivcrdale, California, s-a soldat de asemenea, cu tulburarea gravă a liniştii publice şi în afara unor pagube materiale importante, cu moartea a două persoane.

În anul 1948, un alt oraş din California, Riverside, cunoaşte o altă revoltă provocată de mii de motociclişti. Cu această ocazie, şeriful din Riverside pedepseşte „o bandă de puşti ţicniţi” pe care o diferenţiază de marea majoritate a motocicliştilor care sunt „tineri la locul lor”. Pe primii îi califică drept „outlaws” (în afara legii). De atunci, în S.U.A. au fost numite „bande de motociclişti aflate în afara legii”.

Mulţi ani mai târziu, un fost preşedinte al A.M.A., iritat de faptul că motocicliţtii erau cu toţii percepuţi ca principali factori de producere a tulburărilor, a declarat că „doar 1% din motocicliştii din Statele Unite acţionează în afara spiritului şi literei legii”. Această remarcă a dat naştere denumirii de 1% „procentist” pentru canadienii, sinonimă celei de motociclişti în afara legii.

Perioada de evoluţie a bandelor durează până la sfârşitul anilor ’60, când au existat multe tendinţe de intimidare. Bandele mai importante le-au absorbit pe cele mai mici s-au le-au distrus. S-au răspândit de-a lungul S.U.A., creând secţii locale pe care le-au numit „capitole”.

Membrii itineranţi, numiţi „nomazi” şi-au creat noi astfel de”capitole” şi au negociat alianţe.

Au fost înfiinţate structuri formale şi s-au impus noi şefi. Bandele nu şi-au focalizat încă atenţia asupra activităţilor criminale. Ele constituiau mai mult un mod de agasare pentru poliţiile locale.

Aceasta a fost perioada în care motocicliştii „în afara legii” devin simbolurile unei tinere generaţii rebele. De fapt, ei se gândeau mai degrabă la distracţie, la organizarea unor chefuri care produceau şi scandaluri decât să devină adevăraţi criminali.

Întrucât originea californiană îi obligă, bandele de motociclişti sunt mai apropiate de cinema şi de viaţa anumitor actori. Industria cinematografică a contribuit în bună măsură la popularizarea imaginii acestora prin realizarea a

numeroase filme cu teme specifice, care preiau o deviză clasică a bandelor de motociclişti „MFFA” („îngeri pentru totdeuna, întotdeauna îngeri”) sau „BFFA” („Bandidos pentru totdeuna, întotdeuna bandidos”). Aceste formulări reprezintă expresia imprescriptibilităţii legăturilor dintre individ şi grup, ele regăsindu-se, de asemenea, pe îmbrăcăminte, tatuaje, pereţii barurilor.

La începutul anilor ’70 se produce schimbarea majoră, consumul de droguri devine un lucru obişnuit apoi devin rapid furnizori, drogurile sporind violenţa lor naturală, atât în confruntările teritoriale iscate de piaţa narcoticelor, cât şi în cadrul relaţiilor de afaceri.

În Europa, evoluţia fenomenului este paralelă. Majoritatea bandelor apar la mijlocul anilor ’60 şi cunosc o dezvoltare rapidă. Primii ani corespund unei perioade de rebeliune a unei părţi a societăţii, manifestată prin activitatea diverselor secte, culte, mişcare hippye, concerte rock în aer liber şi bineînţeles revoluţia sexuală.

Apar însă şi drogurile: la început marijuana, apoi substanţele psihotrope ca LSD, PCP şi SPEED sau amfetamine, toate acestea contribuind la aşa-zisa încredere de aflare a identităţii. Nu mai este deci o surpriză pentru nimeni faptul că această microcultură a bandelor de motociclişti a avut o putere de seducţie.

Anii ’80 constituie perioada de expansiune şi sofisticare a bandelor de motociclişti, mulţi dintre membrii acestora deţin un rol semnificativ în operaţiunile criminale. Pentru a nu compromite, grupurile cele mai importante încep să-i folosească pe membrii bandelor mai mici „asociate” sau pe independenţi pentru executarea – în locul lor – a asasinatelor, în transportul de stupefiante sau pentru alte activităţi criminale. Paralel, grupurile adoptă o altă conduită: mai puţine orgii, mai puţine scandaluri cu încăierări; trebuie să atrgă mai puţin atenţia. Bandele cele mai importante devin din ce în ce mai grijulii cu imaginea lor, iar unele dintre ele organizează chiar costisitoare campanii de publicitate şi se implică în operaţiuni de caritate. În prezent, bandele ating un nivel fără precedent şi îşi modifică metodele de acţiune. Ele continuă să controleze şi să manipuleze organizaţiile mai mici ce

doresc să facă parte din bandă, aşa-numitele „hangarounds”, care se învârtesc în jur (asociate sau vasale), stabilind legături cu „burghezii”, fie că este vorba de oameni politici, vedete sau oameni ai legii, pentru a crea sau legitima din ce în ce mai multe întreprinderi necurate.

În Statele Unite există circa 1500 de bande, patru dintre acestea dominând cu autoritate arena. Acestea sunt cunoscute suzb denumirea „Cele patru mari” şi sunt: „Îngerii Iadului”, „Bandidos”, „Outlaws” şi „Păgânii”22.

Îngerii iadului

La data de 17 martie 1998, sub conducerea lui Ralph Huber Barger, cunoscut sub numele de Sonny Barger, „Îngerii Iadului” şi-au sărbătorit cea de-a 50-a aniversare în oraşul în care banda a luat fiinţă: San Bernadino, în California. Adoua zi au participat la sărbătoarea Cursei Mondiale, adunarea mondială a Îngerilor Iadului, circa 1000 de membri aderenţi venind din întreaga lume la Vantura, California. Cu această ocazie, George Christide, care ar putea deveni sucesorul lui Sonny Barger la conducerea organizaţiei, a declarat că, „publicului nu are de ce să-i fie frică de „Îngerii Iadului”, adăugând pur şi simplu că organizaţia sa este decât o fraternitate de motociclişti”.

Cu toate acestea, membrii din bandă „Îngerii Iadului” sunt implicaţi în toate tipurile posibile de criminalitate, iar dacă numărul lor atinge cifra de 2000, poliţia estimează faptul că fiecare membru comite între 10-15 acte criminale; lucru care este valabilpentru toate bandele.

Outlaws

Reprezintă cea de-a doua mare bandă de motociclişti, cunoscută oficial sub denumirea de „American Outlaw Association”. Ea a fost creată la Chicago în 1959 de către John Davies. Când i-au asimilat în anul 1977, pe cei din banda canadiană „Alegerea satanei”, „Outlaws” au fost consideraţi drept o organizaţie interenaţională. Au de asemenea, reputaţie celei mai violente bande de motociclişti. Actualmente, au mai mult de 40 de secţii (capitole) în S.U.A., multe în Canada,

22 Albu Petru, op. cit. pag., 150.

Câteva în Europa şi se asociază cu „Bandidos” în vederea săvârşirii activităţilor criminale.

Sunt pe punctul de a se impune în Marea Britanie, iar la Veantes acţionează un „capitol aspirant”.

Bandidos

Bandidos sau „Bandido Nation” constituie a treia mare bandă de motociclişti. A luat fiinţă în anul 1966 la Houston, în Texas, find creată de Donald Chambers. Secţia directoare se află în prezent la Corpus Christi. Şeful, conform tradiţiei se numeşte „El presidente”.

Bandidos s-au răspândit practic pe întreg teritoriul Statelor Unite şi chiar în Mexic.

Sunt de asemenea, foarte activi în Australia şi Europa Occidentală, iar în prezent numără peste 600 membrii, organizaţi în 67 de secţii (capitole). Banda se află în concurenţă cu”Îngerii Iadului” în Scandinavia şi în Franţa, unde îi întâlnim mai ales în regiunea Marsiliei.

Păgânii

Aceştia nu par pentru moment a desfăşura vreo activitate în Europa. Sunt implcaţi în traficul de stupefiante pe Coasta estică a S.U.A., datorită strânsei legături cu cartelurile din Columbia şi Jamaica. Este vorba despre numeroase schimburi de meta-amfitamine, contra cocaină.

Astăzi bandele de motociclişti, în special cele „Patru Mari”, reprezintă organizaţii Criminale internaţionale sofisticate, al căror obiectiv este acela de a câştiga bani prin toate mijloacele posibile, incluzând: crima, violul, traficul de stupefiante şi arme, producerea de meta-amfitamine, traficul de persoane, incendiile provocate, atentate cu explozivi, şantajul, prostituţia, spargerile, furtul de motociclete, falsificarea de documente, deturnarea de camioane şi multe altele.

Ceea ce a debutat în cdrul unui mediu de viaţă anarhic şi rebel, printr-o căutare a aventurii şi camaraderiei având drept prim obiectiv acela de a chefui, s-a transformat în organizaţii internaţionale care au dezvoltat, în spatele unei faţade

 

grosolane, o activitate comercială desfăşurată de lumea criminală a ”gulerelor albe’.

Trebuie să arătăm că este important să nu-i calificăm la fel pe toţi motocicliştii. Cei despre care vorbim sunt speciali, iar pentru a le înţelege mai bine activitatea infracţională este necesar a le prezenta pe scurt microcultura şi filozofia.

Astfel este lesne de imaginat că, pentru început cel puţin, trăsătura comună tuturor bandelor de motociclişti a fost dragostea de motocicletă şi practicarea motociclismului. De astfel, ele aşa se şi prezintă: organizaţii animate de interes comun.

De exemplu, preşedintele Îngerilor Iadului, Sonny Barger a declarat în acest sens: „nu suntem decât o bandă de tipi care încearcă să se descurce în lumea asta (…). Poliţia ne zice „bandă”, noi considerăm că suntem moto-club”.

Odată cu trecerea timpului, afacerile au prosperat, iar membrii bandei au din ce în ce mai mult tendinţa de a utiliza maşini de lux în locul motocicletelor. Această tendinţă a determinat secţia din San Diego, California, să adopte un regulament prin care îi obligă pe Îngerii Iadului să-şi folosescă motocicletele cel puţin o dată pe lună, în caz contrar fiind sancţionaţi cu plata unei amenzi.

Dacă deţinerea unei motociclete este o condiţie obligatorie, filozofia principală a bandelor de motociclişti este conţinută de două comportamente: fraternitatea şi FTW.

FTW este numele unui bar din Paris, în măsura în care TW înseamnă în engleză The Word ( Lumea), ne putem imagina ce semnifică F, respectiv faptul că ei supun lumea celor mai josnice ultraje. Această atitudine arogantă exprimă scopul şi obiectivele bandelor de motociclişti. Ele clamează faptul că au întors spatele societăţii şi legilor şi că nu vor să trăiască conform normelor impuse de ea. De aceea, ei au propriu mod de viaţă, un fel special de a se îmbrăca, pentru a arăta celorlalţi că nu fac parte din aceeaşi lume. Iată această filozofie aşa cum este ea exprimată de cei din banda Outlaws. „Un procent îi reprezintă pe cei 1% care au lăsat baltă societatea şi legile aşa cum sunt văzute doar de politicieni. De aceea avem un aer respingător pentru a vă spune că noi nu vrem să fim ca voi. Prin urmare să nu vă mai vedem în faţa ochilor!”

Pe de altă parte, fraternitatea este o regulă a vieţii interne. Este modul prin care ei sunt şi explică ce anume îi leagă pe unii de ceilalţi şi pe toţi din grupul din care fac parte. Această loialitate este o legătură care se află mai presus de orice, romantică, atâtâ pe timpul vieţii cât şi după moarte.

Bandele de motociclişti sunt organizaţii compuse din bărbaţi, femeile fiind ţinute de o parte şi în general în situaţii degradante. Ele au statutul de „posesiuni”.

Unele dintre ele aşa-numitele „Old „Ladies (Băbuţele) sunt posesia unui singur membru, soţii legitime sau nu. Altele, numite „mămici” sau „oiţe”, aparţin întregului club. Niciuna dintre ele nu poate deveni membru al clubului, iar în cazul în care au dreptul să poarte „culorile”, pe acestea este înscrisă în totdeauna menţiunea „Proprietatea lui …”, fie că este vorba despre un individ sau despre un club. Totuşi, în anumite împrejurări unele dintre femei sunt folosite şi aduc beneficii bandei respective. Se înţelege aşadar faptul că microcultura bandelor de motociclişti este în acelaşi timp antisocială, contrară ordinii de drept.

Bandele de motociclişti sunt, în general, foarte bine organizate atât sub formă structurală, cât şi a acţiunilor criminale pe care le comit.

Majoritatea grupurilor se conduc pe baza unor texte pe care le numesc „regulamente” sau „constituţii”, cel mai adesea reluate după acela a Îngerilor Iadului şi dispun o conducere ierarhică. Amenzile şi pedepsele foarte dure fac ca aceste norme să fie respectate.

Bandele de motociclişti sunt organizate în „capitole”. Fiecare capitol este organizat de o mică armată; este condus de un preşedinte, care dispune de deplină autoritate, un vicepreşedinte, un secretar trezorier, un „sergent de arme” şi un „căpitan” însărcinat cu organizarea „plimbărilor”.

Anumite „capitole” au un „şef de război”, care pregăteşteoperaţiunile militare, fie împotriva celorlalte bande, fie a poliţiei, fiind responsabil de asemenea cu securitatea pe plan local şi adesea cu culegerea de informaţii.

Vin apoi în ordine membrii „plini”, care sunt aleşi pe bază de unanimitate, după ce au trecut în prealabil toate testele necesare şi au depus jurământul.

Urmează cei pe care-i putem numi aspiranţi: ei sunt motocicliştii care doresc să devină membri ai bandei şi au fost consideraţi ca „aceptabili” de către membrii plini. Găsim de asemenea, indivizi care se învârt în jurul bandei, mai mult sau mai puţin asociaţi şi care sunt invitaţi dacă unul sau mai mulţi membri îi consideră „posibili”.

Reguli privind adeziunea sunt foarte stricte sub toate aspectele şi în mare măsură sunt aceleaşi pentru toţi, respectiv:

  • sex masculin, rasa albă, vârstă cel puţin 20 ani;
  • să deţină un Harlei Davidson de mare putere (capacitate) cilindrică (un drept selectiv de intrare);
  • să fie năşit de un membru al bandei;
  • să aibă reputaţia unei persoane de încredere;
  • să aibă o specializare utilă bandei;
  • să treacă printr-o perioadă de probă;
  • să dea probe în vederea investirii sale.

Acest proces presupune ca solicitantul să fie la început invitat să „se învârtă în jurul bandei”, a club-hause-ului, să fie din când în când prezent acolo, să devină cunoscut în rândul membrilor bandei respective, să îndeplinească sarcini minore sau degradante (să care cartoanele cu bere, să spele motocicletele în cele mai fericite cazuri). În această postură de asociat, poate fi uneori invitat să participe la ieşiri cu motocicleta dacă este considerat corespunzător, este invitat la reuniuni regulate şi poate devni „aspirant” după obţinerea unui vot al majorităţii.

Durata acestei perioade de probă nu este precizată în texte. Dcă şi-a dovedit în mare măsură loialitatea faţă de bandă, trebuie de asemenea, să ducă la îndeplinire o acţiune specială care poate fi chiar un omor, pentru a dovedi că nu este poliţist infiltrat. Pe timpul acestei perioade de probă sunt adunate informaţii extrem de precise, atât referitoare la persoana sa, cât şi anturajul familiei sale, într-un cuvânt aceea bandă consideră că este necesar pentru a-l verifica. Această anchetă este deseori realizată de detectivi particulari plătiţi. De aceea, penetrarea

Acestor organizaţii de către poliţie este extrem de dificilă.

După scurgerea perioadei de probă, aspirantul trebuie să fie scceptat printr-un vot al cominităţii.

Când devine membru cu drepturi depline, „full patch” în engleză cea mai mare mândrie a sa de a-şi purta „culorile”, adică uniforma oficială a clubului său. În mod obişnuit, este vorba despre o insignă mare, pe aproape întreaga mărime a spatelu,icusută pe o vestă fără mâneci din piele sau material de jeanşi. Emblema bandei se află în centru, însoţită de literele M.C. (Moto Club), pentru a se diferenţia de celelalte bande care nu au uniforme. Pe partea din faţă a vestei se poartă toto felul de ecusoane care indică specialităţile ori convingerile. Cu toate că acele „culori” reprezintă bunul cel mai important, mai important ca motocicleta, ele rămân întotdeuna proprietatea bandei. La fel stau lucrurile şi cu tatuajele pe care fiecare are drteptul să şi le facă după investirea sa în bandă şi pe care trebuie să le înlăture în cazul în care părăseşte pe timpul vieţii, banda respectivă.

Celelalte elemente importante în cadrul organizării bandelor de motociclişti sunt: „runs”, ieşirile, plimbările în grup, înmormântările şi club-house-ul.

Bandele de motociclişti reprezintă astăzi entităţi pregătite pentru derularea unor multiple activităţi. Iată ce declara un oficial al Jandarmieriei Regale din Canada: „Nu trebuie să ne amăgim cu iluzii; motocicliştii sunt astăzi la fel de rafinaţi ca şi cele mai vechi familii ce fac parte din crima organizată. Sunt mult mai înclinaţi spre violenţă atunci când sunt provocaţi şi cu siguranţă mult mai aroganţi. Scapă foarte rar o ocazie să facă bani sau să lichideze pe cineva care vrea să-i împiedice s-o facă, pentru ei ilegalitatea nu are margini”.

Activităţile infracţionale ale bandelor de motociclişti au o finalitate direct îndreptată spre profilul imediat, chiar dacă mulţi dintre membrii sunt proprietari şi generează propria activitate criminală, organizaţia îşi ia întotdeauna partea sa.

Astăzi, numeroşi membri şi „capitole” se consideră drept simpli comercianţi şi paralel cu vânzarea şi repararea de motocicletelor, au investit în numeroase sectoare: imobiliar, restaurante, intreprinderi de construcţii, închiriere de limuzine, magazine de aparatură, chiar şi cosmetică pentru animale, dar de asemenea ţi în societăţi de producţie, echipe de cascadori strâns legate de industria cinematografică, agenţii de dansatoare goale, securitate, mine de aur, transport rutier ori vânzarea de articole pentru motociclişti – tot atâtea afaceri legale care servesc ca faţadă pentru spălarea banilor obţinuţi în urma activităţilor ilegale.

Capitolul IV

Traficul de stupefiante şi prostituţia

Întrucât meta-amfetamina a constituit în ultimii ani cea mai rapidă sursă de câţtiguri, bandele de motociclişti au fost şi sunt direct implicate în procesul de fabricaţie, uneori ele însele furnizând produse chimice necesare, materialele sau chimiştii.

Dar ele sunt implicate bineînţeles, în egală măsură în traficul de marijuana şi în cel cu cocaină. Conform unui raport canadian, traaficul de stupefiante constituie cea mai lucrativă activitate a bandelor de motociclişti în această ţară. Este valabil în special pentru „Îngerii Iadului” care, datorită susţinerii din partea cluburilor lor asociate, au preluat controlul distribuirii şi vânzării de stupefiante.

„Îngerii Iadului”, în special „capitole” din Columbia Britanică, sunt direct implicate în cultura hidroponică (făcută fără suportul solului, ci doar pe baza substanţelor nutritive) de marijuana, pe care o vând altor„capitole” sau bandelor din Canada şi Statele Unite.

Cu ocazia efectuării unor operaţiuni, poliţia din Vancouver a descoperit marijuana în valoare de         două milioane de dolari. Percheziţionând apoi domiciliile a 50 de asociaţi ai Îngerilor Iadului, ea a capturat 10 milioane de dolari obţinuţi din droguri. Această cifră reprezntând jumătate din întreaga cantitate de marijuana capturată la Vancouver anterior (23 milioane de dolari) şi aceasta nu este decât un exemplu.

În cursul unei anchete iniţiate în regiunea Halifax, poliţia a aflat că Îngerii

Iadului din Noua Scoţie, cu ajutorul unei bande de motociclişti din Terra Nova, încerca să preia controlul prostituţiei în cele două provincii. Acuzaţiile de proxenetism au fost formulate împotriva tuturor mambrilor „capitolului” din Noua Scoţie, însă numai trei dintre aceştia au fost condamnaţi în urma unei înţelegeri. Ancheta a dezvăluit următoarele fapte: „Îngerii Iadului” şi complicii lor recurgeau la intimidare pentru a alunga din regiune pe ceilalţi proxeneţi şi prostituatele acestora, foloseau violenţa pentru a controla prostituatele care lucrau pentru ei. Conform spuselor unei prostituate care a părăsit regiunea după ce a primit o sancţiune corporală din partea unui mambru al clubului, „Îngerii Iadului” încasau 40% din profitul brut al fiecărei fete. S-au constatat situaţii asemănătoare în Hamburg, Amsterdam, Adelaide, în Australia şi cam în toate zonele din Statele Unite.

În anul 1989, procurorul general al S.U.A. a depus un raport în care lega numele „Îngerii Iadului” de o vastă gamă de acţiuni criminale, prin care: prostituţia, furturile prin efracţie, violul, violenţele, omorul, asasinatele la comandă, precum şi infracţiuni mai rafinate cum ar fi tranzacţiile bancare şi finanţarea traficului de droguri.

Pentru aducerea la îndeplinire a activităţilor lor criminale, bandele de motociclişti şi-au creat sisteme de apărare foarte bine puse la punct: avocaţi buni, relaţii în rândul persoanelor influente şi chiar în mediile politice, legături cu vedetele din industria cinematografică şi muzică etc.

Au de asemenea şi un dezvoltat simţ al protecţiei, în acest sens folosesc intimidarea pentru a împiedica, spre exemplu, apariţia în mass-media a unor materiale care le-ar strica imaginea; dezvoltatăpe tehnici de protecţie din ce în ce mai sofisticate (sunt foarte competenţi în domeniul contra-supravegherii şi contra-ingerinţei, sistemelor de contra-măsuri electronice, al aparaturii de bruiaj, al detectoarelor de înregistrare, emiţătoarelor corporale, teelfoniei celulare pirat, etc.).

În concluzie, trebuie să arătăm că în opinia autorităţilor poliţieneşti, tendinţa acestor grupuri vizibil asociate activităţilor infracţionale este de a continua să se

dezvolte, prefigurând o anumită faţetă a violenţei secolului al XXI-lea. Este de aşteptat ca aceasta să întreţină o tensiune între bande, să alimenteze vechile răfuieli şi să iste alte noi.

În cele de mai sus, am făcut o trecere în revistă a organizaţiilor criminale, încercând să atragem atenţia autorităţilor asupra unei probleme ce ar trebui să ne preocupe mai mult. Sigur paleta infracţională a organizaţiilor criminale este fără limite, iar limita oarecum juridică pe care am folosit-o nu poate cuprinde întreg posibilul infracţional. Aceasta nu poate fi cuantificată cu exactitate, iar „produsele” crimei organizate întrec barierele oricărui cod penal.

SECŢIUNEA a III – a

INTERFERENŢA CRIMEI ORGANIZATE CU TERORISMUL

 Unele din aspectele care se impun din ce în ce mai pregnant pe scena mondială este cel al legăturii indisolubile dintre terorism, traficul de droguri şi crima organizată. Terorismul, traficul de droguri şi crima organizată se intercondiţionează reciproc din ce în ce mai mult, deşi la început aveau existenţe complet separate23. Grupurile organizate şi reţelele de crimă organizată colaborează din ce în ce mai mult, amplificându-şi capacităţile de a provoca daune societăţilor democratice, atât cu arme convenţionale cât şi foarte posibil în viitor, cu arme nucleare şi de distrugere în masă, precum şi alte forme de război neconvenţional (inclusiv cibernetic şi informaţional)24. „O asemenea apropiere se produce deja şi fără tehnologie, de exemplu între baronii drogurilor care caută să-şi protejeze fermele de cultură a plantelor stupefiante şi teroriştii care au nevoie de bani pentru a cumpăra arme şi pentru recrutări”25.

La nivel tactic, grupările teroriste se pot baza pe reţelele de crimă organizată în vederea procurării de armament, iar rutele organizate de bandele criminale pot fi foarte utile pentru terorişti. În compensaţie, grupările teroriste pot antrena membrii organizaţiilor criminale în folosirea armelor şi explozivilor şi pot garanta libera trecere prin teritoriile controlate de ele în schimbul unei plăţi făcute de grupurile de crimă organizată.

„Dacă interacţiunea cu asociaţiile transnaţionale ale răufăcătorilor funcţionează suficient de bine – în special cu narcotraficanţii – infrastructurile acestor interacţiuni ar putea fi destul de solide pentru a da teroriştilor o ocazie veritabilă de a prefera armele de disrugere în masă … consecinţele unei asemenea infrastructuri sunt evidente”26.

__________________

23 Adrian Iacob – Lupta împotriva criminalităţii organizate – Ed. Sitech, Craiova 2007, pag. 59.

24 Rollie Lai – Terroszists and organized crime join forces – Internaţional Herald Tribune 24 mai 2005.

25 Serge Le Doren, Philippe Rose – Cyber – Mafia – Editura Anet, 1998, pag. 237.

26 Neal A. Poland  – Terorismul şi crima organizată, implicaţii şi convergenţă, pag. 103.

Legăturile stabilite între crima organizată, grupurile teroriste, traficul de arme şi traficul de droguri multiplică riscurile pentru securitatea din fiecare ţară şi din cadrul comunităţii internaţionale. Conform Programului Naţiunilor Unute pentru controlul internaţional al drogurilor „în cazul unui conflict armat, veniturile provenite din traficul ilicit de droguri servesc adesea la achiziţionarea de arme”27.

Cercetările în domeniu au scos în evidenţă faptul că terorismul are ca motivaţie intrinsecă, interpretarea subiectivă a realităţii, care diferă de percepţiile guvernelor şi societăţilor cu care se confruntă teroriştii sau care reprezintă motivul frustrării lor28.

La baza emergenţei oricărui terorist stă sistemul de convingeri format din imagini, simboluri şi mituri dominante, pe percepţii şi interpretări eronate care determină trecerea de la nemulţumire şi frustrare la acţiuni violente şi speranţe de schimbare a statului real, dar neconform al societăţii atecate29.

Cel mai adesea teroriştii au conştiinţa superiorităţii lor morale, considerându-se mai sensibili, în fond nişte idealişti pe care societatea nu-i merită30. Este cunoscut faptul că orice fenomen social nociv trebuie combătut şi eradicat prin studierea şi eliminarea cauzelor care l-au generat sau îl întreţin. În legătură cu flagelul terorismului contemporan se impune constatarea faptului că analizând rezultatele nenumăratelor reuniuni, întâlniri, conferinţe şi alte manifestări internaţionale în domeniu, inclusiv dezbaterile în cadru Organizaţiilor Naţiunilor Unite, iese în evidenţă faptul că preocupările pe marginea factorilor care generează terorismul nu au dus la niciun rezultat, concluzie ce se desprinde şi din parcurgerea bogatei literaturi consacrate terorismului31.

Terorismul reprezintă una din cele mai dezbătute probleme din ultimile decenii, dar şi dintre cele mai controversate. Numeroşi jurişti, oameni politici

__________________

27 Raportul Mondial – cu privire la droguri din 2003.

28 Gheorghe Carp – Terorismul Internaţional Editura Ministerului Adminisraţiei şi Internelor, Bucureşti 2005, pag. 24.

29 Rndon Raymond – Tratat de sociologie, Editura Humanitas, Bucureşti, 1991, pag. 328.

30 A. Andreescu, D.Niţă – Analiză Psihologică, Editura Timpolis, Timişoara, pag. 103.

31 Gheorghe Carp, op. Cit., pag. 26.

cercetători din cele mai diferite domenii (sociologi, politologi, economuşti) au căutat să identifice esenţa fenomenului terorist, studiindu- cauzele, formele de manifestare şi definind trăsăturile care îl caracterizează. Escaladarea acţiunilor teroriste în ultimii ani a fost dictată neîndoielnic de acutizarea unor probleme economice şi sociale, de rivalităţi naţionale, dar şi de persistenţa unor regimuri antipopulare, care au încercat să-şi menţină puterea recurgând la exces de autoritate şi chiar la violenţă împotriva opozanţilor.

O primă încercare de definire a terorismului găsim în „Convenţia pentru prevenirea şi reprimarea teroprismului” adoptată la Geneva în 1937 la a cărei elaborare şi-a adus o contribuţie importantă profesorul şi juristul român Vespasian Plla32. Prin această convenţie se stabileşte că sunt considerate acte de terorism internaţional:

  • atentatele împotriva vieţii şi sănătăţii şefilor de state şi a persoanelor ce ocupă funcţii de stat;
  • actele diversioniste îndreptate împotriva bunurilor de stat sau publice;
  • faptele care pun în pericol mai multe vieţi omeneşti;
  • confecţionarea, păstrarea sau aprovizionarea cu arme şi alte mijloace teroriste;
  • falsificarea, introducerea şi cedarea de paşapoarte false şi alte asemenea documente în scop terorist;
  • pregătirea de acte teroriste, instigarea la terorism şi ajutarea sub orice formă a teroriştilor.

Cu toate că, într-o anumită măsură terorismul şi-a schimbat de-a lungul timpului strategiile şi mijloacele de acţiune, principalul său obiectiv a rămas acelaşi, respectiv influenţarea deciziilor politice ale guvernelor prin utilizarea sistematică şi persistentă a violenţei şi a ameninţării cu violenţa33.

__________________

32 Convenţia pentru prevenirea şi reprimarea terorismului, Geneva 1937.

33 Ion Bodunescu – Flagelul terorismului internaţional, Editura Militară, Bucureşti 1989, pag. 187-189.

 

Pe parcursul timpului s-a conturat tot mai mult ideea că, din punct de vedere juridic, terorismul constituie o infracţiune internaţională a cărei combatere implică

o participare activă a tuturor statelor, în măsură să asigure nu numai cooperarea lor pe plan penal, dar şi eradicarea cauzelor acestui fenomen, prin studierea şi analizarea atentă a împrejurărilor care îl generează sau favorizează, în scopul adoptării unor măsuri eficiente care să-l combată.

Ca o consecinţă a atentatelor teroriste din S.U.A., în 11 septembrie 2001, în cadrul ONU, a fost construit un Comitet de luptă împotriva terorismului prin Rezoluţia nr. 1373/2001, adoptată la 28 septembrie 2001, care a definit cadrul general al luptei comunităţii internaţionale împotriva aacestui flagel şi s-a creat un mecanism de punere în aplicare a recomandărilor Consiliului de Securitate.

Prin această Rezoluţie Consiliul de Securitate a decis ca toate statele membre să prevină şi să suprime finanţarea actelor de terorism34.

Rezoluţia 57/27 a Adunării Generale a ONU din 19 noiembrie 2002 a salutat eforturile de implicare în lupta împotriva terorismului a Departamentului pentru Prevenirea Terorismului (Terrorism Prevenţion Branch) din cadrul Centrului pentru prevenirea Crimei Internaţionale şi ale Biroului pentru Controlul Drogurilor şi Prevenirea Crimei din Secretariatul ONU. În acest sens este apreciată publicarea de către Secretariatul ONU a volumului intitulat „Legi şi reglementări naţionale asupra prevenirii şi suprimării terorismului internaţional”.

La 13 aprilie 2005 Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia 59/290 a adopta „Convenţia Internaţională pentru Suprimarea Actelor de Terorism Nuclear” deschisă pentru semnare de la 14 septembrie 2005 până la 31 decembrie 2006.

În România s-a abordat pentru prima dată juridic problematica terorismului aerian în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 141din 25 octombrie 200135, care în art. 1 prevede că reprezintă acte de terorism următoarele infracţiuni: omorul,

__________________

34 Costică Voicu, Mircea Ionescu – Terorismul aerian, Editura Prouniversitaria, Bucureşti 2006, pag. 154.

35 Costică Voicu, Mircea Ionescu – supracitat, pag. 194.

lipsirea de libertate în mod ilegal, comunicarea de informaţii ştiind că acestea sunt false, dacă prin acest fapt se periclitează siguranţa zborului aeronavelor, folosirea

fără drept a oricărui dispozitiv, armă sau substanţă, în scopul producerii unui act de violenţă asupra unei persoane aflate pe un aeroport care deserveşte aviaţia civilă, săvârşirea oricărui act de violenţă fizică sau psihică asupra unei persoane aflate la bordul ueni aeronave civile în zbor sau în pregătire pentru zbor etc.

În codul penal al României, Legea 301/2004, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 575/2004 la Titlul IV – Crime şi delicte de terorism – defineşte  actele de terorism la art. 295 de aceeaşi manieră ca şi în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 141/2001.

În baza art. 29 al Tratatului Uniunii Europene, care face referire la terorism, ca fiind una dincele mai importante şi periculoase infracţiuni, Consiliul Europei a aprobat la 19 septembrie 2001, Decizia-Cadru, care cuprinde o formă mai completă a definiţiei terorismuluiu, specificând şi infracţiunile teroriste ca fiind: omorul; vătămarea corporală; răpirea sau luarea de ostatici; jaful; furtul, hoţia sau tâlhăria; ocuparea ilegală sau distrugerea facilităţilor guvernamentale sau de stat; fabricarea, posesia, achiziţionarea, transportul sau livrarea de arme sau explozivi,livrarea de substanţe care prezintă pericol de contaminare, producerea de incendii, explozii sau inundaţii, punerea în pericol a oamenilor, proprietăţilor, animalelor sau mediului; obstrucţionarea sau distrugerea livrărilor cu apă, electricitate sau alte resurse fundamentale; atacul prin intervenţia la sistemele de informaţionale; ameninţarea cu comiterea oricărei infracţiuni din cele arătate; conducerea unui grup terorist; promovarea, susţinerea sau participarea la un grup terorist.

Reglementarea respectivă denumeşte „grup terorist”, o organizaţie structurată stabilă pe o perioadă de timp, cu mai mult de două persoane, care acţionează în scopul de a comite infracţiunile sau acţiunile teroriste specificate în Decizia-Cadru la paragrafele a-k36. Această definiţie include terorismul în conceptul de crimă organizată.

__________________

36 Paragrafele a-k din Decizia-Cadru (COM) 2001-521 final a Consiliului Europei

Terorismul este o formă de manifestare a violenţei, un fenomen care presupune  folosirea deliberată şi sistematică a mijloacelor de natură să provoace teroare. Termenul de terorism provine din latinescul „terror-terroris” care înseamnă frică, spaimă, teroare provocate prin acte de violenţă publică. Terorismul reprezintă un complex de activităţi infracţionale săvârşite cu violenţă, care au drept urmare atingerea unor scopuri politice, materiale sau religioase37.

Cu privire la conceptul de terorism există controverse, cei mai mulţi analişti consideră că, orice act de violenţă poate fi inclus în această denumire de terorism, pe când alţii consideră că într-un act revoluţionar nu poate fi vorba de terorism38. Una din definiţiile avansate de analişti consideră că: „Din punct de vedere sociologic, teroare este reprezntată de o persoană, un lucru sau o acţiune care provoacă o fricăori o suferinţă intensă, cu scopu de a intimida sau a produce panică, acţionând ca o armă sau strategie politică. Din punct de vedere politic, scopul terorismului este acesla de a intimida şi dezorganiza guvernul prin frică, astfel determinând schimbări politice”.

Un alt analist apreciază că „terorismul este cea mai imorală formă de violenţă organizată”39.

Definit de unii autori ca un „război ascuns nedeclarat”40 sau „conflict de mică intensitate cu obiectiv limitat”41, acest flagel al lumii contemporane a depăşit stadiul improvizaţiilor, al unor simple asasinate sau atentate cu bombe. Manifestările sale violente precis orientate şi foarte bine organizate, crează o psihoză paralizantă a terorii în rândul populaţiei, atât pe timp de pace, în situaţii de criză sau în caz de război42.

__________________

37 Raportul OIPC – Interpol din 1988 privind terorismul şi criminalitatea.

38 Gheorghe Petre şi Ion Hurdubaie – Interpolul şi criminalitatea internaţională, Editura Ministerului de Interne, Bucureşti 1983, pag. 55.

39 Tackrah John Richard – Enciclopedia terorismului şi violenţei politice, 1999, pag. 31.

40 Curtis F. Iones – Terorismul: cauze şi remedii, Editura Focus Security, 2001, pag. 15.

41 Tackrah John Richard, op. Cit., pag. 24

42 Gheorghe Carp – Terorismul Internaţional Editura M.A.I., Bucureşti 2005, pag. 52.

Criterii de clasificare a terorismului

Din punct de vedere al întinderii formei de manifestare şi compoziţiei lor:

  1. Terorismul naţional sau intern43

Dacă pregătirea actului terorist, executarea şi consecinţele pe care la produce îşi limitează aria între graniţele unei singure ţări se poate vorbi de acest tip de terorism. El se poate manifesta cel mai adesea sub forma terorismului politic şi social, dar poate îmbrăca şi pe cea a terorismului de drept comun. Se poate constata că activitatea infracţională se îndreaptă direct contra ordii publice. Autorii urmăresc un atentat la ordinea publică dând naştere unei atmosfere de îngrijorare şi unei stări de terore. Pentru a-şi atinge scopul autorii folosesc mijloace care să creeze spaima asupra populaţiei prin atentate contra vieţii , sănătăţii sau liniştii adversarilor săi, pe care îi alege dintre persoanele ce deţin o funcţie în viaţa publică44. Există organizaţii teroriste naţionale ai căror membri aparţin unei singure naţiuni, indiferent dacă sfera de acţiune se limitează numai la ţara repctivă ori depăşeşte graniţele acesteia (ETA, IRA).

  1. Terorismul internaţional. În cazul acestui tip săvârşirea şi efectele actelor teroriste se prelungesc pe teritoriul mai multor state. Acest tip de infracíune se caracterizează printr-un element de extraneitate (pregătirea şi executarea infracţiunii, subiectele sale active sau pasive, mobilul, mijloacele de înfăptuire ale autorilor interesează mai multe state).
  2. Terorismul transnaţional este o nouă formă întâlnită în literatura de specialitate, în special după 970, dar care aproape se confundă cu terorismul internaţional, deoarece deosebirea constă în faptul că autorii actelor teroriste sunt autonomi faţă de orice stat (Carlos „Şacalul”).

__________________

43 Stângaciu Stan – Strategia combaterii terorismului şi diversiunii, Editura M.I., Bucureşti 1996, pag. 42.

44 Costică Voicu, A, Andreescu şi O Burcin – Siguranţa Naţională şi Ordinea Publică – Editura Artprint, Bucureşti, pag. 32.

         După scopul acţiunii45

  1. Terorism de drept comun, caracterizat prin folosirea violenţei pentru realizarea scopului propus în cadrul căruia se comit infracţiuni obişnuite (şantaj, crime, răpiri etc.), fapte ce intră sub incidenţa legii penale. Această formăde terorism constă, în esenţă într-o acţiune violentă sau intimidare comisă de un individ sau grup de persoane, în scop de extorsiune sau răzbunare, ori pentru obţinerea unor avantaje materiale sau morale imediate46.
  2. Terorismul social, care urmăreşte schimbarea orânduirii sociale dintr-o ţară; impunerea unei anumite ideologii, doctrinesociale şi chiar economice. Spre finele secolului XIX-lea în Rusia, America de Nord, Franţa şi chiar Anglia, acţionau o serie de grupări anarhiste, care căutau să-şi impună, prin acţiuni teroriste convingerile. Caracteristic acestui fel de terorism este faptul că el nu depăşeşte graniţele ţării respective.
  3. Terorismul politic, în cadrul căruia toate actele teroriste sunt îndreptate, de regulă, contra statului şi organelor reprezentative şi implică manifestarea unei terori organizate. Astfel, se pot menţiona atentatele împotriva şefilor de state şi guverne ori a altor personalităţi politice, actele de diversiune, complo turile etc. În general, acest gen de terorism are următoarele scopuri: ruperea relaţiilor paşnice dintre state sau agravarea acestora când s-a ajuns la anumite neînţelegeri; răsturnarea orânduirii politice a unui stat; înlăturarea unor oameni politici, în interesul anumitor cercuri; influenţarea politicii interne sau externe a unui stat.
  4. Terorismul de stat, constituie forma cea mai gravă fiin folosit ca instrument de politică guvernamentală, fie internă, fie în relaţiile cu alte state. Realitatea a demonstrat că acest gen de terorism există atât în plan naţional, prin politica de forţă a unor guverne dictatoriale faţă de masele populare, partidele şi organizaţiile democratice, cât şi pe plan internaţional, prin acţiunile de ameninţare cu folosirea violenţei, actele de teroare exercitate de către un stat, materializate

__________________

45 Tackrah John Richard – Enciclopedia terorismului şi violenţei politice, 1999, pag. 31.

46 Gheorghe Carp – Terorismul Internaţional Editura M.A.I., Bucureşti 2005, pag. 34-35.

în atacuri armate, bombardarea şi mitralierea populaţiei civile, producerea de distrugeri, toate aceste vizând impunerea prin forţă a voinţei politice a unui stat asupra altuia sau obţinerea de avantaje de ordin economic, politic, social ori teritorial.

După principalele cauze care îl generează terorismul se împarte în:47

         a.Terorism rasist care a apărut în SUA la jumătatea secolului 19 şi care era reprezentat de organizaţia „Ku-Klux-Klan”, care deşi a fost interzisă în 1960, contimuă să existe în clandetinitate, iar acţiunile teroriste creează un sentiment de teamă în comunităţile negrilor de pe întreg teritoriul SUA.

De asemenea, terorismul rasist provocat de politica apartheid a guvernului Sud-African, care a provocat valuri de terore în rândul luptătorilor pentru eliberare naţională.

În slujba Partidului Naţional de guvernământ, au fost angajate bande de mercenari, transformate în grupări teroriste, care au generat un adevărat val de terore împotriva luptătorilor pentru eliberarea naţională şi a majorităţii negrilor48.

  1. Terorismul extremist – naţionalist, anarhist49, care în general îşi limitează aria în interiorul unei singure ţări. Manifestările de violenţă sunt consecinţa concepţiilor anarhiste, naţionale sau extremiste. Semnificative sunt acuzaţiile organizaţiilor teroriste palestiniene (Septembrie Negru, Hezbolah, El Fatah), ale organizaţiei teroriste armene ASALA (Armata secretă pentru eliberarea Armeniei), în Italia (Brigăzile roşii, Deşteptarea dreptei italiene, Ordinea nouă, Avangarda naţională, Prima linie etc.), de asemenea Armata roşie japoneză Armata roşie germană, grupurile Tupamaros şi Monteneros din America Latină şi altele.
  2. Organizaţii teroriste specializate şi de eliberare naţională. În Spania actele teroriste desfăşurate de organizaţia paramilitară Bască ETA (Tara Bască Liberă), îndreptate împotriva autorităţilor spaniole, şi obiectivelor turistice, în

__________________

47 Ion Suceavă şi Florian Coman – Criminalitatea şi organizaţiile internaţionale, Editura Romcartexim, Bucureşti 1997, pag. 45-46.

48 J.Stern – The ultimate terorist, Harward University Press, SUA, 2000, pag. 21.

49 Gheorghe Carp – Terorismul Internaţional Editura M.A.I., Bucureşti 2005, pag. 41.

Irlanda, activităţile teroriste desfăşurate de IRA (Armata Republicană Irlandeză) în Franţa (Frontul de eliberare a Corsicii şi Frontul de eliberare a provinciei Bretange).

  1. Terorismul neofascist (neonazist). Grefat pe fondul unor situaţii internaţionale complexe şi contradictorii, neofascismul, ca manifestare politică şi ideologică a extremei drepte, încearcă astăzi să reactualizeze cultul violenţei, îndemnând la nesocotirea drepturilor legitime ale popoarelor, la amestecul în treburile interne ale statelor, la acţiuni de forţă, de natură să precizeze climatul internaţional50.

Organizaţiile neofasciste au o arie vastă de răspândire, ele acţionând nu numai în ţările care au cunoscut nemijlocit regimuri fasciste şi paradoxal proliferează şi îşi intensifică activitatea în ţări tradiţional inamice ale fascismului, precum şi în ţări victime ale agresiunii naziste51.

  1. Terorismul de nuanţă fundamentalist – religioasă. Deşi pare nefiresc totuşi terorismul a devenit un mijloc şi o metodă de acţiune chiar şi pentru grupări şi organizaţii care se pretind a avea un caracter defensiv, religios52. Specialiştii în domeniu vorbesc tot mai mult despre răspândirea fundamentalismului islamic în lume. Dată fiind periculozitatea actuală a fanatismului religios musulman şi sporirea actelor teroriste comise de organizaţiile extremiste de natură islamică, statele lumii şi chiar unele ţări arabe sunt preocupate de combaterea acestui flagel.

În acest sens, experţii în materie vorbesc în ultima perioadă de timp, despre grava ameninţare mondială reprezntată de către ofensiva fundamentalismului islamic, în componenţa sa militant-teroristă.

Din punct de vedere al tacticii folosite de organizaţiile teroriste se remarcă două tipuri de operaţiuni:

__________________

50 Instituíi Pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară: securitate naţională, politică de apărare şi istorie militară la sfârşit de mileniu, colectiv, Bucureşti, 2000.

51 Andreescu Anghel – 11 septembrie 2001, provocarea secolului XXI în materie de terorism, Bucureşti, 2002, pag. 96.

52 Gheorghe Carp – Terorismul Internaţional Editura M.A.I., Bucureşti 2005, pag. 43.

  1. acţiuni în care teroriştii îşi iau măsuri pentru a scăpa cu viaţă după

consumarea atentatului, prin luarea de ostateci, deturnarea de aeronave, operaţiuni însoţite de părăsirea teritoriului în care au acţionat.

Pentru executarea acestor activităţi teroriştii folosesc astăzi echipamente moderne (bombe cu explozie întârziată, gaze toxice, explozivi, trimiteri poştale explozive sau substanţe toxice etc.).

  1. misiunile sinucigaşe ori kamikadze, cum s-a întâmplat în cazul atentatului terorist din America la World Trade Center din 2001 sau cel de la Tetrul Mare din Moscova din 2002 etc.

După modalitatea de comitere53

  1. Terorismul direct, în care actul vizează scopul propus, acesta fiind chiar obiectul actului terorist (producerea de explozii, incendii, deturnări de aeronave, răpirea de personalităţi, luarea de ostateci etc.).
  2. Terorismul indirect, prin care actele de terorism se comit folosind mijloacele şi procedee de acţiune indirecte, care conduc la atingerea scopului urmărit ori concurează la realizarea acestuia (plasarea de dispozitive explozive, expedierea de scrisori şi colete capcană, infestarea mediului, degradarea sistemelor electronice etc.).
  3. Terorismul psihologic, care se manifestă îndeosebi prin ameninţări anonime sau semnate, privind iminenţa unor acte teroriste împotriva unor obiective, fenomen existent zilnic în tot mai multe state din lume.
  4. d) Terorismul electronic sau informaţional. Sistemul de calculatoare oferă, în prezent opurtunităţi noi, unele chiar sofisticate, de încălcarea legilor şi creează unpotenţial ridicat de comitere a unor tipuri de infracţiuni. Deşi societatea, în ansamblu ei plăteşte pentru toate daunele cauzate de „criminalitatea informatică”, aceasta continuă să se bazeze pe sistemele computerizate în toate domeniile vieţii sociale (controlul traficului aerian, al trenurilor şi metroului),

__________________

53 Stângaciu Stan – Strategia combaterii terorismului şi diversiunii, Editura M.I., Bucureşti 1996, pag. 27.

coordonarea serviciilor medicale şi a securităţii naţionale etc. O singură breşă realizată în operaţiunea acestor sisteme poate pune în pericol vieţi omeneşti, ceea ce denotă faptul că dependenţa societăţii de sitemele informatice a căpătat o dimensiune mult mai profundă decât cea intuită iniţial54.

Raporturile F.B.I., C.I.A., O.I.P.C. – INTERPOL şi EUROPOL din ultima perioadă de timp evidenţiază o creştere alarmantă în cazul folosirii sistemelor de computer şi a Internet-ului de către grupările teroriste55.

__________________

54 Luca Iamandi, Emil Stan şi George Ţical – Infracţionalitatea informatică,  Editura Armand, Ploieşti, 2004, pag. 68.

52 Gheorghe Carp – Terorismul Internaţional Editura M.A.I., Bucureşti 2005, pag. 47.

BIBLIOGRAFIE

  • Boroi Alexandru, Neagu Norel, Valentin Radu Sultănescu – Infracţiuni prevăzute de Legea 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, Editura Rosetti, Bucureşti, 2001.
  • Cioclei Valerian – Manual de criminologie, Editura All Beak, Bucureşti 1998.
  • Cioclei Valerian – Despre ambiguitatea concepută în materia criminalităţii organizate, Editura All Beak, Bucureşti 2001.
  • Corciu Eugen, Aurel Băloi – Instituţii de cooperare poliţienească, Editura MAI, 2006.
  • Dascălu Ion şi colectiv – Combaterea criminalităţii organizate, Editura MAI, 2001.
  • Geamănu Grigore – Dreptul internaţiona penal şi infracţiunile internaţionale, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1977.
  • Hedeşiu Emil – Contracararea crimei organizate transfrontaliere, Editura UNAO, Bucureşti, 2005.
  • Iacob Adrian şi colectiv – Crima organizată, Editura Tritonic, Bucureşti, 2006.
  • Iacob Adrian – Lupta împotriva criminalităţii organizate, Editura Sitech, Craiova 2007.
  • Mateuţ Gheorghiţă şi colectiv – Traficul de fiinţe umane. Infractori, victimă, infracţiune, Editura Alternative sociale, Iaşi, 2005.
  • Miclea Damian – Cunoaşterea crimei organizate, Editura Pygmalion, Ploieşti 2001.
  • Miclea Damian – Combaterea crimei organizate, vol. I, Editura MAI, Bucureşti 2004.
  • Mitrofan Nicolae, Voicu Zdrenghea, Tudorel Butoi – Psihologie Judiciară, Casa de Editură şi Presă „Şansa”, Bucureşti 1992.
  • Molcuţa Gheorghe – Criminalitatea organizată şi spălarea banilor, Editura Noul Orfeu, Bucureşti 2004.
  • Nistoreanu Gheorghe, Păun Constantin – Criminologie, Editura Europa Nova, Bucureşti, 1996.
  • Pele Gheorghe, Hurdubaie Ioan – Interpolulo şi Criminalitatea internaţională, Editura MI, Bucureşti, 1983.
  • Lewis Charles Edwin – Resurse şi tehnici utilizate de procurorii federali în SUA 1999.
  • Mongold G. Vermont – Traficul de organe în Europa, Reuniunea Parlamentară a Consiliului Europei, 2003.
  • Monet Jean Claude – La criminalite organisse, Editura Documentation Francaise, Paris 1996.
  • Mulencius Saulius – Activităţi analitic informative şi luarea deciziilor în înregistrarea criminalistică, Editura Revista de criminologie, criminalistică şi penalogie, Vilnius 2005.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să comentați
Introduceți numele dumneavoastră aici