Strategia României în domeniul propietății intelectuale – consilier juridic Dan Alin Voinic

0
197

Mesajul dlui Francis Gurry, Directorul General WIPO

Proprietatea intelectuală – alimenteaza viitorul nostru

Proprietatea intelectuală este o componentă esenţială a succesului sistemului de inovare. Ea asigură recompensarea celor care îşi asumă riscul de a introduce în economie “noul”, în termeni de produse şi servicii. Ea asigură cadrul în care se desfăşoară lungul şi complicatul drum de la idee la produsul sau serviciul disponibil la scară comercială.

INTRODUCERE

Aveți o idee inovatoare? Înainte de a o face publică, ar fi bine să o protejați cu ajutorul drepturilor de proprietate intelectuală. Ideile mari au valoare doar dacă puteți dovedi legal că acestea vă aparțin. Proprietatea intelectuală include produse, acțiuni sau procese pe care le-ați creat și care vă oferă un avantaj competitiv.

Există trei subcategorii:

Proprietatea industrială: invenții (brevete), mărci înregistrate, desene industriale, noi varietăți de plante și indicații de origine geografică.

Opere artistice protejate de drepturile de autor: lucrări literare și artistice originale, muzică, programe de radio și televiziune, software, baze de date, proiecte arhitecturale, creații publicitare și de multimedia.

Strategii comerciale: secrete comerciale, know-how, acorduri de confidențialitate, producție rapidă.

Cum îmi pot proteja drepturile de proprietate intelectuală?

Vă puteți proteja proprietatea intelectuală cu ajutorul drepturilor stabilite de Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale. Forma de protecție depinde de tipul de proprietate intelectuală:

brevetele – vă permit să împiedicați părțile terțe să fabrice, să utilizeze sau să vândă invenția dumneavoastră pe o anumită perioadă de timp, în funcție de tipul de invenție.

mărcile înregistrate – protejează numele produsului, împiedicând alte companii să vândă un produs cu aceeași denumire.

drepturile de autor – vă permit să controlați producția, distribuția, difuzarea sau reprezentarea publică a operei dumneavoastră. Drepturile de autor se acordă automat, fără să fie necesară înregistrarea oficială. Puteți folosi imediat simbolul drepturilor de autor (©).

Drepturile de proprietate intelectuală sunt protejate mai ales de legislațiile naționale și mai puțin de legislația UE. Apărarea lor în fiecare țară din UE poate fi complicată și costisitoare. Puteți face economie de timp și bani protejându-vă proprietatea intelectuală la nivelul UE.

Contrafacerea (imitarea frauduloasă a unui produs de marcă) și pirateria (copierea neautorizată a unui produs protejat de drepturile de proprietate intelectuală) au atins proporții alarmante. Ele au implicații majore asupra inovării, creșterii, ocupării forței de muncă, siguranței și sănătății consumatorilor.

În funcție de legislația națională și de țara de proveniență a bunurilor contrafăcute, autoritățile la care trebuie să apelați sunt autoritățile vamale, organismele de supraveghere a pieței (inspectoratele comerciale), poliția sau oficiile de brevete și mărci.

Protecție împotriva contrafacerii

Administrațiile vamale sunt în linia întâi a luptei pentru apărarea drepturilor de proprietate intelectuală la granițele UE. Puteți solicita reținerea produselor suspectate de încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală completând o cerere de intervenție a autorităților vamale naționale. Deși cererile de intervenție se depun la nivel național, ele pot beneficia de aceleași statut juridic în toate țările din UE.

Capitolul I.

Situaţia actuală a sistemului naţional de proprietate intelectuală

În România, protecţia proprietăţii intelectuale se realizează de către două instituţii de specialitate: Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) – în domeniul proprietăţii industriale şi Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) – în domeniul dreptului de autor şi al drepturilor conexe.

Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 573/1998, modificată prin HG 1396/2009, este organul de specialitate al administraţiei publice centrale în subordinea Guvernului cu autoritate unică  pentru asigurarea protecţiei proprietăţii industriale, care elaborează şi supune spre aprobare guvernului strategia dezvoltării protecţiei proprietăţii industriale în România şi aplică politica Guvernului în domeniu.

Oficiul Român pentru Drepturile de Autor este organizat şi funcţionează în baza legii 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, şi potrivit Hotărârii Guvernului nr. 401/2006, ca organ de specialitate în subordinea Guvernului, cu autoritate unică pe teritoriul României în ceea ce priveşte reglementarea, evidenţa prin registre naţionale, supraveghere, autorizare, arbitraj şi constatare tehnico-ştiinţifică  în domeniul drepturilor de autor şi  al drepturilor conexe.

Apărarea drepturilor de proprietate intelectuală se realizează prin activitatea instituţiilor publice cu atribuţii specifice: Ministerul Public, Ministerul Justiţiei, Autoritatea Naţională a Vămilor, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR),  Jandarmeria Română, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) şi instanţele judecătoreşti.

România dispune de o legislaţie de proprietate intelectuală, complexă care acoperă toate domeniile proprietăţii intelectuale, compatibilă cu acquis-ul comunitar şi care respectă tratatele şi convenţiile în domeniu. Se poate aprecia că România acordă atenţie deosebită respectării legislaţiei de proprietate intelectuală şi face eforturi în mod constant pentru îmbunătăţirea acestei legislaţii dar şi a infrastructurii implicate în protecţia şi apărarea drepturilor de proprietate intelectuală.

Protecţia drepturilor de proprietate industrială este reglementată, în principal, prin următoarele legi speciale: Legea nr.64/1991 privind brevetele de invenţie, republicată, Legea nr.84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, republicată, Legea nr.129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor, republicată, Legea nr.16/1995 privind protecţia topografiilor produselor semiconductoare, republicată, Ordonanţa Guvernului nr.41/1998 privind taxele în domeniul proprietăţii industriale şi regimul de utilizare a acestora aprobată cu modificări prin Legea nr.383/2002, Legea nr.255/1998 privind protecţia noilor soiuri de plante, republicată, Legea nr.350/2007 privind modelele de utilitate.

Protecţia dreptului de autor şi a drepturilor conexe este reglementată de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, care reprezintă legea cadru în domeniu, şi de următoarele acte normative complementare: O.G. nr. 25/2006 (r1) privind întărirea capacităţii administrative a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, Hotărârea nr. 401/2006 modificată şi completată privind organizarea, funcţionarea, structura personalului şi dotările necesare îndeplinirii atribuţiilor Oficiului Român pentru Drepturile de autor, H. G 1086/2008 privind stabilirea tarifelor pentru operaţiunile efectuate de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor contra cost şi pentru aprobarea Normelor metodologice privind nivelul de constituire, condiţiile de repartizare şi de utilizare a fondului de stimulente pentru personalul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor si Ordinul Ministrului Culturii, Cultelor si Patrimoniului Naţional nr. 2029/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modalitatea de calcul al tarifelor şi procedura de plată a sumelor datorate pentru operaţiunile efectuate contra cost de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor şi OUG 43/2010 pentru modificarea unor acte normative in vederea reducerii sau simplificării administrative a unor autorizaţii/avize/proceduri.

Alte reglementări privind drepturile de proprietate intelectuală sunt cuprinse în: Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială, Legea nr.11/1991 privind combaterea  concurenţei neloiale cu modificările şi completările ulterioare, Ordonanţa Guvernului nr.21/1992 privind protecţia consumatorilor, cu modificările si completările ulterioare, republicată,  Legea 344/2005 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, Legea nr.26/1990 privind Registrul Comerţului cu modificările şi completările ulterioare, republicată.

De la data aderării, România are obligaţia de a aplica regulamentele şi directivele comunitare, printre care amintim :

Regulamentul (CE) nr. 1383/2003 privind acţiunile de control vamal împotriva mărfurilor suspectate a aduce atingere unor drepturi de proprietate intelectuală şi măsurile care trebuie luate împotriva bunurilor care încalcă un drept de proprietate intelectuală; Directiva 2000/31/CE privind comerţul electronic; Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind armonizarea anumitor aspecte ale drepturilor de autor şi ale drepturilor conexe în societatea informaţională; Directiva 2004/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală; Directiva 2009/24/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind protecţia juridică a programelor pentru calculator; Rezoluţia Consiliului pentru competitivitate privind un plan european global de combatere a contrafacerii şi a pirateriei; Regulamentul (CE) nr. 207/2009 privind Marca Comunitară, Regulamentul Consiliului (CE), nr. 6/2002, din 12.12.2001, privind desenele sau modelele comunitare, precum şi Regulamentul (EEC) nr.1768/92 al Consiliului privind crearea unui certificat suplimentar de protecţie pentru medicamente si Regulamentul (EC) nr.1610/96 al Parlamentului European şi al Consiliului privind crearea unui certificat suplimentar de protecţie pentru produse fitosanitare.

Acordarea asistenţei de specialitate în domeniul proprietăţii industriale şi reprezentarea persoanelor fizice şi juridice române sau străine interesate în faţa Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, se asigură prin consilieri în proprietate industrială, organizaţi în cadrul Camerei Naţionale a Consilierilor în Proprietate Industrială din România în conformitate cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr.66/2000 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier în  proprietate industrială, republicată, cât şi prin avocaţi.

Capitolul II.

Proprietatea intelectuală, industrială și comercială

Proprietatea intelectuală desemnează ansamblul drepturilor exclusive acordate asupra creațiilor intelectuale. Aceasta se împarte în două ramuri: proprietatea industrială, care cuprinde invențiile (brevetele), mărcile, desenele și modelele industriale și denumirile de origine, pe de o parte, și drepturile de autor, care vizează operele literare și artistice, pe de altă parte. De la intrarea în vigoare a Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene în 2009, UE are o competență explicită în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală (articolul 118).

Temei juridic

Articolele 114 și 118 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

Obiective

Deși sunt reglementate de diverse legislații naționale, drepturile de proprietate intelectuală (DPI) sunt supuse și legislației Uniunii Europene. Articolul 118 din TFUE prevede că în cadrul instituirii sau al funcționării pieței interne, Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, stabilesc măsurile referitoare la crearea de titluri europene de proprietate intelectuală pentru a asigura o protecție uniformă a drepturilor de proprietate intelectuală în Uniune, precum și la înființarea unor sisteme centralizate de autorizare, coordonare și control la nivelul Uniunii. Activitatea legislativă a Uniunii Europene în acest domeniu vizează în special armonizarea unor aspecte specifice ale DPI prin crearea unui sistem european unic, cum este cazul pentru marca comunitară și desenele și modelele industriale comunitare și cum va fi în curând cazul pentru brevete. Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) este responsabil cu gestionarea mărcii UE și a desenelor sau modelelor industriale comunitare înregistrate.

Realizări

Armonizarea legislativă

Mărci, desene și modele

Regulamentul (UE) 2015/2424 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2015 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 207/2009 privind marca comunitară și a Regulamentului (CE) nr. 2868/95 al Comisiei de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 40/94 al Consiliului privind marca comunitară și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2869/95 al Comisiei privind taxele care trebuie plătite Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne urmărește simplificarea și actualizarea legislației privind mărcile, atât la nivel național, cât și la nivelul Uniunii, astfel încât înregistrarea unei mărci în UE să devină mai ieftină, mai rapidă, mai fiabilă și mai previzibilă, consolidând astfel securitatea juridică pentru deținătorii de mărci. Directiva 98/71/CE din 13 octombrie 1998 apropie dispozițiile naționale de protecție juridică pentru desene și modele. Regulamentul (CE) nr. 6/2002 din 12 decembrie 2001 (cu modificările ulterioare) instituie un sistem comunitar pentru protecția desenelor și a modelelor. Decizia 2006/954/CE a Consiliului și Regulamentul (CE) nr. 1891/2006 al Consiliului, ambele din 18 decembrie 2006, vizează conectarea sistemului de înregistrare a desenelor sau modelelor din UE cu sistemul internațional de înregistrare a desenelor și modelelor industriale al Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (OMPI).

Aspecte privind drepturile de autor

Drepturi de autor

Directiva 2001/29/CE din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională adaptează legislația referitoare la drepturile de autor și drepturile conexe la evoluțiile tehnologice. Totuși, textul UE actual trebuie să fie revizuit de urgență. Depășit de evoluțiile extraordinar de rapide din lumea digitală de după 2001, acesta nu mai este potrivit pentru peisajul digital actual. Încă se așteaptă o legislație armonizată la nivelul Uniunii Europene privind drepturile de autor, absența acesteia generând insecuritate juridică pentru persoanele fizice și întreprinderi. La 14 septembrie 2016, Comisia a publicat pachetul de inițiative și documente referitoare la drepturile de autor. Acesta cuprinde: o propunere de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind dreptul de autor pe piața unică digitală (COM(2016)0593), o propunere de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a normelor privind exercitarea drepturilor de autor și a drepturilor conexe, aplicabile anumitor transmisii online ale organismelor de radiodifuziune și anumitor retransmisii ale programelor de televiziune și radio (COM(2016)0594), o comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor intitulată „Pentru o economie europeană bazată pe drepturile de autor și caracterizată de echitate, eficiență și competitivitate pe piața unică digitală” (COM(2016)0592), o evaluare a impactului privind modernizarea normelor UE privind drepturile de autor (SWD(2016)0301) și o evaluare a Directivei 93/83/CEE a Consiliului privind coordonarea anumitor norme referitoare la dreptul de autor și drepturile conexe aplicabile difuzării de programe prin satelit și retransmisiei prin cablu (SWD(2016)0309).

Durata protecției dreptului de autor și a drepturilor conexe

Aceste drepturi sunt protejate pe viață și timp de 70 de ani după decesul autorului/creatorului (a se vedea Directiva 2006/116/CE, modificată prin Directiva 2011/77/UE).

Programele de calculator și bazele de date

Directiva 91/250/CEE impune statelor membre obligația de a proteja programele de calculator și bazele de date prin intermediul drepturilor de autor, considerându-le drept opere literare în sensul Convenției de la Berna pentru protecția operelor literare și artistice. După mai multe modificări, Directiva a fost codificată prin Directiva 2009/24/CE a Parlamentului European și a Consiliului. Directiva 96/9/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 martie 1996 oferă protecția juridică a bazelor de date, definite drept „o culegere de opere, de date sau de alte elemente independente, dispuse sistematic sau metodic și accesibile în mod individual prin mijloace electronice sau de altă natură”. Directiva prevede protejarea bazelor de date atât prin intermediul dreptului de autor pentru creația intelectuală, cât și printr-un drept sui generis de protecție a investițiilor (financiare, în resurse umane, eforturi și energie) în obținerea, verificarea sau prezentarea conținutului bazelor de date.

Societăți de gestiune colectivă

Pentru difuzarea conținuturilor protejate de drepturi de autor și de drepturi conexe și a serviciilor conexe, este necesară obținerea unei licențe din partea titularilor drepturilor de autor și ai drepturilor conexe. Titularii de drepturi își încredințează drepturile unei societăți de gestiune colectivă, care gestionează drepturile în numele acestora. Organismele de gestiune colectivă ar trebui să joace în continuare un rol important în promovarea diversității expresiilor culturale, atât prin permiterea accesului pe piață al repertoriilor mai mici și mai puțin populare, cât și prin prestarea de servicii sociale, culturale și educaționale în beneficiul titularilor de drepturi și al publicului. La 26 februarie 2014 Parlamentul European și Consiliul au adoptat Directiva 2014/26/UE privind gestiunea colectivă a drepturilor de autor și a drepturilor conexe și acordarea de licențe multiteritoriale pentru drepturile asupra operelor muzicale pentru utilizare online pe piața internă. Scopul acestei directive este de a stabili cerințele aplicabile organismelor de gestiune colectivă, pentru a asigura standarde înalte de guvernanță, gestiune financiară, transparență și raportare.

Statele membre trebuie să se asigure că organismele de gestiune colectivă acționează în interesul titularilor de drepturi pe care îi reprezintă și că nu le impun acestora obligații care nu sunt necesare în mod obiectiv pentru protecția drepturilor și a intereselor lor sau pentru gestionarea eficace a respectivelor drepturilor. Conform directivei, titularii de drepturi au dreptul de a autoriza, la alegere, un organism de gestiune colectivă pentru a le gestiona drepturile, categoriile de drepturi sau tipurile de opere și de alte obiecte protejate alese de aceștia, pentru teritoriile alese de aceștia, indiferent de statul membru de naționalitate, de reședință sau de stabilire al organismului de gestiune colectivă sau al titularilor de drepturi. Organismul de gestiune colectivă are obligația de a gestiona aceste drepturi, cu excepția cazului în care are motive obiective întemeiate de a refuza această gestiune. Titularii drepturilor ar trebui să aibă libertatea de a încredința gestiunea drepturilor lor unor entități de gestiune independente. Acestea sunt entități comerciale diferite de organismele de gestiune colectivă, printre altele, pentru că nu sunt deținute sau controlate de titularii de drepturi.

Brevete

Un brevet reprezintă un titlu juridic care poate fi acordat pentru orice invenție cu caracter tehnic, cu condiția să fie nouă, să fie rezultatul unei activități inventive și să fie susceptibilă de aplicare industrială. Brevetul conferă proprietarului dreptul de a împiedica producerea, utilizarea sau comercializarea fără autorizație de către terți a unor astfel de invenții. Brevetele încurajează întreprinderile să facă investițiile necesare pentru inovație și stimulează persoanele fizice și întreprinderile să aloce resurse cercetării și dezvoltării. În Europa, invențiile tehnice pot fi protejate fie prin intermediul brevetelor naționale, acordate de către autoritățile naționale competente, fie prin intermediul brevetelor europene, acordate în mod centralizat de către Oficiul European de Brevete (OEB). Cel din urmă este organul executiv al Organizației Europene de Brevete, la care au aderat în prezent 38 de state. UE ca entitate nu este membră a acestei organizații.

După ani de discuții între statele membre, Parlamentul și Consiliul au aprobat, în 2012, două regulamente care oferă temeiul juridic pentru un brevet european cu efect unitar (brevet unitar). Prin „pachetul privind brevetul unitar”, legislația UE urmărește să confere protecție unitară și să stabilească o jurisdicție unică în acest domeniu.

În urma confirmării de către Curtea de Justiție a „pachetului privind brevetele” în hotărârile sale din 5 mai 2015 în Cauzele C-146/13 și C-147/13 (Spania/Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene privind cooperarea consolidată pentru instituirea protecției brevetului unitar), s-a deschis calea către un adevărat brevet european. Regimul anterior va coexista cu noul sistem până la înființarea Curții Unice în materie de Brevete (UPC).

Patentul unitar acordat de OEB va oferi o protecție uniformă, cu același efect în toate țările participante. Cu un singur brevet unitar, întreprinderile vor avea posibilitatea să își protejeze invențiile în toate statele membre ale UE. De asemenea, vor putea contesta și apăra brevete unitare printr-o singură acțiune în justiție, sesizând Curtea Unică în materie de Brevete. Acest lucru va eficientiza sistemul și va permite economii în privința costurilor de traducere.

Secretele comerciale

Practica păstrării confidențialității informației are o tradiție seculară. În multe țări există instrumente legale pentru a proteja secretele comerciale, fie că sunt sau nu definite ca parte a DPI. Nivelul de protecție acordat informațiilor confidențiale nu poate fi comparat cu alte domenii ale dreptului proprietății intelectuale, cum sunt brevetele, drepturile de autor și mărcile. Atât protecția secretelor comerciale, cât și abordarea acestora, diferă de la un stat la altul mai mult decât alte domenii ale dreptului proprietății intelectuale. Cadrul juridic existent este eterogen, dar din 2016 există un cadru juridic la nivelul UE, mai exact Directiva (UE) 2016/943 a Parlamentului European și a Consiliului privind protecția know-how-ului și a informațiilor de afaceri nedivulgate (secrete comerciale) împotriva dobândirii, utilizării și divulgării ilegale.

Lupta împotriva contrafacerii 

Întrucât combaterea contrafacerii și a pirateriei era îngreunată de diferențele dintre regimurile de sancțiuni aplicabile în statele membre, Parlamentul European și Consiliul au adoptat într-o primă etapă Directiva 2004/48/CE privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală. Directiva este destinată să consolideze combaterea pirateriei și a contrafacerii prin apropierea legislațiilor naționale pentru a asigura un nivel ridicat, echivalent și omogen de protecție a proprietății intelectuale pe piața internă. Directiva 2004/48/CE prevede exclusiv măsuri, proceduri și compensații de natură civilă și administrativă. Ulterior, Comisia a propus adoptarea de măsuri penale. Acestea ar completa Directiva 2004/48/CE și ar susține eforturile de combatere a contrafacerii și a pirateriei.

Teoria epuizării drepturilor

Definiție

Conform acestei teorii, titularul unui drept de proprietate intelectuală industrială sau comercială protejat prin legislația unui stat membru nu poate invoca legislația în cauză pentru a se opune „importului unui produs care a fost pus în circulație pe piața unui alt stat membru”. Această teorie se aplică în toate domeniile proprietății industriale.

Limite

Teoria epuizării drepturilor UE nu se aplică pentru comercializarea unui produs contrafăcut, nici pentru produsele puse în circulație în afara Spațiului Economic European (articolul 6 din Acordul privind aspectele comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuală – TRIPS). În 1999, în hotărârea Sebago Inc. and Ancienne Maison Dubois& Fils SA/GB-Unic SA (cauza C-173/98), Curtea de Justiție a decis că statele membre nu sunt autorizate să prevadă în legislația națională epuizarea drepturilor unei mărci pentru produsele puse în circulație pe piața dintr-o țară terță.

Principalele acte juridice din acest domeniu:

Directiva 2006/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind dreptul de închiriere și de împrumut și anumite drepturi conexe dreptului de autor în domeniul proprietății intelectuale;

Directiva 93/83/CEE din 27 septembrie 1993 privind difuzarea de programe prin satelit și retransmisia prin cablu; precum și Directiva 2001/84/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 27 septembrie 2001 privind dreptul de suită în beneficiul autorului unei opere de artă originale.

Jurisprudență recentă a Curții de Justiție a Uniunii Europene 

Curtea de Justiție a confirmat în 2012, în cauza SAS [C-406/10], faptul că, în conformitate cu Directiva 91/250/CEE, doar expresia unui program pentru calculator este protejată de drepturile de autor, în schimb, ideile și principiile care stau la baza logicii, algoritmilor și limbajelor de programare nu sunt protejate de Directiva respectivă (punctul 32 din hotărâre). Curtea a subliniat că nici funcționalitatea unui program pentru calculator, nici limbajul de programare și formatul fișierelor de date utilizate în cadrul unui program de calculator pentru exploatarea anumitor funcții ale acestuia nu constituie o formă de exprimare a acestui program în sensul articolului 1 alineatul (2) din Directiva 91/250 (punctul 39).

În hotărârea sa în cauza C-160/15 GS Media BV/Sanoma Media Netherlands BV, Curtea declară că postarea unui hyperlink pe un site internet către lucrări protejate de drepturi de autor și publicate fără acordul autorului pe alt site internet nu constituie „comunicare către public” dacă persoana care a postat acel link nu urmărește câștiguri financiare și acționează fără a ști că acele lucrări au fost publicate ilegal.

În hotărârea sa în cauza C-484/14 din 15 septembrie 2016, Curtea consideră că punerea la dispoziția publicului larg a unei rețele WI-FI în mod gratuit pentru a atrage atenția clienților potențiali asupra bunurilor și serviciilor unui magazin reprezintă un „serviciu al societății informaționale” în sensul Directivei și confirmă că, în anumite condiții, un furnizor de servicii care oferă acces la o rețea de comunicare poate să nu fie considerat responsabil. Prin urmare, titularii drepturilor de autor nu au dreptul de a solicita compensații pe motiv că rețeaua a fost utilizată de terțe părți pentru a le încălca drepturile. Securizarea conexiunii internet prin intermediul unei parole asigură un echilibru între drepturile de proprietate intelectuală ale titularilor, pe de-o parte, și libertatea de a desfășura o activitate comercială a furnizorilor de acces și libertatea de informare a utilizatorilor rețelei, pe de altă parte.

Rolul Parlamentului European 

Prin diverse rezoluții cu privire la drepturile de proprietate intelectuală, în special cu privire la protecția juridică a bazelor de date, a invențiilor biotehnologice și a drepturilor de autor, Parlamentul a susținut armonizarea progresivă a acestor drepturi. Parlamentul s-a opus, de altfel, ca elementele corpului uman să facă obiectul unui brevet. La 27 februarie 2014, Parlamentul a adoptat o rezoluție din proprie inițiativă extrem de controversată, privind taxele pentru copierea privată (dreptul de a face copii private ale unui conținut obținut legal), în urma creșterii importanței economice a copierii private digitale, ca rezultat al progresului tehnologic. Parlamentul este, de asemenea, foarte implicat în proiectul de tratat al OMPI privind excepțiile de la drepturile de autor pentru persoanele cu deficiențe de vedere. În pregătirea reformei generale a drepturilor de autor, Parlamentul a adoptat la 24 iunie 2015 o rezoluție din proprie inițiativă referitoare la punerea în aplicare a Directivei 2001/29/CE (a se vedea punctul 2.a. de mai sus), care conține recomandări importante legate de toate aspectele aflate în discuție în prezent.

Parlamentul și UE în ansamblu depun eforturi pentru armonizarea unor aspecte specifice ale DPI prin crearea unui sistem european unic, în paralel cu sistemele naționale, cum este cazul pentru marca comunitară și desenele și modelele industriale comunitare și pentru brevetul european unitar.

Capitolul III.

Noţiuni şi infracţiuni săvârşite în mediul digital care aduc atingere drepturilor de proprietate intelectuala

Noţiuni privind categoriile de drepturi de autor şi drepturi conexe şi titularii acestora Dreptul de autor1 este un termen legal care descrie drepturile date creatorilor pentru lucrările lor artistice, literare sau ştiinţifice. Drepturile conexe dreptului de autor2 aparţin:

  • Artiştilor interpreţi sau executanţi (actori, cântăreţi, muzicieni, dansatori), pentru propriile interpretări ori execuţii;
  • Producătorilor de înregistrări sonore şi producătorilor de înregistrări audiovizuale, pentru propriile înregistrări;
  • Organismelor de radiodifuziune şi de televiziune, pentru propriile emisiuni şi servicii de programe. (art. 94 din Legea nr. 8/1996). Pentru a determina necesitatea protejării drepturilor de proprietate intelectuală în mod eficient şi prin incriminarea faptelor de o gravitate deosebită trebuie avute în vedere interesele protejate, consecinţele lipsirii de orice formă de protecţie a titularilor drepturilor şi implicaţiilor de natură economică ce decurg din încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală. Un exemplu concret este cel al investiţiilor şi costurilor unei producţii cinematografice raportat la costurile unui suport optic piratat:

1 Art. 7 din Legea nr. 8/1996: Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creaţie intelectuală în domeniul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul sau forma de exprimare şi independent de valoarea şi destinaţia lor, cum sunt: a) scrierile literare şi publicistice, conferinţele, predicile, pledoariile, prelegerile şi orice alte opere scrise sau orale, precum şi programele pentru calculator; b) operele ştiinţifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicările, studiile, cursurile universitare, manualele şcolare, proiectele şi documentaţiile ştiinţifice; c) compoziţiile muzicale cu sau fără text; d) operele dramatice, dramatico-muzicale, operele coregrafice şi pantomimele; e) operele cinematografice, precum şi orice alte opere audiovizuale; f) operele fotografice, precum şi orice alte opere exprimate printr-un procedeu analog fotografiei; g) operele de artă grafică sau plastică, cum ar fi: operele de sculptură, pictură, gravură, litografie, artă monumentală, scenografie, tapiserie, ceramică, plastica sticlei şi a metalului, desene, design, precum şi alte opere de artă aplicată produselor destinate unei utilizări practice; h) operele de arhitectură, inclusiv planşele, machetele şi lucrările grafice ce formează proiectele de arhitectură; i) lucrările plastice, hărţile şi desenele din domeniul topografiei, geografiei şi ştiinţei în general. 2 Art. 140 alin. 2 din Legea nr. 8/1996: Prin produse purtătoare de drepturi conexe se înţelege interpretările sau execuţiile artistice fixate, fonogramele, videogramele şi propriile emisiuni ori servicii de programe ale organismelor de radiodifuziune şi de televiziune.

Lara Croft – Tomb Raider

  • Scenariu: 4 milioane de dolari;
  • Producători: 4 milioane de dolari;
  • Regizor: 5 milioane de dolari;

 

  • Actori: 17,25 milioane de dolari;
  • Decoruri şi construcţia platourilor de filmare: 17,8 milioane de dolari;
  • Efecte vizuale: 13 milioane de dolari;
  • Muzică: 3,3 milioane de dolari;
  • Editare: 3 milioane de dolari;
  • Costuri post-producţie: 1,6 milioane de dolari. CD-uri sau DVD-uri piratate
  • Costul unui bilet la cinematograf: 15 lei;
  • Costul unui suport optic: 1,5 lei;
  • Costul utilităţilor pentru funcţionarea computerului personal: circa 30 de lei.

CD-uri sau DVD-uri piratate

  • Costul unui bilet la cinematograf: 15 lei;
  • Costul unui suport optic: 1,5 lei;
  • Costul utilităţilor pentru funcţionarea computerului personal: circa 30 de lei.
  • Postarea pe Internet a versiunii piratate
  • Aproape gratuită

Conţinutul drepturilor care se nasc în legătură cu operele de creaţie intelectuală este dat atât de drepturile morale, cât şi de cele patrimoniale exclusive, reglementate în art. 10 şi 12 din Legea nr. 8/1996.

Noţiuni privind mărcile

     Marca este un semn susceptibil de reprezentare grafică, respectiv: cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere, cifre, elemente figurative, forme tridimensionale şi, în special, forma produsului sau a ambalajului său, culori, combinaţii de culori, holograme, semnale sonore, precum şi orice combinaţie a acestora, cu condiţia ca aceste semne să permită a distinge produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi.

Exemple de mărci:

Simboluri, elemente figurative sau desene:

 

NIKE

LACOSTE

 

Numere, litere sau combinaţia lor: 501 Jeans, IBM computers, LOTUS 1-2-3, V-8 Juice;

Forma produsului sau a ambalajului:

Sticla Coke

Ambalajul ciocolatei TOBLERONE

Mărci care se bucură de protecţie pe teritoriul României:

Marca naţională este marca înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM);

Marca comunitară este marca înregistrată la Oficiul pentru Armonizarea Pieţei Interne (OAPI – OHIM – OAMI) ;

Această marcă beneficiază de protecţie pe întreg teritoriul Uniunii Europene, chiar dacă ea este efectiv folosită doar într-un anumit teritoriu;

Marca internaţională este marca înregistrată la Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale (OMPI), dacă România este stat desemnat pentru protecţie. Această marcă beneficiază deci de protecţie doar în statele care sunt menţionate în titlul de protecţie;

Marca notorie, independent de înregistrare, în condiţiile legii.

Dovada înregistrării şi a duratei protecţiei se face de către titular prin prezentarea titlului (certificat de înregistrare) naţional, comunitar sau internaţional. Potrivit legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, doar mărcile înregistrate beneficiază de protecţie penală.

Titularul poate cere instanţei să interzică terţilor să folosească, în activitatea lor comercială, fără consimţământul său:

  • Un semn identic mărcii, pentru produse sau servicii identice celor pentru care marca a fost înregistrată;
  • Un semn pentru care, datorită faptului că este identic sau asemănător cu o marcă şi din cauză că produsele sau serviciile cărora li se aplică marca sunt identice sau similare, există un risc de confuzie în percepţia publicului, incluzând riscul de asociere între semn şi marcă;

Un semn identic sau asemănător cu marca, pentru produse sau pentru servicii diferite de cele pentru care marca este înregistrată, când aceasta din urmă a dobândit un renume în România şi dacă folosirea fără drept a semnului ar fi în detrimentul caracterului distinctiv al mărcii ori în detrimentul renumelui acesteia.

Titularul unei mărci înregistrate are, aşadar, un drept exclusiv în ceea ce priveşte utilizarea semnului înregistrat ca marcă pentru produse identice, similare sau diferite, în condiţiile legii. Dacă în ceea ce priveşte identitatea (semn – marcă, produs pe care este aplicat semnul – produs pentru care marca este înregistrată) legiuitorul prezumă existenţa riscului de confuzie, în celelalte cazuri, legea prevede elementele care trebuie dovedite pentru a fi în prezenţa unei încălcări a dreptului exclusiv.

Mărfuri contrafăcute:

Orice marfă, inclusiv ambalajul său, care poartă fără autorizare o marcă identică ori care nu se deosebeşte în aspectele ei esenţiale de o marcă de produs sau de serviciu legal înregistrată pentru acelaşi tip de marfă şi care, din acest motiv, încalcă drepturile titularului acestei mărci;

Orice simbol al unei mărci de produs sau de serviciu (inclusiv logo, etichetă, autoadeziv, broşură, instrucţiuni de utilizare sau document de garanţie care poartă un astfel de simbol), chiar dacă este prezentat separat şi care se află în aceeaşi situaţie cu mărfurile prevăzute la lit. a);

Orice ambalaj care poartă mărci de produse contrafăcute, prezentate separat, în aceleaşi condiţii ca şi mărfurile definite la lit. a).

Noţiuni utilizate în cadrul pirateriei prin Internet

  • BitTorrent – protocol (sistem) de transfer de fişiere, caracteristic reţelelor P2P, destinat schimbului de fişiere, în care utilizatorii (user-ii) sunt conectaţi direct unii la alţii, fără să fie nevoie de intervenţia altor dispozitive;
  • Captură de ecran (screen capture) – realizarea unei imagini identice celei afişate în acel moment pe monitor;
  • CD – key – cod unic ce permite programului să aibă funcţionalitate completă;
  • Client de torrente – program de calculator care poate interpreta conţinutul fişierelor .torrent; Download – descărcarea de fişiere sau date de pe un server sau alt sistem pe calculatorul personal. În sensul legii 8/1996 înseamnă de fapt realizarea de copii/reproducerea de opere sau produse purtătoare de drepturi conexe;
  • DC++ – client (program de calculator) de file sharing pentru utilizarea reţelei P2P care permite upload-ul fişierelor proprii, precum şi download-ul de fişiere din reţeaua dedicată (creată);
  • DNS (Domain Name Server) – convenţia care asigură corespondenţa între o adresă IP şi forma letrică a acesteia.

Deoarece este destul de dificilă reţinerea atâtor numere pentru fiecare adresă, există posibilitatea ca utilizatorii să introduce în locul adresei numerice o adresă literală, uşor de reţinut, de exemplu, www.msn.com. Serviciul DNS preia această adresă literală şi o transformă în adresă numerică, de exemplu, 204.79.197.203, fără ca utilizatorul să mai fie nevoit să o cunoască şi pe aceasta din urmă (server registru);

  • Domeniu/nume de domeniu – interpretarea letrică a adresei unui site;
  • File sharing – partajarea de fişiere sau spaţiu în cadrul unei reţele;
  • Fişier.nfo – fişier din componenţa torrentelor care conţine o descriere completă a materialului, un ghid de instalare a soft-urilor, eventuale CD-key-uri necesare. Acest fişier poate fi vizualizat de către utilizatori până la download-ul propriu-zis al operei. Orice reproducere a unei opere, în accepţiunea Legii nr. 8/1996, care este însoţită sau are în componenţa sa fişiere cu extensia.nfo este o reproducere neautorizată a operei;
  • Fişier.torrent – fişier de dimensiuni reduse care conţine date despre arhivele/fişierele componente ale materialului ce urmează să fie transferat (numărul fişierelor, mărimea etc.);

Freeware – program pentru computer care are drepturi de autor înregistrate şi este accesibil pentru a fi utilizat gratuit, pentru o perioadă nelimitată de timp;

  • Hash – sumă unică alocată unui fişier care serveşte la identificarea acestuia;
  • Hit-and-run – download fişier de pe torrent urmat de ieşirea din starea de seed;
  • Hub – dispozitiv central la care se conectează calculatoarele din reţea;
  • IP – adresa „reală” a unui sistem de calcul legat la o reţea. Este alcătuit dintr-o secvenţă de patru numere cuprinse între 0 şi 255, separate între ele printr-un caracter „.” (punct), de exemplu, „193.231.142.238”;
  • ISP (Internet Service Provider/furnizor de servicii internet) – firme sau organizaţii care oferă conexiune, acces şi servicii internet: găzduire (hosting), comunicaţii, stocare, creare site-uri, e-mail, căutare, înregistrare domenii etc.;
  • Leecher – utilizator al tracker-ului care a început download-ul unui material, pe calculatorul acestuia aflându-se doar porţiuni din acest material;
  • Partajare (de resurse) – modalitate de a permite utilizatorilor, prin intermediul unei reţele de calculatoare, să acceseze date de pe alte calculatoare sau să utilizeze resurse ale altor calculatoare (cum ar fi legătura la Internet sau imprimanta);
  • Peer – denumire comună pentru seederi şi leecheri;
  • Protocol internet – set de metode de transmitere a informaţiilor prin internet;
  • Ratio – raportul dintre cantitatea de date uploadată/cantitatea downloadată;
  • Registrar – societate comercială care furnizează servicii de înregistrare a numelor de domenii pentru terţe persoane;
  • Reţea peer-to-peer (P2P) – reţea în care nu există servere dedicate şi nici o organizare ierarhică a calculatoarelor – toate calculatoarele sunt egale (peer-to-peer-de la egal la egal);
  • Seeder – utilizator al tracker-ului care are materialul complet şi-l pune la dispoziţia altor utilizatori;
  • Seeding – punere la dispoziţie;
  • Shareware – program pentru computer furnizat gratuit pentru o perioadă limitată, dar care conţine restricţii de funcţionalitate, disponibilitate sau comoditate în utilizare. Programul shareware este de obicei acompaniat de o cerere de plată, iar licenţa de distribuţie solicită respectiva plată;
  • Site – conţinutul digital al unei pagini internet; Software – program de calculator;
  • Top Level Domain (TLD) – nivelul cel mai ridicat în sistemul de alocare al numelor de domeniu (generice: .com, .edu, .net sau specifice ţărilor: .ro, .bg, .us);
  • Tracker – site care mediază legăturile dintre utilizatori, înlesnind transferurile de date;
  • Upload – încărcarea sau transferul de fişiere/date din calculatorul personal în memoria altuia;
  • Calculator – în sensul Legii nr. 8/1996 înseamnă, de fapt, punere la dispoziţia publicului;
  • Warez – nume dat site-urilor care promovează activităţi ilegale (piraterie software, mp3 etc.).

Infracţiuni prevăzute de Legea nr . 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe 

Încălcările aduse drepturilor de proprietate intelectuală pot fi calificate de legiuitorul naţional în funcţie de gravitatea faptei, modalitatea de săvârşire, consecinţele activităţii şi conţinutul concret al acţiunilor, ca litigii de drept civil, contravenţii sau infracţiuni. Activităţile care intră în domeniul ilicitului penal în materia proprietăţii intelectuale nu au o legiferare unitară, acestea regăsindu-se în fiecare dintre actele normative care reglementează diferitele forme de proprietate intelectuală.

Dintre numeroasele infracţiuni care aduc atingere acestor drepturi, unele sunt în mod special apte de a fi comise în mediul virtual, cu precădere cele prevăzute în Legea nr. 8/1996 şi cele prevăzute în Legea nr. 84/1998. Modalitatea recurentă prin care aceste infracţiuni sunt săvârşite în mediul virtual sau prin intermediul internetului este raportată la formele infracţiunilor care privesc oferirea, închirierea, promovarea, punerea la dispoziţia publicului sau comercializarea bunurilor protejate prin drepturile de proprietate intelectuală.

Toate infracţiunile prezentate în cele ce urmează se săvârşesc cu intenţie, directă sau indirectă, comiterea acestora din culpă nefiind incriminată în legislaţia naţională. De asemenea, subiectul activ al acestor infracţiuni este necircumstanţiat, ele putând fi săvârşite de orice persoană fizică sau juridică fără a fi nevoie să fie probată vreo calitate specială. Toate infracţiunile prezentate aduc atingere drepturilor de proprietate intelectuală, cu specificul lor, în general fiind vorba de

drepturi economice exclusiv patrimoniale. Subiectul pasiv al infracţiunilor este titularul dreptului protejat, fiind esenţială dovedirea existenţei şi valabilităţii dreptului pretins încălcat. Majoritatea infracţiunilor au forme tip alternative şi forme agravante raportat la scopul comiterii lor (scop comercial).

Infracţiunea prevăzută de art. 1396 alin. 1 lit. a şi alin. 2 din Legea nr. 8/1996

Art. 1396 din Legea nr. 8/1996 prevede trei variante-tip alternative ale operaţiunilor ilicite cu mărfuri pirat, respectiv realizarea acestora, efectuarea de operaţiuni transfrontaliere de export-import sau introducerea pe piaţă. Activităţile conexe realizării şi valorificării mărfurilor pirat, precum închirierea, depozitarea, deţinerea, oferirea sau promovarea acestui tip de mărfuri, sunt, de asemenea, activităţi incriminate de legea penală. Dacă acţiunile au avut ca scop efectuarea de operaţiuni comerciale, dacă au produs consecinţe deosebit de grave legea prevede ipoteze de agravare a răspunderii penale.

Pentru aplicarea unitară a legii, în cuprinsul normei de incriminare există  legal pentru noţiunea de „mărfuri pirat” şi pentru noţiunea de „scop comercial”, interpretarea acestor termeni în alt mod decât cel prevăzut în lege ducând la eludarea dispoziţiilor legale, iar în cazul lărgirii sferei de aplicare la tragerea la răspundere penală a unei persoane pentru o faptă care nu este prevăzută de legislaţia penală naţională.

Infracţiunile prevăzute de art. 1396 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 presupun acţiuni concrete ale făptuitorului de a crea fizic mărfuri pirat, de a pune în circulaţie marfa pirat pe piaţa concurenţială liberă, indiferent dacă persoana care plasează marfa în comerţ este alta decât persoana care a confecţionat marfa, sau de a efectua operaţiuni transfrontaliere cu acest tip de marfă, activităţi care sunt circumscrise formalităţilor vamale. În ceea ce priveşte realizarea de mărfuri pirat, pentru întregirea laturii obiective a acestei infracţiuni, trebuie îndeplinită o cerinţă esenţială şi anume ca acţiunea de realizare să se comită în scopul distribuirii, astfel încât pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii va fi întotdeauna necesar să se demonstreze scopul impus de lege, acela al distribuirii, probaţiunea fiind raportată de cele mai multe ori la elemente faptice.

Realizarea de mărfuri pirat poate presupune, spre exemplu, crearea de copii ale unui dvd conţinând filme, muzică, programe de calculator etc., cu condiţia ca aceste creaţii să fie protejate la momentul realizării copiilor. Indiferent de calitatea acestor copii, de aspectul lor exterior, de suportul original şi cel pe care au fost realizate mărfurile contrafăcute şi fără a se ţine cont de cât de evident este pentru terţi că nu este vorba de opere originale acţiunea de creare fizică a mărfurilor pirat încalcă drepturile de autor şi este sancţionată de lege. Pentru a deveni infracţiune aceste mărfuri trebuie să fie create în vederea distribuirii, aspect ce poate fi probat prin numărul acestora (crearea a sute de exemplare ale aceluiaşi film) sau prin acţiuni anterioare ale făptuitorului (în funcţie de circumstanţe, spre exemplu, promisiunea făptuitorului de a peremite prietenilor noul album al unui cântăreţ  celebru, anunţuri ale făptuitorului că pune la dispoziţie noile filme, albume muzicale sau software, precum şi acte de comercializare anterioare care pot rezulta din evidenţele firmei de curierat folosite). Nu interesează dacă mărfurile pirat au fost vreodată distribuite terţilor, dacă această distribuire urma să fie cu titlu gratuit sau contra cost şi nici cantitatea pe care urma să o distribuie făptuitorul. Legea prevede o variantă agravantă a infracţiunii în cazul în care mărfurile urmau să fie folosite pentru efectuarea de operaţiuni comerciale generatoare de venituri, în cazul persoanelor juridice care au ca obiect de activitate reproducerea, distribuirea, închirierea, depozitarea ori transportul de produse purtătoare de drepturi de autor sau de drepturi conexe.

Oferirea de mărfuri pirat presupune ca făptuitorul să propună unei alte persoane remiterea acestor mărfuri, fără a interesa din punct de vedere al incriminării dacă oferirea viza o remitere cu titlu gratuit sau oneros, dacă aceasta a fost efectuată în mod public sau către persoane individual determinate, dacă a fost acceptată sau nu. În varianta comiterii

infracţiunii în mediul digital, oferirea poate fi efectuată prin anunţuri pe site-uri de profil sau prin conversaţii pe forumuri sau site-uri de socializare.

Distribuirea mărfurilor pirat implică în mod inerent o acţiune de transfer a bunurilor, de părăsire a sferei de influenţă a făptuitorului şi remitere către terţe persoane, în acest caz legiuitorul înţelegând să incrimineze acţiunea fizică de transfer a bunului către alt posesor, şi nu doar elemental intenţional prezentat în celelalte forme de incriminare (în scopul distribuirii).

Deţinerea de mărfuri pirat – simpla existenţă a acestui tip de bunuri în posesia unei persoane nu este incriminata de legea penală, pentru întrunirea elementelor constitutive fiind necesar fie ca detenţia fizică să fie efectuată în scopul distribuirii, fie să fie efectuată în scopul comunicării publice la punctele de lucru ale persoanelor juridice. Spre exemplu, simpla existenţă în domiciliul unei persoane a unei colecţii personale de CD-uri pirat nu va fi sancţionată de legea penală, în schimb vom fi în prezenţa unei infracţiuni în cazul deţinerii aceleiaşi colecţii de către proprietarul unui restaurant pentru a furniza muzica ambientală din spaţiul destinat clienţilor sau deţinerea suporturilor optice ori de copii stocate în propriul calculator pentru furnizarea conţinutului pe un site de internet.

De asemenea, depozitarea sau transportul mărfurilor pirat ca acţiuni de sine stătătoare nu sunt incriminate de legea penală, fiind necesar ca aceste acţiuni să urmărească scopul indicat de norma de incriminare, respectiv distribuirea lor ulterioară.

Închirierea sau oferirea spre închiriere presupune cedarea folosinţei bunului către o terţă persoană, pentru o perioadă determinată de timp, în schimbul unei contra-prestaţii şi cu obligaţia returnării mărfurilor închiriate. Exemplul clasic de săvârşire a acestei forme a infracţiunii se întâlneşte în cazul centrelor de închirieri filme, dar se poate imagina şi o altă categorie de bunuri protejate pretabile închirierii, respectiv cărţi, muzică, software.

Promovarea mărfurilor pirat presupune aducerea la cunoştinţa publicului a informaţiilor privind existenţa unor mărfuri pirat determinate, conţinutul acestora, caracteristicile, calitatea, locul unde acestea se află, prin promovare înţelegându-se orice formă de publicitate şi comunicare publică de informaţii. Norma de incriminare pedepseşte acest tip de activitate indiferent de scopul urmărit, fără a diferenţia în funcţie de modalitatea utilizată de persoana care efectuează promovarea

sau tipul de mesaj utilizat. Prin orice mijloc şi în orice mod presupune modalităţi apte să ducă la rezultatul dorit, respectiv promovarea, fie prin afişe, anunţuri, fotografii ale produsului, mesaje e-mail sau reclame audio, fiind însă excluse modalităţi absurde, precum comunicarea în limbi inventate, promovarea prin telepatie etc. Nu constituie infracţiune nici utilizarea imaginilor reprezentând mărfuri piratate dacă acestea sunt utilizate în campanii de interes public cu scopul descurajării activităţilor de piratare, deoarece lipseşte elemental intenţional.

Etape de probaţiune care trebuie parcurse în cazul infracţiunilor prevăzute de art. 1396 din Legea nr. 8/1996:

– Identificarea mărfurilor pirat şi individualizarea acestora cât mai exactă (conţinut, suport, formă etc);

– Stabilirea drepturilor de autor şi a drepturilor conexe protejate, precum şi a titularilor acestora;

– Stabilirea făptuitorilor şi determinarea rolului şi a activităţii ilicite pentru fiecare dintre aceştia;

– Identificarea provenienţei şi stabilirea caracterului de mărfuri pirat al obiectelor identificate;

– Stabilirea circuitului mărfurilor pirat: unde sunt produse, cine le importă, cine le depozitează, cine le transportă, cine le comercializează;

– Identificarea persoanelor care au beneficiat de mărfurile pirat şi identificarea persoanelor care au date despre activitatea ilicită (spre exemplu, în momentul în care promovarea se efectuează în mediul virtual, identificarea utilizatorilor unui anumit site sau a unui forum);

– În cazul realizării de mărfuri pirat trebuie stabilită locaţia unde acestea sunt create, de unde provine exemplarul original care este utilizat la producerea copiilor, de unde este efectuată aprovizionarea cu materii prime;

– În cazul distribuirii de mărfuri pirat urmează a se stabili existenţa mărfurilor, modalitatea de distribuire, aria de distribuire şi activitatea efectivă de remitere a bunurilor, fiind important să se determine că remiterea nu este un act izolat care poate fi calificat juridic în alt mod;

– În cazul promovării mărfurilor pirat urmează să se determine modalitatea concretă în care se efectuează promovarea (anunţuri, flyere, mesaje text, bannere, reclame pe Internet), locurile unde este efectuată promovarea şi în special legătura dintre făptuitori şi mesajele de promovare (spre exemplu, postarea anunţului de la adresa IP utilizată de făptuitori, achitarea contravalorii pliantelor sau afişelor, trasmiterea mesajelor de la numărul de telefon sau de la adresa de e-mail folosite de făptuitori) etc.

2.2. Infracţiunea prevăzută de art. 1398 din Legea nr. 8/1996

Infracţiunea prevăzută de art. 1398 din Legea nr. 8/1996 incriminează atingerile aduse drepturilor conexe dreptului de autor sau drepturilor sui-generis ale fabricanţilor de baze de date. Drepturile conexe includ drepturile interpreţilor şi executanţilor (de exemplu, actori, cântăreţi), drepturile producătorilor de înregistrări audio-video, drepturile organismelor de radiodifuziune sau televiziune, iar dreptul sui-generis al producătorilor de baze de date protejează persoanele care creează o culegere de opere, de date sau de alte informaţii independente, dispuse într-o anumită modalitate şi printr-un anumit algoritm şi accesibile prin mijloace electronice sau în altă formă. Infracţiunea se săvârşeşte printr-o acţiune, aceea de punere la dispoziţia publicului a acestor opere, în orice modalitate şi în orice mediu, fizic sau virtual, pe orice formă de suport apt să înmagazineze informaţia. Punerea la dispoziţie reprezintă în fapt permisiunea pe care făptuitorul o dă terţilor de a accesa opera protejată, în locaţia unde aceasta a fost stocată de către făptuitor, ori permisiunea de a ajunge la ea.

Prin „punere la dispoziţie” se înţelege realizarea unor locaţii pe Internet (crearea unor site-uri noi, plasarea pe site-uri, oferirea de link-uri) sau în reţele de calculatoare (de exemplu, filesharing) în care sunt postate, respectiv stocate, opera sau produse purtătoare de drepturi conexe, baze de date ori copii ale acestora. Punerea la dispoziţia publicului nu trebuie să aibă caracter general, accesul putând fi făcut de un număr limitat de persoane şi cu îndeplinirea anumitor formalităţi (înregistrarea pe site, abonament etc.). De asemenea, acţiunea de punere la dispoziţie poate fi efectuată într-o locaţie determinată, pe suporturi fizice sau în mediu virtual, prin crearea unor copii digitale şi virtuale ale operelor protejate.

În fapt, această infracţiune se săvârşeşte de multe ori în concurs formal cu cea prevăzută de art. 140 alin. 1 lit. a din legea nr. 8/1996, constând în descărcarea pe hard-diskul calculatorului personal de opere purtătoare de drepturi conexe, folosind programe de calculator specifice, şi de punere a acestor opere la dispoziţia altor utilizatori de Internet,

fără autorizarea titularilor de drepturi. Astfel, ca modalităţi frecvente de săvârşire menţionăm fapta de a găzdui opere pe servere care pot fi accesate de orice persoană care îndeplineşte anumite condiţii (aşa numitele grupuri warez) sau fapta de file-sharing, prin care se permite accesul direct (peer-to-peer) al membrilor unei reţele în calculatorul propriu, pentru o utilizare în comun a produselor purtătoare de drepturi de autor, de drepturi conexe sau de drepturi sui-generis pe care le

deţine fiecare. Aceasta înseamnă deci că un utilizator, în schimbul accesului la sistemele informatice ale celorlalţi, trebuie să pună la dispoziţia acestora o anumită cantitate de informaţie.

Se observă deci că acest schimb informaţional presupune două activităţi distincte: operaţiunea de copiere (descărcare) în calculatorul personal a unui fişier conţinând opere protejate (download) şi operaţiunea de punere la dispoziţie, de transmitere a unui astfel de fişier (upload). În sensul Legii nr. 8/1996, operaţiunea prin care se realizează reproducerea unei opere în calculator, operă protejată de dreptul de autor, intră sub incidenţa art. 140 alin. 1 lit. a din Legea nr. 8/1996.

Având în vedere că din momentul începerii reproducerii unei opere, date fiind caracteristicile de funcţionare ale sistemului de file-sharing arătate mai sus, în acelaşi timp se realizează şi punerea la dispoziţie a propriilor copii stocate pe calculator, sunt întrunite şi elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 1398 din lege.

Punerea la dispoziţia publicului nu trebuie să aibă caracter general, accesul putând fi făcut de un număr limitat de persoane şi cu îndeplinirea anumitor formalităţi (înregistrarea pe site, abonament etc.). De asemenea, acţiunea de punere la dispoziţie poate fi efectuată într-o locaţie determinată, pe suporturi fizice sau în mediu virtual, prin crearea unor copii digitale şi virtuale ale operelor protejate. Pentru a constitui infracţiune, punerea la dispoziţie este condiţionată pe de-o parte de existenţa operelor protejate şi absenţa acordului titularului drepturilor şi pe de altă parte de posibilitatea utilizatorului de a determina când şi unde să acceseze operele, iar accesul să fie posibil în funcţie de aceste opţiuni ale utilizatorului final.

Infracţiunea se consumă la momentul punerii la dispoziţie chiar şi faţă de o singură persoană şi are caracter de infracţiune continuată în funcţie de numărul de accesări şi utilizatori.

Etape de probaţiune care trebuie parcurse în cazul infracţiunilor revăzute de art. 1398 din Legea nr. 8/1996:

– Identificarea operelor purtătoare de drepturi conexe sau de drepturi sui-generis în cazul bazelor de date;

– Stabilirea existenţei protecţiei asupra acestor drepturi la momentul punerii la dispoziţia publicului;

– Identificarea titularilor acestor drepturi şi stabilirea lipsei autorizării sau consimţământului;

– Identificarea făptuitorilor şi determinarea rolului şi a activităţii ilicite pentru fiecare dintre aceştia;

– Stabilirea modalităţii concrete de punere la dispoziţie. Identificarea locaţiei în cazul punerii la dispoziţie a suporturilor

fizice, identificarea site-ului, forumului, reţelei de calculatoare în cazul punerii la dispoziţie în mediu virtual;

– Stabilirea modului în care se permite accesul la informaţii şi date, formalităţile necesare de înregistrare şi eventualele costuri pentru accesul la opere;

– Identificarea terţilor utilizatori ai operelor protejate în vederea audierii acestora ca martori;

– Stabilirea prejudiciului produs prin comiterea infracţiunilor şi a beneficiilor realizate de inculpaţi.

2.3. Infracţiunea prevăzută de art. 1399 din Legea nr. 8/1996

Infracţiunea prevăzută de art. 1399 din Legea nr. 8/1996 incriminează reproducerea neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator, protejând astfel drepturile de proprietate intelectuală ale dezvoltatorilor de software.

Pentru determinarea elementelor constitutive ale infracţiunii este necesară definirea şi stabilirea conţinutului fiecăruia dintre termenii folosiţi în cadrul normei de incriminare.

Astfel, un sistem de calcul reprezintă un ansamblu de componente hardware (dispozitive) şi componente software (sistem de operare şi programe specializate) care oferă servicii utilizatorului pentru coordonarea şi controlul executării operaţiilor prin intermediul programelor şi care poate fi reprezentat grafic astfel:

Un program de calculator este constituit din „ansamble de instrucţiuni destinate a permite executarea unor funcţii de către un sistem de procesare a informaţiilor, denumit calculator” (Directiva 91/250/CEE). În termini mai simpli, un program de calculator este un sistem matematic care primeşte date de intrare de la utilizator pe care le prelucrează, iar apoi utilizatorul foloseşte datele de ieşire, respectiv rezultatele prelucrării, într-un limbaj stabilit de programator.

Pentru a beneficia de protecţie, programul de calculator trebuie să îndeplinească condiţiile oricărei opere care intră sub incidenţa legii nr. 8/1996. Înregistrarea în Registrul Programelor de Calculator al ORDA are rolul de a ţine o evidenţă a programelor, evidenţa fiind ad probationem, nu ad validitatem. Dreptul se naşte şi există din momentul creării operei şi de la acest moment beneficiază de protecţie. Registrul conferă o dată certă în raport cu care se stabileşte prioritatea în cazul

existenţei a două astfel de opere identice.

În cazul în care aceste formalităţi sunt îndeplinite, titularul dreptului poate fi subiect pasiv al infracţiunii prevăzute de art. 1399 din Legea nr. 8/1996. În cazul în care software este open source (OSS), titularul dreptului permite accesul la codul sursă al programului şi studierea, modificarea, distribuirea software-ului către orice persoană şi în orice scop, astfel încât nu ne putem afla în ipoteza de incriminare, una dintre cerinţele infracţiunii fiind aceea ca reproducerea să fie neautorizată.

Autorizarea titularului de drepturi asupra programului de calculator se face de obicei prin acordarea licenţei (dreptul de a folosi programul în anumite condiţii). Conform art. 2 din Ordonanţa de Guvern nr. 124/2000, „licenţa programului pentru calculator reprezintă acordul scris al titularului dreptului de autor asupra unui program pentru calculator pentru

cesiunea unor drepturi către utilizatorul programului şi care însoteşte programul”. Termenii particulari ai unei licenţe pot fi foarte diferiţi de la un program la altul în funcţie de caracteristicile programului respectiv precum şi de politica de licenţiere a fiecărui deţinator al drepturilor de autor.

Acţiunea incriminată, de reproducere neautorizată, poate fi pusă în executare în una dintre variantele alternative indicate de lege, respectiv instalare, stocare, rulare sau executare, afişare ori transmitere în reţea internă, pentru consumarea infracţiunii fiind suficient să existe un singur act de executare, în oricare dintre formele indicate. În cazul programelor de calculator, spre deosebire de alte opere protejate prin drepturi de autor, nu este permisă copia privată, astfel încât instalarea, stocarea, rularea sau executarea programului pe o altă unitate de calcul decât cea pentru care există o licenţă valabilă, indiferent de utilizator sau de proprietar, va constitui infracţiune.

Etape de probaţiune care trebuie parcurse în cazul infracţiunilor revăzute de art. 1399 din Legea nr. 8/1996:

– Identificarea programelor care fac obiectul infracţiunii cercetate, verificarea înregistrării acestora, stabilirea tipului de program şi momentul de început al protecţiei drepturilor;

– Identificarea titularilor acestor drepturi şi stabilirea lipsei autorizării sau consimţământului (verificarea datelor privind licenţele – producătorii deţin baze de date privind acordarea licenţelor pentru software, inclusiv felul licenţei şi persoana care a cumpărat licenţa);

– Identificarea făptuitorului şi stabilirea concretă a formei de punere în executare a rezoluţiei infracţionale, determinarea formelor alternative ale acţiunii care constituie elementul material prevăzut de textul de lege (de exemplu, instalare, stocare, rulare etc.);

– Efectuarea percheziţiilor domiciliare şi în sisteme informatice;

– Identificarea unităţilor de calcul pe care a fost efectuată reproducerea neautorizată (aceste aspecte sunt importante pentru determinarea unităţii legale de infracţiune sau a pluralităţii de infracţiuni);

– Stabilirea prejudiciului produs prin comiterea infracţiunilor.

2.4. Infracţiuni prevăzute de art. 140 din Legea nr. 8/1996 

În ceea ce priveşte atât dreptul de autor, cât şi drepturile conexe, respectiv interpretările sau execuţiile artistice fixate, fonogramele, videogramele şi propriile emisiuni ori servicii de programe ale organismelor de radiodifuziune şi de televiziune, Legea nr. 8/1996 incriminează, în cuprinsul art. 140, acţiunile alternative de încălcare a valorilor protejate prin reproducere, distribuire, închiriere, import, comunicare publică, radiodifuzarea, retransmiterea prin cablu, realizarea de opere derivate, fixarea operelor purtătoare de drepturi conexe în scop comercial şi încălcarea prevederilor legale privind gestiunea colectivă prevăzute de art. 134 din acelaşi act normativ. Aspectele privind înţelesul termenilor utilizaţi în norma de incriminare şi etapele care trebuie urmate în administrarea probatoriului prezentate în cazul infracţiunilor prevăzute

de art. 1396-1399 din Legea nr. 8/1996 sunt aplicabile şi în cazul operelor şi produselor purtătoare de drepturi conexe. În ceea ce priveşte formele specifice incriminate de art. 140 din Legea nr. 8/1996 se impun câteva precizări menite să clarifice întinderea şi conţinutul elementului material:

– Prin reproducerea operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe se înţelege realizarea integrală sau parţială a uneia ori a mai multor copii ale unei opere sau ale unui produs purtător de drepturi conexe, direct sau indirect, temporar sau permanent, prin orice mijloc şi sub orice formă, inclusiv realizarea oricărei înregistrări sonore sau audiovizuale a unei opere, precum şi stocarea permanentă ori temporară a acestora cu mijloace electronice (art. 14 din Legea nr. 8/1996)

– de exemplu, un producător de fonograme care reproduce şi pune la dispoziţia publicului sub formă de fonograme înregistrarea muzicii unui film, fără autorizarea artiştilor interpreţi, deţinătorii drepturilor;

Prin radiodifuzare se înţelege transmiterea şi emiterea operei protejate prin intermediul postului de radioemisiune, fără a avea importanţă dacă postul radio este un post legal constituit sau este un post pirat, pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii fiind necesară existenţa operei purtătoare de drepturi conexe, lipsa consimţământului titularului

drepturilor şi transmiterea acestei opere printr-un post de radioemisiune. Conform art. 151 din Legea nr. 8/1996, prin radiodifuzare se înţelege emiterea unei opere de către un organism de radiodifuziune ori de televiziune, prin orice mijloc care serveşte la propagarea fără fir a semnelor, sunetelor sau imaginilor, ori a reprezentării acestora, inclusiv comunicarea ei publică prin satelit, în scopul recepţionării de către public, sau transmiterea unei opere sau a reprezentării acesteia,

prin fir, prin cablu, prin fibră optică sau prin orice alt procedeu similar, cu excepţia reţelelor de calculatoare, în scopul recepţionării ei de către public;

– Prin retransmiterea prin cablu se înţelege retransmiterea simultană, nealterată şi integrală, de către un operator, prin fir, prin cablu, prin fibra optică sau prin orice alt procedeu similar, cu excepţia reţelelor de calculatoare, sau printr-un sistem de difuzare prin unde ultrascurte, pentru recepţionarea de către public a unei transmisii iniţiale, cu sau fără fir, inclusiv prin satelit, de servicii de programe de radiodifuziune sau de televiziune, destinate recepţionării de către public (art. 152 din Legea nr. 8/1996) – de exemplu, administratorul unei societăţi care a început retransmiterea unor programe de televiziune prin cablu în diferite localităţi, fără a încheia în acest sens contracte cu titularii drepturilor de autor pentru programele transmise;

– Prin realizarea de opere derivate se înţelege traducerea, publicarea în culegeri, adaptarea, precum şi orice altă transformare a unei opere preexistente, dacă aceasta constituie creaţie intelectuală (art. 16 din Legea nr. 8/1996) – de exemplu, adaptarea unui scenariu de film pentru a fi pus în scenă, transformarea operelor literare pentru a fi transpuse

audio-vizual etc. fără consimţământul titularilor de drepturi.

În fapt, aceste infracţiuni se săvârşesc de multe ori în concurs formal şi constau în descărcarea pe hard-disk-ul calculatorului personal de opere purtătoare de drepturi conexe, folosind programe de calculator specifice, şi de punere a acestor opere la dispoziţia altor utilizatori de Internet fără autorizarea titularilor de drepturi. Prin „punere la dispoziţia publicului”, în acest context se înţelege realizarea unor locaţii pe Internet (crearea unor site-uri noi, plasarea pe site-uri, oferirea de link-uri) sau în reţele de calculatoare (de exemplu, file-sharing) în care sunt postate, respectiv stocate, opera sau produse purtătoare de drepturi conexe ori copii ale acestora. Astfel, ca modalităţi frecvente de săvârşire, menţionăm fapta de a găzdui opere pe servere care pot fi accesate de orice persoană care îndeplineşte anumite condiţii (aşa-numitele grupuri warez) sau fapta de file-sharing, prin care se permite accesul direct (peer-to-peer) al membrilor unei reţele în calculatorul propriu pentru o utilizare în comun a produselor purtătoare de drepturi de autor, de drepturi conexe sau de

drepturi sui-generis pe care le deţine fiecare. Aceasta înseamnă deci că un utilizator, în schimbul accesului la sistemele informatice ale celorlalţi, trebuie să pună la dispoziţia acestora o anumită cantitate de informaţie. Două dintre cele mai cunoscute şi utilizate sisteme de file-sharing din cadrul reţelelor peer-to-peer sunt DC++ şi BitTorrent.

Se observă deci că acest schimb informaţional presupune două activităţi distincte: operaţiunea de copiere (descărcare) în calculatorul personal a unui fişier conţinând opere protejate (download) şi operaţiunea de punere la dispoziţie, de transmitere a unui astfel de fişier (upload). În sensul Legii nr. 8/1996, operaţiunea prin care se realizează reproducerea unei opere în calculator, operă protejată de dreptul de autor, intră sub incidenţa art. 140 alin. 1 lit. a din Legea nr. 8/1996.

Având în vedere că din momentul începerii reproducerii unei opere, date fiind caracteristicile de funcţionare ale sistemului de file-sharing arătate mai sus, în acelaşi timp se realizează şi punerea la dispoziţie a propriilor copii stocate pe calculator, sunt întrunite şi elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 1398 din lege.

 

  1. Infracţiuni prevăzute în Legea nr . 84/1998 privind mărcile si indicaţiile geografice

3.1. Infracţiunea prevăzută de art. 90 alin. 1 lit. b din Legea nr. 84/1998 republicată

Conform dispoziţiilor art. 90 din Legea nr. 84/1998, constituie infracţiune oricare dintre următoarele acţiuni, săvârşite fără drept: contrafacerea unei mărci, punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similar, punerea în circulaţie a produselor care poartă indicaţii geografice care indică sau sugerează ca produsul în cauză este originar dintr-o regiune geografică alta decat locul adevărat de origine.

Textul de lege cuprinde definiţii legale ale activitatăţii de contrafacere şi de punere în circulaţie de produse contrafăcute.

Contrafacerea constă în realizarea sau utilizarea fără consimţământul titularului de către terţi, în activitatea comercială, a unui semn:

  1. a) identic cu marca pentru produse sau servicii identice cu acelea pentru care marca a fost înregistrată;
  2. b) care, dată fiind identitatea sau asemănarea cu o marcă ori dată fiind identitatea sau asemănarea produselor ori a serviciilor cărora li se aplică semnul cu produsele sau serviciile pentru care marca a fost înregistrată, ar produce în percepţia publicului un risc de confuzie, incluzând şi riscul de asociere a mărcii cu semnul;
  3. c) identic sau asemănător cu marca pentru produse ori servicii diferite de cele pentru care marca este înregistrată, când aceasta a dobândit un renume în România şi dacă prin folosirea semnului fără motive întemeiate s-ar putea profita de caracterul distinctiv ori de renumele mărcii sau folosirea semnului ar cauza titularului mărcii un prejudiciu.

Acţiunea de punere în circulaţie reprezintă oferirea produselor sau comercializarea ori deţinerea lor în acest scop sau, după caz, oferirea ori prestarea serviciilor sub acest semn, precum şi importul, exportul sau tranzitul produselor sub acest semn.

Obiectul juridic al infracţiunii îl formează relaţiile sociale care se nasc în legătură cu apărarea drepturilor titularului mărcii împotriva contrafacerii, imitării sau punerii în circulaţie fără drept a produselor protejate prin înregistrarea mărcii.

Obiectul material al infracţiunilor din acelaşi articol este reprezentat de produsele contrafăcute sau puse în circulaţie.

Textul de incriminare nu prevede un subiect activ calificat, astfel încât orice persoană poate comite infracţiunea de contrafacere sau punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare. Subiectul pasiv al infracţiunii este reprezentat de titularul mărcii înregistrate sau, în

cazul unei cesiuni sau unei licenţe de folosire, de persoanele care au obţinut drepturile respective. În cazul infracţiunilor prevăzute de art. 90 din Legea nr. 84/1998 este necesară existenţa unui certificat de înregistrare a mărcii, aflat în perioada de valabilitate, ca situaţie permisă, lipsa înregistrării excluzând de plano existenţa infracţiunii.

În ceea ce priveşte latura obiectivă a infracţiunii, elementul material constă în acţiuni alternative de creare a mărfurilor contrafăcute sau de punere în circulaţie a unui produs care poartă o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.

Folosirea unei mărci identice sau similare presupune aprecierea caracterului identic sau similar al semnului susceptibil de reprezentare grafică. In momentul aprecierii similitudinii se ţine cont de asemănările dintre cele două mărci, şi nu de diferenţele care pot fi identificate la o analiză mai atentă, reproducerea mărcii înregistrate putând fi identică sau cvasi identică. Fapta poate fi săvârşită cu intenţie directă sau indirectă, textul de lege neimpunând un scop anume pe care

făptuitorul să-l fi urmărit.

Etape de probaţiune care trebuie parcurse în cazul infracţiunilor prevăzute de art. 90 din Legea nr. 84/1998:

– Identificarea bunurilor care fac obiectul infracţiunii cercetate, verificarea înregistrării mărcii, a categoriei de bunuri pentru care aceasta este înregistrată, spaţiul geografic pentru care există înregistrarea şi momentul de început al protecţiei şi sfârşit al protecţiei.

– Identificarea titularilor acestor drepturi şi stabilirea lipsei autorizării sau consimţământului – Identificarea reprezentanţilor titularilor de drepturi pe teritoriul României (acestea sunt persoanele care pot furniza date necesare anchetei şi care pot transmite deciziile titularului de drepturi), dacă aceste informaţii nu sunt disponibile la OSIM, atunci pot fi obţinute în urma consultării Bazei de Date Comune (cu IGPR, IGPFR şi DGV), în secţiunea cereri de intervenţie se găsesc informaţii despre reprezentantul titularului şi adresa de contact.

– Identificarea făptuitorului şi stabilirea concretă a formei de punere în executare a rezoluţiei infracţionale, determinarea formelor alternative prevăzute de textul de lege – în cazul punerii în circulaţie trebuie determinată forma prin care produsele au fost puse în circulaţie raportat la definiţia legală a termenului;

– Stabilirea caracterului de produs contrafăcut – aspectele privind contrafacerea sunt furnizate detaliat de către titularul mărcii înregistrate, acesta putând determina care sunt elementele de siguranţă pe care fiecare produs le are, care sunt elementele care determină caracterul de produs contrafăcut (spre exemplu, la articolele vestimentare: etichetele,

cusăturile, modul de ambalare, calitatea materialului). Înscrisurile depuse de titular, însoţite de o declaraţie testimonială a persoanei care a examinat bunurile, constituie mijloace de probă în procesul penal;

– În cazul mărcilor similare, precum şi în cazul utilizării unei mărci identice sau similare pentru produse similare trebuie determinat gradul de similitudine, caracterul de notorietate al mărcii, existenţa riscului de confuzie, toate aceste elemente urmând să fie dovedite de titularul de drept ;

– Stabilirea prejudiciului produs prin comiterea infracţiunilor;

– IMPORTANT: Poţi avea o zonă geografică în care dreptul nu este protejat sau poţi avea o acţiune aparent ilicită, dar care a avut loc înainte de momentul de început al protecţiei sau ulterior expirării termenului de protecţie. În oricare dintre aceste cazuri, nu ai un act ilicit de natură penală!

Capitolul IV.

Viziune – Misiune

VIZIUNE

În 2020, România va deveni competitivă la nivel regional şi global, prin inovare alimentată de cercetare-dezvoltare, generând bunăstare pentru cetăţeni.

La baza competitivităţii se află un sistem de inovare în care cercetarea-dezvoltarea susţine avansul pe lanţurile globale de valoare adăugată. În acest mediu, excelenţa şi spiritul antreprenorial mobilizează o masă critică de operatori.

Reperele globale de excelenţă impun formarea de parteneriate pe termen lung, între organizații de cercetare și firme, și colaborarea în jurul unor infrastructuri şi programe de cercetare de anvergură internaţională în domenii de frontieră ale ştiinţei și tehnologiei.

Creativitatea, potenţată în toate fazele şi formele educaţiei, activează antreprenoriatul bazat pe inovare. Exemplele de succes antreprenorial generează modele credibile, care susțin formarea unei culturi a inovării şi, în cele din urmă, dezvoltarea unei societăți pentru care inovarea devine principalul factor de creștere a competitivității, transformându-se într-un stil de viaţă.

MISIUNE

Promovarea Proprietăţii Intelectuale şi folosirea eficientă a acesteia în vederea creşterii gradului de creativitate şi inovare în toate domeniile economiei româneşti

Capitolul IV.

OBIECTIVELE GENERALE ŞI SPECIFICE ALE STRATEGIEI NAȚIONALE DE CERCETARE, DEZVOLTARE ȘI INOVARE

Obiective generale

Creşterea competitivităţii economiei româneşti prin inovare. Obiectivul vizează susţinerea performanţei operatorilor economici pe lanţurile globale de valoare. Strategia susţine tranziţia de la competitivitatea bazată pe costuri la cea bazată pe inovare. Aceasta presupune dezvoltarea capacităţii firmelor de a absorbi tehnologie de ultimă generaţie, de a adapta aceste tehnologii la nevoile pieţelor deservite, şi de a dezvolta, la rândul lor, tehnologii sau servicii care să le permită progresul pe lanţurile de valoare.

Creşterea contribuţiei româneşti la progresul cunoaşterii de frontieră. Strategia susține creşterea vizibilităţii internaţionale a cercetării şi dezvoltării experimentale din România. Activitățile Cercetare şi Dezvoltare la frontiera cunoaşterii presupun formarea unei mase critice de cercetători în domeniile cele mai promiţătoare, menținerea avansului în domeniile de nişă, unde cercetarea românească are deja avantaj comparativ – consacrat sau emergent -, standarde internaţionale de evaluare pentru proiectele de cercetare, şi iniţiative ştiinţifice de anvergură, precum cele dezvoltate în jurul marilor infrastructuri.

Creşterea rolului ştiinţei în societate. Ştiinţa şi tehnologia devin relevante pentru societate atunci când efectele lor se resimt în viaţa cotidiană a cetăţeanului. În acest scop, cercetarea şi inovarea răspund nevoilor concrete ale mediului economic şi ale sectorului public, în special celor de creștere a calității serviciilor oferite (precum sănătatea sau securitatea cetăţenilor), şi oferă perspective de angajare atrăgătoare în sectorul privat unui număr cât mai mare de persoane. Strategia urmăreşte atât rezolvarea problemelor societale prin soluţii inovatoare, cât şi furnizarea de expertiză în elaborarea politicilor publice.

Obiective specifice

Crearea unui mediu stimulativ pentru iniţiativa sectorului privat, prin instrumente de antrenare a antreprenoriatului şi a comercializării rezultatelor de Cercetare şi Dezvoltare, precum şi prin credibilizarea parteneriatelor dintre operatorii publici şi cei privaţi.

Susţinerea specializării inteligente, prin concentrarea resurselor în domenii de cercetare şi inovare cu relevanţă economică şi cu potenţial de Cercetare şi Dezvoltare demonstrat, prin parteneriate public-public care să conducă la concentrare, eficienţă şi eficacitate -, şi public-privat, care să deblocheze potențialul identificat.

Concentrarea unei părţi importante a activităţilor de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare pe probleme societale, pentru dezvoltarea capacității sectorului de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare public de a solicita şi adopta rezultatele cercetării şi de a răspunde unor teme legate de provocările globale de importanţă pentru România.

Susţinerea aspiraţiei către excelenţă în cercetarea la frontiera cunoaşterii prin internaţionalizarea cercetării din România, evaluare internaţională, creşterea atractivităţii sistemului Cercetare, Dezvoltare şi Inovare românesc, prin mobilitate şi parteneriate.

Obiective specifice transversale

Atingerea până în 2020 a masei critice de cercetători necesară pentru transformarea Cercetare, Dezvoltare şi Inovare într-un factor al creşterii economice, prin asigurarea unei evoluţii rapide şi sustenabile, numerice şi calitative, a resurselor umane din cercetare, dezvoltare şi inovare.

Dezvoltarea unor organizaţii de cercetare performante, capabile să devină operatori regionali şi globali, prin stimularea defragmentării sistemului de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare, concentrarea resurselor şi prioritizarea alocării lor, încurajarea parteneriatelor public-public şi public-privat, finanţarea ştiinţei şi evaluarea impactului acesteia, noi modele de finanţare pentru a facilita inovarea.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să comentați
Introduceți numele dumneavoastră aici